Psihologie pastorală

b) Homosexualitatea feminină sau „compensaţie afectivă” cu orice preţ

Este frecventă precum cea masculină; raportul Kinsey consideră că se întâlneşte la populaţia feminină din Statele Unite cu o frecvenţă de 3%, dar considerând şi cazurile de homosexualitate latentă, de 30%. Subevaluată de opinia publică şi neglijată de studiile ştiinţifice, această perversiune, deşi este adesea evidentă şi chiar expusă ostentativ, este mai puţin luată în considerare decât cea masculină, mai puţin suspectată şi incriminată. Aceasta şi pentru că în raportul hetero-sexual normal, femeii revenindu-i în general un rol pasiv, bărbatul denaturat, în superficialitatea sa, nu consideră problematic sau nesatisfăcător raportul său cu o femeie lesbiancă.

În raportul homosexual feminin componenta afectivă prevalează asupra celei sexuale, constituind punctul de plecare mai uşor pentru căutarea unei partenere şi iniţierea unei legături. Raportul homosexual feminin poate să se exteriorizeze pe un plan afectiv, fără să se genitalizeze, sau sexualizarea acestui raport poate să se realizeze abia într-o a doua etapă. Important din punct de vedere pastoral este faptul că primează afectivitatea asupra patimii trupeşti, iar această afectivitate, în urma unui efort pastoral susţinut, poate fi sublimată şi orientată spre un scop mai nobil.⁶⁷

Partenerele trăiesc împreună, „căsătorite”, într-un raport mamă-fiică. Instinctul matern al lesbienelor este mult mai puternic decât instinctul patern al homosexualilor, fapt pentru care recurg la adopţii clandestine de copii, sau cresc copii dobândiţi în urma unor relaţii heterosexuale, căutate anume cu acest scop. Legătura dintre lesbiene este mult mai stabilă şi mai prelungită în timp decât a homosexualilor, cu toate acestea, continuitatea este foarte rară, deoarece sunt tot timpul prezente ambivalenţe afective, instabilitate, depresie, trădări, gelozii: caracteristici constante în orice raport afectiv imatur. Acest fapt poate fi deci exploatat din punct de vedere pastoral, arătându-li-se persoanelor în cauză că nu au ajuns maturitatea afectivă necesară, şi nici nu o pot ajunge continuând să avanseze în direcţia pe care au pornit. Maturitatea afectivă poate fi atinsă şi la o vârstă adultă printr-o practică spirituală constantă.