Raportul Creator – creatie. Modul in care Dumnezeu cunoaste lumea

Raportul Creator – creatie.

Modul in care Dumnezeu cunoaste lumea.
Voi incerca sa dezbat in aceasta lucrare asupra modului in care universalul poate cunoaste individualul, felului in care Dumnezeu isi cunoaste creatia. Este necesar a pleca in aceasta discutie de la premisa existentei unui Creator ce a facut toate elementele ce compun lumea materiala, inclusiv legile careia aceasta din urma se supune.

La o prima ratiune, am putea asemana cazul de fata cu felul in care un artist, de exemplu un sculptor, isi cunoaste creatia, si mai important, cunoaste cum este sa fii acea creatie. Evident, in cazul unei sculpturi, sculptorul cunoaste forma statuiei desavarsite de el, fiind forma pe care a avut-o in minte pe parcursul procesului creatiei, insa cunoaste mai multe despre ea? Posibil sa nu, posibil sa nu cunoasca in perfectiune materialul din care este ea facuta, compozitia chimica a acestui material, felul in care va fi folosita statuia dupa ce el o creaza sau cat timp va rezista fizic acea statuie.

Insa o astfel de comparatie, a raportului intre Dumnezeu si lumea creata de el cu raportul intre un sculptor si statuie, poate fi confuza, sau chiar incorecta. In cazul artistului uman, este evident faptul ca ceea ce el creaza coexista cu el in aceeasi lume materiala. Structura chimica a substantei din care este ea facuta, durata de timp in care statuia va continua sa existe, sunt realitati ale lumii materiala carora si artistul insusi se supune. Nu el a creat substantele materiale sau principiile fizice ce duc la erodarea sau distrugerea sculpturii, ci el doar are stiinta de existenta acestor lucruri. In aceste conditii, nu este necesar ca el sa aiba cunostinta despre toate lucrurile mai sus amintite in legatura cu sculptura lui, ci este suficient a cunoaste forma pentru a afirma ca isi cunoaste creatia in totalitate. Cum am vazut, forma este singurul lucru cu adevarat creat de el si este elementul esential pentru ca sculptura sa fie „sculptura sa”. Din aceeasi substanta materiala, supusa acelorasi legi ale fizicii pot fi oricare alte obiecte, chiar alte sculpturi, insa nu sunt creatia lui pentru ca nu au forma gandita si desavarsita de el.

Intorcandu-ne la Dumnezeu, creatia lui este situata in alt plan existential fata de el, nu coexista alaturi de el supunandu-se acelorasi legi fata de care insusi Creatorul ei se supune. Nu voi discuta acum despre existenta sau nonexistenta anumitor principii ce se aplica in lumea existentei lui Dumnezeu. Dar aici, in lumea materiala, nu doar formele sau substantele sunt create de el, ci si legile dupa care ele se ghideaza. Pentru a intelege mai bine lumea creata de Dumnezeu, ar fi mai bine poate sa o vedem ca o „imaginatie” a lui. Asta deoarece cuvantul creatie ne poate duce cu gandul mai degraba la exemplul dat anterior, cu sculptorul si sculptura sa, la lucruri existente in aceeasi lume. Ori o imaginatie exista in mintea celui care si-o imagineaza, nefiind o realitate in jurul sau, fapt ce este evident in raportul Dumnezeu – lume creata. Singurul lucru ce deosebeste lumea materiala de o imaginatie pura este existenta unui liber-arbitru, ce permite lucrurilor de aici sa ia propriile decizii, actiune care intr-o imaginatie umana este imposibil. Dar pentru demersul nostru, aflarea modului in care poate Divinitatea sa-si cunoasca individualul din creatie, acels lucru nu este esential, el neavand repercursiuni asupra felului in care este creata lumea.

Daca lumea materiala exista in „mintea” lui Dumnezeu, si nu in realitatea din jurul lui, atunci ea se aseamana cu forma statuiei din cazul precedent. Ori, ca si in cazul formei, cunoasterea integrala de catre Creator este certa, caci asa a fost gandita insusi de el, si nimic din ce el nu a gandit in prealabil nu exista, pentru a putea fi necunoscut.

O problema care se poate pune in continuare este cea a complexitatii lucrului creat. Atunci cand vorbim despre forma unei statui, cunoasterea universala este aceeasi cu cunoasterea individuala, caci forma este indivizibila. Dar in cazul creatiei lui Dumnezeu, lumea materiala este compusa din numeroase elemente, deci cunoasterea individualului este diferita de cunoasterea universalului. Si atunci, daca cunoasterea universalului, a creatiei in ansamblul ei, a fost evidenta anterior in cazul lui Dumnezeu, se poate spune acelasi lucru si despre o cunoastere a individualului?

Raspunsul anticipat la aceasta intrebare este da. Da pentru ca Dumnezeu a creat si individualul in parte. Pe langa crearea legilor ce guverneaza natura in ansamblul ei, despre care am amintit anterior, tot el a creat si regulile ce stapanesc individualul. Pentru a fi mai explicit o sa dau un exemplu. Putem spune despre durere, cum stie Dumnezeu in ce fel simte omul durerea corpului, daca el nu are parte de o astfel de traire. Ori, in acest caz, pe langa faptul ca Dumnezeu a creat omul, tot el a creat si durere, precum si toate celelalte trairi omenesti. De aceea accentuam anterior felul in care este vazut raportul lui Dumnezeu cu lumea. Caci deseori Divinitatea este perceputa de oameni ca un creator in sensul in care noi putem crea la randul nostru. Si atunci, cum sculptorul nu cunoaste erodarea pietrei, vom tinde a spune ca nici Dumnezeu nu cunoaste durerea materiei. Ne scapa din vedere la un astfel de rationament tocmai faptul ca daca Dumnezeu nu ar fi creat durerea si felul in care omul, sau orice alt corp material, sa o perceapa, ea nu ar fi existat. Fapt ce nu poate fi valabil si in cazul creatiei ce se afla in acelasi univers cu creatorul ei, caci daca sculptorul nu a creat erodarea sculpturii odata cu scuptura, ea exista ca o realitate data.

Un raport mai apropiat de cel pe care il are Dumnezeu cu creatia lui poate fi vazut in cel pe care il are in ziua de astazi creatorul unui progam PC, al unei lumi virtuale, cu acea lumea. Caci nici lume virtuala nu apartine universului in care exista programatorul uman cum nici lumea noastra nu coexista cu universul dumnezeiesc. Bineinteles, nu ma refer aici la suportul material pe care este inmagazinat programul respectiv, suport ce poate fi perisabil si ce se supune legilor naturii, ci ma refer doar la lumea virtuala din cadrul lui. Ori acolo, nimic nu se intampla in afara legilor prestabilite de programator, nici la niver universal nici la nivel individual. Nici un personaj al acelei lumi nu va reactiona intr-un anumit fel la un stimul daca nu a fost in prealabil programat sa faca asa. Cam cu o astfel de lume se aseamana universul material in raport cu Dumnezeu. Evident lumea noastra este mult mai complexa decat poate fi creata, sau probabil va putea fi vreodata creata, o lume virtuala, insa pentru subiectul acestei lucrari este cea mai potrivita comparatie pe care o gasesc.

Si atunci, daca Dumnezeu a creat universalul, individualul, legile universului si toate relatiile si trairile posibile ale individualului in cadrul universalului, nu se mai poate pune problema cunoasterii creatiei de catre Dumnezeu. Caci, dupa cum am incercat sa demonstrez anterior, aceasta problema deriva din interpretarea gresita a raportului pe care Dumnezeu il are cu lumea creata de el, din faptul ca tintem a interpreta creatia lui Dumnezu in sensul unei creatii umane. Atunci cand percepem corect felul in care Divinitatea a creat lumea, intr-un sens superior celui omenesc, o astfel de problema dispare.

Gabur Andrei Mihai