Psihologie pastorală

Nondirectivitatea trebuie să se nască dintr-un mod de a fi al preotului şi dintr-o convingere profundă a lui, şi nu este rodul unei învăţări mecanice, fapt reconfirmat de atâtea ori de Rogers. Interpelat într-un interviu pentru ca să specifice condiţiile necesare pentru a face operantă nondirectivitatea şi pentru a evita abuzurile facile la care ea se pretează, răspunse: „De fapt, eu consider că nondirectivitatea nu poate să fie eficace decât atunci când face parte integrantă din filozofia (şi viziunea despre viaţă a) persoanei care o aplică. Nu este vorba, de fapt, de o tehnică care s-ar putea în mod simplu învăţa, adopta şi apoi respinge. Dacă cineva o utilizează ca o ustensilă oarecare, există riscul de a se bloca în ea. Eu cred că trebuie să o utilizăm cu precauţie şi să pregătim lumea mai înainte de a-i permite să facă această experienţă”.
3. Intervenţiile inadecvate

Păstrând în atenţie principiile de inspiraţie şi indicaţiile metodologice prezentate până acum, vom ilustra câteva forme de intervenţie care nu aplică în practică orientările propuse. Este vorba de modalităţi des întâlnite în orice tip de relaţie interpersonală (de la simpla conversaţie prietenească până la şedinţele psihoterapeutice sau la colocviul pastoral). Nu vrem să calificăm drept dăunătoare orice tip de intervenţie care va fi analizată, ci şi doar să le arătăm ca fiind incoerente cu conceptul pozitiv de „personalitate” propus de psihologia umanistă şi contrastant cu principiile operative propuse pentru colocviul nondirectiv.

Prezentăm deci şase tipuri de intervenţii pastorale greşite. La acestea vom adăuga o scurtă prezentare de tipul intervenţiei considerată adecvată şi care va fi clasificată cu termenul de „comprensivă”, empatică. Pentru a expune mai clar semnificaţia diferitelor tipuri de intervenţie şi pentru a ne obişnui să distingem între ele, prezentul paragraf se va încheia cu câteva exemple practice pe diferite tipuri de intervenţie.