| O anumită solitudine este condiţia naturală a omului, o condiţie structurală a vieţii. Acceptarea acesteia, face parte din maturitatea psihologică, pentru că o anumită dificultate în raportul cu alţii a fost întotdeauna prezentă. Mai repede sau mai târziu, soseşte pentru toţi o zi în care se constată că s-a rămas singur. Dar la fiecare vârstă ne este frică de provizoriu, de nesigur, de gol: ne e frică de singurătate.
Autonomia psihologică este un obiectiv care trebuie cucerit, în special în anumite perioade ale anului. (În zilele care precedă Naşterea Domnului şi Revelionul, cine este singur se simte şi mai singur, pentru că şi-i imaginează pe alţii în mijlocul familiei, înconjuraţi de cei dragi, fericiţi şi mulţumiţi.) Din acest motiv, în a doua jumătate a lui decembrie, în orice spital psihiatric creşte depresia şi angoasa pacienţilor. Marea lor majoritate este „singură” din punct de vedere emotiv, deci disperată, plină de frig interior, cu puţină voinţă şi elan de a trăi. Toate acestea sunt mai bine puse în evidenţă de adevăratele „orgii” de falsă căldură, de falsă iubire, pe care publicitatea mass-mediei le propagă. Fiecare om simte nevoia unui loc unde să se simtă „acasă”, întrei cei care-l iubesc, între neamuri, fraţi, prieteni. Este vorba despre un spaţiu în care să se simtă iubire şi căldură şi să se împartă afecţiune.
Dostları ilə paylaş: |
