Raportul de analiză


b. Volumul de activitate al instanţelor devine vulnerabil şi din motive ce ţin de sfera legislativă



Yüklə 0,59 Mb.
səhifə3/11
tarix17.01.2019
ölçüsü0,59 Mb.
#99757
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

b. Volumul de activitate al instanţelor devine vulnerabil şi din motive ce ţin de sfera legislativă. Astfel, în actualul stadiu legislativ, instanţa, respectiv judecătorul, nu pot gestiona şi administra numărul cauzelor ce se înregistrează, căci judecătorii gestionează propriile şedinţe de judecată, operativitatea ridicată fiind invers proporţională cu numărul de dosare rulate. În timp ce magistratul poate gestiona eficient doar numărul de cauze rulate, printr-o operativitate bună în rezolvarea lor, volumul de activitate privit ca număr de cauze, apare în strânsă legătură cu nevoile societăţii de a se adresa justiţiei.

Modificările legislative succesive, cum ar fi, de exemplu, în domeniul competenţei instanţelor de judecată, materia raporturilor de muncă, materia contenciosului administrativ şi fiscal, sunt de natură să determine situaţii juridice multiple, deduse judecăţii, cu consecinţe asupra volumului de activitate al instanţelor.

Cu titlu exemplificativ, în materia contenciosului administrativ, în legislaţie s-au produs modificări numeroase, precum modificarea Codului de procedură fiscală, de 8 ori, modificarea Codului fiscal de 11 ori.

c. Absenţa unor dispoziţii legale similare prevederilor art. 35 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind posibilitatea examinării admisibilităţii formale a unei acţiuni în justiţie, înaintea oricăror dezbateri contradictorii. În această situaţie, practic, instanţele sunt obligate să primească spre judecată orice fel de cerere, indiferent pe ce suport este scrisă, fără a interesa dacă este în mod vădit inadmisibilă ori formulată cu rea credinţă.

În acest context, considerăm că, sub aspect legislativ, se impune reevaluarea normelor înscrise în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, în forma sa iniţială, care obliga la formularea acţiunilor judiciare, exclusiv, prin intermediul avocaţilor, asemenea norme urmând a avea caracter obligatoriu;



d. Insuficienţa resurselor umane relevată de statele de funcţii actuale.

Experienţa consacrată în sistemul judiciar din România relevă faptul că specializarea instanţelor s-a realizat utilizându-se, aproape exclusiv, criteriul volumului de activitate al instanţei.

În contextul actual, nevoia de specializare a instanţelor şi judecătorilor, considerăm că intră în conflict cu criteriul menţionat, căci luarea în considerare a acestui criteriu este da natură a amâna procesul de specializare menţionat, cu consecinţe asupra raţiunii care stă la baza ideii de specializare a instanţelor şi judecătorilor. Pe cale de consecinţă, calitatea actului de justiţie, în continuare, rămâne discutabilă, cu consecinţe, inclusiv, în planul imaginii justiţiei în societatea civilă.

Pentru atingerea scopurilor urmărite prin specializare, s-a estimat, din experienţa proprie instanţelor noastre, că, la nivelul fiecărei instanţe / secţii se impune distribuirea unui număr de judecători necesar constituirii a cel puţin trei complete de judecată. Numai în acest fel, dispoziţiile legale şi regulamentare pot fi aplicate. Avem în vedere, în special, normele cu privire la repartizarea cauzelor, soluţionarea incompatibilităţilor, respectarea principiului continuităţii.

În acelaşi context, considerăm că actuala distribuire a instanţelor judecătoreşti în teritoriu este da natură a face inaplicabile o serie de norme legale şi regulamentare, între care determinante sunt cele cu valoarea de principii, precum principiul repartizării aleatorie a dosarelor, principiul specializării.

De aceea, considerăm că o evaluare pe criterii ştiinţifice a necesarului de resurse umane în sistemul judiciar se impune cu necesitate, precum şi o evaluare a criteriilor care au stat la baza distribuirii instanţelor judecătoreşti în teritoriu, asemenea evaluări fiind de natură a justifica intervenţii legislative, în plan naţional.

La nivelul Curţii de Apel Timişoara s-a realizat un studiu complex privind necesarul de personal, atât pentru judecători cât şi pentru personalul auxiliar de specialitate, care a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei. S-a stabilit un necesar de posturi de judecător – pe termen scurt – de 22 judecători; pe termen mediu – 31 judecători, iar pe termen lung de 44 judecători, precum şi un număr de posturi de grefier – pe termen scurt – 9 grefieri, pe termen lung – 20 grefieri.

În acest demers s-a urmărit asigurarea conţinutului, raţiunii şi respectării principiului distribuirii aleatorii a cauzelor, a principiului continuităţii dezbaterilor, principiului stabilităţii completelor de judecată, principiului specializării judecătorului, principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, respectiv, garanţiile unei justiţii independente, imparţiale, credibile şi eficiente.

În acelaşi timp, am răspuns raţiunii organizării şi funcţionării la nivelul Curţii de Apel Timişoara a tuturor secţiilor aferente materiilor fundamentale de drept, care determină, inclusiv, natura litigiilor.

Constatăm că, în ciuda acestor demersuri care pornesc de la realităţi bine cunoscute în sistemul judiciar, nu există o preocupare pentru a elimina o parte din efectele produse de subdimensionarea personalului la nivelul instanţelor, sens în care se poate explica intervenţia legislativă de modificare a art. 10 din legea contenciosului administrativ în privinţa constituirii completelor de judecată, dar şi modificarea aceleiaşi norme prin Legea nr. 97/14.04.2008, când s-a revenit la formularea iniţială a art. 10, ceea ce relevă incoerenţa legislativă în fundamentarea proiectelor de lege.



e. Situaţiile excepţionale intervenite la nivelul instanţei.

În luna septembrie 2009, în baza Hotărârii Adunării generale a judecătorilor din data de 02.09.2009 şi din data de 18.09.2009, o serie de cauze au fost amânate.

Un studiu asupra măsurii în care indicele de operativitate a fost afectat de situaţia excepţională menţionată, efectuat în cadrul Secţiei civile a Curţii de Apel Timişoara, relevă că, în trimestrul III al anului2009, în mod normal, operativitatea ar fi fost de 29% în loc de 4,45%, cât s-a realizat din pricina protestului magistraţilor. Din nefericire, acelaşi eveniment fără precedent a marcat şi operativitatea pe trimestrul IV, având în vedere că şi în luna septembrie aceasta a fost afectată dramatic, până la încetarea formelor de protest.

Măsurile luate la nivelul managementului secţiei civile au fost extrem de eficiente şi au produs rezultate în trimestrul IV al anului 2009, aspect de natură a explica indicatorul de operativitate înregistrat la această secţie, pe întreg anul 2009, superior celui înregistrat în anul 2008.

Rezultatele obţinute la această secţie, relevă deopotrivă, măsura în care judecătorii secţiei şi-au asumat valorile specifice profesiei, precum independenţa, imparţialitatea şi integritatea, obţinând performanţe individuale deosebite, care au influenţat performanţa secţiei în ansamblul său.

Între măsurile demne de evidenţiat, luate la nivelul secţiei civile, menţionăm pe cele care relevă gândirea unui sistem de management juridic, absolut necesar a fi exersat de către judecătorul de scaun, în procesul de gestionare a volumului său de activitate. Astfel, completul nr. 3, în vederea obţinerii de performanţă în domeniul duratei procedurilor a exersat sistemul termenelor intermediare de judecată. În acest fel, efortul judecătorilor, membrii ai completului a fost dozat de o manieră a asigura nu numai gestionarea volumului de activitate, dar şi în scopul obţinerii unor performanţe calitative, cu referire la actul de justiţie.

Trebuie să precizăm că, modelul în discuţie a fost preluat din cadrul secţiei de litigii de muncă şi asigurări sociale, care confruntată fiind cu un volum de activitate net superior celorlalte secţii, a fost nevoită a exersa tehnici specifice managementului juridic, precum sistemul termenelor intermediare.

În altă ordine de idei, fără a avea pretenţia furnizării unor criterii definitive, pentru generarea unui modul statistic corespunzător avansăm un mod de calcul al operativităţii, de natură a preîntâmpina obstacolele amintite, considerând că acesta ar fi mai expresiv pentru aprecierea calităţii serviciului instanţelor şi judecătorilor, cel puţin până la momentul furnizării modulului statistic preconizat, obiect de studiu al Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, la raportarea numărului de dosare aflate pe rol, cu desfăşurarea pe complete, materii şi vechimea cauzelor, de la data intrării în sistem şi de la data înregistrării la curte, apreciem că numărul dosarelor nou înregistrate (la registratură) trebuie să fie considerat echivalent cu numărul de dosare nou intrate la judecători (adică înregistrate şi repartizate), chiar dacă unele dintre acestea sunt proiectate la un termen viitor celui la care se face raportarea.

Apoi, la calculul operativităţii, apreciem că trebuie cuprinse doar dosarele nou intrate care au avut cel puţin un termen de judecată până la data la care se calculează operativitatea, sistem în care numărul dosarelor nou înregistrate la registratură nu va fi identic cu cel avut în vedere la calculul operativităţii. Aceasta, întrucât operativitatea pune în evidenţă activitatea concretă a judecătorilor, efectiv consumată la data raportării, în timp ce numărul dosarelor aflate pe rol la un moment dat, vizează inclusiv încărcătura de dosare proiectată în viitor. În acest fel, se asigură principiul continuităţii raportărilor, respectându-se acelaşi criteriu în raportările succesive, tocmai pentru a da eficienţă raportărilor efectuate şi pentru a nu lipsi de elocvenţă analizele comparative.

Sub aspectul evidenţei volumului de activitate, deosebit de importantă este continuitatea completelor, aflată în strânsă legătură cu posibilitatea alcătuirii completelor din judecători stabili, în aşa fel, încât să se poată ţine o evidenţă riguroasă a activităţii, sub aspectul stocului de dosare şi al dosarelor nou intrate, pe judecător.

În prezent, semnalăm dificultatea ţinerii unor astfel de evidenţe, căci la nivelul secţiilor, cum rezultă din planificările lunare,au existat o serie de situaţii în care componenţa efectivă a completelor nu a fost aceeaşi de-a lungul anului. Exemplificăm situaţia completelor specializate de la secţia civilă, în care judecătorii au fost supliniţi prin rotaţie de preşedintele secţiei sau de alţi judecători. Apoi, semnalăm situaţia dosarelor din completele de urgenţă, din perioada vacanţei judecătoreşti, care au reprezentat dosare nou intrate pentru anumiţi judecători, pentru ca, ulterior, să fie atrase, după caz, în stocul altor complete.

Acest circuit al dosarului, de la data intrării şi până la soluţionare, este dificil de urmărit în condiţiile în care de la data intrării şi până la data soluţionării, apar, uneori, o serie de situaţii, inclusiv incidente procedurale, care implică transferul dosarului de la un judecător (la care apare intrat) la un alt judecător (care îl soluţionează), precum şi efectuarea unui reglaj statistic.

Acest reglaj are în vedere mai înainte de toate principiul că un dosar trebuie să apară o singură dată intrat şi doar o singură dată soluţionat, în caz contrar, datele nu reflectă fidel realitatea şi, totodată, operativitatea pe judecător nu este comparabilă cu operativitatea pe secţie;



În al doilea rând, dosarul soluţionat de un anumit judecător trebuie să apară ca intrat la aceeaşi judecător, situaţie pe care am exemplificat-o mai sus, numai astfel putând să fie calculată corect operativitatea pe judecător.

În al treilea rând, trebuie stabilit stocul rămas nesoluţionat, pe judecător, care se efectuează la sfârşitul fiecărui an, întrucât acest stoc se adaugă la dosarele nou intrate şi reprezintă unul dintre factorii de calcul ai operativităţii.

Facem observaţia că formularistica pentru evidenţa activităţii instanţei răspunde mult mai bine raportărilor ce privesc activitatea instanţei, pe secţii sau global, însă în ultima perioadă s-a insistat tot mai mult pe evidenţa activităţii pe judecător, ceea ce a solicitat un efort suplimentar, major, din partea grefierilor şefi de secţie, cărora le-a revenit sarcina de a efectua raportările respective, cu toate operaţiunile la care ne-am referit în material.

Totodată, astfel cum s-a sesizat şi de la nivel central (CSM – Direcţia Resurse Umane şi Organizare), s-au efectuat raportări diferite chiar de la nivelul instanţelor din raza aceleiaşi curţi de apel, ceea ce denotă o înţelegere diferită a termenilor de către instanţe şi, prin urmare, datele înscrise în raportări pot fi culese după principii diferite.

Susţinem, în continuare, necesitatea de a crea certitudinea raportărilor pe principii unitare, similare, cu atât mai mult, cu cât datele raportate de la nivelul instanţelor sunt puse într-o grilă de apreciere comparativă, iar scopul raportărilor este acela de a contura, prin date concrete, poziţia reală a instanţei noastre în sistem.

Acestea sunt câteva motive care ne îndreptăţesc să apreciem necesitatea unificării practicii privind rezultatele statistice prin elaborarea unui modul statistic în aplicaţia Ecris.

Alăturat măsurilor preconizate mai sus, considerăm că, pentru scăderea volumului de activitate / judecător, se impun următoarele:

- valorificarea întocmai a dispoziţiilor art. 114 alin. 1 – 4 Cod procedură civilă;

- continuarea demersurilor pentru ocuparea posturilor vacante de personal auxiliar;

- evaluarea ştiinţifică a necesarului de resurse umane;

- elaborarea unui studiu aprofundat în vederea înfiinţării secţiei pentru soluţionarea cauzelor de familie şi minori, justiţia pentru minori fiind un criteriu în evaluarea reformei sistemului judiciar;

- un management anticipativ privind fluctuaţiile de personal (promovări, pensionări, etc.), pentru preîntâmpinarea situaţiilor de criză în sistem.

De asemenea, independent de modul de calcul al operativităţii per judecător, considerăm că se impune luarea tuturor măsurilor pentru diminuarea efectelor factorilor subiectivi de natură a influenţa operativitatea, ceea ce presupune:

- studiul aprofundat al dosarelor de către judecătorul cauzei, cu prilejul pregătirii şedinţei de judecată;

- perfecţionarea pregătirii profesionale centralizată, descentralizată şi individuală;

- observarea doctrinei şi jurisprudenţei relevante în raport cu natura şi obiectul cauzelor;

- controlul duratei procedurilor de către judecător, prin aplicarea întocmai a dispoziţiilor procedurale de natură a opri orice tendinţă de tergiversare a ciclului procesual, în mod arbitrar;

Precizăm că, factorii subiectivi care influenţează indicatorii în discuţie, au fost permanent în atenţia managementului instanţei. Astfel, bianual, au fost evaluate cauzele care afectează durata proceselor, cât şi modul de respectare a dispoziţiilor legale, care permit reluarea ciclului procesual, ca urmare a casărilor / desfiinţărilor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în căile de atac, context în care s-au întocmit programe de măsuri, dezvoltându-se şi proiecte pentru îmbunătăţirea pregătirii profesionale a judecătorilor şi responsabilizarea acestora în derularea activităţilor.

Relativ la ultima evaluare a modului de respectare a dispoziţiilor legale privind soluţionarea cauzelor cu celeritate, Informarea întocmită la nivelul Curţii de Apel Timişoara, la finele anului 2009 este extrem de edificatoare pentru aprecierea naturii motivelor care influenţează operativitatea în soluţionarea cauzelor (Anexa nr. 2)



CAPITOLUL 3
ANALIZA CALITATIVĂ A ACTIVITĂŢII CURŢII DE APEL TIMIŞOARA
3.1. Efectele modificărilor legislative survenite în cursul anului asupra activităţii instanţei
Asigurarea finalităţii strategiei de reformă a sistemului judiciar depinde, în mod esenţial, de realizarea unui cadru legislativ coerent, în sensul corelării tuturor actelor normative ce vor fi adoptate sau modificate, precum şi a eliminării neconcordanţelor şi paralelismelor în sistemul legislativ.

Vom prezenta, în continuare, principalele modificări legislative ce au marcat anul 2009, atât în materie penală, cât şi în materie civilă, generală, precum şi modul în care aceste modificări au influenţat activitatea de judecată,atât sub aspect calitativ, cât şi sub aspect cantitativ.



În materie civilă au fost aduse modificări în domeniul legislaţiei familiei, precum şi modificări ce au fost impuse de aderarea României la Uniunea Europeană – modificări ce au avut impact asupra activităţii instanţei.

Astfel, la data de 19.11.2009 a fost republicată Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, în temeiul dispoziţiilor art. III din OUG nr.102/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2004 aprobată cu

completări prin Legea nr.49/2009.

În această materie au fost adoptate de urgenţă modificări, urmare a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 35 şi art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 273/2004 – privind regimul juridic al adopţiei şi a faptului că încetarea aplicării dispoziţiilor art. 63 alin. (3) şi (4) din lege – a condus în practica instanţelor la citarea în acelaşi dosar a părinţilor fireşti şi a adoptatorilor, cu consecinţa cunoaşterii reciproce a identităţii acestora şi a unor date de natură strict personală.

Reglementarea a fost necesară pentru a nu se afecta interesul superior al copilului, reglementat şi de Legea nr.272/2004, cât şi dreptul celor două categorii de părinţi la ocrotirea vieţii şi pentru a nu se încălca dispoziţiile art. 20 din Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la care România a aderat prin Legea nr. 15/1993.

Prin Legea nr. 49 din 20.03.2009 de aprobare a OUG nr.102/2008 s-au adus modificări dispoziţiilor privind adopţia internaţională, astfel că, art. 39 din lege, după modificare, prevede că „Adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată procedura adopţiei interne”, comparativ cu textul anterior ce permitea încuviinţarea adopţiei doar atunci când adoptatorul era bunicul copilului.

Modificările aduse legii adopţiei asigură, astfel, desfăşurarea procedurilor de adopţie cu asigurarea tuturor garanţiilor , inclusiv a celor procedurale.

Tot în această materie, trebuie avută în vedere aplicarea prevederilor Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, Legea nr. 361 din 11.12.2007 pentru ratificarea Convenţiei privind competenţa legii aplicabile, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19.10.1996.

În materia dreptului familiei şi-a găsit aplicabilitatea, alături de Regulamentul nr. 2201/2001, şi Regulamentul Consiliului (C.E.) nr. 44/2001 – privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, ambele aplicabile în raporturile dintre cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, în cursul anului 2009 au survenit modificări legislative şi în ceea ce priveşte taxele judiciare de timbru, fiind adoptată Legea nr.276 din 7 iulie 2009 privind aprobarea OUG nr. 212/2008, pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, la 17 iulie 2009, fiind republicată Legea nr.146/1997.

Prin legea mai sus menţionată a fost introdus şi un nou articol (III) ce prevede că hotărârile judecătoreşti irevocabile se comunică părţilor. Considerăm că această normă trebuie abrogată de îndată, având în vedere efectele ei negative, cât priveşte durata procedurilor judiciare şi cheltuielile ocazionate, nejustificate.

În materia contenciosului administrativ, în cursul anului 2009, în legislaţie s-au produs modificări abundente, în materiile date în competenţa instanţelor de contencios administrativ, după cum urmează:

I. Codul de procedură fiscală, aprobat prin Ordonanţa de Guvern nr. 92/2003, a fost modificat în anul 2009 de opt ori, prin următoarele acte normative:



  1. Legea nr. 52/2009;

  2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009;

  3. Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 16 aprilie 2009;

  4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2009;

  5. Legea nr. 194/2009;

  6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2009;

  7. Legea nr. 324/2009;

  8. Legea nr. 363/2009.

II. Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, a fost modificat în anul 2009 de unsprezece ori, prin următoarele acte normative:



  1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2009;

  2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009;

  3. Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 16 aprilie 2009;

  4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2009;

  5. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/2009;

  6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2009;

  7. Hotărârea Guvernului nr. 956/2009;

  8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009;

  9. Legea nr. 329/2009;

  10. Legea nr. 343/2009;

  11. Legea nr. 367/2009.

III. Un alt act normativ extrem de important în materia contenciosului îl constituie Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2006 a fost modificată în anul 2009 de trei ori, prin următoarele acte normative:

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009

- Legea nr. 84/2009

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2009

IV. Un act normativ intrat în vigoare în anul 2009 şi care a avut impact asupra activităţii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal îl constituie Ordonanţa de Urgenţă nr. 37 din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.

În baza acestui act normativ, au fost desfiinţate o serie de funcţii publice de conducere, determinând modificarea raporturilor de serviciu al multor funcţionari publici sau eliberarea lor din funcţiile de conducere ocupate. Consecinţa a constat în înregistrarea a numeroase acţiuni în justiţie îndreptate împotriva actelor care au modificat raporturile de serviciu, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 37/2009.

Mai mult decât atât, Curtea Constituţională – prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009 – a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV al. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 105/2009, privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009.

V. Însă, noul act normativ – Ordonanţa de Urgenţă nr. 105/2009 – a reluat conţinutul actului pe care l-a abrogat, respectiv al Ordonanţei de Urgenţă nr. 37/2009, având drept consecinţă eliberarea din funcţie a managerilor instituţiilor publice care au fost numiţi în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 37/2009, generând un alt val de litigii pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, la finalul anului 2009, litigii având ca obiect anularea şi / sau suspendarea executării actelor administrative emise în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 105/2009.

VI. Un alt act normativ promovat în anul 2009 şi care a avut consecinţe cu privire la activitatea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal l-a constituit Ordonanţa de Urgenţă nr. 71 din 17 iunie 2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 71/2009 are un conţinut similar cu acela al Ordonanţei de Urgenţă nr. 75/2008 (prin care s-a dispus eşalonarea plăţii drepturilor băneşti restante cuvenite magistraţilor şi personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti prin titluri executorii), a cărei neconstituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională.

În acest context, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DIICOT au emis acte administrative prin care au dispus sistarea plăţii sporului de suprasolicitare neuropsihică la magistraţi şi la personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, determinând mai multe litigii, începând din luna iulie 2009, litigii având ca obiect anularea şi / sau suspendarea executării actelor administrative emise în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 71/2009.

La aceste litigii se adaugă cele determinate de suspendarea plăţii drepturilor salariale câştigate de funcţionarii publici şi de alte categorii de bugetari prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, determinate tot de Ordonanţa de Urgenţă nr. 71/2009.

Toate aceste modificări legislative au avut drept consecinţă generarea unor noi litigii pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cu urmări directe asupra gradului de încărcare al personalului secţiei şi indicelui de operativitate obţinut.

În materie comercială, s-a înregistrat o creştere semnificativă a dosarelor de insolvenţă, modificarea legislativă operată prin Legea nr. 277/2009 intrată în vigoare în iulie 2009, prin care s-a majorat valoarea prag a creanţelor de la 10000 Ron la 30000 Ron, nefiind de natură a contribui la reducerea numărului de dosare de competenţa judecătorului sindic şi implicit a recursurilor în domeniu), dat fiind că situaţia economică generală a României a generat creşterea numărului de dosare de insolvenţă, însăşi debitorii fiind abilitaţi să introducă astfel de cereri.

Apoi, de semnalat că, în ciuda modificărilor legislative menţionate, creditorii bugetari au declarat sute de recursuri în această materie, ceea ce arată că intervenţia legislativă s-a realizat, fără o popularizare eficientă a raţiunii şi scopului legii. Practica constantă a secţiei comerciale în acest segment de specialitate nu a fost de natură a bloca demersurile judiciare în discuţie.

Totodată, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/09.06.2008, publicată în Monitorul oficial din 10.12.2008, şi-a produs efectele în anul 2009, ridicând serioase probleme de competenţă materială a instanţelor, cu consecinţa casării hotărârilor cu trimitere spre rejudecare, afectând durata procedurilor.

În materie penală, cadrul legislativ permisiv a făcut ca „jocul” excepţiilor de neconstituţionalitate să afecteze durata procedurilor în cauzele penale, încheierile de respingere a acestor excepţii fiind recurate, astfel că, la durata propriu-zisă a procedurii se adaugă şi durata de timp cuprinsă între momentul înaintării dosarelor la instanţa de control judiciar şi momentul restituirii dosarelor la instanţa abilitată a soluţiona cauza.


Yüklə 0,59 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin