| Afecţiunea constituie seva vieţii şi căutarea ei este motorul direct sau indirect al majorităţii actelor pe care le facem. Bătrânul, precum şi copilul, are o mare nevoie de o înţelegere afectuoasă din partea familialilor, de a experimenta senzaţia liniştitoare de a fi acasă, de a fi acceptat, protejat.
Nu este uşor să accepţi o plimbare cu un bătrân, să-i oferi timp, un gest de prietenie, să-i strângi cu dragoste mâinile tremurânde. Nu este uşor să-i înţelegi nevoia de solidaritate afectivă. Dacă afecţiunea altora nu este manifestată într-o manieră explicită, bătrânul ajunge la concluzia: „Nimeni nu îmi vrea binele!” El conştientizează faptul că nimeni nu are nevoie de el, se simte inutil şi tinde să se izoleze tot mai mult, construind o barieră defensivă între el şi lume, fapt ce îi facilitează decăderea şi declinul psihic.
Dostları ilə paylaş: |
