Relaţia pastorală este una comunicativă prin excelenţă. Păstorul are de comunicat interlocutorului său nu doar un mesaj „cu un conţinut informaţional”, ci „o stare a inimii”, o stare de suflet. Pentru aceasta este absolut necesar să cunoască mecanismele interioare ale psihicului uman. Orice conduită comportamentală trebuie privită sub aspectul dimensiunii ei comunicative. Omul, punând în aplicare anumite comportamente, comunică altuia sau altora nu doar un conţinut teoretic, ci şi consideraţia pe care o are despre sine însuşi şi pe aceea pe care o are despre altul. Chiar dacă orice generalizare este supusă riscului de a neglija situaţiile concrete, vom încerca să analizăm comportamentele care în relaţiile inter-personale acţionează în mod negativ, comportamente ce odată identificate şi analizate, pot fi modificate. Toate aceste comportamente sunt extrem de periculoase în cazul în care sunt puse în act de un preot, întrucât au capacitatea de a degrada dialogul pastoral la nivelul unei discuţii banale între doi indivizi, preotul pierzându-şi demnitatea nobilă de călăuzitor duhovnicesc a interlocutorului său.99
