SERVICIUL TEHNIC MARKETING Principalele activităţi desfăşurate de serviciu sunt:
întocmeşte documentaţiile necesare desfăşurării activităţii serviciilor din cadrul Direcţiei Servicii Publice;
întocmeşte proiecte de amploare redusă pentru diverse reparaţii, împrejmuiri, construcţii;
urmăreşte comportarea în timp a străzilor, podurilor, podeţelor, pasajelor, clădirilor, zidurilor de sprijin , apărărilor de maluri , cuprinse în lista bunurilor domeniului public al municipiului Bistriţa şi cele 6 localităţi componente;
asigură desfăşurarea în condiţiile legii a activităţii laboratorului de determinări din cadrul Direcţiei Servicii Publice;
asigură implementarea şi perfecţionarea permanentă a sistemului propriu de asigurare a calităţii;
întocmeşte programul anual pentru întreţinerea şi repararea străzilor şi stabileşte necesarul de materiale pentru realizarea programului;
întocmeşte documentaţiile necesare amenajării , întreţinerii , funcţionării spaţiilor de joacă şi cele privind achiziţionarea de echipamente corespunzătoare;
întocmeşte lunar centralizatorul producţiei fizice şi valorice pe serviciile din cadrul direcţiei;
ţine evidenţa utilajelor (centrale termice cu instalaţii aferente) pe care le întreţine şi exploatează unitatea (cartea tehnică cu toate completările), a consumurilor de gaze;
elaborează programul anual al achiziţiilor, asigură organizarea şi aplicarea procedurilor prevăzute de lege pentru atribuirea contractelor de furnizare , servicii şi lucrări cuprinse în programul anual de achiziţii;
întocmeşte contractele de furnizare, servicii şi lucrări ,urmăreşte derularea contractelor încheiate şi respectarea clauzelor contractuale;
fundamentează bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii;
preia apelurile telefonice şi sesizările de la cetăţeni, în vederea rezolvării lor;
asigură înregistrarea tuturor documentelor intrate şi ieşite din cadrul Direcţiei Servicii Publice şi repartizarea acestora către persoanele competente să le soluţioneze.
Pe parcursul anului 2013 s-au realizat următoarele activităţi:
au fost întocmite documentaţii pentru reabilitare alei şi parcări, în: Cartier C.R. Vivu – Ion Minulescu, Cvartal Aleea Ineu, Cvartal Aleea Rotundă, Cvartal Aleea Heniu, Cvartal Intrarea Zorelelor , Cvartal 1 Decembrie , Parcare M. Eminescu bl.2/A-E, în suprafaţă de 36279 mp şi cartier Independenţei Nord (Pietrosu – Dumbravei – Călimani) şi Sud ( în suprafaţă de 28647 mp);
a fost întocmită documentaţia pentru reparaţii curente străzi pe 48479 mp;
au fost urmărite lucrările de decolmatări pe Valea Căstăilor , în lungime de 1040 ml;
au fost urmărite lucrările de execuţie: căi acces pietoni Biserica Evanghelică, refacere trotuare Piaţa Centrală, reparaţii trotuare A. Mureşanu;
actualizare bază de date anuală privind consumul de utilităţi, aferent perioadei 2009 – 2020, la imobilele aparţinând Direcţiei Servicii Publice Bistriţa, în vederea elaborării inventarului de emisii de CO2 anual, aferent perioadei 2009 – 2020;
s-au urmărit lucrările la obiectivul de investiţii: Reabilitare grup sanitar Piaţa Centrală;
s-au urmărit lucrările de reabilitare a 3 spaţii de joacă din municipiu;
pe parcursul anului 2013, s-au întocmit 19 caiete de sarcini în vederea efectuării licitaţiilor pentru produsele, serviciile şi lucrările prevăzute în Programul anual de achiziţii.
Pentru anul 2014 sunt propuse următoarele obiective majore:
întocmire documentaţii reabilitare alei şi parcări, în suprafaţă de 61452 mp;
întocmire documentaţie pentru reparaţii curente străzi pe 20.000 mp;
întocmire documentaţii pentru continuarea lucrărilor de decolmatare a Văii Căstăilor şi Arcaşului;
actualizare bază de date anuală privind consumul de utilităţi, aferent perioadei 2009 – 2020, la imobilele aparţinând Direcţiei Servicii Publice Bistriţa, în vederea elaborării inventarului de emisii de CO2 anual, aferent perioadei 2009 – 2020;
realizarea prin mijloace electronice a unui procent de cel puţin 60 % din achiziţiile aferente anului 2014 ;
aprovizionarea tehnico - materială cu ritmicitate pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii serviciilor din cadrul direcţiei.