Psihologie pastorală

„Model” de hrisov şi invitaţie

Greşit: Cu prilejul sfinţiri Biserici cu hramul „Sfinţi Arhanghelii Mihail şi Gavriil” din localitatea Glâmboaca, noi, credincioşi ortodocşi Vă invităm să luaţi parte la evenimentele...

Corect: Cu prilejul sfinţirii Bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Glâmboaca, noi, credincioşii ortodocşi Vă invităm să luaţi parte la evenimentele...
Pronumele de întărire
La feminin:

Eu însămi (un preot nu va putea zice deci niciodată „eu însămi”)

Tu însăţi (când interlocutorul este o femeie sau fată, preotul foloseşte acest pronume)

Ea însăşi

Noi însene (când este vorba de un grup de fete)

Voi însevă (însuşi preotul foloseşte acest pronume când are în faţă un grup alcătuit exclusiv din fete: Voi însevă trebuie să cântaţi la liturghie, nu bunicile voastre...)

Ele însele

La cazurile Genitiv şi Dativ avem o variaţie (însemi, înseţi, înseşi) a acestui pronume:

Bianca declară: Îmi dădu mie însemi (cui?) cheile de la sicriaşul cu sfinte moaşte!

• 
  Ţie înseţi?
  
• 
  Da! Preoteasa înseşi cred că a devenit invidioasă!
  

Pentru masculin

Eu însumi

Tu însuţi

El însuşi

Noi înşine (folosit şi atunci când un bărbat se află într-un grup alcătuit numai din fete, cu excepţia vorbitorului, întrucât „sexul tare” răstoarnă poziţia de majoritate a femeilor impunând folosirea pronumelui masculin).

Voi înşivă

Ei înşişi
Despărţirea cuvintelor în silabe:

Când un cuvânt nu se termină într-un rând, se vor trece în rândul următor numai silabe întregi. Întrucât calculatorul nu cunoaşte această despărţire, se impune o mare atenţie; calculatorul operează automat despărţiri eronate în cazul prezenţei liniuţei de despărţire (exemplu: M-

aţi fermecat).

Despărţirea în silabe a cuvintelor se face astfel:

1. 
   Dacă vocala este urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge; o-ră;
   
2. 
   Dintre două vocale succesive care nu formează diftong, prima aparţine silabei dinainte, a doua celei următoare: ce-re-a-le; lu-a; i şi u între două vocale, trec la silaba a doua: ba-ia; no-uă;
   
3. 
   Dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană trece la silaba dinainte, cealaltă sau celelalte la silaba următoare: ac-tiv, as-tăzi; mul-te; as-pru; con-tra; os-ci-la-tor; mons-tru.
   
4. 
   Excepţie: Când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este l sau r, amândouă consoanele trec la silaba următoare: a-bre-vi-a; a-cru; co-dru; a-gro-nom; su-plu; a-tlet; li-tru; de-vre-me;
   
5. 
   Grupurile ct, cţ şi pt, pţ precedate de consoane se despart: punc-taj; func-ţi-e; sanc-ţi-u-ne; somp-tu-os.
   
6. 
   Cuvântul jertfă se desparte astfel: jert-fă;
   
7. 
   La cuvintele compuse şi la cele derivate cu prefixe precum şi la unele derivate cu sufixe despărţirea în silabe se face, de preferinţă, ţinându-se seama de părţile componente atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi); in-egal (nu i-negal); ne-stabil (nu nes-tabil); sub-linia (nu su-blinia) vârst-nic (nu vâr-stnic).
   

Scrierea şi pronunţarea numelor proprii şi comune străine:

Numele proprii străine se scriu cu ortografia limbilor respective, atunci când acestea folosesc alfabetul latin: Shakespeare, Nietzsche, Wall Street, Washington, Wagner şi se pronunţă ca în limba din care provin: Şecspir, Nice, Uălstrit, Uaşintăn, Wagner etc.).

Cuvintele străine se scriu potrivit cu vechimea intrării lor în limbă: cele vechi şi cu o circulaţie mai largă se reproduc fonetic: fotbal, lider, miting; cele mai noi şi de circulaţie limitată se scriu şi se pronunţă ca în limba de origine: cow-boy etc.

Scrierea unor cuvinte compuse:

Prepoziţiile, conjuncţiile şi adverbele compuse în care fuziunea părţilor componente e de mult desăvârşită, se scriu într-un cuvânt: înspre, dinspre, despre, împotriva, împrejurul, astfel, deasupra, fiindcă, întrucât, aşadar, astăzi, bunăoară, dedesubt, dinainte, dincoace, devreme, întotdeauna, laolaltă, deopotrivă, înadins, dinadins etc.

Exemplu de scrisoare de dragoste către o curtezană:

Sunteţi unsoare! Maţ fermecat!

Modurile nepredicative ale verbului

Atenţie: o greşeală foarte frecventă este formularea de preot a unor „propoziţii” fără predicat! De fapt o condiţie pentru ca o propoziţie să existe este să aibă predicat şi subiect (cel puţin subînţeles unul dintre acestea) adică verbul ei să fie la unul din modurile predicative. Iată exemple de erori:

Cădind părintele prin biserică. Preoteasa spălând hainele la cişmeaua din spatele casei. A mânca numai mâncăruri rafinate. De privit imagini indecente. Stoarsă de vlagă doamna preoteasa în urma pregătirilor de Crăciun.

Toate verbele menţionate în exemplele de mai sus sunt la moduri nepredicative, deci nu pot forma singure o propoziţie.
Fii credincios, nu fi necredincios!

Imperativul pozitiv al verbului „a fi” (Fii!) se scrie deci cu doi „i” (primul aparţinând rădăcinii, al doilea fiind desinenţa persoanei a II-a singular) iar imperativul negativ se scrie cu un singur „i” (nu fi = nu – adverb; fi – forma indicativului).

Verbul „a fi” ca auxiliar pentru formarea unor moduri şi timpuri (precum viitorul anterior – voi fi fost; conjunctivul perfect - să fi fost; condiţionalul optativ perfect – aş fi fost; infinitivul perfect – a fi fost) nu se scrie niciodată cu doi de „i”.
Model de cerere:

Înalt Prea Sfinţite Părinte Arhiepiscop,

Subsemnatul, (numele, prenumele), student în anul I la Facultatea de Teologie a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, secţia ...., Vă rog să binevoiţi a-mi aproba....... (Vă rog să binevoiţi a dispune eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că...).

Menţionez că aceasta îmi este necesară la ..........
Al Înalt Prea Sfinţiei Voastre,

................

Alba Iulia, 2 februarie 2002

Înalt Prea Sfinţiei Sale,

Înalt Prea Sfinţitului Părinte Andrei

Arhiepiscopul Alba Iuliei

Decanul Facultăţii de Teologie

Bibliografie

• 
  BAMBERGER John, La religione è un’illusione? La sfida di Freud alla teologia, Concilium [it.] 4 (1996) 101- 116;
  
• 
  BAUMGARTNER Isidor, Psicologia pastorale, Ed. Borla, Torino, 1993;
  
• 
  BRUSCO Angelo, La relazione pastorale d’aiuto, camminare insieme, ed. Camilline, Torino, 1993;
  
• 
  CAVALLETI Sofia, Il potenziale religioso del bambino, Paoline, Roma, 1979;
  
• 
  CENCINI Amedeo, Amerai Dio con tutto il cuore. Psicologia dell’incontro con Dio, ed. Dehoniane, Bologna, 1986;
  
• 
  CIAN Luciano, La relazione di aiuto, elementi teorico-pratici per la formazione ad una corretta comunicazione interpersonale, Ed. Elle di Ci, Torino, 1992;
  
• 
  COURTOISE Gaston, Per “riuscire” con i fanciulli, Ed., Brescia, 1972;
  
• 
  COMOLLI Gian Maria e Italo Monticelli (a cura di), Manuale di Pastorale Sanitaria, Edizoni Camilliane, Torino, 1999;
  
• 
  DACQUINO Giacomo, Educazione psicoaffetiva, Ed. Borla, Torino, 1972;
  
• 
  Idem, Vivere il piacere, Ed. Internazionale, Torino, 1984;
  
• 
  FRIELINGSDORF Karl, Ma Dio non è cosi, ed. Paoline, Roma, 1993;
  
• 
  Idem, Vivere non sopravivere, salute psicologica e fede, Ed. Citta’ Nuova, Roma, 1993;
  
• 
  GARCIA-MONGE Josè, Il dialogo spirituale e la terapia, “Concilium” [it.] 10 (1974) 74-86;
  
• 
  GIORDANI Bruno, Il colloquio psicologico nella Direzione spirituale, Ed. Rogate, Brescia, 1995;
  
• 
  Idem, Il colloquio psicologico nell’azione spirituale, Ed. La Scuola, Brescia şi Ed. Antonianum, Roma, 1978;
  
• 
  Idem, La psicologia in funzione pastorale, metodologia del colloquio, Ed. La Scuola Editrice, Brescia şi Ed. Antonianum, Roma, 1981;
  
• 
  GODIN André, La relazione umana nel dialogo pastorale, Ed. Borla, Roma, 1966;
  
• 
  GORDON Thomas, Genitori efficaci, educare figli responsabili, Ed. Meridiana Potenza, Bari, 1997;
  
• 
  Idem, Insegnanti efficaci, Ed. Giunti Liscioni, Firenze, 1996;
  
• 
  GORRES Albert, RAHNER Karl, Il male, le risposte della psicoterapia e del cristianesimo (Cuneo 1996).
  
• 
  GROESCHEL J. Benedict, Passaggi dello spirito, la psicologia dello sviluppo spirituale (Padova 1997).
  
• 
  GROPPO Giuseppe, Psicologia e teologia: modelli di rapporto, “Orientamenti pedagogici” 5 (1980) 783-789.
  
• 
  GRUN Anselm, Comme essere in armonia con se stessi, Ed. Queriniana, Brescia, 1997;
  
• 
  HOLDEVICI Irina, Elemente de psihoterapie, ed. All, Bucureşti, 1996;
  
• 
  HOSTIE Raymond, Il sacerdote, consiliere spirituale, Ed. Borla, Torino, 1966;
  
• 
  IMODA Franco, Aspetti del dialogo tra le scienze umane e pedagogiche e la dimensione teologica, “Seminarium” 1 (1994) 89-106.
  
• 
  “Troppa” psicologia?, “Consacrazione e servizio” 46 (1997) 35-46.
  
• 
  LOEW Jacques, Il contatto pastorale personale con l’”incredulo”, ”Concilium” [it.] 3 (1967) 118-126.
  
• 
  MANENTI Alessandro, Teologia e psicologia: il metodo interdisciplinare, “Rivista di teologia morale” 76 (1987) 71-82.
  
• 
  MAZZOCATO Giuseppe, Psicologia e pastorale, urgenze pratiche e questioni teoriche, “Teologia” 2 (1996) 177-214.
  
• 
  MILLER Alice, Il drama del bambino dotato e la ricerca del vero sé, Ed. Boringhieri, Torino, 1997;
  
• 
  MITROFAN Iolanda, Orientarea experienţială în psihoterpie, ed. Sper, Bucureşti, 2000;
  
• 
  NOUWEN Henri, Il guaritore ferito, il ministero nella società contemporanea, Ed. Queriniana (Colecţia Spiritualita’ 22), Brescia, 1982;
  
• 
  Idem, Ministero creativo (Colecţia Spiritualita’ 20), Brescia, 1981;
  
• 
  PIGNATIELLO M. Luigi, Comunicare la fede, saggi di teologia pastorale, Ed. Paoline, Torino, 1996;
  
• 
  PLE Albert, Mutamento di posizione della chiesa di fronte alla psicoanalisi, “Concilium” [it.] 9 (1974) 159-165;
  
• 
  ROGERS C., KINGET M., Psicoterapia e relazioni umane, Ed. Boringhieri, Torino, 1970;
  
• 
  SOVERNIGO Giuseppe, Educare alla fede. Elementi per un progetto educativo-pastorale, Ed. Dehoniane, Bologna, 1995;
  
• 
  Idem, L’aiuto psicologico nella crescita spirituale, “Credere oggi” 3 (1993) 97-119;
  
• 
  Idem, Vivere la carità, maturazione relazionale e vita spirituale, Ed. Dehoniane, Bologna, 1997;
  
• 
  Mihály SZENTMÁRTONI, Camminare insieme. Psicologia pastorale, îd. San Paolo, Milano, 2001;
  
• 
  TERRIN Aldo Natale, Leiturghia, dimensione fenomenologica e aspetti semiotici, Ed. Queriniana, Brescia, 1988;
  
• 
  VAN KAAM Adrian, Il counseling, una moderna terapia esistenziale, Ed. Citta Nuova, Roma, 1985;
  
• 
  VERGOTE Antonio, Per una fede adulta, “Lumen vitae” 3 (1968) 431- 444;
  
• 
  ZAVALLONI Roberto, Il consiliere pedagogico. La relazione d’aiuto nell’educazione, Ed. La Scuola, Brescia, 1979;
  

Alte lucrări:

• 
  Giaccomo d’Acquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972
  
• 
  Julius Evola, Metafizica sexului, ed. Humanitas, Bucureşti, 1994
  
• 
  Georges Habra, Iubire şi senzualitate, ed. Anastasia, Bucureşti, 1994
  
• 
  V. Zenkovsky, Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, ed. Bizantină, Bucureşti, 1998
  
• 
  ASCOR, Homosexualitatea, propagandă a degenerării umane, Bucureşti, 1994.
  
• 
  Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, ed. Mitropoliei, Sibiu, 1991
  
• 
  Jean-Marie AUBERT, Compendio della morale cattolica, ed. Paoline, Milano, 1989
  

William Basil Zion, Eros şi transfigurare, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001;

C U P R I N S

Noţiuni generale de

PSIHOLOGIE PASTORALĂ

Introducere: Fizionomia Psihologiei Pastorale

1. 
   Imagini false ale lui Dumnezeu ce tronează în
   

subconştientul omului contemporan…………………………………8

Anexă: Test psihologic pentru identificarea

imaginii demonice care ne condiţionează existenţa………23

2. 
   Profilul psihologic şi pastoral al preotului autentic
   

între opacitate şi transparenţă………………………………………..26

3. 
   Pe cărările psihologice ale interiorităţii. Erori frecvente
   

în activitatea pastorală……………………………………………….33

4. 
   Dinamica psihologică a dialogului pastoral…………………………..37
   
5. 
   Noţiuni elementare de psihologie pastorală sanitară.