1. Îndeplinirea în totalitate a angajamentelor asumate de Moldova în cadrul titlului III al APC şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor legate de statutul de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Acţiunile în acest sens au fost direcţionate spre următoarele activităţi:
- ajustarea legislaţiei naţionale la cerinţele şi exigenţele OMC,
- monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate faţă de organismele internaţionale şi ţările-membre ale OMC,
- realizarea deciziilor luate în cadrul noii runde de negocieri comerciale multilaterale lansate după Conferinţa Ministerială de la Doha din 2001,
- participarea la procesele de aderare la OMC a altor state, în special Federaţia Rusă şi Ucraina, care reprezintă partenerii comerciali principali ai Republicii Moldova.
A fost semnat acceptul pentru aderarea Federaţiei Ruse şi Ucrainei la OMC.
Totodată, a fost semnat protocolul adiţional la Acordul din 29 mai 2001 între Guvernul RM şi Guvernul FR referitor la perceperea impozitelor indirecte în comerţul reciproc.
De asemenea, menţionăm că a fost elaborat proiectul raportului de ţară privind politica comercială a RM, pentru a fi prezentat secretariatului OMC.
MEC
2. Implementarea cu succes a obligaţiilor faţă de OMC (inclusiv a Acordului TRIPs), precum şi a obligaţiilor din cadrul APC.
Activitatea în vederea implementării angajamentelor asumate faţă de OMC prioritar s-a manifestat prin examinarea posibilităţii rezervării dreptului de a prelungi termenul de implementare a angajamentelor asumate la momentul aderării Republicii Moldova la OMC. În acest context, Misiunii diplomatice a Republicii Moldova de la Geneva i-a fost remisă notificarea prin care Republica Moldova îşi rezervă dreptul de a modifica angajamentele asumate la momentul aderării la OMC pe perioada de trei ani începând cu 1 Mai 2006, invocată în baza prevederilor Art. XXVIII:5 al GATT - Acordul General Pentru Tarife şi Comerţ 1994.
Este de notat că subiectele şi angajamentele convenite în cadrul O.M.C. constituie liniile directorii de bază în formularea politicilor comerciale a fiecărui stat şi concretizează modalităţile de liberalizare a comerţului şi activităţile ulterioare în domeniile prioritare de negociere şi anume: agricultură; accesul pe piaţa a produselor neagricole; servicii şi măsuri de facilitare a comerţului.
AGEPI
MEC
3. Eliminarea graduală a licenţelor care nu sunt în conformitate cu obligaţiile Moldovei faţă de OMC şi în cadrul APC şi managementul lor transparent.
La momentul actual Republica Moldova aplică în mod transparent sisteme de licenţiere a tranzacţiilor comerciale externe. Sunt supuse licenţierii importul şi exportul anumitor produse în vederea protecţiei consumatorului şi ajustării la standardele interne, precum şi din motive de sănătate şi securitate.
Camera de Licenţiere
MEC
4. Depunerea eforturilor pentru sporirea transparenţei în aplicarea măsurilor regulatorii.
Toate actele normative şi legislative ce reglementează activitatea de comerţ exterior sunt publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Notificările ce ţin de unele măsuri aplicate în domeniul comerţului sunt elaborate şi transmise cu regularitate în adresa Secretariatului OMC.
MEC
(25)
Promovarea capacităţilor de export ale Moldovei şi diversificarea exportului mărfurilor
1. Promovarea Grupurilor sectoriale de producători pentru acţiuni comune în promovarea exporturilor pe pieţele externe, astfel precum este prevăzut în programul Organizaţia de promovare a exportului din Moldova (MEPO)
A fost elaborată Strategia de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor pentru anii 2006-2015, bazată pe o viziune calitativ nouă privind dezvoltarea social-economică a ţării, pe un cadru coerent al politicilor privind atragerea investiţiilor, care au la bază abordarea liberală şi realizarea reformelor structurale.
Întru promovarea produselor autohtone pe pieţile externe şi susţinerea agenţilor economici în vederea participării la expoziţiile internaţionale, în cadrul Ediţiei a VI-a a Expoziţiei Naţionale „Fabricat în Moldova”, la data de 7 februarie anul curent a fost organizată masa rotundă cu genericul „Noile abordări ale politicii investiţionale de stat în contextul Strategiei de atragere a investiţiilor şi promovare a exportului pentru anii 2006-2015”.
De asemenea, în scopul promovării producţiei autohtone pe pieţile externe, cu susţinerea CCI şi MIEPO, a fost realizată participarea unui grup de agenţi economici locali la următoarele expoziţii internaţionale:
““Green Week” – Germania, Berlin, 19 Ianuarie 2007- au participat 10 întreprinderi autohtone din domeniul alimentar şi vinicol;
“Pro Wein” – Germania, Dusseldorf , 15 martie 2007 - circa 7 participanţi din domeniu;
„Prodexpo“ – Federatia Rusa, Moscova , 12 februarie 2007 - au participat 14 agenţi economici care au prezentat produse autohtone competitive în asortiment vast, inclusiv vinuri şi băuturi tari, produse de cofetărie, conserve din fructe, legume şi carne, fructe uscate etc.
“FruitLogistica” – Germania, Berlin, 7 februarie 2007 - 5 participanţi;
“Biofach” – Germania, Berlin, 15 februarie 2007- 2 agenţi economici;
“Modeexpo” – România, Bucureşti,15 Martie 2007.
OPEM organizează cu regularitate misiuni economice şi de promovare a imaginii ţării, forumuri bilaterale de afaceri, în cadrul cărora a fost promovat potenţialul de export al Moldovei, precum şi anumite produse cu un grad înalt de competitivitate:
Misiunea economică şi de promovare a imaginii ţării „Moldova Prezintă”, 13-15 mai 2007, or. Sofia, Bulgaria;
Misiunea economică şi de promovare a imaginii ţării „Moldova Prezintă”, 25 iunie 2007, or. Haga, Olanda;
Forului moldo-italian „Sectorul Agro-industrial: Oportunităţi de Afaceri şi Investiţii”, 18-19 aprilie 2007, Chişinău
Forul oamenilor de afaceri moldo-chinez, 20-21 aprilie 2007 la Shanghai, China.
5. Organizarea Forului Oamenilor de afaceri Moldo-slovac – 20-21 iunie 2007 .
OPEM
MEC
2. Asigurarea controlului eficient al originii mărfurilor pentru a putea beneficia
completamente de Sistemului Generalizat de Preferinţe.
Realizat
În vederea asigurării controlului originii pentru beneficierea de posibilităţile oferite de GSP Plus, au fost întreprinse următoarele măsuri:
s-a elaborat Programul informaţional „SICOM” de evidenţă electronică a certificatelor de origine Forma A, care la 30.06.2006 a fost difuzat spre gestionare birourilor vamale;
s-a elaborat Programul informaţional „SPECIMEN” de evidenţă electronică a specimenelor ştampilelor şi semnăturilor persoanelor din alte state autorizate cu autentificarea certificatelor de origine, care a fost pus în aplicare începînd cu 01.01.2007;
s-a emis Ordinul Serviciului Vamal nr.4-O din 03.01.2007 cu privire la planificarea măsurilor de audit pentru anul 2007 a tuturor agenţilor economici solicitanţi ai certificatelor de origine a mărfurilor Forma A (inclusiv din regiunea transnistreană). Conform acestui Ordin, , au fost supuşi auditului agenţii economici solicitanţi ai certificatelor de origine Forma A, conform planului de audit;
a fost finalizată implementarea la Aparatul Central al Serviciului Vamal şi Biroul Vamal Municipal Chişinău programul informaţional „SPECIMEN”, care conţine baza de date cu specimenele semnăturilor şi ştampilelor utilizate la autentificarea certificatelor de origine de către alte state;
În cadrul vizitei din 23.01.2007 la SV a Misiuni de Monitorizare şi Evaluare a Comisiei Europene în domeniul certificării şi controlului originii mărfurilor au fost evaluate capacităţile administrative ale Serviciului Vamal al RM de a asigura un control strict şi eficient asupra originii mărfurilor, exportate în UE, ceea ce constituie o premisă de bază pentru acordarea în anul 2007 de către UE a sistemului Preferinţelor Comerciale Autonome (ATP) pentru RM.
În cadrul vizitei din 08.06.2007 la Serviciul Vamal a Misiunii de Monitorizare şi Evaluare a Comisiei Europene, experţii europeni au constatat că Serviciul Vamal este pregătit din punct de vedere al capacităţii administrative de control al originii mărfurilor pentru implementarea Preferinţelor Comerciale Autonome
a fost demarată procedura de integrare a sistemelor informaţionale „SICOM” şi „SPECIMEN” în SI „ASYCUDA World”
În vederea mediatizării noului sistem de certificare a originii mărfurilor au fost organizate o serie de mese rotunde cu participarea rea agenţilor economici (inclusiv din zona transnistriană)
SV
MEC
3. Perfecţionarea cadrului instituţional şi a procedurilor de control ale originii
mărfurilor prin consolidarea serviciului vamal şi revizuirea divizării
competenţelor acestuia în eliberarea şi controlul certificatelor de origine
preferenţiale şi nepreferenţiale cu cele ale Camerei de Comerţ şi Industrie, în
vederea creării unei baze solide pentru un eventual regim preferenţial de
comerţ asimetric.
Realizat
Măsurile întreprinse:
aprobarea Planului de Acţiuni pentru transmiterea competenţelor în materie de certificare a originii mărfurilor de la Camera de Comerţ şi Industrie la Serviciul Vamal (Hotărîrea Guvernului nr.909 din 26.08.2005);
aprobarea modificărilor şi completărilor în Hotărîrea Guvernului nr.547 din 7 iunie 2005 „Cu privire la aprobarea structurii, efectivului-limită şi Regulamentului Serviciului Vamal”, fiind creată în cadrul Autorităţii Centrale a Serviciului Vamal Secţia Originea Mărfurilor şi suplimentat personalul Serviciului Vamal cu 58 de unităţi (Hotărîrea Guvernului nr.482 din 10 mai 2006);
prin intermediul MAE IE, au fost expediate în adresa Comisiei Europene, formularele de solicitare a asistenţei tehnice prin intermediul instrumentului TAIEX pentru organizarea instruirii, în lunile februarie-martie 2007, a ofiţerilor vamali în domeniul logisticii inspectării agenţilor economici solicitanţi ai certificatelor de origine Forma A;
în comun cu experţii UE, a fost realizată planificarea pentru instruirea colaboratorilor secţiilor/sectoarelor „originea mărfurilor” în cadrul proiectului Comisiei Europene „Managementul frontierei - simplificarea şi armonizarea procedurilor vamale în Republica Moldova”;
împreună cu experţii europeni a fost continuat lucrul la elaborarea proiectelor actelor departamentale destinate să reglementeze procedura de eliberare de către Serviciul Vamal a certificatelor de circulaţie EUR.1, conform Acordului CEFTA, semnat la Bucureşti la 19 decembrie 2006.
în comun cu experţii din cadrul proiectului TACIS „Managementul frontierei – simplificarea şi armonizarea procedurilor vamale în Republica Moldova ” au fost realizate planificarea şi măsurile de pregătire a unei vizite de studiu în cadrul Departamentului Vamal al Letoniei, preconizate pentru perioada 13-19.05.2007, pentru 4 colaboratori responsabili de certificarea şi controlul originii mărfurilor, în scopul efectuării unui schimb de experienţă în domeniu cu organele vamale letone;
începînd cu 1 august 2007 au fost transferate competenţele pentru dorma EUR1
a fost demarată procedura de preluare de la Camera de Comerţ şi Industrie a competenţelor în materie de eliberare a certificatelor de origine Forma „CT-1, fiind continuată şi procedura de elaborare a proiectelor actelor departamentale destinate să reglementeze procedura de eliberare de către Serviciul Vamal a certificatelor menţionate
pentru perfecţionarea continuă a controlului asupra originii mărfurilor şi ridicarea nivelului de calificare profesională a colaboratorilor vamali abilitaţi cu certificarea şi controlul originii mărfurilor, a fost organizat seminarul în domeniul originii mărfurilor cu participarea expertului român M. Friguraş, care s-a desfăşurat în perioada 25-29.06.2007.
2 colaboratori ai Serviciului Vamal au participat la seminarul cu tematica „Regulile de origine a mărfurilor”, care s-a desfăşurat în or. Belgrad, Serbia în perioada 23-24 iulie 2007. Acest seminar a fost organizat de Directoratul General Extindere al Comisiei Europene
SV
Vama
(26)
Implementarea legislaţiei vamale conform standardelor internaţionale şi UE
1. Implementarea prevederilor Codului Vamal dar şi a prevederilor ce se referă
la controlul vamal al precursorilor, bunurilor contrafăcute şi piratate, bunurilor cu dublă destinaţie şi bunurilor culturale.
Realizat.
proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Codului Vamal şi Legii cu privire la tariful vamal (prezentul proiect de lege are drept scop organizarea funcţionării în punctele de trecere a hotarului moldo-român a magazinelor duty-free în care vor fi comercializate exclusiv mărfuri autohtone) a fost transmis Parlamentului spre adoptare;
proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Codului Vamal privind rectificarea, modificarea şi invalidarea declaraţiei vamale a fost transmis ministerelor de resort spre avizare;
proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare, în scopul aderării Republicii Moldova la Convenţia privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990 a fost transmis ministerelor de resort spre avizare;
a fost elaborat proiectul Regulamentului privind modul de vămuire a valorilor culturale. Reieşind din complexitatea obiectului reglementării, se planifică aprobarea Regulamentului printr-un ordin comun cu Ministerul Culturii şi Turismului. Astfel, proiectul a fost remis Ministerului respectiv pentru aviz şi expunerea asupra posibilităţii aprobării acestuia în comun;
proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Codului Vamal în domeniul protecţiei drepturilor proprietăţii intelectuale a fost remis Guvernului spre aprobare;
în mod permanent, în baza rapoartelor unităţii responsabile pentru protecţia proprietăţii intelectuale se creează şi se introduc în modulul selectivităţii Asycuda World criterii de selectivitate ce vizează protecţia la frontieră;
permanent se reactualizează registrul în format electronic al obiectelor de proprietate intelectuală protejate la frontieră de către SV al RM;
SV
2. Adoptarea şi racordarea deplină la Sistemul Armonizat existent, în vederea adoptării Nomenclatorului Combinat.
Se realizează.
La 1 ianuarie 2006 pentru RM a intrat în vigoare Convenţia internaţională privind Sistemul Armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983 (RM a aderat prin Legea nr.112-XV din 22.04.2004).
Proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Codului Vamal în vederea ajustării acestuia la Codul Vamal Comunitar la capitolul clasificarea tarifară a mărfurilor a fost transmis ministerelor de resort spre avizare.
În prezent, Ministerul Economiei şi Comerţului elaborează noul Nomenclator al mărfurilor al Republicii Moldova, care este în proces de armonizare reieşind din amendamentele efectuate de Organizaţia Mondială a Vămilor în Sistemul armonizat internaţional de codificare şi clasificare a mărfurilor.
Luând în considerare prevederile Planului de acţiuni UE-RM, Nomenclatorul mărfurilor al Republicii Moldova este revizuit prin prisma Tarifului combinat al Uniunii Europene, aplicat la importul mărfurilor. Astfel, are loc aducerea în corespundere a codurilor poziţiilor şi subpoziţiilor tarifare ale nomenclatorului naţional existent la cel combinat al Uniunii Europene.
Noul Nomenclator al mărfurilor al Republicii Moldova a fost remis ]n octombrie 2207 Guvernului pentru aprobare. Totodată, implementarea acestuia va fi efectuată la începutul anului 2008.
MEC
3. Implementarea principiului controlului vamal în baza analizei şi selectivităţii
riscurilor şi crearea cadrului instituţional relevant.
Realizat.
Prin Hotărîrea Guvernului nr.1144 din 3 noiembrie 2005 a fost aprobată Concepţia sistemului de administrare a riscurilor în Serviciul Vamal – scopul sistemului de administrare a riscurilor este de a asigura efectuarea unui control vamal adecvat, reieşind din principiul selectivităţii, bazat pe redistribuirea optimală a resurselor Serviciului Vamal pe direcţiile cele mai prioritare ale activităţii organelor vamale în domeniul prevenirii şi combaterii încălcărilor reglementărilor vamale;
În scopul perfecţionării sistemului de analiză a riscurilor s-a implementat programul „Fraude”, care reprezintă o bază de date diversificată în 2 ramuri: informaţia referitoare la procesele-verbale întocmite şi informaţia referitoare la ascunzişurile, locurile tăinuite depistate.
Realizat în anul 2006 (Prin Ordinul Serviciului Vamal nr.148-O din 14.04.2006, începînd cu 17.04.2006 s-a început procesul de introducere a criteriilor de risc în modulul selectivităţii al Sistemului Informaţional ASYCUDA World. Începînd cu 25.04. 2006 s-a trecut la principiul selectivităţii în controlul şi vămuirea mărfurilor. Prin Ordinul Serviciului Vamal nr.228-O din 22.06.2006 a fost aprobată Instrucţiunea selectivităţii încărcăturilor şi începînd cu 23.06.2006 Serviciul Vamal a trecut la procesul de vămuire a mărfurilor cu utilizarea sistemului de selectivitate a încărcăturilor astfel direcţionînd fluxul de declaraţii vamale pe culoarele: „roşu”, „galben” şi „verde”).
Sistemul de analiză şi management al riscurilor este în dezvoltare continuă, în special în ceea ce priveşte optimizarea ratei procentuale a declaraţiilor direcţionate pe culoarul roşu; analiza neconformităţilor detectate în urma verificării direcţionărilor aleatorii pe culoarele „galben” şi „roşu” şi stabilirea criteriilor corespunzătoare ce ar elimina neconcordanţele respective.
Au fost create 13 criterii de selectivitate ce vizează un număr important de declaraţii vamale de import/export, fapt ce va permite micşorarea ratei aleatorii de selectare a declaraţiei vamale pe culoarul roşu.
Au fost create 4 criterii ce vizează înăsprirea controlului asupra importului/exportului mărfurilor de acoperire.
A fost elaborat de comun cu reprezentanţa „Philip Morris Moldova” proiectul memorandumului de înţelegere ce vizează cooperarea între SV al RM şi compania în cauză în vederea combaterii traficului ilegal de ţigări şi contrafacerea acestora.
Au fost create 11 criterii de selectivitate, spectrul de activitate vizat fiind proprietatea intelectuală, drogurile şi precursoriile.
În vederea combaterii traficului ilicit de mărfuri pe cale aeriană Serviciul Vamal elaborează proiectul memorandumului de înţelegere ce vizează cooperarea între SV al RM şi Aeroportul Internaţional Chişinău.
Identificarea tipurilor de mărfuri de acoperire se realizează prin introducerea datelor referitoare la codurile mărfurilor vulnerabile. Ca urmare a acesteia, mărfurile în cauză sunt supuse unui control fizic strict pentru stabilirea potenţialelor arii de risc ce vizează mărfurile de acoperire.
SV
(27)
Ameliorarea funcţionării serviciului vamal; simplificarea şi modernizarea procedurilor vamale la hotare şi în interiorul ţării
1. Consolidarea capacităţii administrative, în particular în vederea asigurării unui control eficient al origini mărfurilor, implementarea corectă a regulilor de determinare a valorii în vamă şi asigurarea administraţiei vamale cu suficientă expertiză de laborator internă şi externă, precum şi dotarea cu suficiente resurse tehnologice şi informaţionale.
Se realizează.
Continuă cooperarea cu Misiunea UE de Asistenţă la Frontieră în Republica Moldova şi în Ucraina (EUBAM), atît la nivel central, cît şi la cel teritorial. Prin Ordinul Serviciului Vamal nr. 5-O din 05.01.2007 în cadrul Aparatului Central a fost constituit Grupul de lucru al ofiţerilor de legătură cu EUBAM.
Serviciul Vamal continuă implementarea Planului de Acţiuni al Serviciului Vamal din 07.09.2006 privind realizarea Recomandărilor EUBAM.
A fost elaborat Planul de Acţiuni pentru aderarea RM la Convenţia internaţională privind armonizarea controalelor la frontiere (Geneva, 21.10.1982) şi Convenţia privind regimul de tranzit comun (Interlaken, 20.05.1987)
A fost expediată în adresa EUBAM specificaţia tehnică pentru echipamentul necesar asigurării legăturii între serviciile vamale ale RM şi Ucrainei, în scopul organizării schimbului de informaţie prealabilă privind mărfurile şi mijloacele de transport deplasate peste frontiera de stat al RM şi Ucrainei.
Au fost organizate cursuri de instruire în domeniul tehnologiilor informaţionale în cadrul birourilor vamale. A fost desfăşurată atestarea colaboratorilor biroului vamal Cahul la capitolul valoarea în vamă a mărfurilor.
Au fost realizate mai multe funcţionalităţi întru dezvoltarea continuă a SI ASYCUDA World cum ar fi:
implementarea versiunii noi al SI ASYCUDA World;
automatizarea distribuirii de către sistem a declaraţiilor vamale spre examinatori;
interconexiunea modulelor „Asycuda World” şi „Economist”.
Au fost procurate 3 dispozitive de scanere pentru efectuarea controlului fizic al mărfurilor. La momentul actual aceste dispozitive se instalează: la biroul vamal Ungheni – 1, la biroul vamal Aeroport – 2.
Au fost modificate preţurile minime de referinţă pentru mărfurile clasificate la poziţiile tarifare 07 şi 08 ale Nomenclatorului de mărfuri al Republicii Moldova.
A fost emis Ordinul SV nr. 68-O din 27.02.2007 cu privire la implementarea modulelor noi şi dezvoltarea sistemului informaţional vamal ASYCUDA World.
A fost elaborat planul de acţiuni privind racordarea legislaţiei naţionale vamale la Convenţia privind regimul de tranzit comun, cît şi operarea modificărilor în sistemul informaţional vamal privind racordarea la NCTS.
Prin intermediul SECI lunar sînt adresate cereri de asistenţă în materie vamală pentru verificarea autenticităţii datelor privind valoarea în vamă.