Raportul politic al Comitetului Central al pcrm la Congresul al vii-lea al Partidului Comuniștilor din rm

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 183.86 Kb.
səhifə1/4
tarix12.08.2018
ölçüsü183.86 Kb.
  1   2   3   4

Raportul politic al Comitetului Central al PCRM la Congresul al VII-lea al Partidului Comuniștilor din RM


Raport prezentat de președintele PCRM, Vladimir Voronin

Stimați delegați ai Congresului al VII-lea, stimați oaspeți și stimați invitați!

Raportul politic pe care vi-l prezint din partea Comitetului Central este conținutul și analiza tuturor activităților partidului în ultimii patru ani. Din start, trebuie să vă spun: sarcina de a elabora prezentul raport a fost deloc ușoară. În primul rînd, deoarece obiectul analizei nu a constituit biografia prognozabilă a unui partid politic solid și credibil, ci însăși istoria Moldovei, plină de dramatism, cu multe întorsături imprevizibile de situații și evenimente. Densitatea fără precedent a evenimentelor, deseori tragice, prognozele optimiste neîmplinite și înfăptuirea cu o precizie de un ceas a celor mai sumbre previziuni — toate acestea au trecut în ultimii patru ani cu viteza vîntului. Toate acestea necesită o analiză profundă și exactă, nu o simplă relatare. Însă, cel mai probabil, acest raport n-ar fi fost realizat dacă în ultimii ani noi n-am fi anticipat acțiunile noastre politice cu o conștientizare teoretică a fiecărei etape a experienței trăite, dacă n-am fi acționat cu bună știință, fără a cădea pradă unor emoții și impresii de moment sau unor estimări subiective.

Trebuie să le reamintesc tuturor celor prezenți că acest raport include o evaluare a două etape. Prima perioadă — anii 2008-2009, cînd Partidul Comuniștilor se afla la guvernare și a demonstrat eficiența sa în depășirea crizei economice, capacitatea de a realiza dezvoltarea sistemică pe toate direcțiile. A doua perioadă cuprinde cei trei ani de aflare a noastră în opoziție. O perioadă în care au avut loc mai multe campanii electorale — alegerile parlamentare și cele locale, — o perioadă, cînd nu numai Partidul Comuniștilor, ci și însăși Republica Moldova a devenit obiectul unor răfuieli politice.

Ne rămîne doar un singur lucru — într-o astfel de situație, să fim sinceri. Să nu ne scutim de responsabilitate prin circumstanța că inamicul a fost mai puternic și mai insidios. Odată ce ne-am numit partid politic, înseamnă că noi ne-am stabilit cu precizie și bun simț locul în acest duel și intențiile de a cuceri puterea politică, dar și capacitatea noastră de a le realiza chiar și în cele mai dificile și periculoase condiții.

Pe de altă parte, nu trebuie să încercăm s-o facem pe cei mai mari deștepți, nu trebuie să scîncim și să transformăm congresul nostru într-o demonstrare a urmelor și rănilor de luptă. Criteriul de eficacitate a activităților unui partid politic de opoziție îl constituie doar autoritatea pe care acesta o are în societate, capacitatea și dorința acestuia de a prelua, la orice etapă, puterea de stat.

Vă reamintesc: această vinegretă politică, numită “Alianță pentru Euro”, considera că PCRM se va prăbuși și se va desființa deja la sfîrșitul anului 2009. Totuși, gradul de încredere a societății în PCRM, măsurat fie chiar și prin rezultatele fraudate ale campaniilor electorale și sondajele sociologice, indică faptul că acest plan nu i-a reușit. În pofida represiunilor, încercărilor de discreditare a liderilor structurilor de partid, a intimidărilor și dominării absolute a mass-media anticomuniste, în autoritatea sa de care se bucură în societate Partidul Comuniștilor este la ziua de azi net superior față de partidele majorității de guvernare. Dar, pe de altă parte, în acești trei ani de zile noi n-am reușit să realizăm planul de revenire la putere. Mai mult ca atît, nu este clar cum, mizînd doar pe popularitatea noastră la nivel național, să venim la putere în actualele condiții de genocid politic și de dictatură. Lipsa unui răspuns concret la această întrebare, desigur, afectează nu numai conștiința și activismul nostru politic, ci și constituie obiectul unor critici din partea societății. Critici exprimate în mod deschis atît de susținătorii noștri, cît și de diferiți adversari ai actualei guvernări. Astăzi, la Congresul nostru trebuie să dăm un răspuns clar la această întrebare.

De aceea noi trebuie nu pur și simplu să ne dăm darea de seamă, dar să examinăm și o nouă strategie și tactică de luptă politică, adică, să ne formulăm sarcinile ce reies din întreaga experiență politică pe care PCRM a acumulat-o pe parcursul ultimilor patru ani, din spiritul Programului de partid, pe care l-am adoptat patru ani în urmă, precum și din noul context politic intern și extern în care funcționăm și luptăm.

Ținînd cont de cele expuse, permiteți-mi să trec direct la raportul politic al Comitetului Central.

compartimentul I.

Martie 2008 — iulie 2009. Ani de succese Și dezamĂgiri

Stimați tovarăși!

După cum cunoașteți, cel de-al șaselea Congres al Partidului a avut loc într-un spirit destul de critic și, totodată, creativ. Criticile noastre au fost, în mare parte, îndreptate spre dorința de a face ca guvernarea statului să fie mai dinamică, mai modernă și mai eficientă, de a defini unele stimulente progresiste pentru creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții. Vă reamintesc că Congresul al VI-lea a avut loc acum un an, după alegerile locale, pentru noi destul de nereușite. Deja atunci, toți experții politici notorii îngropau, în mod deschis, Partidul Comuniștilor, prezicîndu-i un maxim de 35-40 mandate în viitorul Parlament. Cei mai loiali din ei prognozau, în cel mai bun caz, crearea unei coaliții de guvernămînt cu participarea comuniștilor. Și ei aveau motive formale. Rating-ul partidului nostru a atins în acel moment un nivel extrem de scăzut, mai multe reforme anunțate de noi se mișcau încet, suscitînd de fiecare dată îmboldiri și ghionturi demonstrative. Reformele liberale revoluționare propuse de noi, începînd cu introducerea cotei zero pe venit și amnistierea fiscală, au fost supuse unor critici din partea societății, iar Guvernul nu a putut să aducă careva contraargumente clare ca răspuns la aceste critici. La urma urmei, acestea nu au fost pur și simplu reforme liberale, similare celor promovate de actuala guvernare, ci mai degrabă unele măsuri decisive care, prin obiectivele lor, au fost implementate în beneficiul majorității populației. Amnistia fiscală contracara corupția în organele de drept și cele de control, iar cota zero pe venit a servit drept imbold pentru atragerea investițiilor interne și externe, fiind un instrument de creare a unui număr semnificativ de noi locuri de muncă.

Totodată, în partid exista și un mare disconfort teoretic în legătură cu denumirea, “brandul”, și politica realizată, care se încadra dificil în faimoasele șabloane politice. În acel context, s-a conturat o confuzie ideologică serioasă, chiar au apărut unele intenții de a îndrepta PCRM spre o reformare de dreapta, transformîndu-l într-un partid național-conservator sau partid de model “popular-socialist”. Pe de altă parte, au apărut încercări de a indica locul PCRM într-o gamă de formațiuni social-democrate.

Deja tuturor le este clar că ambele direcții ar fi fost greșite. Practica PCRM, deciziile politice, activitățile sale de dezvoltare socio-economică nu se încadrau în doctrinele național-patriotice și nici în bazele ideologice social-democratice. Noul tip de reforme promovate din 2001, esența cărora nu se referă la creșterea mecanică a costurilor și prestațiilor sociale, ci la investițiile în sfera socială — începînd cu ocrotirea sănătății și terminînd cu știința și educația —, fiind o noutate atît în practică, cît și în teorie. De fapt, am demonstrat că și în condițiile de insuficiență extremă de mijloace bugetare, de economie destrămată și deindustrializată, o politică activă de investiții sociale recreează resursele umane și cele profesionale, ridică gradul de echitate în societate, creează un mediu de stabilitate și încredere în viitor. Și acest lucru, care este un cuvînt nou în teoria economică și politică, s-a dovedit a fi unul de succes. Dar acest cuvînt se bazează ferm pe înțelegerea marxistă a naturii dezvoltării sociale, pe principiile și valorile comuniste, pe stimulentele și motivațiile umaniste, de care s-a ghidat partidul nostru.

Credeți-mă, este nevoie de un mare curaj teoretic ca să admitem acest lucru și să justificăm propria experiență în contextul continuității ideologice comuniste. Trebuiau să fie clar separate înțelegerea contemporană a socialismului de acea imagine de caricatură ce s-a format în conștiința publică în ultimii douăzeci de ani. Și noi am mers la un asemenea risc și am anunțat un nou program de partid, în esență, un nou manifest al comuniștilor contemporani. Nu ne-am temut că vom fi porecliți drept revizioniști provinciali ai marxismului. Pe noi nu ne-a oprit necesitatea de a regîndi lumea contemporană de pe poziții noi. Nu ne-am temut să îmbinăm valorile comuniste și democrația, deja conștientizînd clar faptul că una fără alta nu poate exista.

Care, totuși, au fost efectele? Ce am realizat?

Vă reamintesc că reacția majorității experților, intelectualilor și teoreticienilor mișcării de stînga contemporane — din Europa occidentală, Rusia, din Republica Populară Chineză, — a fost mai mult decît pozitivă. Pe de altă parte, nu mai puțin pozitivă a fost și reacția societății moldovenești. Dar să nu uităm că, după adoptarea noului Program al partidului, noi nu numai am schimbat cabinetul de miniștri, dar și am adoptat un nou program al Guvernului. Pentru prima dată, parametrii de bază ai acestui program, inclusiv titlurile de capitole și compartimente, se intersectau direct cu conținutul Programului PCRM. Pentru prima dată, am formulat o abordare practică a Guvernului pentru a gestiona toate procesele — cele economice, sociale, educaționale și culturale, care au fost adecvate valorilor și orientărilor teoretice adoptate de Congresul al VI-lea al partidului. Pentru prima dată, am făcut un pas decisiv de la Guvernul apolitic, tehnocratic de manageri angajați spre un Guvern politic, deși constînd, în mare parte, din oameni gata să se dedice plenar valorilor PCRM, care implementau cu exactitate și fidelitate politicile și strategiile nucleului intelectual și organizatoric al PCRM. Din nou pentru prima dată, majoritatea parlamentară comunistă a încetat să se simtă drept mașină colectivă de vot. Conducerea țării — atît fracțiunea parlamentară, cît și Guvernul și Președintele — s-au simțit nu numai ca o echipă, ci și colegi adevărați, uniți întru realizarea unui singur scop.

Toate acestea nu au putut să nu genereze un efect practic. După al șaselea Congres al PCRM, a început să crească rating-ul și popularitatea partidului nostru. Totodată, trebuie să reamintim că anume în acea perioadă economia Republicii Moldova a avut de suferit în urma unor calamități naturale — a inundațiilor, — precum și a crizei economice globale. Dar, anume în contextul crizei economice, economia țării noastre a demonstrat o rezistență remarcabilă, inclusiv datorită reformelor liberale, care au contribuit la creșterea finanțelor în economie și buget, aducînd investiții, fortificînd astfel imunitatea Republicii Moldova față de efectele distructive la nivel global. Ca rezultat, la finele anului 2008, Moldova a intrat în topul celor cinci țări cu cea mai mare stabilitate financiară în lume. Toate acestea ne-au permis ca, la încheierea mandatului nostru de guvernare, în pofida tuturor încercărilor și pentru prima dată în istoria recentă, să îndeplinim aproape toate angajamentele pe care ni le-am asumat în perioada campaniei electorale din 2005.

Timp de 8 ani de guvernare, produsul intern brut a crescut de 4,1 ori, s-au majorat de 5,9 ori veniturile în bugetul consolidat al statului, a crescut de 5,7 ori media salariului lunar exprimat în dolari, s-a majorat venitul mediu lunar disponibil pe 1 persoană — de 5,8 ori. Investițiile în capitalul fix s-au majorat de 7,7 ori. Volumul producției industriale a crescut, în prețuri comparabile, de 2,9 ori, producția agricolă — de 2 ori, volumul vînzărilor cu amănuntul — de 3,8 ori. Cheltuielile din bugetul de stat pentru finanțarea programelor sociale au crescut mai mult de 9 ori, inclusiv la capitolul sănătate — de 6 ori, educație — de 6,2 ori. Pensia medie lunară pe țară a crescut de 9,1 ori, fiind indexată cu 15-20 la sută de două ori pe an. Pe lîngă asigurarea creșterii dinamice a veniturilor populației, noi, totodată, am ținut sub control evoluția prețurilor cu amănuntul și a tarifelor, pentru a evita inflația necontrolată, cea din urmă constituind în 2009 mai puțin de 1%.

Raportul datoriei externe la PIB a scăzut de la 60,5% la 12,9%. Rezervele valutare ale Băncii Naționale au crescut de 5,4 ori. Toate acestea au influențat mult calitatea vieții populației. Longevitatea medie a cetățenilor Republicii Moldova a crescut de la 67,6 ani în 2001 la 69,4 ani în 2009, rata natalității depășind rata de deces. A scăzut semnificativ rata șomajului, precum și emigrarea din țară.

Anume atunci, în toiul crizei, Republica Moldova a obținut propuneri de investiții unice. Din partea Republicii Populare Chineze — pentru alocarea unui credit investițional de 1 miliard de dolari. Din partea Federației Ruse — cca 500 milioane dolari. Tot atunci au fost finalizate pregătirile către negocierile cu Uniunea Europeană pe marginea unui acord ce prevedea liberalizarea regimului de vize, fără acele dubioase proiecte de legi de tip “antidiscriminare”. Tot atunci, în martie 2009, a avut loc o întîlnire Medvedev-Voronin-Smirnov, care a reprezentat un imbold serios în procesul de reglementare transnistreană.

Acest val de modernizare complexă al Congresului al șaselea în mod legitim s-a încheiat cu alegerile din 5 aprilie 2009, atunci cînd PCRM nu numai că a obținut 60 de mandate. Alegerile înșiși, de care a fost responsabilă guvernarea noastră, au fost recunoscute drept libere și democratice de către organismele internaționale.

Dar a venit ziua de 7 aprilie 2009. Această zi a devenit acel hotar, după care a început o altă etapă de dezvoltare a țării. Conținutul acestei etape a fost prezis corect în raportul politic al Comitetului Central la Congresul al VI-lea. Atunci, mulți au considerat acele preziceri drept niște năluciri.

Țin să vă reamintesc aceste cuvinte. Citez: “Moldova lor este o țară sortită să fie mereu dezbinată. Le este frică de reintegrarea Patriei noastre și vor face absolut totul pentru a nu permite această reintegrare. În primul rînd, pentru că ei nu știu cum vor putea guverna o asemenea țară, n-au nici o idee cum poate fi consolidată societatea, cum poate fi unită întru realizarea unor obiective ambițioase și de perspectivă. Moldova lor este veșnica provincie a statului vecin, un apendice folcloric, un loc pentru “hrană”, și nu un tărîm pentru creativitate politică, socială, culturală. Moldova lor nu este o țară, nu este un stat, nu o societate, ci un teritoriu fără de propria istorie și fără de propriul popor”.

Și în continuare: “Cu certitudine, cunoaștem ce fel de alternative politice generează adversarii noștri pentru țara pe care o edificam în ultimii șapte ani. Rețetele lor socio-economice sînt simple — întoarcerea în anii ’90. Idealurile lor rămîn neschimbate — lichidarea independenței Republicii Moldova pentru a preveni reîntregirea țării. De la posibila guvernare a actualilor opoziționari nu putem aștepta careva alte scenarii, să zicem, mai flexibile, respectabile. Este absolut clar că a da Moldova la cheremul lor ar însemna pierderea țării noastre pentru totdeaună”.

Și toate aceste lucruri au devenit realitate în anul 2009, cu un șir de elemente sadiste, pe care nici nu ni le-am putut închipui atunci, chiar și avînd o imaginație bogată. După alegerile repetate din 29 iulie 2009, cînd PCRM nu a reușit să obțină o majoritate simplă în Parlament, după constituirea Alianței pentru Integrare Europeană și alegerea lui Mihai Ghimpu în funcția de speaker, partidul nostru trece în opoziție. S-a început o etapă absolut diferită a istoriei, de vremuri grele și dezastru zilnic și dureros, o adevărată distrugere a vieții sociale, economice, culturale și naționale a Republicii Moldova.

Chiar și după trei ani de zile, mulți oameni își pun o întrebare: cum s-a întîmplat așa că PCRM nu mai este la putere? În acest sens, sînt foarte populare unele comentarii contradictorii, precum că ei: “comuniștii au cedat puterea, avînd 60 de mandate, nu au vrut să împartă puterea și să caute un compromis”. Mai circulă și vorbe cum că ei, comuniștii, erau încrezuți că vor obține 80 de mandate la alegerile anticipate din 29 iulie, de aceea și au refuzat să caute “votul de aur”.

Tovarăși! Cele sus-menționate sînt niște probleme foarte serioase ca să le ignorăm. Bineînțeles, dacă se urmărește logica represiunilor, la baza cărora întotdeauna se află emoții, fără niciun apel la legislație, atunci, după 7 aprilie, toți trebuiau să fie puși “după gratii”. Însă atunci trebuia să conștientizăm și încă un lucru: că atît partidul nostru, cît și democrația noastră ar fi fost discrediți în urma acestor acțiuni. Ceea ce, mai devreme sau mai tîrziu, ar fi generat un nou val de proteste împotriva “dictaturii comuniste”, Republica s-ar fi pomenit într-o izolare internațională și, în loc de realizarea unor planuri de făurire, ar fi trebuit să ne cufundăm în lupte interne pentru supraviețuire, cu un final imprevizibil. Toate celelalte comentarii în acest sens, comparațiile cu Belarus, Azerbaidjan, Uzbekistan, etc. sînt un diletantism.

Dacă e să vorbim despre compromisuri, discuții, acestea au avut loc din primele ore ale evenimentelor din aprilie. Însă aici noi am dat greș. Noi am purtat discuțiile cu Urechean, Filat, la fel ca și în timpul său cu Roșca, propunînd o coaliție comună anticriză, diferite tipuri de posturi, garanții. Noi nu știam atunci că avem de a face cu politicieni neindependenți, neliberi, acțiunile cărora erau controlate riguros din exterior. Despre care vot de aur se poate vorbi, cînd toți membrii fracțiunilor oponenților noștri politici, membrii familiilor acestora se aflau sub supravegherea riguroasă din partea structurilor criminale. Presa de atunci făcea amenințări, în mod deschis, din partea unei organizații “Ciclon”, cum că va fi aplicată violența fizică în cazul în care cineva va îndrăzni să acorde acel vot de “aur” comuniștilor. Liderii opoziției de atunci nu aveau, aparent, prea multe de ales. Sau un boicot al alegerilor președintelui, sau teroare împotriva lor și a membrilor familiilor lor. Ei, evident, nu aveau nici o îndoială în probabilitatea ultimei variante.

Și astăzi putem afirma că sursa principală, care a pus baza înfrîngerii PCRM, nu constă în ignorarea acestor recomandări contradictorii ce se exclud reciproc, prezentate postfactum ca un panaceu evident. Sursa înfrîngerii noastre a fost mult mai adîncă, deși ea s-a manifestat în cea mai dificilă trădare pentru soarta partidului nostru și statalității noastre — trădarea din partea lui Marian Lupu. Da, astăzi noi știm deja că această trădare a avut loc încă în 2007. Înțelegem ce s-ar fi întîmplat în cazul în care un astfel de politician ca Lupu ar fi condus țara. Cu toate acestea, anume această trădare, în 2009, a dezbinat electoratul consolidat de stînga, a stîrnit confuzie și haos în înțelegerea generală a evenimentelor tragice din 7 aprilie, a permis în mod artificial constituirea unei majorități anticomuniste și antistatale, contrar voinței alegătorilor.

Oricît de mare ar fi tentația de a justifica această trădare prin caracteristicile individuale ale personalității lui Lupu, repet: trebuie să privim mult mai adînc. Aceasta a fost cea mai dureroasă trădare, însă deloc ultima în rîndurile PCRM în ultimii trei ani. Calea lui Lupu a fost urmată și de Stepaniuc, Țurcan, Guznac, Stratan, Dodon, Greceanîi și alții. A venit timpul să facem o generalizare a tuturor acestor trădări separate și să le dăm o singură apreciere. Să dăm apreciere și cauzelor adevărate ale eșecului nostru în 2009, și trădărilor politice care au afectat partidul în ultimii trei ani.

Stimați tovarăși,

Desigur, loviturile asupra reputației partidului nostru continuă pînă în prezent. Ele continuă și în formă de acaparări criminale de tip raider ale consiliilor raionale, așa cum s-a întîmplat la Florești și Anenii Noi; în formă de șantaj sălbatic împotriva consilierilor PCRM din consiliile raionale, cum este cazul din Dondușeni. Și întotdeauna, în toate aceste cazuri se găsește un element slab, un următor transfug, care a cedat, a trădat, nerezistînd presiunilor. Și, practic, întotdeauna se dovedește că acest tip de oameni cu morală slabă sînt oameni bogați, antreprenori de succes, sînt persoane care nu sînt gata să-și sacrifice succesul material în schimbul unei fermități morale și principialități politice.

Doar două zile în urmă a avut loc un alt eveniment nefericit din această serie de trădări. Acest eveniment perfid s-a întîmplat fără careva premise vizibile, aproape în mod conspirativ. Doar o săptămînă în urmă, Vadim Mișin ridica mîna și vota pentru proiectul acestui raport politic. Niciodată în ultimele luni de zile nici Oleg Babenco, nici Tatiana Botnariuc nu și-au declarat dezacordul lor principial privind cursul implementat, niciodată nu au venit în cadrul plenarelor partidului, ședințelor fracțiunii cu careva critici, pretenții vis-a-vis de activitatea echipei noastre de partid. Și iată, generalul cu capul cărunt se alătură majorității de guvernare, cu aplauze din partea Alianței de guvernămînt. Cred că, mai devreme sau mai tîrziu, vom afla despre motivele adevărate ce stau în spatele acestui pas rușinos. Deși, sincer vorbind, puțin probabil că aceștia ar interesa pe cineva în serios. S-a făcut. Partidului i s-a dat lovitura! Acum, Mișin a fost lăsat de unul singur cu conștiința lui. Rămîne ca el să îndure această ultimă încercare, căreia, în opinia mea, el nu va fi capabil să-i reziste. Fiți de acord, e o încercare teribilă! O soartă de neinvidiat!

compartimentul II.

Cauzele ÎnfrÎngerii PCRM

“Nu este atît de periculoasă înfrîngerea, cît frica de a admite această înfrîngere”, spunea o frază binecunoscută a lui Vladimir Lenin. Și aici trebuie să fim destul de sinceri în autoaprecieri.

Totuși, dacă e să privim din alt punct de vedere, atunci este dificil de a numi înfrîngere o situație în care nici un partid politic nu este în stare să obțină un rezultat nici pe departe asemănător rezultatelor PCRM obținute la alegerile parlamentare, începînd cu prima sa participare în anul 1998. Și aici accentul se pune pe rating, ci nu pe situația reală, care denotă faptul că PCRM este în opoziție. Și aceasta ne spune totul.

De aceea, nouă zecimi din cauzele eșecurilor noastre trebuie să le căutăm în noi înșine. Opt ani am fost partidul de guvernare. Și n-avem pe cine să dăm vina, doar pe noi înșine, pentru ceea ce se întîmplă. Desigur, în 2009, au fost implicați unii factori internaționali serioși, care anterior nu existau. Ei au devenit o premisă extrem de serioasă pentru fortificarea semnificativă a oponenților noștri. Dar să le luăm pe toate la rînd. Și să începem cu noi înșine.

Prima cauză. Cred că noi prea mult timp ne-am preocupat de sarcina constituirii unui guvern politic. Adică, a Guvernului, care să fie alcătuit nu din funcționari harnici și fără apartenență de partid, ci din oameni motivați din interiorul partidului în vederea atingerii rezultatelor și efectelor manageriale concrete. Da, de la bun început, noi n-am avut astfel de oameni, care ar fi putut să îmbine și pregătirea politică, și formarea profesională. Dar este adevărat și faptul că noi am întîrziat cu pregătirea unor asemenea cadre. Plus la aceasta, în toți cei opt ani căutam, în mediul managerilor pregătiți, oameni pur și simplu loiali, fără a ne interesa profund de adevăratele lor viziuni, de trecutul lor. Noi deschideam larg ușile ministerelor unor specialiști energici și atotcunoscători, fără a întreprinde încercări de a-i separa de oportuniștii tipici, fără scrupule. Ca rezultat, partidul nostru, care ducea lipsă mare de cadre bine pregătite, promova grupuri mari de funcționari care nu împărtășeau principalele orientări morale și politice ale PCRM. În afară de această, reprezentanții puterii executive, manifestînd dependența ideologică evidentă și dorința demonstrativă de a se asigura înainte de a lua vreo decizie, deseori se distanțau în mod deschis de partidul de guvernămînt.



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə