Raport anual



Yüklə 1,35 Mb.
səhifə3/44
tarix09.01.2022
ölçüsü1,35 Mb.
#97252
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   44
Capitolul I.

PROGRAME ŞI ACTIVITĂŢI DERULATE ÎN VEDEREA

PROTECŢIEI ŞI PROMOVĂRII DREPTURILOR COPILULUI

I.1. Situaţia copiilor părăsiţi în unităţi medicale

Abandonul este din nefericire un fenomen încă întâlnit în România. Copii nou-născuţi au fost, şi continuă să fie abandonaţi de părinţi în spital, de obicei pentru că aceştia, şi în special mamele, nu văd nici o posibilitate de a-şi creşte copiii.

Motivele sunt adesea insuficienţa mijloacelor financiare, lipsa de maturitate şi incapacitatea de a se descurca, precum şi problemele personale sau emoţionale (stigmatul conferit de statutul de părinte unic, dependenţa de alcool, tulburările de personalitate etc.). Adesea aceşti părinţi îşi abandonează copiii în spital fără să lase vreo informaţie privind identitatea sau adresa lor.

Poate nu conştientizăm, cei care putem preveni aceste situaţii, cât de importantă e stabilirea şi păstrarea identităţii copilului şi care sunt efectele nefaste pe care un abandon le poate lăsa în personalitatea copilului şi evoluţia sa ulterioară. Identitatea este foarte strâns legată de cunoaşterea trecutului şi de sentimentul de continuitate ca persoană. Identitatea îţi dă sentimentul conştiinţei de sine, îţi oferă un loc în societate. Un copil fără identitate este mereu în situaţie de risc, e vulnerabil. Toţi copiii au dreptul la o identitate. Ea este legată de originea familială, dar nu se rezumă la atât, fiind legată de moştenirea intelectuală, politică, religioasă, socială şi chiar profesională. Când este înregistrat un copil, prin faptul că primeşte un nume, este o recunoaştere încă de la început a individualităţii sale.




Yüklə 1,35 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   44




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin