Puterile gândului natura activităţii spirituale I

I

Puteţi fi sfărâmaţi în aşa fel încât veţi crede că nu mai rămâne nimic din voi. Totuşi, un atom din voi va supravieţui mereu; şi el va putea reconstitui pentru voi întregul univers. Acest atom este darul de a te ruga, de a implora. Este darul cel mai mare pe care Dumnezeu I l-a făcut omului. Căci dacă acesta nu ar fi existat, fiinţa umană ar fi dispărut de mult timp. Această idee a existenţei unui “Atom al rugăciunii” de care nimeni nu vorbeşte, trebuie că vi se pare inacceptabilă, imposibil de crezut… totuşi, aţi auzit deja spunându-se în Ştiinţa Iniţiatică despre existenţa, în vârful inimii, a unui atom care are rolul să înregistreze, de-a lungul vieţii, gândurile omului, adică ceea ce el simte, ceea ce el trăieşte. Acest atom nu are puterea să intervină, să modifice, el nu face decât să înregistreze. În realitate, ele este o bobină minusculă care se derulează fără încetare de la începutul pâna la sfârşitul existenţei şi în momentul morţii el se opreşte şi se detaşează.

Ei bine, există la fel în om un atom care are proprietatea să ceară ajutor, ca să îndrepte situaţiile. Dacă acest atom nu este dezvoltat, pentru că omul nu se roagă, totul se desfăşoară pentru el exact cum i-a fost destinat. Acest atom, desigur, nu poate schimba liniile mari ale vieţii care sunt greu de modificat, dar în domeniul subtil, eteric, el poate produce schimbări. Iată de ce persoanele care sunt obişnuite să se roage suferă mai puţin. Când apar evenimente dificile, ele simt mai puţin descurajarea în interior, amărăciunea. Adesea evenimentele penibile sunt legate de colectivitate şi este imposibil să le evităm: războiul, de exemplu. În timpul unui război, nu pot fi evitate privaţiunile şi nefericirea, dar în interior, cel care se roagă, care acţionează prin sufletul şi spiritul său, transformă toate aceste dificultăţi. Deşi în exterior evenimentele rămân la fel, acolo unde alţii se pierd, se descurajează sau chiar se sinucid, el găseşte forţe, hrană şi încurajare.

Nu trebuie să suferi, nu trebuie să te laşi, ci să încerci mereu să îndrepţi câte ceva. Nu veţi putea ameliora totul, dar ceea ce faceţi reprezintă o mică sămânţă care este pe cale să rodească. Şi dacă ar trebui să staţi 100% în întuneric şi în frig, procentul real nu va fi mai mare de 99%! Aţi pronunţat câteva cuvinte, v-aţi rugat, vă concentraţi pe o imagine luminoasă, şi totul este ca un strigăt, pentru ca cineva să vă vină în ajutor. Voi nu observaţi viaţa din jurul vostru şi totuşi vă spun mereu că de la ea trebuie să luaţi lecţii. Priviţi copilul: cine l-a instruit, cine i-a revelat puterea cuvântului? Când se simte în pericol strigă: “Mama”! Cum a învăţat acest copil să folosească acest cuvânt magic? Dacă nu ar fi strigat, mama sa nu ar fi ştiut că el are nevoie de ceva. Dar ea îl aude şi se grăbeşte să-l salveze. Atunci, de ce oamenii nu scot măcar un sunet adresat Cerului?

Acum, obiceiul de a te ruga este din ce în ce mai mult pe cale să se piardă, şi este păcat. De ce să te rogi, gândesc oamenii, când nu îţi lipseşte nimic?… În realitate, rugăciunea ţine de alt tip de lucruri. Chiar dacă aveţi totul, când nu vă lipseşte nimic, trebuie să vă rugaţi. De ce? Pentru că rugăciunea este o creaţie. Sunteţi miraţi?… Toate fiinţele simt nevoia de a crea. Dar, dacă nu s-au dezvoltat anumite calităţi, inteligenţa, lumina, ele nu crează nimic, copiază numai lucrurile, le reproduc. La fel, taţii şi mamele care nu au făcut nici o muncă interioară înaintea conceperii copiilor lor, reproduc în ei propriile lor slăbiciuni, boli. Înţelegeţi că o creaţie nu este în realitate decât o reproducere, adevărata creaţie situându-se în înalt. Ştiind acestea, omul care vrea să creeze, încearcă să se autodepăşească şi, prin sufletul şi spiritul său, captează elemente din regiunile cereşti. Apoi, tot ceea ce face, tot ceea ce crează, posedă elemente superioare celor din lumea obişnuită, pentru că el a reuşit să se orienteze către Cer, să se înalţe, să atragă ceea ce vine de foarte sus. Adevărata rugăciune este o creaţie. Când vă rugaţi, nu vă adresaţi numai unui om cumsecade, aflat cine ştie unde, numai pentru că el este şeful, directorul sau bancherul ce vă poate da sau împrumuta ceva, sau unei femei, implorând-o să vă ofere o privire. Cu acest fel de rugăciune nu veţi obţine mare lucru, pentru că cei cărora vă adresaţi sunt ca voi, au acelaşi nivel, aceleaşi slăbiciuni.

Adevărata rugăciune stabileşte legătura cu Fiinţa sublimă, Creatoarea Cerului şi a pământului. Rugându-vă Creatorului, vă legaţi de această Fiinţă sublimă care este imensitatea, infinitul şi prin această legătură aveţi posibilitatea de a capta, de a atrage ceva din lumile superioare spre noi, spre lumea în care trăim, spre beneficiul tuturor creaturilor. Pentru că trebuie să ştiţi: elementele, particulele şi “electronii” ce provin din această regiune sunt atât de puternice, încât unul singur poate produce multe transformări. Îl veţi simţi vibrând în voi: el purifică, luminează, vindecă, restabileşte armonia şi această stare benefică acţionează asupra tuturor celor din jurul vostru. Fiind influienţaţi, şi ei se vor dezvolta. Chiar şi fiinţele cele mai slabe, mai neajutorate, posedă acest atom al rugăciunii datorită căruia pot evolua chiar dacă le lipseşte totul: bani, hrană, îmbrăcăminte, chiar dacă sunt închişi, ele pot deveni puternice. Facultăţile, banii, forţa nu sunt date tuturor, dar puterea acestui atom o pot folosi toţi, ca să ceară, să cheme în ajutor apiritele luminoase din înalt. Când trebuie să faceţi faţă unor mari dificultăţi, dacă nu cereţi nimic, rămâneţi neputincioşi. Acest atom al rugăciunii este singurul care poate remedia totul; dar dacă nu-l activaţi, veţi trece prin toate suferinţele care v-au fost destinate. Puterea acestui atom se găseşte în psihic, adică în gândurile, în emoţiile voastre. Rugându-ne, chiar dacă în exterior nu s-a schimbat nimic, nu rămâneţi în aceeaşi stare. Dacă este război, el continuă, dacă este ger, vă este frig, dacă plouă, vă udă, dar rugăciunea a produs schimbări în voi înşivă. Un om va muri, singur, abandonat, în mizerie, dar datorită rugăciunilor el pleacă în bucurie, în pace, în lumină, în timp ce în aceleaşi condiţii cel care nu se roagă va fi invadat de sentimente de revoltă şi de ură. Chiar dacă nu reuşeşte să schimbe condiţiile exterioare, rugăciunea acţionează enorm, măcar pentru încarnarea viitoare. Cea mai mare parte a omenirii ignoră încercările religiei de a convinge un criminal sau un necredincios să se căiască, să ceară iertare Domnului înaintea morţii, din cauza importanţei acestui ultim minut. Dacă cineva care a fost bun, virtuos, credincios, toată viaţa sa se revoltă sau îşi pierde credinţa în ultimul minut, este pe cale să distrugă binele făcut în timpul vieţii… Pentru că, ultinul minut contează. Vedeţi cât este de important să cunoaşteţi legile şi să te supui lor. Deci, chiar dacă nu aţi reuşit să schimbaţi nimic în această viaţă, nu este foarte important; dacă aţi trăit bine ultimul minut al vieţii voastre, viitorul se va schimba, încarnarea voastră viitoare va fi mai bună. Nu uitaţi acest lucru, niciodată!