Raport privind starea factorilor de mediu

1. PROFIL DE ŢARĂ

1. 
   Date geografice şi climatice
   
   1. 
      Relieful şi geologia
      

Teritoriul pe care se află Bucureştiul şi localităţile ce intră în componenţa judeţului Ilfov cuprinde două subunităţi ale Câmpiei Vlăsiei: în nord, Câmpia Snagovului şi în sud, Câmpia Bucureştiului. Bucureştiul se află situat în Câmpia Vlăsiei (parte componentă a Câmpiei Române), la 54-90 m altitudine, pe râurile Dâmboviţa şi Colentina, la intersecţia paralelei de 44º25′50″ lat N cu meridianul de 26º06′50″ lon E. Oraşul, cu o suprafaţă de 228 km², are o formă circulară cu axe măsurând 24 km nord - sud şi 22 km est - vest.

Câmpia Snagovului se desfăşoară pe cea mai mare parte a judeţului Ilfov şi prezintă altitudini absolute de 80-110 m (98,9 m - Mogoşoaia; 85,8 m - Tunari; 103,7 m - Corbeanca) şi o uşoară înclinare spre sud-est. Are mai multe păduri (Cocioc, Ciolpani, Snagov), reprezentând resturi din codrii de odinioară ai Vlăsiei. Este străbătută, pe direcţia NV-SE, de unele râuri precum Cociovaliştea, Vlăsia, Ialomiţa şi de lacul Snagov rezultat prin bararea zonei de vărsare a râului Snagov în Ialomiţa de către aluviunile acesteia.

Câmpia Bucureştiului are un aspect plan, prezentând o înclinare uşoară spre SE şi se situează la altitudini absolute variind între 96,3 m la Chiajna şi 54,5 m în Valea Dâmboviţei, la Popeşti-Leordeni. Singurele văi care o fragmentează pe direcţia NV-SE sunt cele ale Dâmboviţei şi Colentinei, adâncimea acestora înregistrând 15-20 m.

În arealul oraşului, din cauza densităţii mari a construcţiilor şi a amenajărilor urbanistice, valorile hipsometrice ale reliefului sunt atenuate, distingându-se greu aspectele microreliefului. Valea Dâmboviţei, ce trece prin centrul oraşului, străbătându-l pe direcţia NV–SE, are o luncă largă de cca. 22 km lungime cu lăţimea maximă de 2,5 km. Valea Colentinei este mai îngustă şi are un coeficient de sinuozitate mai ridicat; la Străuleşti sau la Herăstrau atinge o lăţime de 1–1,5 km. Înclinarea sa uşoară în profil longitudinal favorizează crearea de-a lungul ei a unei salbe de lacuri (Străuleşti, Mogoşoaia, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Cernica, Pantelimon) ce conferă un caracter deosebit de pitoresc unei importante zone a oraşului.

1.1.2. Clima

Clima oraşului este temperat continentală, cu uşoare nuanţe excesive şi cu unele diferenţieri ale valorilor temperaturii aerului cauzate de încălzirea suplimentară a reţelei stradale din interiorul său, de arderile de combustibili industriali şi casnici, de radiaţia exercitată de zidurile clădirilor etc. Astfel, valorile temperaturii medii anuale cresc de la periferia oraşului spre centrul acestuia. Temperatura maximă absolută înregistrată a fost de 42,4 ºC (5 iulie 2000, la staţia meteorologică Bucureşti Filaret), iar minima absolută de –32,2 ºC (25 ianuarie 1942, la staţia meteorologică Bucureşti Băneasa). Verile sunt calde uneori toride şi deseori secetoase, iar iernile sunt reci, cu zăpezi abundente însoţite frecvent de viscole. În general iernile durează de la sfârşitul lunii noiembrie până la sfârşitul lunii februarie. Primăverile sunt de obicei scurte, cu contraste termice evidente de la o zi la alta. Cantitatea de precipitaţii însumează cca. 600 mm anual, cele mai mari valori înregistrându-se în perioada mai - iulie, ploile având şi caracter torenţial. Prima ninsoare cade de obicei în ultima decada a lunii noiembrie, iar ultima, către sfârşitul lunii martie. Vânturile dominante bat dinspre E şi NE (îndeosebi iarna), cu viteze medii anuale de 3-4 m/s şi dinspre S şi SV în restul anului. Cele mai mari viteze ale vântului se înregistrează iarna, spulberând şi viscolind zăpada. Creşterea continuă a gradului de poluare în interiorul oraşului, ca urmare a numărului mare de întreprinderi industriale, automobile, şantiere de construcţii etc., sporeşte considerabil numărul de zile în care se produce ceaţa.

Tabelul 1.1.2.1 Temperatura medie anuală a aerului (ºC) şi normală climatologică la staţiile meteorologice din Bucureşti şi regiunea Ilfov-Bucureşti