Îmbrăcămintea şi echipamentul au fost asigurate conform legii şi prin donaţii de la persoane particulare şi ajutor umanitar din Olanada şi Norvegia.
Reabilitare / recuperare
Au fost asigurate materialele igienico sanitare pentru uzul personal al fiecărui copil. Au fost afişate la loc vizibil numele şi coordonatele medicilor care trebuie contactaţi în cazul unor probleme de sănătate în afara programului de lucru. Copiii care au necesitat au fost trimişi la consultaţii de specialitate, internaţi în unităţi spitaliceşti.
Medicaţia specifică neuroleptică a fost prescrisă de către medicii specialişti NPI, angajaţi cu ½ normă, la fel au fost propuse şi metodele de contenţionare la acei beneficiari care necesită. La şedinţele echipei pluridisciplinare participă şi persoanele de referinţă ai copiilor, discutând evoluţia fiecărui copil. Tratamentele pentru intercurenţe în măsura posibilităţilor au fost asigurate prin reţete gratuite prescrise de către medicul de familie.
S-a întrunit echipa pluridisciplinară, de câte ori a fost nevoie, pentru reevaluarea stării de sănătate, fizică şi mentală a fiecărui beneficiar, atât în vederea monitorizării modificărilor comportamentale, cât şi pentru întocmirea actelor necesare reînnoirii certificatelor de încadrare în gradu de handicap sau pentru redirecţionarea unor beneficiari spre alte tipuri de servicii.
S-au depus dosarele pentru Certificatele de încadrare în grad de handicap pentru tinerii care au împlinit 18 ani, pentru a se putea identifica o locaţie într-un centru pentru adulţi.
S-au întocmit planurile de intervenţie specifice fiecărui copil, pe fiecare domeniu de specialitate, fiind cuprinşi în activităţi individuale şi de grup, aceste intervenţii vizând, în speţă, creşterea gradului de independenţă, dezvoltarea relaţiilor sociale, educarea diferitelor comportamente, valorificarea potenţialului fiecărui copil, dezvolatrea abilităţilor motrice etc.
Au fost organizate întâlniri ale personalului de specialitate, alături de instructorii de educaţie şi pedagogii de recuperare pentru a discuta problemele şi greutăţile întâmpinate în munca depusă zilnic, s-a încercat identificarea unor soluţii pentru a facilita relaţionarea adult-copil sau chiar imbunătăţirea relaţiilor dintre adulţii angajaţi.