Liceul Teoretic Țipala din comuna Țipala, raionul Ialoveni, a impus o oră opțională elevilor din clasa a XI-a, pe când cei din clasa a VIII-a au 3 obiecte propuse în mai, alese individual. În rândurile obiectelor care le-ar dori elevii se numără : TIC – prin care vor învăța folosirea anumitor programe, Acordarea primului ajutor, Business și administrare, Orientarea în carieră, educația ecologică și ora discuției în care să fie practicată oratorica. Elevii își doresc să studieze mai aprofundat chimia, fizica, educația civică, geografia și să studieze noi discipline precum literatura universală, la care să învețe despre personalitățile remarcabile din trecut. Alte obiecte pe care elevii ar dori să le studieze sunt orele artistice, sculptura, design-ul și orele de pregătire militară. Elevii își doresc și studierea aprofundată a limbii engleze.
La Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Anenii Noi, elevii și-au ales în luna mai 1-2 obiecte opționale. Pe lângă acestea, elevii vor să studieze psihologia, tradițiile și obiceiurile popoarele din Europa și educația pentru adolescenți. Alte obiecte dorite ar fi chimia aplicată, astronomia, istoria matematicii, ghidarea în carieră, dezbateri și ore de caritate și voluntariat, ore de educația pentru sănătate, drepturile oamenilor și interacțiunea cu cei din jur, ”Relația în familie”, ecologia. Tot elevii din liceu își doresc studierea ecologiei, economiei, ore de matematică aplicată în viața cotidiană, de educație fizică, fashion, arta teatrală, ritmică și a comunicării, dezvoltarea abilităților de comunicare în engleză sau ore despre călătorii. De asemenea, a fost propusă introducerea diferitor lifehack-uri.
În Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” din orașul Cantemir, raionul Cantemir, elevii ar avea plăcerea să se implice în obiecte precum: chimie, oră de engleză, psihologie, travel guidance (specificul mai multor țări și chestii utile pentru oamenii ce vor să călătorească în acele țări), educația antreprenorială predată de un profesor calificat în domeniu, educația prin film, educația pentru echitate de gen, arta culinară, educația pentru sănătate, lumea cosmică (aflarea curiozităților despre sateliți, cosmonauți, rachete, privind documentare și analizând universul) și fotografie. Din obiectele mai exotice, elevii aleg: dreptul internațional umanitar, limba latină și introducerea în sociologie. Clasa a XII-a au inclusă în orarul său o oră opțională aleasă în Septrembrie, protecția mediului ambiant, în cadrul căreia discută despre necesitatea protejării mediului și organizează activități și training-uri informative.
Dostları ilə paylaş: |