Deci, pe de o parte sunteţi mândră de fiul dumneavoastră, în curând medic, pe de alta, sunteţi dezamăgită de gestul lui.
I-am oferit atât de mult. Am făcut multe sacrificii, dacă nu am fi avut credinţă, nu ştiu cum am fi depăşit anumite momente. Vreau să fac tot ceea ce este omeneşte posibil să-l scot din încurcătura aceasta. Vrea să se însoare cu fata asta de 25 de ani, am înţeles că se întâlneau de mai bine de un an, şi eu nu ştiam nimic. Părinţii ei l-au pârât la poliţie zicând că el ar fi violat-o. Ieri, împreună cu soţul meu, ne-am dus la comisarul de poliţie care ne-a spus că mama ei e o nebună, iar tatăl un alcoolic. Doamne, părinte, înţelegeţi pe mâinile cui a ajuns fiul meu? Nu meritam una ca asta. Fiul meu vrea să întrerupă studiile, acum că-i aproape medic. Totul a intrat în ceaţă. Ce trebuie să fac? Am venit tocmai pentru a primi un sfat.
Fiul acesta mi se pare că este extrem de important pentru dumneavoastră, şi nu vă vine să credeţi că v-a trădat încrederea. Sunteţi dezamăgită?
Dacă mă gândesc bine, da! Parcă m-am trezit dintr-un vis feeric. Faci atâta pentru a crea un viitor fericit copiilor, şi în schimb... credeţi-mă, părinte, în zilele acestea mi-a venit chiar gândul să mă duc în lume, să mă duc undeva, retrasă, nu ştiu unde... aş face bine? Sunt hotărâtă să fac ceea ce îmi ziceţi!
O, vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-o acordaţi. Mă investiţi cu o responsabilitate enormă, aceea de a alege în locul dumneavoastră. Sigur, în dezamăgirea dumneavoastră vă simţiţi singură, şi căutaţi să fiţi înţeleasă pentru ca să redobândiţi siguranţă de sine. Dar mă gândesc că deja v-a venit vreo idee de acţiune.
Mâine voi merge să vorbesc cu un avocat pentru problema denunţului la poliţie. Ce-a putut face!
