Terminalul de produse petroliere ce se va construi în zona liberă Giurgiu se va realiza etapizat, astfel:
Etapa I: motorina din barja de transport de 1500 tone se descarcă cu pompele de pe barja de transport în două barje de stocare de 1500 tone fiecare, din care se pompează într-un rezervor tampon V221 de 200 m3 , de unde se va face alimentarea a două autocisterne cu motorină şi livrare la clienţi.
In această primă etapă se va realiza gospodaria de apă de incendiu pentru ambele etape, precum şi rezervorul V 221 şi pompele aferente pentru două posturi de încărcare în autocisterne.
Deasemenea precizăm că în etapa I se va realiza atât tabloul de distribuţie electrică, cât şi partea de automatizare – DCS pentru etapa I şi etapa II.
Obiectivul va fi prevăzut cu:
-
-instalaţii de semnalizare incendii, montate în zona de operare şi transmitere la camera de comandă;
-
instalaţii de stingere cu hidranţi exteriori şi tunuri de apă;
-
instalaţii de stingere cu spumă aerodinamică
-
sistemul de inundare cu spumă aeromecanică la cele două rampe auto de încărcare cu motorina/benzină
-
gospodărire proprie de apă pentru stingerea incendiilor constituită dintr-un rezervorbicompartimentat de 1200 m3 şi o staţie de pompare echipată cu două motopompe;
-
gospodărie pentru prepararea spumei aeromecanice cu rezervor de 5000 l spumant.
Etapa a II-a.: In această etapă se va renunţa la barjele de stocare şi se va realiza un depozit cu capacitate de 5000 m3 pentru motorină şi 2000 m3 pentru benzină, precum şi un rezervor tampon pentru benzină 400 m3, 2 rezervoare pentru biodiesel a 200 m3 fiecare şi un rezervor pentru bioetanol de 200 m3 .
-
Procesul de fabricaţie cuprinde faze exclusiv de natură fizică.
Etapa I
În prima etapă se va stoca şi comercializa numai motorină.
Motorina se va aduce cu o barjă de transport şi se va descarca în barjele de stocare BD1,2, acostate la ponton. Descărcarea se va face cu pompele de pe barja de transport printr-o unitate de contorizare SKM 121.
Din barjele de stocare BD1,2 motorina se pompează cu pompele din dotarea barjelor într-un rezervor tampon V221. Motorina se livrează din rezervorul V221 în autocisterne, prin pompare cu pompele P231 şi P232, prin unităţile de contorizare SKM251 şi SKM252.
Autocisternele se încarcă pe la partea inferioară, cu braţele articulate BA 253 şi BA 254.
Contorizarea este interconectată cu unitatea de aditivare de la care se trimite aditiv prin pompare în linia de motorină spre autocisternă.
Stocarea aditivilor se va face într-un rezervor bicompartimentat.
Descărcarea aditivilor din butoaie se va face cu pompa de butoi, iar din autocisterne aditivii se vor trimite în rezervor cu pompa autocisternei.
Etapa a II-a
Se va renunţa la barjele de stocare după construirea depozitului de 5000 m3 motorină şi 2000 m3 benzină.
Motorina din barjele de transport se descarcă cu pompele din dotarea barjei, prin unitatea de contorizare SKM121, în rezervoarele V211 şi V212 a 3150m3/fiecare, iar benzina se descarcă, prin unitatea de contorizare SKB 122, în rezervoarele de stocare V213x2500 m3 şi eventual în V214x400m3.
In cazul în care este posibilă funcţionarea unor pompe de rezervă amplasate pe ponton, se vor prevedea două pompe pentru descărcarea benzinei.
NOTĂ: Se recomandă ca descărcarea din barje să se facă cu pompele din dotarea acestora şi nu cu pompele amplasate pe mal.
In situaţia în care motorina şi benzina, descărcate din barje, nu conţin biodiesel, respectiv bioetanol, amestecul se poate face “in line”.
In zona parcului de rezervoare nr.2 sunt prevăzute două rezervoare de 200 m3 pentru biodiesel şi unul de bioetanol, precum şi un rezervor tampon de benzină V214 de 400 m3.
Biodieselul şi bioetanolul se descarcă din autocisterne pe linii separate cu pompele P224, respectiv P225 în rezervoarele V221, V222 de 200m3, şi respectiv V223x200m3. Din aceste rezervoare biocomponentele, biodieselul şi respectiv bioetanolul se pompează cu pompele P224 şi P225 şi se contorizează “in line”, în perioada de descărcare a motorinei şi benzinei din barje în rezervoarele de stocare.
Din rezervoarele de stocare V211, V212 motorina se livrează cu pompele P231 şi P232 la cele două posturi de încărcare.
Aditivarea se face în linia de motorină, skidul de măsurare fiind interconectat cu unitatea de aditivare de la care se trimite aditiv prin pompare în linia de motorină spre autocisternă
Dozarea cantităţii de aditiv se face cu ajutorul unei unităţi de comandă prevăzute cu dozator cu ventil de declanşare.
Din rezervorul tampon V214x400m3, cu două pompe dedicate acestui scop P233 şi P234, benzina se livrează la două posturi de încărcare în autocisterne.
Pentru fiecare post este prevăzută câte o unitate de măsură SKB 255 şi SKB256 şi câte un braţ de încărcare pe la partea inferioară BA 257, respectiv BA 258.
Braţele sunt prevăzute cu conductă (braţ) pentru recuperare de vapori care se racordează la sistemul de conducte al VRU (Unitate de recuperare a vaporilor).
Benzina este stocată suplimentar într-un rezervor tampon V214 din care se poate face livrarea în timp ce o nouă barjă se descarcă în rezervorul mare de stocare V213.
Benzina livrată se aditivează “in line” cu aditiv Keropur 3640 de la unitatea de aditivi.
Aditivii se aduc cu autocisterna şi se descarcă cu pompa acesteia în compartimentul pentru aditivul respective al vasului de stocare V241b.
Unităţile de contorizare la livrare sunt grupate la acelaşi calculator, câte una pentru motorină şi una pentru benzină astfel încât, pe fiecare din cele două peroane de la rampa auto să se poată livra simultan, la aceeaşi cisternă, atât benzină cât şi motorină.
Depozitul va fi dotat cu o unitate VRU de recuperare a vaporilor de benzină de la braţele de încărcare benzină în autocisterne, a vaporilor evacuaţi din autocisternă la umplerea acestora cu benzină pe la partea inferioară.
Unitatea VRU este un skid a cărei funcţionare se bazeză pe adsorbţia hidrocarburilor uşoare pe cărbune activ, desorbţia lor, urmată de şi absorbţia acestora într-un flux de benzină proaspătă din rezervor.
Modulul VRU conţine două coloane de adsorbţie cu cărbune activ şi o coloană de absorbţie cu benzină
Cele două colane de adsorbţie cu cărbune activ funcţionează alternativ, o coloană se află în funcţionare şi cealaltă în regenerare. Fazele de adsorbţie şi desorbţie sunt decalate, funcţionarea celor două coloane este automată,
Vaporii de benzină sunt adsorbiţi pe carbune activ.
Desorbţia vaporilor de benzină de pe cărbunele saturat se face prin vidarea coloanei cu ajutorul unei suflante.
Vaporii de hidrocarburi desorbiţi intră într-o coloană de absorbţie cu un flux de benzină proaspată, pompat din rezervorul de benzină stocată în terminal. Fluxul de benzină îmbogăţită (proaspată + cea absorbită) este dirijat înapoi în rezervorul de stocare de unde se livrează în autocisterne.
Instalaţia VRU va asigura o concentraţie maximă de compuşi organici volatili din benzină (COV) la ieşirea din VRU de 10 g hidrocarburi /Nm3 (la coşul de evacuare), faţă de 35 g/Nm3 prevăzută în HG 568/2001 republicată.
Dostları ilə paylaş: |