Psihologie pastorală

Pentru o igienă mintală

- Psihodinamica lui Eros şi a lui Tanatos-

Primul stadiu de evoluţie al lui Eros este acela autoerotic, care începe de la naştere la 6 ani fiind caracterizat de capacitatea de a dobândi plăcerea prin stimularea senzorială a propriului corp. Are loc în jurul unor zone ale corpului în care copilul găseşte excitări senzoriale: zona orală, anală şi genitală. În această perioadă este prezentă şi orientarea hetero-erotică, ca transferare şi dislocare a afectelor asupra persoanelor apropiate, în mod special părinţii: de la 3 la 6 ani când – consideră psihologia – copilul prezintă un interes afectivo-sexual înspre părintele de sex opus, şi o anumită rivalitate faţă de cel de acelaşi sex. Este vorba însă de o iubire interesată, întrucât copilul iubeşte obiectul din afara sa nu „pentru el însuşi”, ci pentru satisfacţia pe care i-o poate oferi. Este de fapt egocentric şi narcisist.

După 6 ani, iubirea faţă de alţii se manifestă într-o formă socializată: băiatul, dincolo de relaţiile cu părinţii, caută raporturi afective cu cei de vârsta lui, cu comunitatea, cu societatea care îl înconjoară. În acest stadiu de iubire socializată predomină încă interesul personal, dar este vorba totuşi de o socialitate egocentrică.

Ne aflăm deci la o vârstă de fortificare a propriului „eu” şi a identităţii copilului. La această vârstă, ar fi o mare eroare pastorală să i se pretindă copilului un comportament de iubire „oblativă”, de iubire dezinteresată a celuilalt, întrucât acest lucru ar avea efecte negative în perioada ulterioară a vieţii sale. Este perioada de fortificare a „eu”-lui său interior, şi deci principii ca „renunţarea la sine”, „iubirea aproapelui” etc., sunt înţelese de copil într-o manieră extrem de reductivă.

Orientarea afectivă spre „alţii” se concretizează odată cu adolescenţa: tânărul pierde individualitatea egocentrică şi egoistă, pentru a trece la o individualitate socială. Iasă din „sine” pentru a transforma raportul cu un „altul” într-o relaţie altruistă, specifică adultului: este stadiul iubirii oblative.⁹²

Stadiul iubirii absolute nu exclude raporturi inter-personale, precum cel al iubirii oblative nu îl exclude pe Dumnezeu; nu constituie o contradicţie cu viaţa conjugală, ci un stadiu de evoluţie psiho-afectivă superioară. Căsătoria şi celibatul nu sunt deci în antagonism, ci sunt două stadii distincte ale dezvoltării psiho-fiziologice atât ale individului care are o activitate afectivo-sexuală, cât şi a aceluia care trăieşte într-o completă castitate, când aceste situaţii sunt determinate nu de motive nevrotice ci de opţiuni derivate dintr-o maturitate psihologică.