Raport de mediu proiect



Yüklə 3,37 Mb.
səhifə37/42
tarix28.07.2018
ölçüsü3,37 Mb.
#61106
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   42

7.3Efecte Cumulative


Nu este de așteptat vreun impact cumulativ semnificativ negative la nivelul Axelor prioritare, Priorităților de investiții și Obiectivelor specifice ale programului.

În ceea ce privește activitățile indicative, este de așteptat un efect cumulativ pozitiv asupra aerului/climei, biodiversității, peisajului și patrimoniului cultural. O parte a activităților indicative ale Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2014-2020 au ca scop protejarea mediului și promovarea eficienței resurselor, îmbunătățind calitatea vieții populației și a mediului din așezările umane. Aceasta corespunde principalelor strategii și politici de dezvoltare durabilă de la toate nivelurile – european (ex. Strategia Europa 2020), național (ex. Strategia de Dezvoltare Regională a Bulgariei 2012 – 2022, Strategia națională de protecție a biodiversității), regional (ex. Programul de măsuri RBMP al DRBD și BSBD destinat realizării unei stări cantitative și calitative bune a apei - BG) etc. Efectele pozitive și complexe asupra mediului, inclusiv asupra apelor de suprafață vor apărea pe parcursul implementării programului. Minimizarea pierderii de apă dulce și un bun management al apelor va conduce la un impact cumulativ pozitiv asupra calității apei folosite în scop potabil și va preveni pierderile de apă. În procesul de implementare a unor activități (PA3 și PA4) este de așteptat un impact pozitiv asupra hidrologiei unei părți a râurilor, ceea ce va avea un impact cumulativ și sinergic pozitiv asupra apelor de suprafață.

Indiferent de influențele pozitive, implementarea programului poate fi însoțită și de forme de impact negative asupra mediului. Este de așteptat ca aceste efecte să se producă în special în timpul lucrărilor de construcții (infrastructura de transport etc. de la axele prioritare PA1 și PA2), dar și în timpul operării acestor instalații, mai ales ca urmare a accidentelor, pagubelor și/ sau incidentelor. Consecințele negative posibile ale dezvoltării infrastructurii regionale pot acea un impact negativ asupra zonelor de protecție a apei (BG - conform art. 119 al Legii apelor). Acestea țin și sunt dependente de proiectele ce urmează a se dezvolta în viitor conform programului, de implementarea și planificarea fizică a unor planuri operaționale adecvate etc.

Efectele suprapuse pozitive și negative pot avea un efect cumulativ asupra stării cantitative și calitative a apei subterane din același corp de apă subterană în cazul:



  • Implementării simultane a unei serii de lucrări de construcții avute în vedere în cadrul obiectivelor strategice, priorităților de investiții și obiectivelor specifice PA1-IP1-SO1.1, PA2-IP1-SO2.1 și P2-IP2-SO2.2;

  • Operarea simultană a instalațiilor existente, retehnologizate și nou construite (sisteme de canalizare și de alimentare cu apă, sisteme de tratare și recuperare a deșeurilor, căi ferate, drumuri, instalații de apă subterană etc.).

Efectul cumulativ probabil asupra populației și sănătății umane este în totalitate pozitiv.

Prognozele la nivelul Axelor prioritare, Priorităților de investiții și Obiectivelor specifice nu sugerează niciun impact semnificativ negativ, inclusiv cumulativ, în ceea ce privește componentele și factorii de mediu.




7.4Impact Transfrontalier


Ținând cont că programul evaluat este destinat asigurării cooperării transfrontaliere, nu este preconizat să apară efecte transfrontaliere semnificative în urma implementării sale. Însă, pentru activitățile aplicabile e urmează a fi implementate conform programului, vor fi urmate procedurile de EIM relevante care să asigure că nu există efecte transfrontaliere.

Potrivit Protocolului privind Evaluarea Strategică a Mediului la Convenția privind Evaluarea Impactului asupra Mediului în Context Transfrontalier, au fost efectuate o analiză și o evaluare a impactului prognozelor programului asupra mediului și sănătății umane, inclusiv din alte state, în lumina criteriilor de definire a impactului potențial semnificativ prezentat în Anexa III a Protocolului:


Tabel 7-10: Analiza impactului transfrontalier



Criterii de determinare a efectelor semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sănătății conform Anexei III a Protocolului privind Evaluarea Strategică a Mediului la Convenția privind Evaluarea Impactului asupra Mediului în Context Transfrontalier

Analiza și evaluarea impactului transfrontalier preconizat al programului în lumina criteriilor particulare

1

Relevanța planului sau programului pentru integrarea considerentelor de mediu, inclusiv de sănătate, în particular în vederea promovării dezvoltării durabile.

Pe baza analizării prognozelor programului în raport cu alte planuri și programe comparabile și comparativ cu documentele naționale, europene și internaționale care definesc obiectivele de mediu, PCT RO-BG 2014-2020 ia în calcul și integrează preocupările de mediu și sănătate.

2

Măsura în care planul sau programul stabilește un cadru pentru proiecte și alte activități, fie din punct de vedere al localizării, naturii, mărimii și condițiilor de operare, fie al alocării de resurse.

Axele prioritare ale programului definesc cadrul pentru dezvoltarea de proiecte și alte activități în cadrul zonei transfrontaliere dintre România și Bulgaria pentru a face ca regiunea să fie mai sigură, mai efectivă, mai verde, mai bine conectată și mai inclusivă.

3

Măsura în care planul sau programul influențează alte planuri sau programe inclusiv cele dintr-o ierarhie

Programul ține seama de, rezultă din, se conformează și nu este în conflict cu documentele naționale și europene strategice, de planificare și programare la care se referă (potrivit analizei din Secțiunea 2.3 a prezentului Raport)

4

Problemele de mediu, inclusiv de sănătate, relevante pentru plan sau program

Programul și axele sale prioritare sunt axate pe dezvoltarea zonei transfrontaliere care va ace să crească nivelul de trai al populației, contribuind astfel la îmbunătățirea sănătății și a statutului social.

5

Natura efectelor asupra mediului, inclusiv a sănătății cum ar fi probabilitate, durată, frecvență, reversibilitate, amploare și întindere (de exemplu suprafață geografică sau mărimea populației ce va fi afectată).

Orice impact negativ asupra mediului și sănătății umane este preconizat predominant în fazele de construcție ținând de activități individuale ce vor fi implementate în cadrul programului. Durata și frecvența acestora vor fi pe termen scurt, de mică amploare și întindere locală, mai ales reversibile. Efectele pe termen lung ale PCT RO-BG 2014-2020 vor avea probabil un efect pozitiv asupra populației și sănătății umane.

6

Riscurile pentru mediu, inclusiv de sănătate

Nu sunt preconizate niciun fel de riscuri pentru mediu și sănătatea umană ca rezultat al implementării programului.

7

Natura transfrontalieră a efectelor

Programul este în esență de natură transfrontalieră, destinat cooperării peste graniță. Prin urmare, efectul implementării sale va fi probabil pozitiv, pe termen lung și cu o zonă de influență transfrontalieră

8

Măsura în care planul sau programul va afecta zone valoroase sau vulnerabile, inclusiv peisaje cu statut de protecție național sau internațional recunoscut

Zonele vulnerabile nu vor fi afectate semnificativ deoarece toate activitățile ce vor fi implementate în aceste zone vor fi supuse unor proceduri de evaluare a mediului/ evaluare adecvată separate.



Yüklə 3,37 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin