Psihologie pastorală

12. Iubirea: unica energie a bătrâneţii

Şi la bătrâneţe omul are nevoie să iubească şi să se simtă iubit. Capacitatea afectivă nu este condiţionată de îmbătrânirea biologică. De fapt, adevărata maturitate presupune experienţa pozitivă de a te simţi disponibil pentru iubire, de a te recunoaşte însetat de a fi iubit, însetat de înţelegerea, stima şi iubirea altora. Bătrânul nu face excepţie de la această regulă, ci dimpotrivă, încărcătura afectivă creşte odată cu trecerea anilor. În special atunci când rămâne singur, îşi redescoperă un mare potenţial emotiv liber şi simte o mare nevoie de a-l reinvesti.

Bătrâneţea nu este deci o etapă a vieţii privată de iubire. Chiar dacă iubirea este făcută din sentimente care nu-şi pierd niciodată frumuseţea şi nu sunt erodate de trecerea timpului, în societatea noastră problema afectiv a vârstei a treia este subevaluată. Şi aceasta tocmai de către cei care nu ştiu să iubească, ignorând faptul că în inima omului se sălăşluieşte pentru întreaga viaţă dorinţa unei iubiri intense şi infinite.