Psihologie pastorală

Oligarhul

Starea de spirit oligarhică ar putea fi caracterizată ca dorinţa de a te impune, în vederea obţinerii puterii şi a unor câştiguri. Poate fi numit oligarh omul care la propunerea Adunării Poporului (organul suprem de conducere a statului, ce hotăra asupra problemelor fundamentale ale cetăţii: pacea, războiul, aprovizionarea oraşului cu alimente, dările de seamă ale magistraţilor ieşiţi din funcţii şi altele) de a fi supuse discuţiei persoanele care vor îngriji împreună cu arhontele de pregătirea unei ceremonii, se înfăţişează cu pretenţia ca viitorii aleşi să se bucure de puteri depline. Apoi, dacă s-au făcut zece propuneri, el are pregătită replica: „Este de ajuns un singur om, numai să fie un om adevărat” şi spune aceasta bazându-se pe singurul vers din Homer pe care-l cunoaşte: „Rău e când domnii sunt mulţi, numai unul să fie-ntre oameni, poruncitor şi stăpân...”.

De celelalte versuri ale lui Homer nici n-a auzit măcar. Fără îndoială că are la îndemână formule de felul acesta: „Avem datoria de a ne întruni noi între noi, spre a hotărî cele necesare; să ne descotorosim odată de gloată. În felul acesta, nu vom mai fi nici ocărâţi de mulţime, nici copleşiţi de onoruri.

Oligarhul iese la plimbare numai la ora mesei. Poartă mantia frumos prinsă pe umăr, are barba tăiată potrivit şi unghiile deosebit de îngrijite. Păşeşte brav şi declară pe un ton emfatic: „Viaţa în cetate a devenit de nesuferit din pricina delatorilor (deletorii se îndeletniceau cu denunţarea persoanelor care adunaseră averi pe căi nepermise). Adaugă de asemenea: „Mă surprinde faptul că mai sunt pe lume oameni care umblă după demnităţi publice. Ce urmăresc, ce interese au? Recunoştinţa celor mulţi? Aceştia sunt totdeauna de partea celor ce dau sau împart mai mult”.

În adunare, oligarhului îi este ruşine să stea alături de un sărac.

Bârfitorul