Raport săPTĂMÂnal energie, 19 – 25 Octombrie 2015

RAPORT SĂPTĂMÂNAL ENERGIE,

19 – 25 Octombrie 2015

19 octombrie, stiritvr.ro: INFONOMIK. Cheltuiala cu gazele naturale. Facturile cresc cu 10 la sută

Ne pregătim cu toţii de sezonul rece, iar în această săptămână la INFONOMIK analizam cum trebuie să ne recalculam bugetele în funcţie de cheltuieli. Ligia Munteanu a verificat cât ne va costa încălzirea.

Data din calendar sau vremea de afară ne invită să ne gândim la iarnă şi la căldura pe care ne-o dorim în case în acest anotimp. Pentru mulţi, o iarnă grea înseamnă facturi de sute de lei la gaze.

Pentru consumatorii casnici, preţul gazelor naturale este reglementat de ANRE - Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei şi exprimat în lei pe MWh.

Pe factura de acasă gazul este contorizat în metri cubi.

Transformarea din metri cubi în MWh se face cu ajutorul Puterii Calorifice Superioare- PCS.

Ligia Munteanu ne explică în materialul video cum facem calculul. 

 

VIDEO

http://stiri.tvr.ro/infonomik--cheltuiala-cu-gazele-naturale--facturile-cresc-cu-10-la-suta_66502.html

20 octombrie, digi24.ro: Cum profită China de războiul intern în cartelul petrolului

OPEC, cartelul ţărilor exportatoare de petrol, nu mai poate funcţiona ca un cartel. Statele membre au intrat în război. Nu mai fac front comun pentru controlul preţurilor ci, din contră, îşi fură unii altora clienţii oferind reduceri de preţ. Ţările din Orientul Mijlociu încearcă să ia cotă de piaţă de la Arabia Saudită chiar şi cu preţul unor încasări foarte mici. Dar când doi se bat, al treilea câştigă. Al treilea fiind China - la uşa ei se îngrămădesc toţi să-i dea petrol din ce în ce mai ieftin.

Războiul cartelului OPEC cu America s-a transformat într-un război intern. Arabia Saudita, vioara întâi din grup, nu mai dă tonul preţurilor fiindcă au apărut vocile discordante. Colegii din cartel încearcă să îi fure clienţii oferind preţuri mai atractive. Nu tuturor, ci doar celor care contează. Câmpul de luptă e regiunea Asia-Pacific, arată Bloomberg, fiindcă prognozele arată că acolo se va înregistra o treime din cererea globală. Doar din China va veni peste un sfert din creşterea consumului de petrol de anul viitor, arată calculele agenţiei internaţionale de energie.

Pentru a cuceri o bucată cât mai mare din piaţa chineză, colegii de cartel ai saudiţilor au început să dea puternic în preţuri. Nu mai ieftinesc ţiţeiul în tandem ci o iau înainte destul de puternic. Acum diferenţa de preţ dintre petrolul oferit de Kuveit ţărilor din Asia şi cel oferit de Arabia Saudită e mai mare ca oricând. Iar prăpastia creşte rapid.

Irakienii încearcă să le strice afacerile saudiţilor. Anumite sortimente de petrol sunt vândute cu aproape 4 dolari mai ieftin decât vinde Arabia Saudită.

Bătaia reducerilor însă se poartă şi cu alte ţări, nu doar cu Arabia Saudita. Qatar-ul atacă Abu Dhabi oferind cea mai mare reducere din ultimii doi ani la un sortiment pe care îl vând şi colegii din OPEC. Perioada promoţiilor la petrol are loc după lupta pentru cota de piaţă dintre OPEC şi ţările din afara cartelului, America în principal. Însă dacă aceştia au scăzut producţia, războiul nu s-a terminat ci doar s-a mutat în curtea OPEC.

Producţia americanilor a scăzut iar în ultimul an, în care preţul ţiţeiului s-a înjumătăţit, au fost trase pe linie moartă jumătate din sondele din ţară. Pentru ţările OPEC a fost însă un război scump. Ieftinirea forţată le-a scăzut atât de mult veniturile din comerţul cu ţiţei încât Arabia Saudită e aşteptată să înregistreze un deficit bugetar de 20% din PIB în acest an.

Ar putea merge din rău în mai rău. Războiul intern din OPEC poate ţine preţurile jos mult timp. Mai mult, competiţia din interiorul cartelului se va intensifica şi mai tare când Iranul va avea sancţiunile ridicate. A anunţat deja că vrea să crească puternic producţia de petrol şi să-şi recapete poziţia în piaţă.

Petrolul iranian ar înlocui practic petrolul saudit sau irakian, iar pentru a câştiga contracte, Iranul ar putea oferi reduceri semnificative de preţ pentru a fura clienţii colegilor din cartel. China abia aşteaptă. Între timp profită de ţiţeiul ieftin importând cantităţi aproape record. Nu consumă tot ce cumpără, ci înmagazinează mult, în caz că petrolul se va scumpi pe viitor.

21 octombrie, oranoua.ro: Vasile Iuga: “URSS a însemnat puterea sovietelor și electrificare, Europa înseamnă Uniunea Energetică și interconectarea conductelor de gaze”

Dacă s-a spus despre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) că înseamnă puterea sovietelor și electrificarea țării, atunci se poate spune că Uniunea Europeană înseamnă Uniunea Energetică a statelor membre UE și interconectarea sistemelor naționale de conducte de transport de gaze naturale din Europa, a declarat directorul general pentru Europa de Sud-Est al firmei de consultanță PwC, Vasile Iuga, la o conferință pe teme energetice.

“S-a spus că URSS înseamnă puterea sovietelor plus electrificare, noi spunem că Europa înseamnă Uniunea Energetică și interconectarea conductelor de gaze naturale”, a spus Iuga, în finalul intervenției sale din deschiderea conferinței “Uniunea Energetică. Priorități energetice regionale concurente, nevoi convergente. Care este viitorul strategiei europene pentru securitate energetică?” din cadrul Bucharest Forum 2015, organizat de Institutul Aspen, la care au mai participat vicepreședintele Comisiei Europene (CE) pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič, ministrul Energiei Andrei Gerea și Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinari speciale și reprezentant special pentru securitate energetică al Guvernului României

Iuga l-a parafrazat astfel, mai mult sau mai puțin ironic, pe liderul URSS Vladimir Ulianov Ilici Lenin, care, într-un discurs susținut în 1920 la Kremlin, a spus: “Comunismul înseamnă puterea sovietelor plus electrificarea întregii țării, devreme ce industria nu se poate dezvolta fără electricitate”.

“Congresul Sovietelor va discuta un raport asupra electrificării Rusiei, astfel încât să punem pune la punct aspectele tehnologice ale unui plan cuprinzător de reabilitare a economiei naționale despre care am mai vorbit. Nu se poate vorbi despre reabilitarea economiei naționale și nici despre comunism decât dacă punem Rusia pe o bază tehnologică mai înaltă decât cea care a existat până acum. Comunismul înseamnă puterea sovietelor plus electrificarea întregii țării, devreme ce industria nu se poate dezvolta fără electricitate. Este o sarcină pe termen lung, a cărei îndeplinire va dura cel puțin 10 ani, cu condiția implicării unui număr mare de experți în tehnologie”, a spus Lenin în 1920.

Creșterea capacității de interconectare a sistemelor naționale de transport de gaze naturale din Europa, prin asigurarea fluxului bidirecțional al gazelor în interiorul Uniunii și între statele membre, este unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Energetice, în vederea sporirii securității aprovizionării și independenței energetice a UE, prin diversificarea surselor de aprovizionare și reducerea dependenței de importurile de gaze din Rusia.

În prezent, gigantul rus de stat Gazprom asigură circa un sfert din consumul anual de gaze naturale ale UE, însă gradul de dependență gazeiferă de Rusia diferă foarte mult în interiorul Uniunii. Astfel, dacă România este pe cale să renunțe cu totul la importurile de la Gazprom, alte țări sunt aproape 100% dependente de gazele rusești.

21 octombrie, amosnews.ro: Mihai Tudose a participat la lucrările celei de-a XXV-a sesiuni a Comisiei mixte româno-chineze de cooperare economică

Mihai Tudose, Ministrul Economiei, Comertului si Turismului a sustinut, in cadrul lucrarilor celei de-a XXV-a sesiuni a Comisiei mixte romano-chineze de cooperare economica desfasurata indata de 20 octombrie a.c., la Beijing, transpunerea si in plan economic a relatiilor politice excelente romano-chineze, prin fructificarea pragmatica a potentialului celor doua economii.

Demnitarul roman a apreciat nivelul ridicat al exportului romanesc in R.P. Chineza, care a atins, in 2014 cea mai mare valoare de pana acum (759,4 mil. dolari SUA), precizand, totodata, preocuparea majora a Romaniei de a reduce deficitul balantei comerciale. In acest sens, a formulat propuneri concrete menite sa conduca la realizarea unui echilibru dinamic al schimburilor comerciale bilaterale si a mentionat promovarea, cu precadere, la export, a produselor cu valoare adaugata ridicata, cum sunt echipamente si utilaje energetice, componente pentru turbine hidro si termo, echipamente electrice de baza si pentru retele electrice, masini-unelte la tema, produse chimice, material rulant si altele.

De asemenea, o alta categorie de exporturi romanesti pe piata chineza, care pot contribui la realizarea obiectivului mentionat, este alcatuita din produse agricole si agro-alimentare: vinurile, ape minerale, carne si produse din carne de porc, carne de vita si produse procesate din carne, animale vii, produse de origine vegetala, animale pentru reproductie. A fost reiterata solicitarea ca autoritatile chineze sa trateze cu prioritate si sa impulsioneze parcurgerea procedurilor interne de autorizare si facilitare a accesului pe piata a produselor respective; a fost prezentata, totodata, posibilitatea implicarii partenerilor chinezi in proiecte si actiuni comune de cooperare in productie prin valorificarea potentialului considerabil agro-alimentar al economiei Romaniei.

In cadrul lucrarilor Comisiei Mixte, co-presedintii acesteia, Mihai Tudose, ministrul Economiei, Comertului si Turismului, pentru partea romana si Zhong Shangau, reprezentantul pentru Comertul International al Chinei, cu rang de ministru, pentru partea chineza, au prezentat evolutiile recente din economiile celor doua tari, au analizat atat rezultatele colaborarii economice si comerciale de la reuniunea precedenta a Comisiei mixte, cat si problemele existente in cadrul acesteia, propunand modalitati de dezvoltare in continuare a relatiilor economice bilaterale.

In ceea ce priveste stadiul proiectelor de cooperare aflate in negociere in domenii cum sunt energia electrica, petrol si gaze, petrochimia s-a convenit necesitatea concretizarii acestora cat mai curand posibil.

Partea romana a propus, printre altele, stimularea cooperarii in realizarea de parcuri industriale, in domeniul IMM-urilor, IT&C, dezvoltarea cooperarii financiar-bancare.

Propunerile au fost primite cu interes de partenerii chinezi, presedintele partii chineze, precizand ca anul viitor vor fi organizate misiuni economice destinate cunoasterii mai bune a potentialului economiei romanesti in investitii si pentru identificarea produselor care pot avea ca destinatie piata chineza. De asemenea, a subliniat ca Romania este unul dintre cei mai importanti parteneri ai Chinei din Europa Centrala si de Est, precum si un membru cu pondere insemnata in cadrul Uniunii Europene. Oficialul chinez si-a manifestat dorinta de impulsionare a cooperarii economice si comerciale dintre cele doua tari, in concordanta cu nivelul legaturilor prietenesti dintre ele.

Comisia mixta este principalul organism care analizeaza stadiul relatiilor economice bilaterale si perspectivele acestora pentru perioada urmatoare. Reuniunea precedenta a avut loc la Bucuresti, la 17 octombrie 2014 si s-a convenit ca viitoarea sesiune a Comisiei mixte sa aiba loc tot la Bucuresti, in 2016, la o data ce va fi stabilita ulterior.

Ministrul Economiei, Comertului si Turismului, Mihai Tudose conduce in China, in perioada 19-24 octombrie a.c., o delegatie ce efectueaza o vizita de lucru, din care fac parte Costin Mihalache, secretar de stat in cadrul Secretariatului General al Guvernului Romaniei, Florin Vodita, secretar de stat in Ministerul Economiei, Comertului si Turismului, Daniel Botanoiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Dumitru Baiculescu, presedinte Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Petre Nicolescu, presedinte Departamentul pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, Nicolae Minea, presedinte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Externe si Ministerului Energiei, IMM-urilor si Mediului de Afaceri, precum si ai companiilor CN TRANSELECTRICA SA, S.N. a APELOR MINERALE, SC PALACE DUMBRAVA SRL, S.C. CUPRUMIN SA, CNCF CFR SA.

Agenda vizitei la Beijing prevede participarea delegatiei romane, cu scopul promovarii investitiilor, la reuniunea organizata de Ambasada Romaniei din Beijing, in data de 21 octombrie, dar si la seminarul de afaceri dedicat Romaniei, organizat in data de 23 octombrie in cadrul China Overseas Investment Fair-COIFAIR.

Conform statisticii romanesti, schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat in anul 2014 la 3,9 miliarde dolari, cu 18,2% mai mult decat in anul 2013. Exportul romanesc a fost de 759,4 milioane dolari, cu 14,4 mai mult decat in 2013, iar importul din China a fost de 3,1 miliarde dolari, inregistrand o crestere de 19,2%.

In primele 7 luni din acest an schimburile bilaterale au fost de 2,1 miliarde dolari, din care exportul romanesc a fost de 355,9 milioane dolari.

Conform datelor Registrului vamal al R.P.Chineze, valoarea comertului bilateral in 2014 a fost de 4,75 miliarde USD, in crestere cu 17,8% fata de 2013, din care importul din Romania a fost de 1,52 miliarde USD, in crestere cu 26,0% fata de anul precedent, iar exportul chinez a fost de 3,23 miliarde USD, in crestere anuala de 14,3%.

Pentru primele 7 luni din 2015, datele chineze arata ca valoarea schimburilor a fost de 2,57 miliarde USD;importul din Romania a fost de 770,95 milioane USD, iar exporturile chineze in Romania au atins 1,80 miliarde USD.

La finele lunii august 2015, conform datelor oferite de Oficiul National al Registrului de Comert, erau inregistrate in Romania 11753 de companii cu participare chineza la capital, valoarea capitalului investit direct fiind de 402,3 milioane dolari. China ocupa locul 18 in clasamentul investitorilor straini in Romania si detine 0,74% din capitalul total investit.

21 octombrie, profit.ro: Rompetrol trece pe profit la 9 luni, deși ieftinirea țițeiului a tăiat un sfert din cifra de afaceri a companiei

KMG International, fosta Rompetrol Group, controlată de compania kazahă de stat KazMunayGas, a trecut pe profit după primele nouă luni ale anului, cu un rezultat net de 11,4 milioane de dolari, față de o pierdere de 30 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut, deși cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 25%, la 7,7 miliarde de dolari, din cauza reducerii cotațiilor internaționale la țiței și produse petroliere.

Grupul a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, un rezultat operațional (EBITDA) de 136,1 milioane de dolari, în creștere cu 11% față de nivelul consemnat în perioada similară din 2014. În perioada iulie – septembrie, profitul operațional s-a ridicat la 54,1 milioane de dolari, potrivit unui anunț al KMG International remis Bursei de Valori București.

Cantitatea de materie primă procesată de cele trei unități de producție ale KMG International (rafinăria Petromidia Năvodari, rafinăria Vega Ploiești și divizia de petrochimie) în perioada ianuarie – septembrie a fost de 4,5 milioane de tone, în creștere cu 11% față de primele nouă luni din 2014.

"În contextul în care sectorul de rafinare a fost puternic afectat de criza financiară, strategia noastră pe termen lung a vizat extinderea și modernizarea rafinăriei Petromidia Năvodari, dezvoltarea segmentului de retail în România, Bulgaria, Moldova și Georgia, dar și a celui de trading în Turcia, Franța, Spania sau Singapore", a declarat directorul general al KMG International, Zhanat Tussupbekov.

Vânzările de produse finite (trading, exporturi) realizate de entitățile grupului către stațiile Rompetrol și partenerii comerciali din regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane s-au majorat cu 6%, pâna la un nivel de 5,6 milioane de tone. Peste 36% din această cantitate a fost livrată prin subsidiarele din România, Georgia, Moldova, Bulgaria, iar restul – prin KMG Trading Elveția și Dyneff Franța - Spania. Luna trecută, KMG International a semnat un acord cu grupul chinez CEFC China Energy pentru vânzarea unui pachet de 51% din acțiunile distribuitorului francez de carburanți Dyneff, tranzacția, a cărei valoare nu a fost dezvăluită, urmând să fie perfectată până la finele anului.

CITEȘTE ȘI Guvernul amână din nou modificarea redevențelor și vrea să introducă un nou impozit pe profit numai pe exploatarea gazelor, nu și a petrolului

Exporturile Rompetrol Rafinare pe plan regional au crescut, în primele nouă luni ale anului, cu circa 28%, respectiv cu peste 350.000 de tone. Pe plan intern, vânzările de produse finite ale grupului prin subsidiarele Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream și Rompetrol Gas au atins, în primele nouă luni, un volum de circa 1,76 milioane de tone, în creștere cu 3% față de perioada similară din 2014.

Rompetrol Rafinare a oprit, în perioada 11 octombrie – 20 noiembrie, activitatea rafinăriei Petromidia și a diviziei de petrochimie, în vederea desfășurării reviziei generale programate, ce are loc o dată la 5 ani. Nivelul total al lucrărilor și investițiilor realizate în această perioadă este estimat la 77,5 milioane de dolari.

Cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone de materie primă pe an, Petromidia Năvodari este principalul activ al Rompetrol Rafinare și KMG International, fiind cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne unități de profil din zona Mării Negre.

Rețeaua de distribuție a carburanților Rompetrol în România este formată din peste 740 de puncte de alimentare (stații Rompetrol, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres, baze interne de 9 și 20 mc), 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii, 3 stații de îmbuteliere GPL la Constanța, Arad și Bacău, dar si 8 depozite (Arad, Craiova, Mogoșoaia, Șimleul Silvaniei, Vatra Dornei, Zărnești, Onești, plus unul în incinta rafinăriei Petromidia). 

România vrea să vândă, până la jumătatea anului viitor, participația de 26,7% din acțiunile deținute la Rompetrol Rafinare, acționarul majoritar al companiei, KMG International, fiind până în prezent singurul potențial cumpărător, a declarat, recent, ministrul Energiei, Andrei Gerea. Guvernul a anunțat anterior că vrea să obțină cel puțin 200 de milioane de dolari din vânzarea participației de 26,7% la Rompetrol Rafinare și va organiza licitația astfel încât să fie în conformitate cu reglementările UE, după ce a semnat, în 2013, un acord cu KMG privind vânzarea acțiunilor.

Statul român și The Rompetrol Group NV au încheiat în 2013 un Memorandum de înțelegere cu privire la termenii acestei tranzacții. Astfel, pe lângă prevederea ca vânzarea acestui pachet de acțiuni să se facă cu prioritate către kazahi, la prețul de 200 milioane de dolari, cele două părți au convenit ca restul de 18% din ceea ce deține statul să rămână în proprietatea sa pentru cel puțin încă trei ani. O altă parte a înțelegerii este ca partea kazahă să constituie, în cel mai scurt timp, un fond de investiții în valoare de un miliard de dolari pentru investiții în proiecte energetice din România.

21 octombrie, focus-energetic.ro: Gazoductul Giurgiu-Ruse, gata la începutul lui 2016

Ministrul bulgar al Energiei, Temenuzka Petkova, şi-a exprimat marţi speranţa că la începutul lui 2016 va fi finalizat interconectorul de gaze dintre România şi Bulgaria, acesta urmând să fie primul interconector de gaze din Bulgaria, transmite BTA, potrivit Agerpres.

„Purtăm negocieri cu colegii noştri din România care s-au angajat să construiască o staţie de comprimare pe teritoriul lor. Această staţie este inclusă în planurile de investiţii ale Transgaz şi sper că va deveni realitate. Aceasta ne va permite oportunitatea de beneficia de o conexiune în sistem revers, ceea ce este foarte important pentru noi în acest proiect”, a declarat Temenuzka Petkova cu ocazia demarării unui proiect de extindere a capacităţi de stocare a depozitului de gaze de la Chiren.

Ministrul bulgar al Energiei a mai spus că au fost depuse patru oferte la procedura de licitaţie pentru selectarea unui contractor care să realizeze interconectorul de gaze dintre România şi Bulgaria, iar comisia urmează să deschidă aceste oferte pentru a vedea cine sunt candidaţii şi care sunt condiţiile pe care le oferă.

După ce compania selectată anterior s-a retras din contract, la mijlocul lunii trecute compania Bulgartransgaz a invitat firmele interesate să construiască acest interconector să depună oferte până la data de 16 octombrie, scrie Agerpres.

Proiectul privind construirea unui interconector de gaze între România şi Bulgaria este implementat în comun de operatorii de transport de gaze naturale din cele două ţări Transgaz şi Bulgartransgaz. Cele două companii au primit o finanţare de până la 8,9 milioane de euro pentru acest proiect în cadrul Programului European de Recuperare a Energiei (EEPR).

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale.

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.

21 octombrie, postare pe blog: Redevenţele petroliere şi statul de drept (sau despre cum îşi pierde statul român respectul de sine)

Sursa:

http://www.contributors.ro/economie/redeventele-petroliere-si-statul-de-drept-sau-despre-cum-isi-pierde-statul-roman-respectul-de-sine/

O bună parte a mediului politic şi mediatic din România continuă să promoveze sau să persiste în confuzie atunci când vine în discuţie problema beneficiului statului român din activităţile petroliere, popular cunoscut că „regimul redevenţelor petroliere”.

Nimeni nu a reuşit să identifice până în prezent un argument logic, legal şi economic, o adevărată “notă de fundamentare” a interesului public în baza căreia se promovează iniţiativele de revizuire a sistemului fiscal aplicabil petroliștilor.

Ideea care a fost cea mai vehiculată este aceea că “redevenţele actuale au expirat la 31 decembrie 2014, deci trebuie adoptat un nou sistem de redevențe”. Şi, desigur, cotele acestor noi redevenţe trebuie să fie mai mari… Să vedem însă ce prevede legislaţia aplicabilă în „statul de drept” România.

Actul normativ care este vehiculat în susţinerea campaniei de modificare a cadrului de prelevare a veniturilor statale din activităţi petroliere este Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom – S.A. Bucureşti, intrată în vigoare la 9 decembrie 2004. Articolul 10 din această lege prevede, la alineatul 2, că:

„Până la data de 31 decembrie 2014, cu excepţia cerinţelor contrare ale legilor sau reglementărilor general aplicabile în Uniunea Europeană, care devin aplicabile României, regimul de impozitare aplicabil activităţilor de explorare şi producţie ale societăţii (n.n. Petrom) şi filialelor sale nu va deveni, indiferent sub ce formă, mai oneros pentru societate, inclusiv prin majorarea ratelor impozitelor aplicabile ori prin introducerea de noi impozite cu privire la explorare şi producţie.”

Alineatul 4 al aceluiaşi articol stabileşte că:

„Prevederile alin. (1), (2) şi (3) se aplică, pe întreaga perioadă în care sunt aplicabile societăţii şi celorlalte societăţi care întreprind activităţi de explorare şi exploatare petrolieră şi de gaze naturale în România.”

În primul rând trebuie clarificat că prin „regim de impozitare” trebuie înţelese toate impozitele şi taxele aplicabile companiilor petroliere din sfera activităţilor de explorare şi producţie, exceptând redevenţele care nu pot fi asimilate impozitelor, acestea având o natură juridică asimilată mai degrabă chiriilor.

Textul de lege enunţat mai sus nu poate fi înţeles în sensul că la 31.12.2014  regimul de impozitare aplicabil companiilor petroliere din România ar fi „expirat”, iar activităţile petroliere ar rămâne astfel nereglementate fiscal. Textul în cauză pur şi simplu oferă o garanţie că sistemul fiscal aplicabil la data adoptării legii respective nu va fi modificat, cel puţin până la data limită, într-un sens mai dezavantajos pentru operatorii petrolieri. De asemenea, nu se poate susţine că odată trecut termenul limită, ar exista vreo obligaţie sau necesitate de a revizui sistemul fiscal respectiv sau de a se introduce noi impozite şi taxe.

Dar oare politicienii avocaţi ai majorării fiscalităţii aplicabile companiilor petroliere, şi guvernele României din 2004 încoace şi-au respectat această obligaţie de a nu modifica cadrul fiscal până la 31 decembrie 2014?

În mod regretabil pentru credibilitatea lor, nu. Introducerea impozitului de 60% asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale prin Ordonanţa nr. 7/2013, deci în perioada garanţiilor fiscale date prin legea nr. 555/2004, reprezintă evidenţa ipocriziei în politică românească de reglementare a sectorului petrolier.

În ceea ce priveşte redevenţele, art. 15 din legea respectivă stabileşte că:

„(1) Pe o perioadă de 10 ani de la data finalizării vor fi menţinute nivelul procentual, bază şi modalitatea de calcul al redevenţelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune încheiate de aceasta, aplicabile la data intrării în vigoare a prezenţei legi.

(2) Până la data de 31 decembrie 2014, prevederile alin. (1) se aplică, la cerere, tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune în domeniul explorării şi exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, încheiate cu ANRM.”

Şi aceste prevederi trebuie înţelese în sensul unei garanţii legale, nicidecum a menţinerii nivelului redevenţelor până la un termen limită după care acesta a “expirat” şi trebuie, vrând-nevrând, modificat. Şi dacă ar if să acceptăm teoria “expirării” redevenţelor, oare cum se explică că după cei 10 ani operatorii au continuat să plătească redevenţe şi statul să încaseze? Prin simpla realitate că redevenţele sunt valabile în temeiul contractelor de concesiune, pe întreaga perioadă a derulării acestor contracte. Mai mult, pentru ceilalţi concesionari petrolieri, alţii decât Petrom, legea stabileşte, în alin. 2, opţiunea acestora (şi nu obligaţia) de a beneficia de respectiva garanţie legală. Iar dacă redevenţele, în cazul societăţii Petrom, sunt datorate „conform contractelor individuale de concesiune încheiate”, oare nu este necesar, ca în cazul oricărui contract, ca pentru modificarea acestora, după cei 10 ani, să fie necesar acordul Petrom?

Prin urmare, „redevenţele” nu au „expirat”.

Asemenea prevederi legale s-au dorit ca o reflecţie a standardelor internaţionale în domeniul (atragerii şi garantării) investiţiilor străine pe termen lung, realizate în sectoarele cu investiţii de capital intensiv şi ridicat, cum ar fi, industria extractivă, infrastructură, utilităţi sau în finanţările de proiecte strategice. Unii specialişti vorbesc de altfel despre o ramură de drept internaţional de sine stătătoare, respectiv, lex petrolea.

Legislaţia românească a preluat această practică internaţională în domeniul petrolier, astfel încât la orice moment din ultimi 25 de ani aceasta s-a fundamentat pe principiul stabilităţii în contractele de concesiune petrolieră, după cum se poate vedea în cele ce urmează:

Art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 160/1999 privind instituirea unor măsuri de stimulare a activităţii titularilor de acorduri petroliere şi subcontractanţilor acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri:

„Titularii de acorduri petroliere şi subcontractanţii acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere, în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri, beneficiază de următoarele măsuri de stimulare a activităţii:

a) pe perioada derulării acordului petrolier vor fi aplicabile reglementările fiscale existente la data semnării acestuia;”

Art. 5 din Legea nr. 66/1992 privind acordarea unor facilităţi pentru atragerea de capital străin în domeniul explorării şi exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze:

“Facilităţile care se acordă investitorilor străini, potrivit prezenţei legi, se stabilesc, pentru fiecare contract în parte, pe întreaga durată a contractului, care nu poate fi mai mare de 30 de ani.”

Legea petrolului nr. 134/1995:

“Art. 13: Prevederile acordului petrolier rămân valabile pe toată durata acestuia, în condiţiile existente la data încheierii.

Art. 42: Prevederile acordurilor petroliere, încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezenţei legi şi aprobate de Guvern, rămân valabile în condiţiile în care au fost încheiate pe întreaga lor durată.”

Legea petrolului nr. 238/2004:

„Art. 61 (1): Prevederile acordurilor petroliere aprobate de către Guvern rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate.”

Se poate conchide că principiul stabilităţii legislative în sfera concesiunilor petroliere este consacrat, în mod expres, prin legea romană. În spiritul aceleaşi practici internaţionale favorabile investiţiilor străine, marea majoritate, dacă nu chiar toate concesiunile petroliere încheiate de statul român conţin clauze de stabilitate.

Clauzele de stabilitate reprezintă un standard intens uzitat în contractele dintre state şi investitori privaţi, prin care se reglementează problematica schimbărilor legislative pe durata derulării obiectului contractului. Din perspectiva statului, clauză de stabilitate este de natură să atragă investiţii străine şi transfer de tehnologie, oferindu-le acestora garanţia stabilităţii cadrului legal. Din perspectiva investitorului privat, raţiunea acestei clauze este de a obţine garanţii împotriva riscului ca acţiunea unilaterală a statului (prin adoptarea de legi sau politici subsecvente) să nu afecteze echilibrul contractual şi condiţiile investiţiei.

În practică, clauzele de stabilitate îmbracă trei forme: (i) clauze de tip „îngheţare” (engl: „freeze”) prin care cadrul legislativ existent la data încheierii concesiunii este „îngheţat” pe toată durata proiectului, (ii) clauze de asigurare a echilibrului economic contractual care prevăd un cadru flexibil de negociere între investitor şi stat în scopul adaptării contractului şi a menţinerii echilibrului contractual raportat la noi modificări legislative, şi, (iii) clauze de tip hibrid, reprezentând o combinaţie a primelor două tipuri.

Practica arbitrală internaţională (ICSID) recunoaşte caracterul legal şi obligatoriu al unor asemenea clauze de stabilitate ca parte a dreptului internaţional şi ca expresie a principiilorpacta sunt servanda (contractul are putere de lege între părţi) şi al executării cu bună credinţă a obligaţiilor contractuale. A nu se înţelege că prin clauză de stabilitate este afectată capacitatea de exercitare a suveranității statale, de pildă, prin adoptarea de acte normative. Clauzele de stabilitate stabilesc însă obligaţia statului de a acţiona cu bună credinţă şi, în cazul în care clauza este nerespectată, să acorde despăgubiri investitorului (vezi cauzele Liamco v Libya, Aminoil v Kuwait, Revere Copper v OPIC). În speţăParkerings v Lithuania, instanţă arbitrală a reţinut că:

„Este dreptul şi privilegiul de netăgăduit al oricărui stat să îşi exercite suverantitatea legislativă. Orice stat are dreptul şi discreţia să adopte, să modifice sau să abroge o lege. Exceptând atunci când există un contract încheiat ce conţine o clauză de stabilitate sau o clauză similară, nu este nimic de obiectat în legătură cu modificarea cadrului legislativ existent la momentul la care un investitor a decis să efectueze o investiţie. De fapt, orice om de afaceri sau investitor este conştient că legile vor evolua pe parcursul timpului. Ceea ce este însă interzis este ca un stat să acţioneze injust, nerezonabil sau inechitabil în exerciţiul puterii sale legislative.”

Într-o altă speţa care privea existenţa unei clauze de stabilitate fiscală, Burlington v Ecuador, instanţă arbitrală a reţinut că:

„în cazul unei modificări a sistemului de impozitare sau al introducerii sau eliminării unor impozite ce nu au fost prevăzute în contract (n.a. contractul cu investitorul), şi care au impact asupra economiei contractului, un factor de corectare va fi aplicat procentelor de împărţire a producţiei, astfel încât să se absoarbă creşterea sau reducerea fiscală.”

De asemenea, Curtea Supremă din Estonia a decis în decembrie 2013 că este neconstituţională o modificare legislativă a guvernului estonian din anul 2011 referitoare la mărirea taxelor pentru extracţia de resurse minerale înainte de expirarea perioadei de stabilitate prevăzută de legislaţia existentă. În legea adoptată în anul 2009 era prevăzută o perioadă de 5 ani până în anul 2015 de stabilitate a taxelor pentru extracţia de resurse minerale.

În practica internaţională există numeroase exemple când schimbările de regim al redevenţelor petroliere s-au aplicat numai la concesiunile noi, respectând astfel stabilitatea concesiunilor existente (ex. SUA concesiunile federale offshore, Irlanda, Noua Zeelandă, Grecia, Africa de Sud, Canada-Newfoundland).

Deşi este preferabil ca să fie respectată stabilitatea contractuală, în cazul în care totuşi au fost adoptate impozite pe sectorul upstream care afectează nefavorabil titularii de concesiuni petroliere, este necesară implementarea unor soluţii contractuale care să restabilească echilibrul financiar al concesiunii. Un exemplu din regiune în acest sens este Albania, unde compania Transatlantic Petroleum poartă discuţii cu guvernul albanez pentru a neutraliza impactul negativ a unui impozit pe extracţia de resurse minerale.

Nerespectarea stabilităţii regimului fiscal pentru concesiunile existente şi impunerea unui regim de redevenţe/fiscal neatractiv pentru investiţii are consecinţe negative asupra ţării respective pe termen mediu şi lung, întrucât duce la diminuarea investiţiilor sau descurajarea investiţiilor noi şi posibile litigii cu operatorii afectaţi. Un exemplu în acest sens este Ucraina care a modificat negativ regimul redevenţelor pentru concesiunile existente, ceea ce a dus la diminuarea semnificativă a investiţiilor şi la litigii cu operatorii (ex. JKX Oil & Gas).

Despre tratatele internaţionale de protecţie a investiţiilor care instituie obligaţii în sarcina statului român de tratament echitabil, nediscriminatoriu la adresa investitorilor şi de respectare a contractelor încheiate cu aceştia, am mai scris şi nu voi mai reveni aici.

Important de reţinut este că atunci când statul român doreşte, la modul înţelept şi serios, să reconsidere sistemul de impozitare şi redevenţe aplicabile sectorului petrolier, acesta va trebui să ţină cont de:

-        Propria legislaţie privind stabilitatea în contractele de concesiune petrolieră;

-        Contractele de concesiune pe care le-a încheiat şi care conţin clauze de stabilitate;

-        Tratatele bilaterale de protejare a investiţiilor;

Impunerea unui nou sistem de impozitare şi redevenţe în domeniul petrolier va atrage în mod cert, cel puţin din punct de vedere legal, răspunderea statului român. Efectele negative în planul încrederii investitorilor în mediul investiţional românesc vor fi, de asemenea, semnificative. Posibilul „exit” al unor operatori petrolieri ca urmare a impactului negativ al noului cadru de fiscalizare, va transforma „independența de importuri” a României într-o anecdotă sezonieră.

De-a dreptul ilar este că o modificare a regimului fiscal şi al redevenţelor aplicabil concesiunilor existente ar oferi opţiunea legală concesionarilor petrolieri să considere că această modificare nu le este aplicabilă (practic, ne aflăm în faţa unei clauze de stabilitate de tip hibrid), în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul concesionării bunurilor proprietate publică, respectiv, a articolului 54:

„(1) Raporturile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii între drepturile care îi sunt acordate concesionarului şi obligaţiile care îi sunt impuse.

(2) Concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urmă:

a) unei măsuri dispuse de o autoritate publică;”

Prin urmare, cu preţul de a îşi încălca propria legislaţie, obligaţiile contractuale asumate prin contractele de concesiune petrolieră şi obligaţiile derivând din tratate internaţionale, statul român ar da naştere unei situaţii prin care noile sale măsuri fiscale să nu aibă finalitate în privinţa operatorilor petrolieri existenţi.

Considerăm că respectarea Constituţiei României, în special articolul 56 alineatul (2) care prevede că “Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”, presupune respectarea următoarelor principii în definirea oricărui impozit suplimentar asupra profiturilor (“ISP”) operatorilor upstream:

1. ISP poate fi aplicat în cel mai rău caz numai asupra părţii din profit care reprezintă câştiguri extraordinare peste randamentele normale din această industrie, în cazul în care există asemenea profituri.

Aplicarea ISP asupra părţii de profit reprezentând randamente normale pentru această industrie contravine Constituţiei care prevede o impunere justă a contribuabililor din toate sectoarele cu aceeaşi cotă de impozit pe profit.

Practica internaţională cunoaşte următoarele instanţe care asigură că ISP se aplică numai la aceste profituri extraordinare:

• 
  Deducerea imediată la momentul înregistrării în contabilitate a costurilor de explorare, inclusiv cele capitalizate contabil;
  
• 
  Deducerea imediată, la momentul înregistrării în contabilitate, a costurilor cu investiţiile;
  
• 
  Acordarea unor deduceri suplimentare pentru baza de calcul a ISP sau a unor credite fiscale;
  
• 
  Indexarea pierderilor pentru ISP.
  

În acest sens, merită menţionată decizia Curţii Constituţionale din Italia din februarie 2015 care a declarat că neconstituţional un impozit suplimentar pe profitul companiilor din sectorul energetic. Argumentele Curţii s-au referit inclusiv la faptul că acest impozit suplimentar se aplică asupra întregului profit în loc să fie aplicat numai asupra părţii din profituri reprezentând câştiguri extraordinare faţă de nivelul normal de rentabilitate pentru această industrie.

2. În cazul când ISP se va aplica şi asupra concesiunilor existente, nerespectându-se stabilitatea acestora, pentru a se asigura respectarea principiului justeţii, că profiturile impozabile realizate începând cu data intrării în vigoare a ISP să fie determinate cu aceleaşi reguli, indiferent dacă sunt realizate pe baza investiţiilor efectuate înainte sau după intrarea în vigoare a ISP.

Considerăm că o eventuală stabilire a unor condiţii mai favorabile pentru investiţiile noi la calculul ISP (ex. deducere mai rapidă sau deducere suplimentară mai mare) ar fi neconstituţională în sensul că ar discrimina investitorii care au realizat investiţii până la data intrării în vigoare a ISP comparativ cu noi investitori.

3. În cazul când viitorul regim va menţine atât ISP cât şi redevenţe, considerăm că este necesar ca redevenţele să fie deduse din ISP printr-un mecanism de credit fiscal (sau ISP să fie scăzut din redevenţe) pentru a nu realiza o dublă impunere a operatorilor sau chiar triplă, având în vedere impozitul pe profit aplicabil tuturor contribuabililor.

În cele mai multe jurisdicţii care au un regim de ISP nu sunt aplicate redevenţe, sau acestea prezintă o cotă mică ori sunt scăzute din ISP datorat.

Soluţia raţională și legală este ca statul român să angajeze discuţii transparente, argumentate şi directe cu companiile petroliere pentru a identifica soluţii în avantajul ambelor părţi (şi nu prin așa-zisa „dezbatere publică” a unui proiect de lege, care, o ştim cu toţii, a devenit un exercițiu superficial și pur formal). Cu alte cuvinte, deşi concesiunile petroliere româneşti conţin clauze de stabilitate de tip freeze, Guvernul român trebuie să demonstreze pragmatism şi viziune şi să urmeze mecanismul specific unor clauze de „echilibrare economică”.

De asemenea, Guvernul român trebuie să reflecteze asupra capacităţii sale administrative şi politice pe termen lung, având în vedere că este foarte posibil să ajungem la aplicarea unor regimuri juridice variate funcţie de legislaţia sub imperiul căreia au fost încheiate diferitele concesiuni petroliere. A stabili noi impozite şi redevenţe acum, pentru a fi modificate din nou în câţiva ani, funcţie de zbaterile politice şi electorale sau incapacitatea administrativă, va eroda până la cota de avarie credibilitatea mediului investiţional din România.

Continuând abordarea hazardată, superficială şi politicianistă a problematicii „redevenţelor”, inclusiv prin încălcarea propriei legislaţii şi a unor obligaţii contractuale asumate, statul riscă să îşi piardă respectul de sine.