„Iar tu? Bă, fii atent că …ce faci tu nu prea e bine !”, „ Pentru că … tu treci de multe ori şi cu altă maşină ! … şi-n interval …”, „ Nu mai face din astea ! Ori … vii o dată! Ori nu mai trece cu 10 maşini pe … la interval de juma’ de oră că … nu-i bine!”. În continuare, la întrebarea inculpatului RADA ION „cum stai?” (n.n. câte baxuri ai?), bărbatul respectiv a răspuns „Tot de-ăla, trei!” Inculpatul anterior menţionat a insistat să afle numărul total al baxurilor transportate de acesta, întrebând din nou „Băi, … în total? Pe ambele?” iar persoana respectivă a răspuns „trei … trei!”, „Nu, trei în total, tot!” (a se vedea procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 04/05.11.2010, intervalul orar 2357 :35 – 0006 :49– vol. 24, filele 366 - 373).
În aceeaşi noapte, investigatorul sub acoperire, VODĂ MIHAI CRISTIAN a purtat o discuţie cu inculpatul GUBIC ŞTEFAN MILAN în toneta lucrătorilor vamali, discuţie la care au asistat şi inculpaţii TARCEA PETRU, PETRUŢA MARIUS HORAŢIU şi învinuitul GRIGUŢA RADU HORAŢIU şi-n cadrul căreia inculpatul prim menţionat i-a reproşat investigatorului sub acoperire că lucrătorii de poliţie nu au nici un risc, afirmând textual: „Da’ ei ce au la treaba asta? Ce riscuri au la …? Are paşaport fals ăsta?”, „Păi, care e riscu’ vostru? Eu asta nu pricep … că veniţi aicea la împărţeală şi scrieţi … Da’ care-i treaba voastră?Are paşaport fals? Nu. Voi ce treabă aveţi cu marfa?...Vămuiţi-o voi!”, „Şi-atunci el de ce să vă dea dacă eu i-am dat drumu’?”, „ Care-i treaba voastră? Din partea voastră, îţi spun eu, e un abuz! Un abuz fără putere! Voi veniţi numai’ la-mpărţeală, da’, la voi nu e niciun risc … care e riscu’ vostru? Că de marfă răspundem noi, iar de paşaport voi ! Dacă prindeţi pe vreunu’ cu paşaport fals şi-i daţi drumu’, mie-mi dai ceva? …”, „Când era la … când era la Nădlac, când dădeau, ştii, ăia care-or depăşit termenu’…”, „Mă, luau mii de … mii de euro!Niciodată nu-i de … dacă avea un frigider şi eu luam 20, venea să-i dai 10 …” (a se vedea procesul – verbal din 24.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 04.11.2010, intervalul orar 23:31 15 - 2339 :51 – vol. 24, filele 353 - 362).
În timpul acestei discuţii, a intrat în incinta tonetei un bărbat care a întins mâna către învinuitul GRIGUŢA RADU HORAŢIU şi i-a înmânat ceva, după care a plecat. De asemenea, în imaginile înregistrate de investigatorul sub acoperire se observă cum inculpatul TARCEA PETRU a lăsat pe masă o sumă de bani, moment în care inculpatul GUBIC ŞTEFAN MILAN a afirmat „ Deci, mere la miliţie...”, „ La noi euro şi lor mere … Ha!” (a se vedea procesul – verbal din 24.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 04.11.2010, intervalul orar 2331:15 - 2339 :51 – vol. 24, filele 353- 362).
În conţinutul aceleiaşi discuţii, inculpatul GUBIC ŞTEFAN MILAN l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire, VODĂ MIHAI CRISTIAN, „ Tu eşti nou p-aici ? Eşti de la Deta ? ”. La răspunsul acestuia „Păi, cu Dragomir am venit, cu şeful de tură”, inculpatul anterior menţionat a afirmat „Eşti omul lui … Deci, tu eşti ochiu’ şi timpanu’! Pentru ce ia, nu pentru aşa, să nu fii … să nu fie păcălit de ăla al tău … Tot îl păcălim, drept să-ţi spun!”.
La un moment dat, în tonetă a intrat un bărbat de la care învinuitul GRIGUŢA RADU HORAŢIU primise bani şi căruia i-a dat rest, afirmând textual „scuze, acuma no … n-am ştiut”, aşa cum reiese din imaginile înregistrate de investigatorul sub acoperire. (a se vedea procesul – verbal din 28.01.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 04.11.2010, intervalele orare 23:42 :02 – 23:42 :15, 23:42 :53 – 23:43 :24 şi 23:43 :42 – 23:44 :03 – vol. 24, filele 363 - 365).
În cursul aceleiaşi nopţi, inspectorul principal de poliţie DRAGOMIR VALERIAN l-a întrebat pe investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN câte baxuri de ţigări au intrat în ţară, iar acesta din urmă a răspuns că ţine evidenţa sumei colectate, afirmând „cam 2.300, cam aşa … Ăsta …Nu, ţin pe euro… ”. În acelaşi context, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN a precizat că lucrătorii vamali au strâns de la traficanţii de ţigări suma de 2.000 euro, afirmând textual „Nu, mă, că ăsta are 2.000 …”.
Ca urmare a acestei discuţii, inculpatul mai sus menţionat şi investigatorul sub acoperire s-au deplasat la toneta lucrătorilor vamali unde se aflau inculpaţii PETRUŢA MARIUS HORAŢIU şi TARCEA PETRU, cărora inculpatul DRAGOMIR VALERIAN le-a spus „Deci o fost numa’ 48 şi a notat băiatu’ 2.400 … îs mai mulţi! Deci, 2.400 …”, ameninţându-i, totodată, că „ … Da, şi o fost cu 4-5 foi lejer … nu mai lucrăm!”, „ Ascultă-mă ce-ţi spun io … din această tură nu mai lucrează! Ascultă ce spun io!”, „ Deci, dacă facem aşa, nu mai lucrăm! Deci, îţi garantez că nu mai lucrează această tură! ”
Lucrătorii vamali au încercat să-l convingă pe DRAGOMIR VALERIAN că nu au fost 48 baxuri cu ţigări, inculpatul PETRUŢA MARIUS HORAŢIU afirmând „Mă … nu bag mâna-n bani … neinteligibil”, moment în care a intervenit şi inculpatul TARCEA PETRU care a afirmat: „Nu vezi că şi noi ne tot … cum îi împărţim …” . În această împrejurare, investigatorul VODĂ MIHAI CRISTIAN i-a făcut cunoscut lui DRAGOMIR VALERIAN că „n-am ţinut eu evidenţa, Rada a ţinut-o, să nu zici că …”.
Ulterior, discuţia dintre PETRUŢA MARIUS HORAŢIU, DRAGOMIR VALERIAN şi investigatorul sub acoperire a continuat pe unul din sensurile de intrare/ieşire ale Punctului de Trecere a Frontierei Moraviţa, context în care inculpatul prim menţionat a afirmat „îţi dau un exemplu clar … când o venit unu’ o avut un car … un bax dă ţigări şi vezi că la poliţie nu i-a spus … şi io i-am luat din maşină banii …”, „Vvorbesc de faptul cum ai văzut aicea, că tu (n.n. Vodă Mihai Cristian) ai mai întrebat cât o avut … după aia … că ţie ţi-o spus că nu are … şi io i-am spus că o avut un bax … păi, puteam să-l mint!”, „ Nu-s ultimu’ om! Nu mă cunoşti încă …!”. În aceste condiţii, DRAGOMIR VALERIAN a menţionat: „Bă, nici io … crede-mă, nici io! Eu cât am lucrat … n-am luat … am împărţit egal, în …, tot timpu’”, „No, înseamnă că ăstea sunt, înseamnă că n-am ţinut noi evidenţa bine …” (a se vedea procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 05.11.2010, intervalele orare 0240 :40 – 0242 :47 şi 0244 :15 – 0245 :48 – vol. 24, filele 374 - 379).
În continuare, în discuţia dintre ei a intervenit şi GUBIC ŞTEFAN MILAN, care i-a sfătuit „Nu vă certaţi!”, afirmând în continuare „Sunt de 30 de ani în vamă …”, „Atâtea am făcut ca tine, bă’, băiatule, da’ acuma … (neinteligibil) … Dă-i, mă ….! Luaţi voi ce luaţi şi dă-i în … ăştia ai voştri …( neinteligibil) …”.
De asemenea, inculpatul ultim menţionat le-a reproşat, din nou, lucrătorilor de poliţie că nu au nici un risc, afirmând: „Da’ voi ce treabă aveţi cu marfa?”, „cu răspunderea …”, fapt pentru care inculpatul DRAGOMIR VALERIAN a replicat „Păi, controlu’ se face în comun!”, „Facem parte din echipa de .. control …”, „Frontiera supraveghează vama …”, „ Răspunde şi poliţistu’!”.
Discuţiile contradictorii dintre lucrătorii vamali şi lucrătorii de poliţie au continuat, aceştia din urmă reproşându-le primilor că „trag” din bani, fapt ce l-a determinat pe inculpatul PETRUŢA MARIUS HORAŢIU să afirme: „Nu, da ştii ce fac tura viitoare? Notez (n.n. cantitatea de baxuri de ţigări) …eu!”, „Dup-aia … nu, dup-aia comparăm!”, „ Da’, dacă iasă-n plus la noi … luăm! Da’ s-arăţi în vamă!”, „ Dac-arată la noi şi la voi nu e O.K., v-o declarat mai puţin şi la noi o declarat mai mult … plusul ce facem cu el?”, „Io-ţi garantez, uite aicea, io-ţi garantez că şi io-mi notez! Ş-atuncea … cel care notează la noi … comparăm lista!” (a se vedea procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtată în mediul ambiental la data de 05.11.2010, intervalele orare 02:46 :45 – 02:49 :47, 02:54 :23 – 02:55:34, 02:59 :40 – 03:00 :20 şi 03:01 :23 – 03:02 :24 – vol. 24, filele 380- 389).
Ulterior, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN s-a destăinuit investigatorului sub acoperire, făcându-i cunoscut faptul că în „2008 şi 2009 … s-au învârtit aici … milioane de euro … Băi, frate, milioane de euro! Deci, ăştia ajunseseră să facă la tură … 20-30 de mii de euro … de … fiecare …”, „Şi noi ne ţigănim pă 100 de … pă 50 … pă … 20 …”, „Pe alte ture … îs vameşii care-i ştiu eu şi cu care lucrez eu … şi care nu te fac … ăştia te fac, în …! Tu nu vezi, te face cu 3 foi … şi …. (neinteligibil) … Şi ăştia ştii ce au zis? A fost partea lor … că n-au venit degeaba la lucru … Înţelegi? Asta a fost! Deci 3 foi … fiecare câte o foaie … că restu’ , ei dimineaţa tre’ să dea la şefu’ de vamă … că au din ăsta, şi au protocol … (neinteligibil) … Ţi-am zis … deci oamenii ăştia nu vin niciodată degeaba la lucru, înţelegi? … pot să aibă milioane acasă … ei nu vin degeaba … este defect … ei nici nu concep aşa ceva … că te mirai că de ce stătea ăsta pentru o bere … pentru că ei … îi mentalitatea de aşa natură … la aia se ajunge … la un moment dat …”.
De asemenea, DRAGOMIR VALERIAN i-a mai relatat investigatorului: „… Da’ ştii cum face Turda? Eu îţi spun ce am auzit … şi cum se lucra aicea de erau shop-urile … (neinteligibil) … A venit şi-a zis … 40% din ce faceţi!”, „Stai să-ţi spun … dacă tu faci … 10.000 să zic, da? Vine, îţi ia 4 … da’ ăia-s ai lui, deci, nu-ţi închipui că-s mai departe, îs ai lui! Tu din ăia tre’ să dai la oameni … care lucrează în trafic, na, în funcţie de fiecare cum lucrează … plus că mai ai şi alte obligaţii! Îînţelegi? Deci, dacă începe treaba …” (a se vedea procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 05.11.2010, intervalele orare 0338 :11 – 0339 :20 şi 0345 :10 – 0348 :29 – vol. 24, filele 394 - 397).
De asemenea, în contextul aceleiaşi discuţii, la afirmaţia investigatorului: „Da’ şi acuma am înţeles că sârbii iau 100 la bax …”, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN a replicat: „ Da … numai noi suntem mai fraieri, îi lăsăm cu 50 …”, „ Şi asta de ce, că-s alte ture care lucră … ia pune-i să pui stop, toţi … şi gata … 2 săptămâni, să vezi dup-aia cum vin ei şi te roagă … Aaa, nu mai e ce era odată!” (a se vedea procesul – verbal din 29.01.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 05.11.2010, intervalele orare 0402 :20 – 0403 :16 şi 0412 :38 – 0413 :34– vol. 24, filele 398 - 399).
Suma totală colectată cu titlu de mită, în noaptea de 04/05.11.2010, a fost, deci, de 2.000 euro care, potrivit algoritmului prestabilit, s-a împărţit, mai întâi, în două părţi egale, dintre care una destinată lucrătorilor vamali, iar cealaltă poliţiştilor de frontieră.
Ulterior, suma de 1.000 euro care a revenit vameşilor a fost împărţită, în mod egal, între inculpaţii TARCEA PETRU, PETRUŢA MARIUS HORAŢIU, GRIGUŢA RADU HORAŢIU şi GUBIC ŞTEFAN MILAN, fiecăruia revenindu-i câte 200 euro.
De asemenea, şi suma de 1.000 euro care a revenit poliţiştilor de frontieră a fost împărţită de către DRAGOMIR VALERIAN, după cum urmează: investigatorului sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN şi inculpaţilor RADA ION şi GHIŢAN MARIUS DORIN le-a revenit câte 100 euro, inculpaţilor ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU şi CHIOSA COSTINEL le-a revenit câte 40 euro, inculpatului IVANA MARIN i-a revenit 25 euro, inculpatului BUDRIŞ CORNEL FLORIN şi învinuitei PALIMARIU CORINA le-a revenit câte 20 euro.
De asemenea, şi inculpatul DRAGOMIR VALERIAN şi-a însuşit 555 euro din suma totală colectată cu titlu de mită. (a se vedea procesul – verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, Vodă Mihai Cristian la data de 05.11.2011, , precum şi declaraţia acestuia din data de 11.11.2010, vol. 7, filele 92 -97, 46 - 65)
După ce a împărţit banii, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN a afirmat că „Chiosa o să fie foarte mulţumit şi o să zică, domne’, cre’ că numai ieşire fac d-acu’ încolo! ... „
Întrucât lui ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU i se dăduse, din greşeală, o sumă mai mare, respectiv 105 euro, în loc de 80 de euro pe care a trebuit să-i împartă cu CHIOSA COSTINEL, i s-a solicitat de către DEGAN MARIAN LUCIAN să dea diferenţa de 25 euro lui IVANA MARIN. Astfel, DEGAN MARIAN LUCIAN a afirmat: „( neinteligibil) … împărţit 40 … 40 …”, „Şi or fost mai mult … or fost cu 25 mai mult!”, „Dă-i lu’ … lu’ Marinică-i dai!”, „Llu’ Marinică … lu’ Ivana îi dai!” (a se vedea procesul – verbal din 30.01.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirii purtate în mediul ambiental la data de 05.11.2010, intervalul orar 07:35 :40 – 07:37 :03 – vol. 24, filele 402 - 404).
La data de 05.11.2010 investigatorul sub acoperire, VODĂ MIHAI CRISTIAN, a predat organelor de urmărire penală suma de 100 euro primită de la DRAGOMIR VALERIAN .
Aşa cum reiese din raportul de constatare întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, echivalentul în lei pentru cantitatea de ţigări introdusă în ţară, în mod fraudulos, în noaptea de 04/05.11.2010, este 301.956,66 (Vol. 58, filele 2 - 16).
1.2.11. Referitor la faptele din ziua de 07.11.2010
În dimineaţa de 07.11.2010, investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN a intrat de serviciu în tură de zi, la Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, fiind repartizat de către şeful de tură, DRAGOMIR VALERIAN, la reperul control fizic al autoturismelor care intră în România.
Aşa cum reiese din planul de acţiune al turei de serviciu nr. 3 pentru data de 07.11.2010, orele 0730 – 1930, şef de tură a fost desemnat DEGAN MARIAN LUCIAN şi între alţi lucrători de poliţie, şi-au desfăşurat activitatea şi agenţii de poliţie DRĂGAN SEBASTIAN, repartizat la punctul control acces P.T.F. B21, RADA ION şi BUTTA LIVIU DĂNUŢ la punctul control documente pe sensul de intrare în ţară, BUDRIŞ CORNEL FLORIN la punctul control fizic tir pe sensul de intrare în ţară şi COJOCARU VASILE în punctul B51 – linie demarcaţie (vol. 46, filele 16 – 2 0).
În aceeaşi tură, şi-au desfăşurat activitatea, pe sensul de intrare în ţară, lucrătorii vamali TARCEA PETRU şi PETRUŢA MARIUS HORAŢIU, aceştia având atribuţii în ceea ce priveşte controlul fizic şi antifrog la intrarea în ţară a cetăţenilor şi a mijloacelor de transport ale acestora, precum şi de supraveghere vamală conform ordinului ANV 1128/2009 (vol. 55, fila 57).
În ziua respectivă, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali anterior menţionaţi, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu privitoare la constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor şi, respectiv, privitoare la efectuarea controlului vamal, au facilitat mai multor persoane introducerea frauduloasă în ţară a cantităţii de 22 baxuri şi 5 cartuşe de ţigări, primind în schimb, cu titlu de mită, suma totală de 1.105 euro.
Potrivit conivenţei infracţionale statuată în cadrul grupului infracţional, sumele de bani remise de către traficanţii de ţigări au fost colectate de către lucrătorii vamali şi, ulterior, au fost împărţite, în mod egal, cu poliţiştii de frontieră.
Astfel, în ziua respectivă, mai multe persoane au introdus, ilegal, în ţară diverse cantităţi de ţigări.
Printre persoanele care au introdus fraudulos ţigări în ţară s-a numărat şi un bărbat poreclit „Hamsteru” care a introdus 4 baxuri de ţigări şi a plătit doar două.
Iniţial, între acest bărbat şi inculpatul RADA ION au avut loc discuţii contradictorii, în sensul că, iniţial, cel prim menţionat, a afirmat că are un singur bax, fapt pentru care inculpatul anterior menţionat l-a întrebat din nou „nu, mie-mi spui câte ai, când te întreb! Nu spui că unul … Aşa spui. Eu am patru în maşină, nu am … Eu trebuie să ştiu ce ai în ea.” Persoana poreclită Hamsteru a afirmat că are patru baxuri dar va plăti doar două, întrucât „… Dar eu ştiu cum am procedat pe toate turele … Aşa se procedează …”.
În discuţie au intervenit şi inculpatul DEGAN MARIAN LUCIAN şi investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN, cel prim menţionat întrebând pe respectivul bărbat „Păi, cum, 4 ai şi zici 1 sau cum?”, iar acesta i-a răspuns „Nu, două plăteşti. Păi, Marian, aşa se procedează peste tot … dacă nu, asta este! Le duc înapoi, dă-le-n gura ….În toate turele e-aşa.”
În continuare, inculpatul RADA ION a afirmat „Eu am înţeles! Ei să hotărască!”, fapt pentru care inculpatul DEGAN MARIAN LUCIAN s-a deplasat la toneta vameşilor şi i-a spus inculpatului TARCEA PETRU „Deci, el are patru baxuri şi zice că el, pe toate turele, plăteşte numai două”. Inculpatul ultim menţionat a fost de acord ca bărbatul poreclit Hamsteru să treacă cu 4 baxuri şi să plătească doar două. DEGAN MARIAN LUCIAN s-a adresat acestuia spunând „Adu pe două şi … dup-aia mai şi vii şi-ntrebi altă dată, nu ştiu ce să mai …” (a se vedea procesul – verbal din 24.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 07.11.2010, intervalul orar 1343:04 – 1355:40 – vol. 24, filele 410 – 417).
De asemenea, aşa cum reiese din imaginile înregistrate de investigatorul sub acoperire, în toneta lucrătorilor vamali au intrat mai multe persoane care, după ce precizau ce cantitate de ţigări aveau asupra lor, înmânau bani inculpatului TARCEA PETRU care îi punea în sertarul biroului (a se vedea procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 07.11.2010, intervalul orar 1401:50– 1414:20 – vol. 24, filele 418 – 423).
În aceeaşi zi, a introdus ţigări şi învinuita RUS MARIA care, la întrebarea investigatorului sub acoperire „Câte aveţi?”, a răspuns „Trei (n.n. baxuri de ţigări)”, afirmând totodată „Am lăsat ceva la Ciofu, da? Personal”, după care inculpatul PETRUŢA MARIUS HORAŢIU s-a prefăcut că controlează autoturismul acesteia.
Ulterior, în toneta lucrătorilor vamali a intrat şi învinuitul TURLEA EMIL, zis Ciofu care, la ieşirea din tonetă, i-a spus investigatorului sub acoperire „Vezi c-am plătit!”, iar acesta l-a întrebat „şi pentru Maria (n.n. RUS MARIA)” iar el a răspuns „Da, totul, totul 250 am plătit, pentru cinci … pentru cinci …” (a se vedea procesul – verbal din 25.03.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 07.11.2010, intervalul orar 1454:53 – 1507:11 – vol. 24, filele 430 – 437). De asemenea, TURLEA EMIL i-a dat investigatorului suma de 20 euro precizând că banii provin de la RUS MARIA care anterior îi promisese investigatorului că-i va lăsa „ceva la Ciofu. Personal”. (a se vedea declaraţia investigatorului sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN din data de 11.11.2010. În cursul aceleiaşi zile, a avut loc o discuţie între numitul DUŞKO şi inculpaţii TARCEA PETRU şi DRAGOMIR VALERIAN, context în care inculpatul prim menţionat l-a întrebat pe DRAGOMIR VALERIAN „Auzi …! Ăăă …! Noi am plătit … am plătit aicea … (n.n. din suma colectată cu titlu de mită) am dat la Duşko … Îi dau şi pentru voi … de aicea?” La răspunsul afirmativ al inculpatului ultim menţionat, TARCEA PETRU a afirmat: „ … nu-i dau tot, 80 … îi dau de aicea …”
Ulterior, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN i-a solicitat inculpatului TARCEA PETRU să împartă suma de bani colectată până în acel moment, afirmând textual „Auzi! Îi facem pe ăştia care sunt? Ş-aşa nu cred că … nu cred că mai e ceva azi …”
Ca urmare, în toneta lucrătorilor vamali, inculpaţii DRAGOMIR VALERIAN şi TARCEA PETRU, în prezenţa investigatorului sub acoperire, VODĂ MIHAI CRISTIAN, au împărţit banii, inculpatul ultim menţionat numărând „450 … 1, 2, 3, 4, … 550 …, 1, 2, … 25 …” „500 … 550 … cu încă 25 … Am plătit mesele la amândoi … Îi împărţim acum?”, „… Măi, dacă mai iasă”, „… una, 2 sute”, „ … Bă, ţi-am dat ţie 5 în plus”, „ … Aici stăm da’ dacă n-a … Deci, cât avem aci, 200? 20, 60, 70, 280 şi 5 …” După ce a primit banii, inculpatul DRAGOMIR VALERIAN a afirmat „290 …” Reiese, deci, că, până în acel moment, suma colectată cu titlu de mită a fost de 735 euro şi s-a împărţit egal între poliţişti şi lucrătorii vamali (a se vedea procesul – verbal din 28.01.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 07.11.2010, intervalele orare 1535:47– 1536:53, 1537:20- 1538:54, 1541:35 – 1542:47 , 1543:26 – 1545:47 –– vol. 24, filele 438 – 441).
Ulterior momentului împărţirii primei sume de bani, s-a mai colectat suma de 370 de euro de la persoanele care au introdus ţigări, în mod ilegal, în România.
Astfel, în jurul orei 1800, inculpaţii TARCEA PETRU şi DRAGOMIR VALERIAN au împărţit noua sumă de bani colectată, împrejurare în care inculpatul prim menţionat a afirmat „Ăăă … 250 … 1, 2, 3, 4, 5 … 350 euro şi cu … 370 … cât vine?” De asemenea, şi inculpatul PETRUŢA MARIUS HORAŢIU, prezent la împărţirea banilor, a confirmat că suma totală la acel moment este „370 …” Ca atare, având în vedere că la prima împărţire a banilor, poliţiştii primiseră cu 5 euro în plus, acum lucrătorii vamali au oprit mai mult cu 5 euro, iar poliţiştii au primit, aşa cum a precizat şi PETRUŢA MARIUS HORAŢIU „ … 180” (n.n euro) (a se vedea procesul – verbal din 28.01.2011 de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 07.11.2010, intervalele orare 1801:21– 1801:58 şi 1802:20- 1803:48 – vol. 24, filele 445 – 447).
Reiese, deci, că, în ziua respectivă, s-a colectat suma totală de 1.105 euro care, potrivit algoritmului prestabilit s-a împărţit, în mod egal, între poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali.
Ulterior, suma de 552,5 euro care a revenit lucrătorilor vamali, a fost împărţită, în mod egal, între inculpaţii TARCEA PETRU şi PETRUŢA MARIUS HORAŢIU, revenind fiecăruia câte 276,25 euro.
De asemenea, şi partea de foloase destinată poliţiştilor, reprezentând 552,5 euro a fost împărţită de către inculpatul DRAGOMIR VALERIAN, după cum urmează: el şi-a însuşit 322,5 euro, investigatorului VODĂ MIHAI CRISTIAN i-a dat 50 euro, inculpaţilor RADA ION, DEGAN MARIAN LUCIAN şi BUTTA LIVIU DĂNUŢ le-a revenit câte 50 euro, iar inculpaţilor DRĂGAN SEBASTIAN, BUDRIŞ CORNEL FLORIN şi COJOCARU VASILE le-a revenit câte 10 euro.
De altfel, ulterior împărţirii banilor între poliţiştii de frontieră, investigatorul sub acoperire VODĂ MIHAI CRISTIAN s-a întâlnit cu inculpatul BUDRIŞ CORNEL FLORIN pe care l-a întrebat:
Dostları ilə paylaş: |