R o m â n I a curtea de apel timişoara operator 2711


În legătură cu săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, reţinută în sarcina inculpatului STRĂUŢ SERGIU



Yüklə 3,14 Mb.
səhifə33/57
tarix01.09.2018
ölçüsü3,14 Mb.
#76280
1   ...   29   30   31   32   33   34   35   36   ...   57

17.1. În legătură cu săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, reţinută în sarcina inculpatului STRĂUŢ SERGIU

În perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, STRĂUŢ SERGIU a aderat la grupul infracţional organizat constituit din alţi lucrători de poliţie de la P.T.F. Moraviţa, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale.

Astfel, inculpatul STRĂUŢ SERGIU a acţionat, în baza unei conivenţe specifice activităţii într-un grup infracţional organizat, împreună cu lucrătorii de poliţie, PETCOV STOIAN, MANCIU MARIUS, MUNTEAN VALENTIN TITUS, COLF IULIAN, HAŞU GABRIEL BEBE, IONESCU VALENTIN, MIHALAICHE NICOLAE, RADA ION, SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, cu lucrătorii vamali AVRAM SORIN, AUGUSTIONOV PETRU, CĂNCESCU DANIEL, precum şi cu traficanţii de ţigări DAN SAVA, BORCHEŞ PETRU, aceştia acţionând în mod coordonat şi pe parcursul mai multor luni, fiecare dintre ei asumându-şi anumite sarcini, în aşa fel încât activitatea colectivă întreprinsă să le asigure obţinerea unor beneficii materiale prin săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi de contrabandă.

Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul STRĂUŢ SERGIU a fost evidenţiată în capitolul referitor la activităţile desfăşurate de către investigatorul cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN la datele de 23.12.2010, 24/25.12.2010, 23.01.2011, 27.01.2011, 28/29.01.2011.

Săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat este dovedită cu declaraţiile investigatorului sub acoperire NICHŞICI OLIVER EUGEN din 11.01.2011, 07.02.2011 (vol. 8, filele 118-122, 272-296), precum şi cu declaraţiile inculpaţilor/învinuiţilor HAŞU GABRIEL BEBE (vol. 10, filele 18-32), RADA ION (vol. 14, filele 117-126), SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN (vol. 14, filele 273-277).
17.2. În legătură cu săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului STRĂUŢ SERGIU
17.2.1. Privitor la suma de bani primită în ziua de 23.12.2010

În ziua de 23.12.2010, inculpatul STRĂUŢ SERGIU, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră, între care PETCOV STOIAN, a primit, cu titlu de mită, suma de 105 euro şi 70 lei, din care nu şi-a însuşit nici un ban, remiţându-i investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN suma de 60 euro (pe care urma să o împartă cu inculpatul PETCOV STOIAN), pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


17.2.2. Privitor la suma de bani primită în noaptea de 24/25.12.2010

În ziua de 24/25.12.2010, inculpatul STRĂUŢ SERGIU, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte a primit, cu titlu de mită, suma de 50 euro, pe care i-a remis investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


17.2.3. Privitor la suma de bani primită în ziua de 23.01.2011

În ziua de 23.01.2011, inculpatul STRĂUŢ SERGIU, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră MANCIU MARIUS, MUNTEAN VALENTIN TITUS, COLF IULIAN, HAŞU GABRIEL BEBE, IONESCU VALENTIN şi cu lucrătorii vamali, între care AVRAM SORIN, a primit, cu titlu de mită, suma de 4.505 euro şi 120 lei, din care şi-a însuşit 100 euro, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând astfel, mai multor persoane să introducă fraudulos în România cantitatea de 90 baxuri de ţigări.

Astfel, suma totală colectată cu titlul de mită, prin corelarea acţiunilor întreprinse în cadrul grupului infracţional organizat de către membrii acestuia, a fost de 4.505 euro şi 120 lei, care, potrivit algoritmului prestabilit, s-a împărţit, mai întâi, în două părţi egale, dintre care una destinată lucrătorilor vamali, iar cealaltă poliţiştilor de frontieră.

Ulterior, suma de 2.250 de euro, care a revenit vameşilor, a fost din nou împărţită, în mod egal, între lucrătorii vamali, iar partea de foloase destinată poliţiştilor, reprezentând suma de 2.550 euro, a fost redistribuită, astfel că inculpatului STRĂUŢ SERGIU i-au revenit 100 euro.


17.2.4. Privitor la suma de bani primită în ziua de 27.01.2011

În ziua de 27.01.2011, inculpatul STRĂUŢ SERGIU, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră MUNTEAN VALENTIN TITUS, COLF IULIAN, HAŞU GABRIEL BEBE, MIHALAICHE NICOLAE, RADA ION, SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, IONESCU VALENTIN, a primit, cu titlu de mită, suma de 8.400 euro, din care şi-a însuşit 500 euro, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând, astfel, mai multor persoane să introducă fraudulos în România cantitatea de 168 baxuri de ţigări.

Astfel, suma totală colectată cu titlul de mită, prin corelarea acţiunilor întreprinse în cadrul grupului infracţional organizat de către membrii acestuia, a fost de 8.400 euro, care, potrivit algoritmului prestabilit, s-a împărţit, mai întâi, în două părţi egale, dintre care una destinată lucrătorilor vamali, iar cealaltă poliţiştilor de frontieră.

Ulterior, suma de 4.200 de euro, care a revenit vameşilor, a fost din nou împărţită, în mod egal, între lucrătorii vamali, iar partea de foloase destinată poliţiştilor, reprezentând suma de 4.200 euro, a fost redistribuită, astfel că inculpatului STRĂUŢ SERGIU i-au revenit 500 euro.


17.2.5. Privitor la suma de bani primită în noaptea de 28/29.01.2011

În ziua de 28/29.01.2011, inculpatul STRĂUŢ SERGIU, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră IONESCU VALENTIN, HAŞU GABRIEL BEBE şi cu lucrătorii vamali AUGUSTINOV PETRU şi CĂNCESCU DANIEL a primit, cu titlu de mită, suma de 4.700 euro, din care şi-a însuşit 925 euro, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând, astfel, mai multor persoane să introducă fraudulos în România cantitatea de 94 baxuri de ţigări.

Astfel, suma totală colectată cu titlul de mită, prin corelarea acţiunilor întreprinse în cadrul grupului infracţional organizat de către membrii acestuia, a fost de 4.700 euro, care, potrivit algoritmului prestabilit, s-a împărţit, mai întâi, în două părţi egale, dintre care una destinată lucrătorilor vamali, iar cealaltă poliţiştilor de frontieră.

Ulterior, suma de 2.350 de euro, care a revenit vameşilor, a fost din nou împărţită, în mod egal, între lucrătorii vamali, iar partea de foloase destinată poliţiştilor, reprezentând suma de 2.350 euro, a fost redistribuită, astfel că inculpatului STRĂUŢ SERGIU i-au revenit 925 euro.

Activitatea infracţională a inculpatului STRĂUŢ SERGIU în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, a fost prezentată în capitolul referitor la activităţile desfăşurate de către investigatorul cu identitate reală, NICHŞICI OLIVER EUGEN, la datele de 23.12.2010, 24/25.12.2010, 23.01.2011, 27.01.2011, 28/29.01.2011.

Comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, alcătuită din cele 5 acte materiale mai sus prezentate, este dovedită de procesele-verbale întocmite de investigatorul cu identitate reală, NICHŞICI OLIVER EUGEN la datele de 23.12.2010, 25.12.2010, 23.01.2011, 27.01.2011, 29.01.2011 (vol. 8, filele 96-99, 100-103, 141-145, 297-301, 302-306), coroborate cu procesele-verbale de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la datele de 23.12.2010, 24/25.12.2010, 23.01.2011, 27.01.2011, 28/29.01.2011 (vol. 28 , filele 118-120, 121-123, 139-141, 144-145, 146-147).


17.3. În legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată (3 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului STRĂUŢ SERGIU


      1. Privitor la fapta din ziua de 23.01.2011

În ziua de 23.01.2011, inculpatul STRĂUŢ SERGIU fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa, i-a ajutat pe lucrătorul vamal AVRAM SORIN, precum şi pe alte persoane neidentificate până în prezent să introducă în ţară, prin respectivul punct de trecere a frontierei şi prin sustragere de la controlul vamal, cantitatea de 90 baxuri de ţigări, având valoarea în vamă mai mare de 20.000 lei.

Fapta a fost comisă în realizarea scopului urmărit, prin săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de luare de mită.




      1. Privitor la fapta din ziua de 27.01.2011

În ziua de 27.01.2011, inculpatul STRĂUŢ SERGIU fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa, i-a ajutat pe lucrătorii vamali precum şi alte persoane neidentificate până în prezent să introducă în ţară, prin respectivul punct de trecere a frontierei şi prin sustragere de la control vamal, cantitatea de 168 baxuri de ţigări, având valoarea în vamă mai mare de 20.000 lei.

Fapta a fost comisă în realizarea scopului urmărit, prin săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de luare de mită.




      1. Privitor la fapta din noaptea de 28/29.01.2011

În noaptea de 28/29.01.2011, inculpatul STRĂUŢ SERGIU fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa, i-a ajutat pe lucrătorii vamali AUGUSTINOV PETRU, CĂNCESCU DANIEL, precum şi alte persoane neidentificate până în prezent să introducă în ţară, prin respectivul punct de trecere a frontierei şi prin sustragere de la control vamal, cantitatea de 94 baxuri de ţigări, având valoarea în vamă mai mare de 20.000 lei.

Fapta a fost comisă în realizarea scopului urmărit, prin săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de luare de mită.

Din probatoriul administrat în cauză a reieşit, deci, că, în cursul lunii ianuarie 2011, inculpatul STRĂUŢ SERGIU i-a ajutat lucrătorii vamali menţionaţi anterior, precum şi pe alte persoane neidentificate până în prezent să introducă în ţară prin PTF Moraviţa, prin sustragere de la controlul vamal, cantitatea totală de 352 baxuri de ţigări, al căror echivalent este, aşa cum reiese din raportul de constatare întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de 834.701,01 lei.

Activitatea infracţională a inculpatului STRĂUŢ SERGIU în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată, a fost prezentată în capitolul referitor la activităţile desfăşurate de către investigatorul cu identitate reală, NICHŞICI OLIVER EUGEN, la datele de 23.12.2010, 24/25.12.2010, 23.01.2011, 27.01.2011, 28/29.01.2011.

Comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată, alcătuită din cele 3 acte materiale mai sus prezentate, este dovedită şi de procesele-verbale întocmite de investigatorul cu identitate reală, NICHŞICI OLIVER EUGEN, la datele de 23.12.2010, 25.12.2010, 23.01.2011, 27.01.2011, 29.01.2011 (vol. 8, filele 96-99, 100-103, 141-145, 297-301, 302-306 ), coroborate cu procesele-verbale de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la datele de 23.12.2010, 24/25.12.2010, 23.01.2011, 27.01.2011, 28/29.01.2011 (vol. 28 , filele 118-120, 121-123, 139-141, 144-145, 146-147) şi cu rapoartele de constatare întocmite de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (vol. 58 filele 1-147).

Pe parcursul cercetărilor inculpatul STRĂUŢ SERGIU nu a dat nici o declaraţie cu privire la învinuirile aduse, valorificându-şi dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. 2 din C.p.p.


18. Cu privire la învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN
Prin rezoluţia din 03.02.2011, ora 1500, s-a dispus în prezenta cauză începerea urmăririi penale faţă de, între alţii, SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003. ( vol. 3, filele 1 - 261).

Ulterior, prin ordonanţa din 28.03.2011, ora 1000, s-a dispus, între altele, extinderea cercetărilor penale şi reformularea învinuirilor aduse prin rezoluţia din 03.02.2011, ora 1500, precum şi începerea urmăririi penale împotriva sa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., (compusă din 8 acte materiale), precum şi pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 şi la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000. (Vol. 4, filele 1 - 363).

În consecinţă, s-a reţinut în sarcina învinuitului SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită, în formă continuată (8 acte materiale) şi complicitate la contrabandă calificată prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 26 rap. la art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 şi la. art. 274 din aceeaşi lege, cu aplic. art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. şi art. 7 alin. 3 din Legea nr. 39/2003.
18.1. În legătură cu săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, reţinută în sarcina învinuitului SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN

În perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN a aderat la grupul infracţional organizat constituit din alţi lucrători de poliţie de P.T.F. Moraviţa, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale.

Astfel, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN a acţionat, în baza unei conivenţe specifice activităţii într-un grup infracţional organizat, împreună cu lucrătorii de poliţie, TĂNASE CĂTĂLIN TEODOR, IONESCU VALENTIN, PETCOV STOIAN, TOCACIU FRANCISC, MUNTEAN VALENTIN TITUS, COLF IULIAN, HAŞU GABRIEL BEBE, STRĂUŢ SERGIU, MIHALAICHE NICOLAE, RADA ION, precum şi cu traficanţii de ţigări, între care BUSSE ANGELICA FLORICA, aceştia acţionând în mod coordonat şi pe parcursul mai multor luni, fiecare dintre ei asumându-şi anumite sarcini, în aşa fel încât activitatea colectivă întreprinsă să le asigure obţinerea unor beneficii materiale prin săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi de contrabandă.

Activitatea infracţională desfăşurată de învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN a fost evidenţiată în capitolul referitor la activităţile desfăşurate de către investigatorul cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN la datele de 23/24.11.2010, 08/09.12.2010, 11.12.2010, 15.12.2010, 16/17.12.2010, 19.12.2010, 20/21.12.2010, 27.01.2011.

Săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat este dovedită cu declaraţiile investigatorului sub acoperire NICHŞICI OLIVER EUGEN din 02.12.2010, 18.12.2010, 11.01.2011, 07.02.2011 (vol. 8, filele 1-7, 72-88, 272-296), precum şi cu declaraţiile inculpaţilor/învinuiţilor HAŞU GABRIEL BEBE (vol. 10, filele 18-32), RADA ION (vol. 14, filele 117-126), TĂNASE CĂTĂLIN TEODOR (vol. 10, filele 239-259).
18.2. În legătură cu săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (8 acte materiale), reţinută în sarcina învinuitului SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN
18.2.1. Privitor la suma de bani primită în noaptea de 23/24.11.2010

În noaptea de 23/24.11.2010, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră, între care TĂNASE CĂTĂLIN, a primit, cu titlu de mită, suma de 5 euro, din care şi-a însuşit 2,5 euro şi i-a remis 10 lei investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând astfel introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


18.2.2. Privitor la suma de bani primită în noaptea de 08/09.12.2010

În noaptea de 08/09.12.2010, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră IONESCU VALENTIN, PETCOV STOIAN, TOCACIU FRANCISC, a primit, cu titlu de mită, suma de 60 euro, din care nu şi-a însuşit nici un ban, remiţându-le investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN 10 euro, inculpatului PETCOV STOIAN 30 de euro şi agentului de poliţie BELOŞ PETRICĂ 10 euro din mita colectată în ziua respectivă, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


18.2.3. Privitor la suma de bani primită în ziua de 11.12.2010

În ziua de 11.12.2010, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră, între care TOCACIU FRANCISC, a primit, cu titlu de mită, suma de 60 euro, 20 lei şi produse alimentare din care nu şi-a însuşit nimic, remiţându-i investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN suma de 5 euro (bani pe care investigatorul urma să-i împartă cu inculpatul TOCACIU FRANCISC), pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


18.2.4. Privitor la suma de bani primită în ziua de 15.12.2010

În ziua de 15.12.2010, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră, între care TOCACIU FRANCISC, a primit, cu titlu de mită, suma de 150 euro şi 416 lei din care nu şi-a însuşit nici un ban, remiţându-i investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN suma de 40 euro (bani pe care investigatorul urma să-i împartă cu inculpatul TOCACIU FRANCISC), pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


18.2.5. Privitor la suma de bani primită în noaptea de 16/17.12.2010

În noaptea de 16/17.12.2010, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră, între care PETCOV STOIAN, a primit, cu titlu de mită, suma de 130 euro şi 90 lei din care nu şi-a însuşit nici un ban, remiţându-i investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN suma de 50 euro (bani pe care investigatorul urma să-i împartă cu inculpatul PETCOV STOIAN), pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


18.2.6. Privitor la suma de bani primită în ziua de 19.12.2010

În ziua de 19.12.2010, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, a primit, cu titlu de mită, suma de 10 euro, pe care i-a remis investigatorului cu identitate reală NICHŞICI OLIVER EUGEN, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


18.2.7. Privitor la suma de bani primită în noaptea de 20/21.12.2010

În noaptea de 20/21.12.2010, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră, între care PETCOV STOIAN, a primit, cu titlu de mită, suma de 140 euro şi 200 lei din care nu şi-a însuşit nici un ban, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a ţigărilor de contrabandă.


18.2.8. Privitor la suma de bani primită în ziua de 27.01.2011

În ziua de 27.01.2011, învinuitul SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN, fiind de serviciu în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa şi acţionând, în coautorat, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat din care făcea parte, respectiv cu poliţiştii de frontieră MUNTEAN VALENTIN TITUS, COLF IULIAN, HAŞU GABRIEL BEBE, STRĂUŢ SERGIU, MIHALAICHE NICOLAE, RADA ION, IONESCU VALENTIN LUCIAN, a primit, cu titlu de mită, suma de 8.400 euro, din care şi-a însuşit 20 euro, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, facilitând introducerea în România a cantităţii de 168 baxuri cu ţigări de contrabandă.

Astfel, suma totală colectată cu titlul de mită, prin corelarea acţiunilor întreprinse în cadrul grupului infracţional organizat de către membrii acestuia, a fost de 8.400 euro, care, potrivit algoritmului prestabilit, s-a împărţit, mai întâi, în două părţi egale, dintre care una destinată lucrătorilor vamali, iar cealaltă poliţiştilor de frontieră.

Ulterior, suma de 4.200 de euro, care a revenit vameşilor, a fost din nou împărţită, în mod egal, între lucrătorii vamali, iar partea de foloase destinată poliţiştilor, reprezentând suma de 4.200 euro, a fost redistribuită, astfel că învinuitului SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN i-au revenit 20 euro.

Activitatea infracţională a învinuitului SVERGINSKI ADRIAN SEBASTIAN în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, a fost prezentată în capitolul referitor la activităţile desfăşurate de către investigatorul cu identitate reală, NICHŞICI OLIVER EUGEN, la datele de 23/24.11.2010, 08/09.12.2010, 11.12.2010, 15.12.2010, 16/17.12.2010, 19.12.2010, 20/21.12.2010, 27.01.2011.

Comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, alcătuită din cele 8 acte materiale mai sus prezentate, este dovedită de procesele-verbale întocmite de investigatorul cu identitate reală, NICHŞICI OLIVER EUGEN la datele de 24.11.2010, 09.12.2010, 11.12.2010, 15.12.2010, 17.12.2010, 19.12.2010, 21.12.2010, 27.01.2011 (vol. 8 , filele 8-10, 45-47, 48-53, 59-66, 67-71, 89-91, 92-95, 297-301), coroborate cu procesele-verbale de redare în formă scrisă a conţinutului convorbirilor purtate în mediul ambiental la datele de 23/24.11.2010, 08/09.12.2010, 11.12.2010, 15.12.2010, 16/17.12.2010, 19.12.2010, 20/21.12.2010, 27.01.2011 (vol. 27, filele 1, 78-81, 69-77, 93-127, vol. 26, filele 317-398, vol. 27, filele 128-135, 136-137, 138-145, 460-470).



Yüklə 3,14 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   29   30   31   32   33   34   35   36   ...   57




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin