Psihologie pastorală

Dificultatea de a te apropia afectiv de cineva:

„Nu mai văd aproape nimic!”

De aproape trei luni Doamna Maria este membră colaboratoare a unei asociaţii care se dedică ajutorului bătrânilor, şi pentru început i-a fost încredinţată sarcina de a o asista (din punct de vedere pastoral, social, economic etc.) pe bătrâna Hareta. Doamna Maria o vizitează regulat pe bătrână o dată pe săptămână, dar întâlnirile sunt atât de puţin satisfăcătoare, că ea are serioase dubii în privinţa continuării acestei relaţii pastorale. Surprindem unul din dialogurile lor:

V. Vizitatoarea, Doamna Maria

G. Gazda, doamna Hareta.

• 
  G. Gândiţi-vă puţin, joia trecută medicul mi-a zis că operaţia la ochi nu se mai poate face. După cum ştiţi bine, am cataractă la amândoi ochii şi vederea mi se înrăutăţeşte tot mai mult. Nu mai văd aproape nimic şi nu pot ieşi din casă singură. Automobilele, de exemplu, nu le mai văd, şi pot chiar să mă calce. Şi să fac cumpărăturile îmi este imposibil. Mai demult, da, mai demult se putea… Dar acum nu mai pot ieşi din casă. Şi…
  
• 
  V. Dar, doamnă, pentru a face cumpărăturile sunt aici eu, am să le fac o dată pe săptămână pentru dumneavoastră. Şi am să vă aduc tot ceea ce vă lipseşte.
  
• 
  Dar, dar veniţi doar o dată pe săptămână, şi vedeţi, între timp este nevoie de atâtea alte lucruri mărunte, şi nu este nimeni pe care să pot să-l trimit să le cumpere, şi dacă vreau să cumpăr un covoraş, o periuţă etc., dumneavoastră nu puteţi veni atât de des la mine.
  
• 
  V. Dar, dragă doamnă, nu trebuie să vă faceţi atâtea scrupule, chemaţi o vecină şi sunt sigură că lumea va fi dispusă…
  
• 
  H. A, vecina, ştiţi, la aceea nu trebuie să-i ceri niciodată nimic. Vine întotdeauna, da, dar nu-mi place; n-o cunoaşteţi; atâta disponibilitate când sunt alţii de faţă, şi apoi, când am realmente nevoie, nu-i mai dai de urmă. Nu, la aceea nu vreau să-i cer absolut nimic, şi alţii în schimb nu se arată niciodată pe aici.
  
• 
  Dar, doamnă, nu demult a trecut pe la dumneavoastră doamna de la Sibiu, şi cu ea aţi mers chiar şi la cimitir;
  
• 
  H. Ah, da, dar aceea vine foarte rar. Da, a venit o dată. Mai apoi, cu o săptămână în urmă, mi-a spus că va veni, dar cu toate acestea n-a mai venit. Pe ea nu se poate conta. Şi apoi, ştiţi, se lamentează atâta că este bolnavă, când, de fapt, e sănătoasă, şi mie nu-mi place acest lucru. Eu, în schimb, sunt bolnavă cu adevărat, şi aceasta o adevereşte şi medicul, şi de aceea toate scenele ei nu-mi plac. Se crede foarte importantă, şi apoi, îmi spune că tremură tot timpul: gândiţi-vă, zice că are o boală urâtă dar de fapt nimic nu e adevărat.
  
• 
  V. Dar este bine ca această femeie să vină. Astfel dumneavoastră aveţi cel puţin o persoană acompaniatoare;
  
• 
  Ce mai companie! Aceea nu face altceva decât să vorbească despre boala ei, şi apoi vine foarte rar; de două ori pe an. Şi astfel, sunt de fapt tot timpul singură, fără posibilitatea de a merge să vizitez pe cineva.
  
• 
  V. Dar nu a fost adineauri aici o fată care s-a arătat dispusă să meargă să vă facă cumpărăturile?
  
• 
  H. A, da, în timpul concediului, în timp ce dumneavoastră lipseaţi, a venit una şi i-am spus că o voi plăti cu 250.000 de lei pe lună dacă îmi va face cumpărăturile o dată pe săptămână. A fost aici doar o singură dată, şi apoi… dorea prea mult. A făcut cumpărături de la magazinul central care e foarte scump. N-a cheltuit singur mai mult de 200.000 de lei, dar eu i-am fost dat 250.000, iar ea a pretins că i-a cheltuit pe toţi. În plus de aceasta mi-a zgâriat vasul de ceramică de la intrare care este extrem de preţios şi la care ţin foarte mult. Gândiţi-vă: alaltăieri m-am lăsat însoţită acasă de un domn; n-ar fi trebuit, o ştiu; dar uneori sunt extrem de epuizată de drum; acest domn m-a purtat acasă cu maşina lui, şi a intrat apoi puţin, şi mi s-a făcut foarte frică de el. Mă privea foarte ciudat, şi în plus, mi-a cerut bani pentru ca să-şi cumpere o cartelă telefonică. M-a cuprins o mare frică, căci m-am gândit că vrea să vadă unde ţin banii. Apoi, ţinea o servietă în mână într-un mod foarte ciudat, şi mi se părea că ascunde un revolver. Atunci i-am spus că nu ţin bani în casă niciodată din motive de securitate; m-a întrebat dacă n-am să-i schimb o bancnotă de 500.000 de lei, şi i-am spus că eu niciodată nu am ţinut în mâini o astfel de bancnotă, şi că doar 10.000 pot să-i dau că atât am… el continua să ţină servieta aceea în mâini şi mi-era o frică nebună. Mă gândeam că acum, acum mă omoară…
  
•