SERVICIUL EXPLOATARE CENTRALE TERMICE, INSTALAŢII Principalele activităţi ale serviciului sunt:
activităţi de monitorizare, întreţinere şi exploatare a centralelor termice montate la imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa, precum şi la blocurile de locuinţe construite prin ANL;
monitorizează şi evaluează starea tehnică şi siguranţa în funcţionare a instalaţiilor aflate în gestiunea şi administrarea sa, precum şi a indicatorilor specificaţi în reglementările în vigoare;
obţine acordurile şi/sau autorizaţiile prevăzute de lege pentru instalaţii şi personal şi nu dezvoltă capacităţi de producţie suplimentare decât după obţinerea unei noi autorizări;
operează, întreţine, repară şi dezvoltă sistemul de distribuţie a energiei termice în condiţii de siguranţă şi eficienţă energetică, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului şi sănătatea publică şi a normelor tehnice în vigoare;
execută lucrări de reparaţie şi întreţinere la instalaţiile de apă şi cele de încălzire din imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa;
intervine operativ la imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa, dotate cu centrale termice, în cazul unui pericol potenţial de producere a unor avarii, explozii sau a altor accidente în funcţionare;
execută lucrări de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile electrice din imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Bistriţa;
execută, verifică şi efectuează revizia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale având regimul de presiune de lucru mai mică sau egală cu 6 bar;
asigură întreţinerea şi funcţionarea fântânilor arteziene din municipiul Bistriţa;
asigură regimul de supraveghere privind siguranţa în exploatare a maşinilor de ridicat prin operatorul RSVTI;
asigură admiterea funcţionării maşinilor de ridicat: macarale cu Sn<1t şi macarale acţionate manual, stivuitoare autopropulsate, elevatoare pentru vehicule acţionate manual, platforme ridicătoare pentru persoane cu dizabilitaţi.
Pe parcursul anului 2013 s-au realizat următoarele activităţi:
lucrări de revizii-reparaţii la centrale termice murale şi cazane de apă caldă(36 centrale termice murale şi 98 cazane de apă caldă);
verificări tehnice pentru autorizarea funcţionării la 34 cazane de apă caldă şi 16 de centrale termice murale;.
supravegherea, programarea, întreţinerea şi exploatarea centralelor termice de la şcoli, colegii, grădiniţe si blocuri ANL;
lucrări de întreţinere şi verificarea funcţionarii fântânilor arteziene din Municipiul Bistriţa;
verificări tehnice la supape de siguranţă împreună cu S.C.”Progaz Instal” - 30 buc.;
lucrări de alimentare cu apă pentru stropire spaţii verzi: Piaţa Petru Rareş (echipare cămin apometru);
înlocuire vas de expansiune în centrala termică de la Sere, str. Victor Babeş nr.37;
lucrări de reparaţii instalaţii la Ştrandul municipal: refacere alimentare cu apă la bazinele mici, duşuri şi grup social; refacere canalizare;
lucrări de înlocuire garduri metalice pentru împrejmuirea spaţiilor verzi:Parc Avram Iancu, str. Arţarilor, Aleea Zambilelor, B-dul Gen. Gr. Bălan bl.42;
lucrări de montare garduri metalice pentru împrejmuirea spaţiilor verzi:bl.5-7, str. Mesteacănului; str. Colibiţei; str. Lt. Călin bl.1; str. Rodnei bl.22;- B-dul. Independenţei; str. Mihai Eminescu;
mutat gard din plase metalice-incintă Sere str. V. Babeş nr.37;
demontat garduri metalice, Parc Casa Albă;
verificări tehnice periodice şi revizii la instalaţii utilizare gaze naturale la 35 branşamente;
execuţie canalizare exterioară şi montat obiecte sanitare-WC,la Ştrandul Municipal;
înlocuit vane fontă din recuperări Dn200,Pn10,la evacuare apă bazin,Ştrand Municipal;
demontat şi rebobinat pompă submersibilă evacuare ape uzare Uzina Termică;
revizuit arzătoare sobe imobil L. Rebreanu nr.2-4;
execuţie marcaje rutiere împreună cu Serviciul întreţinere imobile şi mobilier urban;
înlocuit canalizare exterioară şi contorizare apă la Adăpostul pentru câinii fără stăpân;
reparat cablu alimentare senzor cântar bitum;
asigurarea activităţii RSVTI la utilajele şi platformele de ridicat, conform prescripţiilor ISCIR;
Lucrări la R.A.Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa:
lucrări de execuţie/ instalaţie de alimentare cu apă pentru stropire – Pepinieră;
modificat instalaţie de utilizare gaze şi montat centrală termică murală-sediu, P-ţa Calea Moldovei;
înlocuit hidrofor şi reparaţii instalaţii sanitare – Cabană;
reparaţii instalaţii termice şi sanitare - Direcţia Venituri;
revizuit arzătoare sobe –Serviciul stare civilă;
verificare tehnică instalaţie de utilizare gaze naturale , P-ţa Centrală nr.1.
Pentru anul 2014 sunt propuse următoarele obiective majore:
autorizarea funcţionării cazanelor, centralelor termice murale cu P<400kw scadente la verificarea periodică:12 centrale termice murale şi 34 cazane de apă caldă;
lucrări de revizii-reparaţii la centralele termice :36 centrale termice murale şi 98 cazane de apă caldă;
verificări şi revizii tehnice la instalaţii de utilizare gaze naturale, conform comunicărilor primite de la E - ON Gaz;
întreţinerea şi supravegherea funcţionării centralelor termice şi a cazanelor de apă caldă;
executat contorizare apă potabilă, Baza nr.2, str. Simpozionului;
reautorizarea funcţionării la cazane cu P>400kw împreună cu CNICIR Cluj:12 cazane de apă caldă;
înlocuire transformator de putere 10kVA, 20kV/6kV,cu transformator 250(400)kVA, 20kV/0,4kV, în postul de transformare din incinta fostei Uzini Termice;
înlocuit pompă evacuare ape uzate, de la decantorul din incinta fostei Uzini Termice;
întreţinere şi verificare funcţionare fântâni arteziene şi grupuri sociale din Parcul Municipal.