DIRECȚIA JURIDICĂ
|
Obiectivul nr.1: Realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din domeniul sanitar veterinar şi al siguranţei alimentelor, cu respectarea legislaţiei naţionale, asigurarea supravegherii şi controlului aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate
|
1.1
|
Participarea la definitivarea avizelor asupra proiectelor de acte normative prezentate Agenţiei spre examinare
|
Numărul participărilor la definitivarea avizelor
|
Permanent
|
Realizat
Direcția juridică a avizat proiecte de acte normative și legislative (mai mult de 40 de acte examinate/avizate), participat la elaborarea propunerilor de modificare și completare a acestora, a organizat ședințe întru examinarea proiectelor sub aspectul corespunderii acestora cu prevederile constituționale, respectării integrității cadrului legal național, ajustării acestora la cerințele legislației UE, din punct de vedere a cerințelor normelor de tehnică legislativă, etc.
|
1.2
|
Asigurarea colectării propunerilor de modificări şi completări a actelor normative,de la specialiştii din domeniu ai Agenţiei
|
Procentul de executare a colectării
|
Permanent
|
Realizat parțial 100% colectare realizată
Recomandări: implicarea activă a subdiviziunilor de profil la elaborarea proiectelor de aviz la proiectele de acte normative.
|
|
Obiectivul nr.2: Asigurarea fundamentării, aplicării politicilor şi procedurilor în domeniul activităţii de asistenţă juridică în Agenție, consultanţă juridică şi avizarea pentru legalitate şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic emise, reprezentarea intereselor Agenţiei în instanţele de judecată.
|
2.1
|
Efectuarea expertizei juridice
|
Numărul de acte supuse expertizei juridice
|
Permanent
|
Realizat
Direcția juridică a avizat pentru legalitate proiectele de ordine, instrucţiuni, regulamente şi alte acte cu caracter intern și extern, cereri adresate pentru consiliere juridică și verificare din punct de vedere al legalității, întocmite de unităţile aparatului central al Agenției, de subdiviziunile sale teritoriale (mai mult de 2200 de acte supuse expertizei juridice);
|
2.1
|
Soluţionarea cererilor cu caracter juridic în toate domeniile
|
Numărul de acte verificate
Numărul de petiţii examinate
|
Permanent
|
Realizat
Direcția juridică a examinat, întocmit documentaţia de răspuns la petițiile, cererile, reclamațiile, scrisorile parvenite, în baza prevederilor legale: mai mult de 250 acte primite spre avizare
Mai mult de 100 de petiții/plîngeri/contestări/reclamații/ cereri examinate
|
2.2
|
Asigurarea pe bază de procură, reprezentarea şi susţinerea intereselor Agenţiei în faţa instanţelor judecătoreşti
|
Numărul de şedinţe asistate
|
Permanent
|
Realizat
S-a urmărit asigurarea reprezentării instituției în toate litigiile existente – aprox. 75 ședințe asistate.
În perioada 01.01.2016 – 01.10.2016 pe rolul instanțelor de judecată au fost 18 cauze (în 2016-7 dosare noi; în prezent – 6 dosare pe rol).
|
|
DIRECȚIA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ
|
|
Obiectivul nr.1: Asigurarea implementării politicii privind relațiile RM – UE și alte state, conform obiectivelor și atribuțiilor ANSA
|
1.2.
|
Coordonarea activităților ce țin de implementarea Planului Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM – UE 2014 – 2016, conform obiectivelor și atribuțiilor ANSA în domeniul sănătății plantelor, sănătății animalelor și siguranței alimentelor
|
Rapoartele trimestriale privind implementarea planului național de acțiuni elaborate și transmise MEC.
|
Anual
|
Raportarea a fost efectuată timestial către Ministerul Economeiei și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Conform rapoartelor Agenția de comun cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este responsabilă pentru 24 de măsuri.
|
|
Obiectivul nr.2: Întreprinderea măsurilor privind coordonarea și monitorizarea implementării asistenței acordate Agenției de la organizațiile internaționale, statele membre ale UE și alte state
|
2.1
|
Coordonarea și monitorizarea implementării asistenței acordate Agenției de la organizațiile internaționale, statele membre ale UE și alte state
|
Elaborarea și actualizarea unei matrice de evidență a proiectelor principalilor donatori
|
Anual
|
Colaboratorii Direcției coordonează și monitorizează în continu implementarea asistenței de la organizațiile internaționale si statele membre UE, și alte state, prim comunicare bilaterala, vizite de colaborate și corespondență oficială.
Totodată a fost elaborată o matrice de evidență a proiectelor principalilor donatori. Această matrice este sistematic actualizata atât de donatori cât și de Agenție.
|
2.2
|
Stabilirea unui mecanism eficient de comunicare cu donatorii ANSA
|
Numărul întrevederilor cu donatorii
|
Anual
|
Pentru comunicare sistematică cu donatorii, Direcția semestrial, organizează întîlnirea de coordonare cu donatorii, în cadrul căreia se prezintă proiectele curente susținute de donatori, și necesitățile de asistență pe viitorul apropiat. Totodată Direcția, după necesitate, comunică individual cu fiecare donator prin intermediul poștei electronice, scrisorilor oficiale, și discuțiilor telefonice.
|
|
Obiectivul nr.3: Dezvoltarea cooperării cu instituțiile similare europene și alte state
|
3.1
|
Elaborarea documentaţiei de corespondenţă, în conformitate cu necesitățile ANSA, pentru stabilirea dialogurilor cu instituții similare din statele membre UE și alte state
|
Numărul documentelor de corespondență elaborate
|
Anual
|
După necesitate, ANSA comunica individual cu instituții similare din statele membre UE și alte state prin intermediul poștei electronice, scrisorilor oficiale, si discuțiilor telefonice.
|
3.2
|
Stabilirea unei comunicării eficiente cu instituțiile partenere de peste hotare, în vederea schimbului de experiență și preluare de bune practici.
|
Evidența colaborării cu instituțiile partenere, numărul proiectelor comune
|
Anual
|
Colaboratorii Direcției comunică eficient cu instituțiile partenere de peste hotare, în vederea schimbului de experiență și preluare de bune practici. În acest context sunt planificate și efectuate vizite de studiu atît la partenerii de peste hotare cât și în țară. Adițional, prin proectul Uniunii Europene ” BETTER TRAINING FOR SAFER FOOD” sunt instruiți colaboratorii Agenții în vederea bunelor practici pe diferite domenii de activitate ale Agenției.
|
|
DIRECȚIA ANALIZĂ, MONITORIZARE ŞI EVALUARE A POLITICILOR PUBLICE
|
|
Obiectivul 1: Coordonarea procesului de elaborare, monitorizare şi evaluare a documentelor de politici
|
1.1.
|
Asigurarea elaborării planului anual de acţiuni la nivel de Agenţie
|
Nr. de planuri de acțiuni coordonate
|
Anual
|
Pentru colectarea planurilor de acțiuni a subdiviziunilor și a Direcțiilor din Aparatul Central ANSA, a fost aprobat la 15.01.2016 Ordinul nr.8. Pînă la data de 30.01.2016 au fost colectate și aprobate 65 Planurile de acțiuni.
Planul anual la nivel de Agenție a fost elaborat și aprobat prin Ordinul nr. 7 din 30.01.2016
|
1.2.
|
Monitorizarea legislației naționale pe segmentele de activitate ale Agenției
|
Nr. de modificări sesizate
|
Semestrul I-II, 2016
|
A fost elaborat Registrul actelor normarive, acesta este ținut în format electronic, se completează periodic.
Registrul se completează în baza informației de pe pagina web. a MAIA, Guvernului și Registrul actelor normarive- Ministerul Justișiei.
Conform informației sunt 11 acte intrate în vigoare conform informației din Monitorul Oficial.
La nivel de promovare sunt 19 proiecte de acte normative.
|
1.3
|
Monitorizarea şi evaluarea gradului de realizare a documentelor de politici ce vizează dezvoltarea sectoarelor ANSA
|
Realizarea monitorizării asigurată
|
Semestrul I-II, 2016
|
Au fost înaintate către Instituțiile de resort (MAIA, ME și Cancelaria de Stat) 32 rapoarte pe ducumentele de politici.
|
|
Obiectivul nr. 2: Coordonarea procesului de monitorizare, evaluare şi raportare a implementării documentelor de politici publice la nivel de Agenție
|
2.1
|
Asigurarea completării rapoartelor semestriale de către subdiviziunile Agenției.
|
Numărul de rapoarte
|
Semestrul I-II, 2016
|
Pentru colectarea rapoartelor a subdiviziunilor și a Direcțiilor din Aparatul Central ANSA, a fost aprobat la 125 din 23.05.2016 și Orinul nr. 160 din 27.05.2016 pînă la data de 17.06.2016 au fost colectate și aprobate 65 de rapoarte pentru semestrul I al anului 2016 de la 65 de subdiviziuni teritoriale.
Pentru semestrul II a fost aprobat Ordinul nr. 376 din 05.12.2016 , s-au colectat 65 de rapoarte.
|
2.2
|
Coordonarea procesului de evaluare a performanțelor colective a subdiviziunilor teritoriale și ale aparatului central a Agenției.
|
Numărul de rapoarte colectate
|
Semestrul I-II, 2016
|
A fost instituită Comisia de evaluare, care s-a convocat în 3 ședințe din perioada 16. 01-18.01 2017.
|
|
Obiectivul nr. 3: Monitorizarea platformei guvernamentale de monitorizare a documentelor de politici
|
3.1
|
Coordonarea procesului de monitorizare a documentelor de politici (sectoriale şi naţionale)
|
Nomenclator al documentelor de politici actualizat
|
Semestrul - II, 2016
|
Nomenclatorul actelor de politici a fost elaborat se ține pe suport electroni și de hîrtie se actuațizează periodic în baza informației din Monitorul Oficial și a celei parvenite de la Cancelaria de Stat.
|
3.2
|
Monitorizarea Planului de activitate al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor
|
Raport elaborat
|
Anual
|
Pentru colectarea informației privind activitatea ANSA a fost elaborate și aprobat Ordinul nr. 317 din 20.10.2016 privind raportarea pentru perioada 01ianuarie 2016-01 octombrie 2016. Privind Raportul de activitate anual, s-a aprobat Ordinul nr. 398 din 20.12.2016. Aprobarea Raportului este planificată pînă la data de 31 ianuarie 2017.
|
|
SERVICIUL AUDIT DE PROFIL
|
|
Obiectivul nr.1: Planificarea activității de audit de profil privind controalele oficiale, efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate și bunăstare a animalelor, desfășurate de ANSA
|
1.1
|
Planificarea activității de audit de profil prin elaborarea anuală a ”Programului de audit privind sistemul de control oficial din domeniul sanitar-veterinar, fitosanitar și pentru siguranța alimentelor în conformitate cu art. 4 al Legii 50/2013 ”
|
Program la nivel central aprobat
|
Anual, până la data de 30 ianuarie
|
A fost elaborat Ordinul nr. 5 din 13.01.2016
Cu privire la aprobarea Programelor de audit al sistemelor de control oficial.
|
1.2
|
Asigurarea unui cadru operațional specific performant prin instruiri permanente a auditorilor și actualizarea ori de câte ori este cazul a documentației necesare pentru asigurarea activității de audit de profil
|
Instruiri de audit realizate;
Numărul documentelor elaborate
|
|
A fost elaborată Procedura ”Selectarea, instruirea și desemnarea auditorilor de profil”
A fost inițiată revizia, completarea și actualizarea procedurii ”Audit intern a sistemului de control oficial”
În conformitate cu ordinul nr. 93-d din 03.10.2016 cu privire la desfășurarea instruirii în domeniul auditului, de către Serviciul audit de profil a fost organizat un seminar de instruire în perioada de 05-06 octombrie 2016 a specialiștilor din cadrul ANSA (nivel central) și a inspectorilor (nivel STSA) selectați de a fi desemnați ca auditori în cadrul ANSA. Instruirea sa terminat cu evaluarea inspectorilor și înmînarea certificatelor.
Servicul audit de profil a facut prezentare a servicului audit de profil și a procedurii de audit conform Legii 50/2013 cu participarea a 50 de participanți din cadrul a 37 de STSA .
|
|
Obiectivul nr. 2: Verificarea eficienței activității de control oficial, în sensul stabilirii respectării dispozițiilor legale și dacă aceste dispoziții sunt puse efectiv în aplicare și permit atingerea obiectivelor , prin efectuarea de misiuni de audit de profil, periodic și ori de cîte ori este cazul, la nivelul structurilor ANSA de la toate nivelele ierarhice.
|
2.1
|
Asigurarea îndeplinirii eficiente a obiectivelor privind activitatea de control oficial desfășurată de structurile ANSA de la nivel central și teritorial prin realizarea de misiuni de audit de profil, pentru evaluarea activității acestora , în domeniul sanitar- veterinar, fitosanitar și pentru siguranța alimentelor.
|
Realizarea planului anual de misiuni de audit de profil;
Numărul de misiuni de audit și numărul de rapoarte de audit de profil
|
Conform planului anual și din dispoziția conducerii ANSA ori de câte ori este cazul
|
În conformitate cu Programul de audit al sistemelor de control oficial din domeniul sanitar-veterinar, siguranța alimentelor și fitosanitar, pentru anul 2016, Serviciul Audit de profil au realizat 6 audite planificate:
-
Ordinul nr. 15 din 29 ianuarie 2016 ,,Evaluarea laboratoarelor din subordinea ANSA”.
-
Ordinul nr. 39 din 01 martie 2016 ,,Evaluarea activității medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți”.
-
Ordinul nr. 96 din 26 aprilie 2016 ,,Evaluarea punerii în aplicare a Programului de eradicare a Rabiei și Antraxului”.
-
Ordinul nr. 96 din 26 aprilie 2016 ,,Evaluarea sistemului de control oficial din domeniul igienei laptelui și produselor lactate”.
-
Ordinul nr. 212 din 29 iulie 2016 ,,Evaluarea sistemului de control oficial a produselor de origine non-animală (fructe și legume).
-
Ordinul nr. 255 07 septembrie 2016 ,,Evaluarea procesului de eliberare a avizelor sanitar-veterinare de import, export sau tranzit al mărfurilor supuse controlului sanitar-veterinar de stat”, care a fost efectuat în locul auditului programat ,,Evaluare sistemului de control oficial al subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman”.
-
Ordinul nr. 324 din 22/10/16 ”Evaluarea sistemului de control oficial la importul hranei pentru animale și al produselor alimentare”
|
2.2
|
Monitorizarea și verificarea modului de implementare de către structurile auditate a planurilor de măsuri elaborate de către acestea, potrivit recomandărilor formulate prin realizarea de misiuni follow- up.
|
Numărul de misiuni follow –up realizate.
% de implementare a recomandărilor de audit
|
Conform planului anual și din dispoziția conducerii ANSA ori de câte ori este cazul
|
Permanent, prin primirea și monitorizarea implementării Planurilor de acțiuni de lichidare a neconformităților în urma auditurilor efectuate, atât la nivel central cât și în cadrul STSA raionale/municipale.
|
|
Obiectivul nr. 3:Îmbunătățirea perspectivei și modalității de abordare a problemelor din domeniul sanitar- veterinar, fitosanitar și pentru siguranța alimentelor în contextul specific național
|
3.1
|
Furnizarea permanentă de soluții pentru îmbunătățirea activității de control oficial din domeniul sanitar- veterinar, fitosanitar și pentru siguranța alimentelor, prin constituirea unei rețele de specialiști de profil
|
Rețea de specialiști constituită
|
Permanent
|
Au fost petrecute instruiri a 37 de specialiști în scopul realizării audituri în domeniul lor de competență.
|