„..eu nu zic nimic ...” şi i-a precizat că aflase mai devreme de la MATEI VIOREL LILIAN că vameşii au făcut demersuri pentru ca „ALIN (n.n. CARAMATRAC ION ALIN)... să păzească drumul”, aspect care rezultă şi din partea de început a respectivei convorbiri ambientale. Faţă de acea afirmaţie a investigatorului, DRAGOMIR VALERIAN a menţionat că el nu „fereşte” de ALIN, ci îngrijorarea sa este determinată de faptul că traficantul „COCAINĂ” fusese prins cu ţigări de contrabandă, astfel că ar fi putut exista anumite „interceptări” care să-l fi privit pe acel traficant şi care ar fi fost de natură să-i conducă pe anchetatori la poliţiştii şi vameşii din P.T.F. Moraviţa. În contextul aceleiaşi convorbiri, a urmat un dialog purtat între DRAGOMIR VALERIAN şi MATEI VIOREL LILIAN pe acelaşi subiect, în discuţie intervenind la un moment dat şi DAN SAVA, care şi-a exprimat intenţia de a introduce fraudulos ţigări în ţară, însă cel prim menţionat s-a eschivat să îşi dea acordul.
Cu toate acestea, pe fondul convorbirii ambientale purtate, începând cu ora 00:54 (proces verbal de redare – Vol. 26, fil. 399-406), PETKOVIC SINISA, zis „CANE” a insistat pe lângă DRAGOMIR VALERIAN şi MATEI VIOREL LILIAN să accepte ca, atât el cât şi BORCHEŞ PETRU, zis „TITI”, să introducă în ţară ţigări, în schimbul remiterii unei sume de bani, cu titlu de mită, potrivit conivenţei existente în cadrul grupării criminale, iar, în cele din urmă, cei doi ofiţeri de poliţie şi-au dat acordul.
Ulterior, în jurul orei 01:42, PETKOVIC SINISA i-a spus lui MATEI VIOREL LILIAN, în prezenţa investigatorului sub acoperire (potrivit convorbirii înregistrate, redată în cuprinsul procesului verbal din – Vol. 26, fil. 407 - 424), faptul că „poliţia e plătită în sat, am dat bani de la mine”. De asemenea, ZEGREAN ADRIAN IOAN a insistat pe lângă MATEI VIOREL LILIAN să îl lase şi pe el să introducă ilegal ţigări în ţară, iar acesta din urmă a fost de acord. Din conţinutul aceluiaşi dialog, a mai rezultat că BORCHEŞ PETRU a introdus ilegal ţigări în ţară cu ajutorul a două autoturisme, iar PETKOVIC SINISA, folosindu-se o singură maşină. În cadrul convorbirii la care ne referim, discuţia a fost reluată între MATEI VIOREL LILIAN şi PETKOVIC SINISA, care a precizat că nu a „plătit (n.n. termen argotic utilizat de membrii grupului infracţional organizat pentru a se referi la darea şi luarea de mită)” încă la lucrătorii vamali care erau de serviciu pe sensul de intrare în ţară, dar a menţionat că a dat mita pentru poliţiştii din postul 21 şi pentru Brigada mobilă a vămii, care se afla în perimetrul P.T.F. Moraviţa.
În acel context, MATEI VIOREL LILIAN a stabilit cu PETKOVIC SINISA ca acesta să susţină faţă de lucrătorii vamali că ar fi introdus în ţară o cantitate mai mică de ţigări decât cea reală, şi anume să afirme că ar fi avut doar 6 baxuri, deşi, în realitate, cantitatea era de 17 baxuri, urmărind ca, în acest mod, să îi înşele pe vameşi cu privire la suma pe care PETKOVIC SINISA trebuia să o dea cu titlu de mită. Ca urmare a acelei înţelegeri, MATEI VIOREL LILIAN a primit de la PETKOVIC SINISA suma de 850 euro, care reprezenta mita corespunzătoare cantităţii de 17 baxuri de ţigări, după care a dat banii investigatorului sub acoperire, pentru a-i ţine. După aceea, MATEI VIOREL LILIAN i-a solicitat investigatorului să le comunice agenţilor de poliţie BUDRIŞ CORNEL FLORIN şi SURULESCU NICOLAE, care erau de serviciu la reperul „B51”, faptul că trebuia să permită autoturismelor ce aparţineau lui BRATOSIN DUMITRU IRIN şi ZEGREAN ADRIAN IOAN să intre în ţară. Investigatorul sub acoperire s-a conformat şi a comunicat acest aspect celor doi agenţi de poliţie anterior menţionaţi.
Conform imaginilor din aceeaşi înregistrare, corespunzătoare unui moment ulterior împrejurărilor prezentate mai sus, ZEGREAN ADRIAN IOAN a dat lucrătorului vamal NOVAC DORIN LIVIU o sumă de bani, iar, din dialogul care a urmat între acesta din urmă şi investigatorul sub acoperire a rezultat că era vorba de suma de 150 euro, care reprezenta mita pentru 3 baxuri de ţigări.
După alte câteva minute, înregistrarea ambientală conţine un dialog purtat între MATEI VIOREL LILIAN şi BRATOSIN DUMITRU IRIN, în prezenţa investigatorului sub acoperire, din conversaţie rezultând că acesta din urmă a introdus ilegal în ţară 15 baxuri de ţigări, pentru care trebuia să dea suma de 750 euro. În acele împrejurări, MATEI VIOREL LILIAN i-a solicitat investigatorului „încasează tu şi gata”, situaţie faţă de care investigatorul s-a conformat şi a primit de la BRATOSIN DUMITRU IRIN suma de 750 euro. De asemenea, MATEI VIOREL LILIAN i-a reamintit investigatorului că trebuie să susţină faţă de vameşi că PETKOVIC SINISA ar fi introdus fraudulos în ţară şi ar fi remis mita corespunzătoare pentru doar 8 baxuri de ţigări, urmărind să evite, în acest mod, să mai împartă cu vameşii diferenţa de 450 euro. De altfel, referindu-se la acelaşi aspect, MATEI VIOREL LILIAN a afirmat „... ce am furat împărţim noi trei (n.n. prin această referire, era inclus şi DRAGOMIR VALERIAN). Nu dăm la toţi...[…]...eu mai am patru ture (n.n. până la expirarea detaşării lui MATEI VIOREL LILIAN la P.T.F. Moraviţa), voi mai aveţi două şi veniţi în ianuarie. Ai văzut cum fac ei cu noi, când nu merge, când nu face ...”.
Din conţinutul ulterior al aceleiaşi convorbiri ambientale, a mai reieşit că agenţii DEGAN MARIAN LUCIAN, ALEXOAEI ILIE şi DRĂGAN SEBASTIAN erau implicaţi în activitatea infracţională care se afla în curs de desfăşurare, iar acesta din urmă l-a înştiinţat pe DRAGOMIR VALERIAN despre faptul că în comuna Moraviţa se afla poliţistul „ILIE” şi că, din acest motiv, ZEGREAN ADRIAN IOAN nu a putut să-şi continue traseul cu maşina în care avea depozitate ţigările de contrabandă. Din acest motiv, DRAGOMIR VALERIAN s-a deplasat împreună cu investigatorul VODĂ MIHAI CRISTIAN în localitatea Moraviţa, unde a discutat cu poliţistul „ILIE”, convenind cu acesta să nu le creeze probleme în trafic traficanţilor de ţigări. Pe drumul de întoarcere din P.T.F. Moraviţa, investigatorul sub acoperire i-a precizat lui DRAGOMIR VALERIAN că primise de la PETKOVIC SINISA, separat de suma de 850 euro pe care acesta i-a remis-o lui MATEI VIOREL LILIAN pentru cele 17 baxuri introduse ilegal în ţară, în acea noapte, încă 1.000 euro, care reprezenta mita pe care cel în cauză o datora pentru cele 20 baxuri de ţigări pe care le introdusese în ţară, pe timpul turei din 16.12.2010. Cum, potrivit înţelegerii avute cu SELEGEAN AUREL IOAN, acestuia trebuia să îi revină 500 euro din suma de 1.000 euro remisă de PETKOVIC SINISA, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN i-a cerut investigatorului să păstreze asupra sa suma de bani destinată celui prim menţionat şi să adauge doar 500 euro la foloasele care fuseseră colectate, în acea noapte, de la traficanţii de ţigări, cu titlu de mită. De asemenea, DRAGOMIR VALERIAN a afirmat că trebuie să dea câte 100 euro agenţilor de poliţie care au fost de serviciu pe sensul de intrare în ţară, în tura din 16.12.2010, fiind vorba despre TĂNASE VASILE şi VERDEŢ DORIN ADRIAN, menţionând şi că le dăduse acestora câte 170 euro.
Pe fondul convorbirii ambientale purtate în aceeaşi noapte, începând cu ora 02:30 (proces verbal de redare – Vol. 26, fil. 425-430), în prezenţa lui DRAGOMIR VALERIAN şi a investigatorului sub acoperire, MATEI VIOREL LILIAN a refăcut calculul sumelor de bani care fuseseră încasate, cu titlu de mită, de la traficanţii de ţigări, stabilind că era vorba de 850 euro, sumă remisă de PETKOVIC SINISA, zis „CANE”, dar din care, faţă de vameşi trebuia să afirme că ar fi primit doar 400 euro, pentru 8 baxuri şi suma de 750 euro remisă de BRATOSIN DUMITRU IRIN, zis „BAROS”, din care, faţă de vameşi trebuia să afirme că ar fi primit doar 500 euro. Ca atare, vameşilor implicaţi în activitatea infracţională urma să li se spună că cei doi traficanţi ar fi dat ca mită doar 900 euro, iar diferenţa de 700 euro, trebuia împărţită numai între poliţişti şi fără ştirea lucrătorilor vamali. Potrivit calculului făcut în acele împrejurări de către MATEI VIOREL LILIAN, lucrătorii vamali aveau asupra lor 450 euro, provenită din suma de 150 euro , pe care ZEGREAN ADRIAN IOAN o dăduse, cu titlu de mită, pentru 3 baxuri de ţigări şi suma de 400 euro, remisă, cu acelaşi titlu, de către BORCHEŞ PETRU, zis „TITI”, pentru 8 baxuri de ţigări. Prin urmare, faţă de vameşii implicaţi în activitatea desfăşurată de grupul infracţional organizat în acea noapte, trebuia să se afirme, potrivit versiunii lui MATEI VIOREL LILIAN, că foloasele care trebuiau împărţite reprezentau suma de 1.450 euro.
În temeiul celor convenite mai sus, MATEI VIOREL LILIAN a purtat cu lucrătorul vamal BADĂU TEODOR, în prezenţa investigatorului sub acoperire, o discuţie clarificatoare în legătură cu respectivele aspecte (conform procesului verbal de redare a convorbirii ambientale – Vol. 26, fil. 431-439). Cu acea ocazie, BADĂU TEODOR, referindu-se la foloasele primite, cu titlu de mită, de la traficanţii de ţigări, a afirmat „la mine sunt 8 plus 3, 11”, ceea ce însemna că era vorba de suma corespunzătoare pentru 11 baxuri de ţigări, respectiv, pentru 8 baxuri de ţigări deţinute de BORCHEŞ PETRU şi cele 3 baxuri de ţigări ale traficantului ZEGREAN ADRIAN IOAN. Prin urmare, BADĂU TEODOR avea suma de 550 euro. La rândul său, MATEI VIOREL LILIAN a precizat că suma primită de poliţişti, cu acelaşi titlu, era corespunzătoare cantităţii de 18 baxuri de ţigări, referindu-se, astfel, la faptul că BRATOSIN DUMITU IRIN ar fi avut 10 baxuri de ţigări, iar PETKOVIC SINISA, 8 baxuri de ţigări. Ca atare, potrivit susţinerilor ofiţerului MATEI VIOREL LILIAN, asupra poliţiştilor se afla suma de 900 euro. Pentru a împărţi cu vameşii, potrivit conivenţei infracţionale existente în cadrul grupului infracţional organizat, respectivele foloase, vameşului BADĂU TEODOR i s-a dat, în acele împrejurări, suma de 200 euro, astfel că partea care a revenit lucrătorilor vamali a fost 750 euro. În acelaşi timp, poliţiştilor de frontieră le-au revenit 700 euro, în temeiul împărţirii formale care s-a stabilit cu BADĂU TEODOR, la care se adăuga încă 700 euro care fuseseră primiţi, cu titlu de mită, de către MATEI VIOREL LILIAN fără ştirea lucrătorilor vamali, precum şi 500 euro, reprezentând jumătate din mita datorată de PETKOVIC SINIS pentru cele 20 baxuri de ţigări pe care le-a introdus fraudulos în ţară, în ziua de 16.12.2010, rezultând suma totală de 1.900 euro.
Ulterior, potrivit convorbirii ambientale la care ne referim, MATEI VIOREL LILIAN s-a întâlnit cu DRAGOMIR VALERIAN şi, în prezenţa investigatorului sub acoperire, au stabilit modul de împărţire a respectivei sume de bani pentru poliţiştii care au fost de serviciu în tura din acea noapte. După ce au fost stabilite sumele de bani alocate fiecărui poliţist, investigatorul sub acoperire le-a dat agenţilor VERDEŢ DORIN ADRIAN şi TĂNASE VASILE, câte 125 euro, iar lui BUTTA LIVIU DĂNUŢ, suma de 50 euro şi i-a precizat că trebuia să o împartă, în mod egal cu ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU. Imediat după aceea, investigatorul s-a întâlnit cu acesta din urmă şi i-a precizat că i-a lăsat lui BUTTA LIVIU DĂNUŢ partea de bani care îi era destinată. De asemenea, investigatorul le-a menţionat agenţilor DEGAN MARIAN LUCIAN şi ALEXOAEI ILIE care a fost suma totală colectată, în acea noapte, de la traficanţii de ţigări, cu titlu de mită, ocazie cu care cei doi interlocutori şi-au exprimat neîncrederea faţă de corectitudinea sumei rezultate, recapitulând, în acest sens, persoanele şi cantităţile de ţigări, potrivit evidenţei pe care ei o ţinuseră. În aceleiaşi împrejurări, DEGAN MARIAN LUCIAN a afirmat că „... numai 18, 20 (n.n. baxuri de ţigări) o avut CANE! La alea le-am dat eu cu 15 ... la două maşini ... […] … înseamnă că n-o plătit ăla până la urmă, BAROS. A plătit cum a zis el, din 15, 20 ...”. În discuţie a intervenit şi ALEXOAEI ILIE, care a precizat că BRATOSIN DUMITRU IRIN a avut 10 baxuri de ţigări. După aceea, investigatorul sub acoperire i-a dat lui IVANOVICI VICTOR SEBASTIAN suma de 50 euro şi i-a cerut acestuia să o împartă, în mod egal, cu DRĂGAN SEBASTIAN.
Din conţinutul convorbirii purtate în mediul ambiental la 18.12.2010, începând cu ora 07:30 (proces verbal de redare –Vol. 26, fil. 441-442), a reieşit că, în baza modului în care DRAGOMIR VALERIAN şi MATEI VIOREL LILIAN împărţiseră mai devreme foloasele provenite, cu titlu de mită, de la traficanţii de ţigări, investigatorul sub acoperire le-a dat agenţilor BUDRIŞ CORNEL FLORIN şi SURULESCU NICOLAE suma de 50 euro, care a fost stabilită de către cei doi ofiţeri de poliţie.
Ca atare, pe timpul serviciului din tura de 17/18.12.2010, lucrătorii vamali BADĂU TEODOR şi NOVAC DORIN LIVIU şi poliţiştii de frontieră care vor fi menţionaţi mai jos, ca urmare a acţiunilor desfăşurate în cadrul grupului infracţional organizat din care făceau parte, împreună cu alte persoane, au primit, cu titlu de mită, suma totală de 3.150 euro de la PETKOVIC SINISA, BRATOSIN DUMITRU IRIN, BORCHEŞ PETRU şi ZEGREAN ADRIAN IOAN, cărora le-au facilitat să introducă ilegal în ţară, prin P.T.F. Moraviţa şi prin sustragere de la controlul vamal, cantitatea de 43 baxuri de ţigări.
Respectivele foloase au fost împărţite, mai întâi, între lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră care au participat la activitatea infracţională.
În raport cu probatoriul administrat, s-a reţinut că suma de 750 euro care a revenit vameşilor a fost împărţită între BADĂU TEODOR şi NOVAC DORIN LIVIU, astfel că fiecăruia dintre aceştia i-a revenit câte 375 euro.
De asemenea, partea de foloase, reprezentând suma de 1.900 euro, care a fost destinată poliţiştilor de frontieră, a fost împărţită, după cum urmează: DRAGOMIR VALERIAN şi MATEI VIOREL LILIAN, câte 450 euro, TĂNASE VASILE şi VERDEŢ DORIN ADRIAN, câte 125 euro, ALEXOAEI ILIE şi DEGAN MARIAN LUCIAN, câte 100 euro, iar agenţilor ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU, BUDRIŞ CORNEL FLORIN, BUTTA LIVIU DĂNUŢ, DRĂGAN SEBASTIAN, IVANOVICI VITOR SEBASTIAN şi SURULESCU NICOLAE, câte 25 euro.
Totodată, investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN a primit, în împrejurările prezentate, suma de 400 euro, pe care a predat-o organelor de urmărire penală, în data de 18.12.2010. În aceleiaşi circumstanţe, asupra investigatorului a rămas şi suma de 500 euro provenită de la PETKOVIC SINISA şi care era destinată lucrătorului vamal SELEGEAN AUREL IOAN, banii fiind, de asemenea, predaţi organelor de urmărire penală.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii desemnaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, echivalentul în lei al celor 43 baxuri de ţigări, care au fost sustrase controlului vamal, este de 324.106,37 lei.
1.2.24. Referitor la faptele din ziua de 20.12.2010
În dimineaţa zilei de 20.12.2010, investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN a intrat în tura de zi la P.T.F. Moraviţa, fiind repartizat de către şeful de tură al poliţiştilor de frontieră, DRAGOMIR VALERIAN, la reperul intervenţii.
Aşa cum rezultă din planul de acţiune al turei de serviciu nr. 3, pentru data de 20.12.2010, orele 07:30 - 19:30, în ziua respectivă şi-au desfăşurat activitatea următorii poliţişti de frontieră: DRAGOMIR VALERIAN, şeful de tură al poliţiştilor de frontieră, MATEI VIOREL LILIAN, şef de grupă al poliţiştilor de frontieră şi coordonator la P.T.F. Moraviţa, ALEXOAEI ILIE şi TOMA COSMIN repartizaţi la controlul documentelor pe sensul de intrare în ţară, ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU şi DEGAN MARIAN LUCIAN la controlul documentelor pe sensul de ieşire din ţară, ANTONI DĂNUŢ şi BUDRIŞ FLORIN CORNEL repartizaţi la linia de demarcaţie, reper 51, COJOCARU VASILE repartizat la control fizic tir şi roboscan pe sensul de intrare în ţară, DRĂGAN SEBASTIAN repartizat la controlul acces P.T.F. Moraviţa, reper 21, TĂNASE VASILE la controlul documentelor la tiruri pe sensul de ieşire din ţară şi VERDEŢ DORIN la controlul documentelor la tiruri pe sensul de intrare.
În aceeaşi tură de zi, şi-au desfăşurat activitatea şi următorii lucrători vamali: NOVAC DORIN LIVIU – repartizat pe sensul de intrare în ţară, DOBÎNDĂ FLORIN SEVER şi BADĂU TEODOR – pe intrare plus ieşire, cei trei lucrători având potrivit atribuţiilor de serviciu dreptul de a efectua control fizic şi antidrog la intrarea şi/sau ieşirea din ţară a călătorilor şi a mijloacelor de transport ale acestora. De asemenea, şi-au mai desfăşurat activitatea lucrătorii vamali PRISECARU IOAN şi NĂDĂBAN ANICA-FLORICA, repartizaţi în postul de supraveghere, efectuând supravegherea vamală conform ordinului ANV nr. 1128/2009 (identificarea şi luarea măsurilor necesare pentru evitarea fraudelor vamale ş.a.).
În tura de zi respectivă, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali anterior menţionaţi, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu privitoare la constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor şi, respectiv, privitoare la efectuarea controlului vamal, au facilitat mai multor persoane introducerea frauduloasă în România a cantităţii de 67 baxuri de ţigări, primind în schimb suma totală de 3.350 euro.
Potrivit conivenţei infracţionale, statuată în cadrul grupului infracţional, sumele de bani remise de traficanţii de ţigări au fost colectate de către lucrătorii vamali.
Astfel, în intervalul orar 16:00 – 18:00, mai mulţi traficanţi de ţigări, dintre care o parte au fost identificaţi, fiind cercetaţi în prezenta cauză, iar alţii nu au fost identificaţi până în prezent, au introdus în ţară ţigări de contrabandă, plătind diferite sume de bani, cu titlu de mită, lucrătorilor vamali.
Din înregistrările ambientale efectuate de investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN au rezultat următoarele aspecte:
Discuţia purtată în jurul orei 15:44, între MATEI VIOREL LILIAN, investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN şi DRAGOMIR VALERIAN relevă că şeful de tură al lucrătorilor vamali, SELEGEAN AUREL IOAN s-a deplasat în localitatea Moraviţa şi a vorbit cu agentul de poliţie MUŞAT din cadrul I.P.J. Timiş – Poliţia Oraşului Deta şi cu şeful postului de Poliţie Moraviţa – CARAMATRAC ION ALIN, determinându-i pe aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită trecerea prin localitatea Moraviţa a autoturismelor care transportă ţigări de contrabandă, în schimbul primirii unor sume de bani, cu titlu de mită. Aspectele rezultate din discuţia la care am făcut referire anterior sunt menţionate şi de investigatorul sub acoperire în cuprinsul procesului – verbal întocmit la data de 20.12.2010 (vol. 7, filele 244-249), precum şi în declaraţia din 23.12.2010 (vol. 7, filele 240-243).
Urmare a înţelegerii dintre lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră, precum şi a aranjamentelor făcute cu agenţii de poliţie CARAMATRAC ION ALIN şi MUŞAT F., în intervalul de timp următor, până în jurul orei 18:00, s-a permis mai multor persoane să introducă în ţară în mod fraudulos ţigări de contrabandă, în schimbul plătirii unei „taxe” ilicite, prestabilită, de 50 de euro pentru fiecare bax sau de un euro pentru fiecare cartuş.
Din conţinutul înregistrării ambientale rezultă că în intervalul orar 16:10:07 – 16:11:04, lucrătorii vamali PRISECARU IOAN, BADĂU TEODOR şi DOBÎNDĂ FLORIN SEVER, primesc diferite sume de bani (al căror cuantum nu a fost stabilit până în prezent), în toneta în care îşi desfăşoară activitatea sau în afara acestei, pe pistă, după care lasă banii încasaţi în interiorul tonetei. Lucrătorul vamal DOBÎNDĂ FLORIN SEVER îşi notează autoturismele care transportă ţigări de contrabandă, precum şi cantităţile de ţigări care au trecut.
În jurul orei 16:12, în toneta vameşilor intră un traficant de ţigări neidentificat până în prezent care îi remite lucrătorului vamal BADĂU TEODOR 50 de euro pentru un bax cu ţigări de contrabandă, după care colegul său, DOBÎNDĂ FLORIN SEVER primeşte 20 de euro de la o persoană neidentificată de sex feminin, pe nume „URSULA”, din discuţiile purtate ulterior rezultând că şi alţi contrabandişti neidentificaţi au introdus un bax şi 10 cartuşe cu ţigări de contrabandă.
Un alt traficant a cărui identitate nu a fost stabilită până în prezent îi remite lucrătorului vamal DOBÎNDĂ FLORIN SEVER o sumă de bani (n.n. 150 de euro) pentru 3 baxuri cu ţigări de contrabandă.
La un moment dat, lucrătorul vamal BADĂU TEODOR le propune colegilor săi de tură să se organizeze, în sensul ca el împreună cu inculpatul NOVAC DORIN LIVIU să meargă pe pistă, iar DOBÎNDĂ FLORIN SEVER să stea în tonetă pentru a nota „stă DOBÎNDĂ aici şi facem noi şi trimitem încoace … ”, „stă el aici şi scrie … DOBÎNDĂ”. (după cum rezultă din procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 20.12.2010, intervalul orar 15:44:07 – 16:17:29 – vol 26, filele 447-458)
În intervalul orar 16:25 – 16:39, trec mai mulţi traficanţi cu ţigări de contrabandă, neidentificaţi până în prezent, plătind lucrătorilor vamali sumele de bani „datorate” cu titlu de mită, după cum urmează:
Un traficant îi remite inculpatului DOBÎNDĂ FLORIN SEVER suma de 50 de euro (n.n. pentru un bax cu ţigări) pe care acesta o lasă în toneta lucrătorilor vamali. Din discuţia purtată ulterior de lucrătorul vamal cu investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN reiese că, la scurt timp, alţi doi traficanţi de ţigări („ŢIGANU” din PECICA şi soţia acestuia) au introdus în ţară 2 baxuri cu ţigări de contrabandă.
Apoi, tot inculpatul DOBÎNDĂ FLORIN SEVER primeşte de la o traficantă de ţigări, bani pentru un bax de ţigări (n.n. 50 de euro).
La scurt timp, o traficantă pe nume „GETA” plăteşte 100 de euro, pentru 2 baxuri cu ţigări de contrabandă, iar traficanta BOGDAN IRINA (neidentificată) remite 50 de euro pentru un bax cu ţigări. O altă contrabandistă neidentificată îi remite inculpatului DOBÎNDĂ FLORIN SEVER o sumă de bani (al cărei cuantum nu a fost stabilit până în prezent), iniţial acesta refuzând banii şi cerându-i 2 pachete de ţigări SLIM MENTOLAT iar la răspunsul acesteia că nu are, acceptă banii pe care îi împarte apoi cu investigatorul sub acoperire, precizându-i că „nu se va afla”.
În toneta vameşilor se poartă o discuţie între inculpaţii DOBÎNDĂ FLORIN SEVER, BADĂU TEODOR şi învinuita NĂDĂBAN ANICA FLORICA din care rezultă că traficantul de ţigări „CALU” (n.n. DOBREA IOAN) a introdus în ţară ţigări de contrabandă, fără a rezulta în mod cert cantitatea de ţigări introdusă şi suma de bani plătită cu titlu de mită, DOBÎNDĂ FLORIN SEVER afirmând însă că acest traficant l-a tras în piept cu 10 cutii pe care le-a ascuns în pragurile autoturismului.
În jurul orei 16:39, învinuita NĂDĂBAN ANICA FLORICA intră în toneta vameşilor, interesându-se dacă DOBÎNDĂ FLORIN SEVER i-a „făcut rost” de ţigări SLIM MENTOLAT pe care i le solicitase anterior pentru cineva de la Direcţie.
Ulterior, inculpatul DOBÎNDĂ FLORIN SEVER primeşte 50 de euro de la un traficant de ţigări neidentificat, pentru un bax cu ţigări de contrabandă, în prezenţa lucrătorilor vamali NOVAC DORIN LIVIU, NĂDĂBAN ANICA FLORICA şi PRISECARU IOAN.
În continuare, în intervalul orar 16:44:22 – 17:02:04 (după cum rezultă din procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 20.12.2010, intervalul orar 16:44:22 – 17:02:04 – vol 26, filele 459-462) trec mai mulţi traficanţi a căror identitate nu a fost stabilită până în prezent, transportând ţigări de contrabandă pentru care plătesc bani cu titlu de mită lucrătorilor vamali aflaţi pe pistă şi celor din toneta vameşilor, respectiv DOBÎNDĂ FLORIN SEVER, NOVAC DORIN LIVIU, BADĂU TEODOR şi NĂDĂBAN ANICA FLORICA.
Astfel, în jurul orei 16:45, inculpatul NOVAC DORIN LIVIU primeşte 50 de euro pentru un bax cu ţigări de contrabandă. Ulterior, doi traficanţi îi remit inculpatului BADĂU TEODOR suma de 40 de euro, pentru 40 de cartuşe cu ţigări de contrabandă, transportate cu 2 autoturisme. Tot inculpatul BADĂU TEODOR mai primeşte 50 de euro pentru un bax, apoi o altă traficantă de ţigări lasă în toneta vameşilor suma „cuvenită” pentru un bax cu ţigări, după care inculpatul NOVAC DORIN LIVIU primeşte 30 de euro pentru 30 de cartuşe, iar BADĂU TEODOR primeşte 150 de euro, pentru 3 baxuri cu ţigări de contrabandă.
Ulterior, încă doi traficanţi neidentificaţi le remit lucrătorilor vamali BADĂU TEODOR şi NOVAC DORIN LIVIU câte 50 de euro fiecare, pentru câte un bax cu ţigări de contrabandă, întrebând dacă este necesar să lase bani şi pentru ANV (n.n. – brigada mobilă a vămii). După un timp, inculpatul DOBÎNDĂ FLORIN SEVER procedează la efectuarea unui calcul cu privire la numărul de baxuri cu ţigări de contrabandă introduse în ţară şi suma de bani totală primită, concluzionând că s-au primit 250 de euro pentru 5 baxuri.
În jurul orei 17:34, învinuita NĂDĂBAN ANICA FLORICA intră în toneta lucrătorilor vamali şi-i spune investigatorului sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN să le transmită colegilor săi să ţină evidenţa cantităţii de ţigări de contrabandă care au fost introduse în ţară, afirmând „să le spui la cei care sunt acolo să noteze ei, acolo, în tonetă … chiar nu merită să avem vreo … nu-mi place …”, „chiar nu-i … mai bine să fie O.K.”, „du-te şi le spune să fie în regulă cu toate!” (a se vedea procesul-verbal din 25.03.2011 de redare a discuţiei purtate în mediul ambiental la data de 20.12.2010 în intervalul orar 17:34:09 – 17:34:48, vol. 26, filele 471-479).
Începând cu ora 17:34, trec mai multe persoane a căror identitate nu a putut fi stabilită, astfel: un traficant cu un bax, unul pe nume „SÂRBUL” cu 30 de cartuşe, numitul „TEO”, soţul SIMONEI, dispecera, despre care investigatorul afirmă că nu plăteşte şi o traficantă care plăteşte 50 de euro pentru un bax, întrebând dacă mai trebuie şi pentru ANV (n.n. – brigada mobilă a vămii).
La un moment dat, în toneta vameşilor îşi face apariţia traficantul de ţigări OPREA CLAUDIU MIHAIL, zis „CERCEL” care transportă 4 baxuri cu ţigări de contrabandă, plătind cu titlu de mită suma de 200 de euro şi afirmând că i-a dat un cartuş de ţigări lucrătorului vamal NĂDĂBAN ANICA FLORICA. Învinuitul OPREA CLAUDIU MIHAIL rămâne o perioadă de timp în toneta lucrătorilor vamali, stând de vorbă cu aceştia, care manifestă faţă de el o atitudine familiară şi prietenoasă. În prezenţa învinuitului OPREA CLAUDIU MIHAIL, mai intră un traficant neidentificat care plăteşte 50 de euro pentru un bax cu ţigări de contrabandă, precum şi un altul care remite suma de 150 de euro, pentru 3 baxuri cu ţigări aparţinând traficantului BORCHEŞ PETRU, zis „TITI”. În acest interval, în toneta lucrătorilor vamali, intră şi ofiţerul de poliţie MATEI VIOREL LILIAN, având loc o discuţie între acesta, lucrătorul vamal DOBÎNDĂ FLORIN SEVER, investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN şi traficantul de ţigări OPREA CLAUDIU MIHAIL, inculpatul MATEI VIOREL LILIAN afirmând că îl deranjează percepţia celor din vamă care consideră că l-ar favoriza pe traficantul BORCHEŞ PETRU, consăteanul său şi că din acest motiv respectivul şi-ar permite să declare că transportă mai puţine ţigări, cerându-le lucrătorilor vamali să-l controleze pe acest traficant. În timpul acestei discuţii, în tonetă intră un traficant de ţigări împreună cu inculpatul DOBÎNDĂ FLORIN SEVER şi lasă 100 de euro pentru 2 baxuri cu ţigări de contrabandă.
Din procesul – verbal întocmit de investigator la data de 20.12.2010 şi din declaraţia acestuia din data de 23.12.2010 rezultă că, în jurul orei 18:30, şeful de tură al lucrătorilor vamali, SELEGEAN AUREL IOAN l-a chemat în biroul său pe şeful de tură al poliţiştilor de frontieră, DRAGOMIR VALERIAN şi a împărţit cu acesta, în mod egal, suma de bani colectată cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări, în tura respectivă.
Din probele administrate a rezultat că suma totală colectată a fost de 3.350 euro din care 200 de euro i-au fost remişi lui MUŞAT F. – agent de poliţie din cadrul I.P.J. Timiş – Poliţia Oraşului Deta şi 150 de euro lui CARAMATRAC ION ALIN – şeful Postului de Poliţie Moraviţa, în baza înţelegerii anterioare avute cu aceştia.
Suma de bani rămasă, respectiv 3.000 euro s-a împărţit, în mod egal, între lucrătorii vamali şi poliţiştii e frontieră, revenind câte 1.500 de euro de fiecare.
Ulterior, DRAGOMIR VALERIAN împreună cu MATEI VIOREL LILIAN au procedat la împărţirea banilor pentru poliţiştii aflaţi în tura respectivă, în felul următor: pentru inculpaţii ALEXOAEI ILIE şi TOMA MARIAN COSMIN câte 100 de euro, pentru inculpaţii DRAGOMIR VALERIAN şi MATEI VIOREL LILIAN câte 200 de euro, pentru inculpaţii ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU, COJOCARU VASILE şi VERDEŢ DORIN câte 25 de euro, pentru DEGAN MARIAN LUCIAN, DRĂGAN SEBASTIAN şi TĂNASE VASILE câte 20 de euro, iar pentru ANTONI DĂNUŢ şi BUDRIŞ FLORIN CORNEL câte 10 euro. Investigatorului sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN i-a revenit suma de 200 de euro pe care a predat-o organelor de urmărire penală (proces verbal din 20.12.2010 - vol. 7, fila 337).
Potrivit afirmaţiilor investigatorului sub acoperire, din suma totală care a revenit poliţiştilor de frontieră, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN a oprit o parte pentru achitarea produselor cumpărate de lucrătorii din tură de la magazinul BELACOP, situat în perimetrul P.T.F. Moraviţa, precum şi suma de 300 de euro despre care a afirmat că este necesară pentru protocol, pentru şeful structurii C.I.T. din cadrul I.J.P.F. Timiş.
La rândul lor, lucrătorii vamali au împărţit suma de bani ce le-a revenit în cuantum de 1.500 euro, DOBÎNDĂ FLORIN SEVER, PRISECARU IOAN, NOVAC DORIN LIVIU, BADĂU TEODOR şi NĂDĂBAN ANICA FLORICA primind fiecare câte 300 de euro.
Din raportul de constatare întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (vol. 58 filele 1-147) rezultă că echivalentul în lei al cantităţii de 67 baxuri cu ţigări de contrabandă, introduse în ţară la data de 20.12.2010 este de 505.002,94 lei.
Dostları ilə paylaş: |