Psihologie pastorală

2. Perspective pentru Valer

Preotul a mers în vizită la Valer. Întrebarea fundamentală este aceasta: ce ar fi putut să facă sau ar fi trebuit să facă pentru Valer? Condiţiile lui Valer nu erau clare şi uşor de intuit la prima vedere. Chiar după o analiză minuţioasă a dialogului dintre cei doi, avem poate o imagine parţială despre ceea ce se petrecea în sufletul pacientului. Poate este greşit să criticăm răspunsurile preotului pentru a vedea cât de mult a greşit el în procesul apropierii lui de Valer. De fapt, am asistat la o tentativă conştiincioasă a preotului de a-l asculta pe Valer şi de a aplica regulile dialogului psihologic non-directiv învăţate în facultate. Este vorba de o tentativă academică, plină – în mod evident – de ezitări şi blocaje, de confuzie, de preocupare şi de detaşare. Preotul Ion şi Valer reprezintă două lumi diferite prin istoria lor personală, prin modul de gândire şi de simţire; nu am fi realişti dacă am crede că s-ar putea înţelege aceste două lumi în urma unei simple conversaţii. Ar fi de asemenea ambiţioasă pretenţia că noi, graţie distincţiilor noastre academice, am putea înţelege cine era realmente acel ţăran de munte şi în ce manieră înfrunta el frica de moarte. Misterul unei persoane umane este prea mare şi profund pentru ca să poată fi explicat exhaustiv de un alt individ. Şi totuşi cum putea fi ajutat Valer?

Cu cât este mai profundă voinţa unui om de e penetra în condiţia dureroasă proprie şi a altora, cu atât mai mult va putea exercita funcţia de călăuzire duhovnicească, conducându-l pe celălalt (şi pe sine însuşi), „în afara deşertului”, spre „pământul făgăduinţei”. Nu este cazul să punem în evidenţă modul incompetent în care preotul a încercat să-l ajute pe Valer, ci să identificăm în condiţia lui Valer agonia umanităţii, strigătul disperat al omului pentru a obţine un răspuns uman din partea fratelui. Poate că preotul nu ar fi putut face mai mult decât a făcut în timpul dialogului pastoral cu Valer, dar o examinare a acelei tragice condiţii omeneşti ar putea releva că într-adevăr, răspunsul semenului la anumite probleme poate deveni o chestiune de viaţă şi de moarte. Răspunsul la îndemâna tuturor ar fi o atitudine realmente umană, personală, într-un context impersonal.