1 Potrivit art. 132, alin. (1) din Constituţia României, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
2 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă;
3 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
4 Directivele transpuse sunt prezentate la punctul II.1.1. Elaborare acte normative
5 A se vedea pag. 33
6 Exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului și cele ale DIPFIE și DNP
7 Exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului și cele ale DIPFIE și DNP
8 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.174 din 8 martie 2016;
9 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.241 din 1 aprilie 2016;
10 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.283 din 14 aprilie 2016;
11 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.285 din 14 aprilie 2016;
12 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.334 din 29 aprilie 2016;
13 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.334 din 29 aprilie 2016;
14 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.418 din 2 iunie 2016;
15 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.418 din 2 iunie 2016;
16 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 20 iulie 2016;
17 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.898 din 9 noiembrie 2016;
18 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.918 din 15 noiembrie 2016;
19 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.987 din 8 decembrie 2016;
20 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.85 din 4 februarie 2016;
21 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.98 din 9 februarie 2016;
22 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016;
23 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.389 din 23 mai 2016;
24 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.486 din 29 iunie 2016;
25 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.866 din 31 octombrie 2016;
26 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.938 din 22 noiembrie 2016;
27 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.939 din 22 noiembrie 2016;
28 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1.009 din 15 decembrie 2016;
29 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.27 din 14 ianuarie 2016;
30 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.36 din 19 ianuarie 2016;
31 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.46 din 20 ianuarie 2016;
32 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.65 din 28 ianuarie 2016;
33 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.122 din 17 februarie 2016;
34 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016;
35 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.249 din 4 aprilie 2016;
36 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.271 din 11 aprilie 2016;
37 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.272 din 11 aprilie 2016;
38 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.311 din 22 aprilie 2016;
39 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.353 din 9 mai 2016;
40 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.361 din 11 mai 2016;
41 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.383 din 19 mai 2016;
42 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.388 din 20 mai 2016;
43 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.397 din 25 mai 2016;
44 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.397 din 25 mai 2016;
45 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.412 din 1 iunie 2016;
46 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.449 din 16 iunie 2016;
47 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.468 din 23 iunie 2016;
48 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.523 din 12 iulie 2016;
49 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.528 14 iulie 2016;
50 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.528 14 iulie 2016;
51 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.561 din 25 iulie 2016;
52 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.628 din 16 august 2016;
53 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.644 din 23 august 2016;
54 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.664 din 30 august 2016;
55 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.672 din 31 august 2016;
56 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.695 din 7 septembrie 2016;
57 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.721 din 19 septembrie 2016;
58 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.733 din 21 septembrie 2016;
59 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.753 din 27 septembrie 2016;
60 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.771 din 3 octombrie 2016;
61 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.805 din 12 octombrie 2016;
62 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.849 din 26 octombrie 2016;
63 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.908 din 11 noiembrie 2016;
64 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1.028 din 21 decembrie 2016;
65 publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1.037 din 22 decembrie 2016;
66 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.53 din 25 ianuarie 2016;
67 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.71 din 1 februarie 2016;
68 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.107 din 11 februarie 2016,
69 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.140 din 24 februarie 2016;
70 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.203 din 18 martie 2016;
71 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.214 din 23 martie 2016;
72 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.249 din 4 aprilie 2016;
73 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.323 din 27 aprilie 2016;
74 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.326din 27 aprilie 2016;
75 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.337 din 3 mai 2016;
76 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.339 din 4 mai 2016;
77 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.370 din 13 mai 2016;
78 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.392 din 23 mai 2016;
79 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.445 din 15 iunie 2016;
80 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.461 din 22 iunie 2016;
81 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.509 din 6 iulie 2016;
82 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.524 din 12 iulie 2016;
83 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.565 din 26 iulie 2016;
84 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.582 din 1 august 2016;
85 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.638 din 19 august 2016;
86 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.708 din 13 septembrie 2016;
87 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.738 din 22 septembrie 2016;
88 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.745 din 26 septembrie 2016;
89 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.754 din 28 septembrie 2016;
90 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.778 din 4 octombrie 2016;
91 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.784 din 6 octombrie 2016;
92 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.801 din 11 octombrie 2016;
93 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.822 din 18 octombrie 2016;
94 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.825 din 19 octombrie 2016;
95 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.830 din 20 octombrie 2016;
96 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.834 din 21 octombrie 2016;
97 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.933 din 21 noiembrie 2016;
98 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.954 din 25 noiembrie 2016;
99 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.965 din 29 noiembrie 2016;
100 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.978 din 6 decembrie 2016;
101 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.996 din 12 decembrie 2016;
102 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.996 din 12 decembrie 2016;
103 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1.037 din 22 decembrie 2016;
104 publicat în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1.060 din 29 decembrie 2016;