Adoptarea metodelor statistice integral compatibile cu standardele europene în domeniile statistice relevante şi consolidarea capacităţilor instituţionale ale Departamentului Statistică şi Sociologie a Republicii Moldova (DSSRM)
Asigurarea efectuării recensământului populaţiei în conformitate cu calendarul stabilit, şi urmând recomandările Eurostat/UN-ECE 2000 privind recensământul;
Executat. În scopul obţinerii rezultatelor Recensământului populaţiei au fost programate un şir de lucrări de prelucrare şi publicare a datelor. În martie 2006 a fost elaborată informaţia succintă vizînd caracteristicile demografice, naţionale, lingvistice şi culturale ale populaţiei din Republica Moldova, iar la începutul lunii aprilie informaţia respectivă şi un voluminos material, în profil teritorial, sub formă de tabele au fost plasate pe pagina oficială în Internet a BNS (www.statistica.md). Au fost finalizate lucrările de prelucrare automatizată a informaţiei obţinute la recensămîntul populaţiei din Republica Moldova: scanarea, verificarea, controlul logic şi transferul în baza de date. A fost efectuată agregarea informaţiei, controlul inter- şi intra- tabelar, generarea tabelelor (varianta de probă) şi verificarea acestora pe majoritatea raioanelor republicii. Toate etapele de pregătire şi efectuare a recensămîntului populaţiei din Republica Moldova, inclusiv cea de prelucrare şi prezentare a datelor, au fost monitorizate de un grup de experţi de nivel înalt al Consiliului Europei.
BNS
Elaborarea unei strategii pe termen scurt şi lung în vederea armonizării cu standardele UE în domeniile statistice relevante, inclusiv statistica comerţului extern şi clasificatoarele statistice;
Ca rezultat al demarării Proiectului de asistenţă tehnică al Uniunii Europene (TACIS ) "Reformarea Statisticii Oficiale a Republicii Moldova - Statistica 9" , începînd cu 2005 BNS desfăşoară activităţi de perfecţionare a unor domenii statistice (evaluarea globală a sistemului statistic naţional; statistica întreprinderilor; statistica comerţului exterior de mărfuri şi servicii; tehnologii informaţionale), asigurînd continuitatea racordării statisticii naţionale la standardele internaţionale, în special ale UE. Astfel, în rezultatul studierii experienţei statelor membre ale UE în domeniul statisticii au fost identificate necesităţile şi priorităţile de armonizare a statisticii naţionale la cerinţele UE, ţinînd cont de particularităţile RM, şi anume:
s-a lucrat asupra aplicării standardelor internaţionale la condiţiile republicii şi asupra revizuirii surselor de informaţie existente necesare pentru elaborarea contului financiar.
a fost efectuată expertiza stării actuale a statisticii economice din ţară în vederea reformării statisticii întreprinderilor în conformitate cu cerinţele UE. Ca rezultat, a fost elaborat conceptul de organizare a statisticii întreprinderilor în Republica Moldova, precum şi recomandări în vederea obţinerii şi completării registrului statistic cu unităţile locale pentru elaborarea informaţiei calitative în profil teritorial. a fost elaborată Clasificarea Programelor Educaţionale din Moldova (MoldCED) pentru a servi în calitate de instrument corespunzător pentru completarea, generalizarea şi prezentarea datelor statistice privind învăţămîntul atît la nivel naţional, cît şi internaţional.
În cadrul proiectului respectiv, cu asistenţa expertului internaţional,Dl. W.de Vries, a fost efectuat un exerciţiu de evaluare globală a sistemului statistic naţional care are drept scop stabilirea gradului de corespundere a statisticii naţionale la standardelor Uniunii Europene, raport ce a fost prezentat la conferinţa internaţională ”Armonizarea statisticii oficiale a Republicii Moldova cu standardele Uniunii Europene”, desfăşurată la Chişinău în perioada 3-4 mai 2007. În baza acestui raport, în prezent în proces de definitivare strategia de dezvoltare a sistemului statistic naţional.
1. Sistemul de publicaţii elaborate de Biroul Naţional de Statistică, orientat spre necesităţile informaţionale ale utilizatorilor , reuneşte serii de date statistice din diferite domenii, care ilustrează în mod unitar şi coerent evoluţia din punct de vedere demografic, social şi economic a ţării noastre.
. Întru facilitarea accesului la date statistice, informarea mai bună a utilizatorilor interni şi externi, trimestrial se plasează pe pagina Web a BNS (www.statistica.md) graficul de difuzare a informaţiilor operative pe diverse domenii, în particular ,pe parcursul anului 2007 au fost elaborate şi difuzate 18 note analitice, peste 70 informaţii operative şi comunicate de presă vizînd starea şi evoluţia vieţii sociale, demografice, economice şi culturale a ţării.
2. Organizarea de seminare, mese rotunde cu utilizatorii privind sistemul de indicatori şi metodologiile statistice pe diverse domenii contribuie benefic la dezvoltarea relaţiilor cu utilizatorii de informaţie statistică şi facilitarea cunoaşterii mai bune a noţiunilor utilizate în statistică, a metodologiilor de calculare a principalilor indicatori, întru utilizarea adecvată a datelor statistice. În acest context, în luna mai 2007 s-a desfăşurat seminarul „ Statistica pieţei muncii în România şi armonizarea cu cerinţele UE. Ocupare şi şomaj”
3. În rezultatul subscrierii la Standardul Special de Diseminare a Datelor (SDDS) al FMI, Republica Moldova s-a angajat să asigure diseminarea informaţiei conform normelor internaţionale. Astfel, BNS împreună cu Instituţiile partenere la SDDS: Banca Naţională a Moldovei, Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională a Pieţei Financiare efectuează revizuirea metadatelor vizînd Standardul Special de Diseminare a Datelor (SDDS) şi actualizează permanent pagina Web naţională (NSDP) de prezentare a datelor statistice, conform graficului de emitere a datelor (ARC). Acest eveniment important favorizează accesul mai bun a factorilor de decizie, altor utilizatori interni şi externi la date statistice complexe şi oportune, contribuind la funcţionarea pieţei financiare, la promovarea imaginii pozitive a Republicii Moldova, majorarea încrederii din partea investitorilor potenţiali întru asigurarea dezvoltării economice şi sociale durabile a ţării.
Anual pe pagina Web a BNS se plasează breviarul statistic „Moldova în cifre”, care cuprinde informaţia vizînd situaţia social-economică şi demografică a ţării în comparaţie cu anii precedenţi, iar trimestrial – Buletinul statistic trimestrial.
Îmbunătăţirea infrastructurii statistice şi tehnice
Este deosebit de importantă şi primordială adaptarea statisticii naţionale la cerinţele informaţionale existente, astfel asigurînd implementarea tehnologiilor informaţionale moderne, comparabilitatea datelor statistice la nivel internaţional şi reducînd presiunea informaţională asupra respondenţilor.
În vederea perfecţionării bazei informaţionale privind nivelul de trai al populaţiei şi piaţa forţei de muncă, începînd cu 1 ianuarie 2006 a demarat cercetarea Ancheta forţei de muncă (AFM) şi Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) în unităţile primare de eşantionare noi, în conformitate cu eşantionul multifuncţional pentru cercetările din domeniul social (EMDOS) integrat, cu o reţea unică de anchetatori.
Cu susţinerea expertului internaţional în cadrul proiectului Tacis „Statistica 9” componentul Tehnologii informaţionale (TI)se elaborează concepţia sistemului informaţional statistic.
În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.606 din 1 iunie 2007, Cu privire la unele acţiuni de implementare a Strategiei Naţionale de edificare a societăţii informaţionale –„ Moldova electronică” Biroului Naţional de Statistică au fost alocate mijloace financiare în pentru elaborarea Concepţiei nominalizate şi documentaţiei tehnice respective.
Pe parcursul anului au continuat lucrări privind perfecţionarea Registrului unităţilor statistice. Au fost finalizate lucrările ce ţin de elaborarea programului automatizat de preluare a datelor de la Ministerul Dezvoltării Informaţionale privind unităţile de drept noi create şi lichidate, modificările în documentele de înregistrare ale acestora, necesare pentru completarea şi actualizarea Registrului. De asemenea, s-a început lucrul privind completarea Registrului unităţilor statistice cu unităţile locale pentru elaborarea informaţiei calitative şi complete în profil teritorial.
În cadrul elaborării proiectului programului lucrărilor şi ediţiilor statistice pentru anul 2008 a fost revizuit sistemul de rapoarte-anchete statistice întru: excluderea celor care se dublează sau constituie o valoare informaţională redusă; micşorarea presiunii informaţionale asupra respondenţilor statistici; utilizarea cît mai amplă a surselor administrative de date deţinute de organele administraţiei publice.
Continuă lucrările de reorganizare a reţelei locale de calculatoare, cu perspectiva reproiectării şi reorganizării reţelei de calculatoare integrale a BNS (WAN).
Instruirea cadrelor în domeniul TI este un element esenţial care facilitează şi eficientizează lucrul specialiştilor din domeniile ramurale. Pe parcursul perioadei de referinţă colaboratorii BNS au participat la diverse cursuri de perfecţionare.
BNS
Asigurarea compatibilităţii legislaţiei în domeniul statisticii oficiale cu principiile fundamentale ale ONU;
Biroul Naţional de Statistică, în comun cu partenerii săi din cadrul sistemului statistic naţional activează intens întru respectarea în tocmai a prevederilor legislaţiei statistice care, conform expertizei internaţionale, realizate în cadrul Raportului evaluării globale a statisticii naţionale, în general corespunde cerinţelor Principiilor Fundamentale ale Statisticii Oficiale adoptate de ONU. O dimensiune importantă în acest sens constituie ajustarea cadrului normativ-juridic la Legea nr.412-XV din 09.12.2004 „Cu privire la statistica oficială”.
Astfel, În conformitate cu Hotărîrile Guvernului nr. 532 din 15 mai 2007 şi nr. 905 din 9 august 2007 a fost creat Consiliul pentru statistică, aprobate componenţa şi Regulamentul Consiliului.
BNS
Controlul financiar şi aspectele aferente
(42)
Administrarea raţională şi controlul finanţelor publice
Promovarea dezvoltării capacităţilor administrative adecvate în scopul prevenirii şi combaterii eficiente a fraudelor şi altor infracţiuni ce afectează fondurile naţionale şi internaţionale, inclusiv crearea unor structuri funcţionale cooperante, incluzînd toate entităţile relevante la nivel naţional.
Întru prevenirea cauzării prejudiciului statului şi luarea de măsuri concrete şi eficiente pentru recuperarea acestui prejudiciu Curtea de Conturi conlucrează, în baza acordurilor de colaborare cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate şi remite Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei materialele corespunzătoare.
Prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr. 15 din 23 martie 2007 s-a aprobat Planul de măsuri pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei pe anul 2007. În perioada de referinţă au avut loc trei şedinţe ale Consiliului consultativ permanent pentru examinarea preliminară a materialelor controalelor Curţii de Conturi, în componenţa căruia sînt incluşi reprezentanţi ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). În urma examinării preliminare a materialelor controlului de către Consiliul consultativ, Curtea de Conturi a decis să remită Centrului materialele a trei controale. Au fost remise materialele controlului asupra plenitudinii încasării bunurilor materiale şi a mijloacelor financiare în folosul statului în urma executării deciziilor judiciare.
CC
CCCEC
Asigurarea cooperării eficiente cu instituţiile şi autorităţile comunitare relevante în cazul verificărilor în teren şi inspecţiilor cu referinţă la managementul şi controlul fondurilor UE
În contextul pregătirii formatorilor şi organizării cursurilor de instruire în domeniul controlului intern şi auditului intern au fost organizate seminare cu participarea angajaţilor aparatului central şi structurilor teritoriale ale Serviciului Control Financiar şi Revizie, fiind instruite 74 de persoane.
Serviciul Control Financiar şi Revizie în cadrul seminarelor organizate de Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, a prezentat un curs de iniţiere privind managementul financiar, controlul intern şi auditul intern în sectorul public, la care au participat 98 angajaţi ai organelor administraţiei publice centrale, inclusiv: şefi de direcţie, secţie din organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, angajaţii Curţii de Conturi, consultanţi în probleme de secretariat din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale. Au fost organizate cursuri de perfecţionare profesională cu tematica controlului intern şi auditului intern în sectorul public în cadrul Centrului de perfecţionare a cadrelor al Colegiului financiar-bancar „A. Diordiţa” la care au participat 38 persoane. În perioada 26-30 martie 2007 Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, în comun cu Serviciul Control Financiar şi Revizie a organizat seminarul de instruire cu tema „Eficientizarea mecanismelor de efectuare a controlului intern şi auitului intern în cadrul autorităţilor publice”, la care au participat 17 angajaţi ai Serviciului şi 19 specialişti în domeniu, angajaţi ai Curţii de Conturi, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Direcţiei generale finanţe a Consiliului municipal Chişinău, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Centrului Naţional de Medicină Preventivă, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciului de Informaţii şi Securitate.
MIN FIN
Perfecţionarea administrării finanţelor publice şi asigurarea transparenţei prin modernizarea Sistemului de Conturi Curente existent, efectuarea unui audit adecvat al veniturilor şi cheltuielilor bugetare în conformitate cu sugestiile Studiului Băncii Mondiale privind managementul economic public. Extinderea Sistemului de Conturi prin includerea în bugetul public naţional al bugetului asigurărilor sociale, fondurilor de asigurare medicală obligatorie, resurselor speciale, fondurilor extra-bugetare. Crearea şi implementarea unui sistem informaţional integrat pentru managementul finanţelor publice.
Întru achiziţionarea Sistemului Informaţional de Management Financiar (SIMF) al finanţelor publice, a fost anunţat pe 2 martie 2007 concursul pentru procurarea Sistemului sus-menţionat.
Între realizarea obiectivelor de instalare, parametrizare şi testare a noului SIMF, preconizate pe parcursul perioadei în cauză, a fost stabilit termenul de prezentare a ofertelor pentru 1 iunie 2007. La moment Comisia de evaluare analizează ofertele prezentate.
Conform calendarului stabilit a fost elaborat proiectul structurii Planului de conturi al evidenţei contabile în sectorul public şi prezentat grupului de lucru spre examinare.
Ulterior, a fost întocmit tabelul relaţional dintre proiectul clasificaţiei bugetare şi proiectului planului de conturi unic pentru sectorul public.
MIN FIN
Controlul Financiar Public Intern
Dezvoltarea unei strategii şi a unui document de reglementare pentru sistemul de control financiar intern (contabilitatea managerială şi auditul intern )
În baza Hotărîrii Guvernului nr. 489 din 03.05.2007 cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 667 din 27.05.2005, a fost creată Direcţia centrală de armonizare a sistemului de audit intern şi control intern. În iunie 2007 a fost elaborat şi prezentat Ministerului Finanţelor spre coordonare proiectul Strategiei de Dezvoltare a Controlului Financiar Public Intern.
MIN FIN
Stabilirea unui cadru legislativ pentru controlul financiar public intern
Conform Ordinului comun „Cu privire la crearea grupului comun de lucru pentru coordonarea elaborării Standardelor de audit” nr. 96 din 29.05.2007 al Curţii de Conturi şi nr. 57 din 31.05.2007 al Ministerului Finanţelor, a fost creat grupul comun de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Curţii de Conturi şi Serviciului control financiar şi revizie în vederea elaborării Standardelor naţionale de audit intern în sectorul public.
MIN FIN
Armonizarea graduală cu metodologiile şi standardele acceptate la nivel internaţional (Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC), Institutul de Audit Intern (IIA), Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit INTOSAI), precum şi cu cele mai bune practici UE privind controlul şi auditul veniturilor, cheltuielilor, patrimoniului şi responsabilităţilor publice.
Pe parcursul perioadei au fost organizate seminare cu tematica privind sistemul de control intern şi audit intern în sectorul public. În ianuarie 2007 la seminarele organizate au participat 74 angajaţi ai aparatului central şi structurilor teritoriale ale Serviciului Control Financiar şi Revizie, inclusiv:
2-3 ianuarie 2007, au participat 22 persoane, angajaţii aparatului central al Serviciului şi ai Direcţiei control financiar şi revizie Chişinău;
4-5 ianuarie 2007, au participat 15 persoane, angajaţii Direcţiilor Bălţi, Edineţ şi Soroca, seminarul fiind organizat în cadrul Direcţiei control financiar şi revizie Bălţi;
18-19 ianuarie 2007, au participat 27 persoane, angajaţii Direcţiilor Chişinău, Hînceşti, Căuşeni, Ungheni şi Orhei;
1-2 februarie 2007, în incinta Direcţiei control financiar şi revizie Cahul au fost instruite 10 persoane, inclusiv angajaţii Direcţiei UTA Găgăuzia.
În februarie 2007, în cadrul seminarelor organizate de Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, Serviciul Control Financiar şi Revizie a prezentat un curs de iniţiere privind managementul financiar, controlul intern şi auditul intern în sectorul public, la care au participat 98 angajaţi ai organelor administraţiei publice centrale, inclusiv:
22 februarie 2007, au participat şefii de direcţie, secţie din organele centrale de specialitate ale administraţiei publice - 29 persoane;
26 februarie 2007, au participat angajaţii Curţii de Conturi – 30 persoane;
28 februarie 2007, au participat 39 persoane, consultanţi în probleme de secretariat din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale.
În perioada 12-23 martie 2007 au fost organizate cursuri de perfecţionare profesională la Centrul de perfecţionare a cadrelor al Colegiului financiar-bancar „A. Diordiţa” la care au participat 38 persoane. Angajaţii au studiat tematica controlului intern şi auditului intern în sectorul public. În afară de aceasta, au fost abordate aspecte ce ţin de realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei.
În perioada 26-30 martie 2007 Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, în comun cu Serviciul Control Financiar şi Revizie a organizat seminarul de instruire cu tema „Eficientizarea mecanismelor de efectuare a controlului intern şi auitului intern în autorităţile publice”, la care au participat 17 angajaţi ai Serviciului şi 19 specialişti în domeniu, angajaţi ai Curţii de Conturi, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Direcţiei generale finanţe a Consiliului municipal Chişinău, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Centrului Naţional de Medicină Preventivă, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciului de Informaţii şi Securitate. De menţionat, că acest seminar, în anumită măsură a contribuit la armonizarea activităţii de control intern şi audit intern în instituţiile nominalizate.
MIN FIN
Auditul Extern
1. Asigurarea creării şi funcţionării adecvate a unei Instituţii Supreme de Audit independente în conformitate cu standardele internaţionale şi ale UE privind cele mai bune practici ale auditului extern (standardele INTOSAI – Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit)
a continuat realizarea obiectivelor Planului de Dezvoltare Strategică a Curţii de Conturi (PDS). Rezultatul principal al activităţii din perioada de referinţă este legiferarea relaţiilor cu donatorii privind acordarea asistenţei tehnice Curţii de Conturi pentru implementarea PDS. La 23 aprilie 2007 a fost semnată Scrisoarea de Grant între Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare şi Republica Moldova prin care s-a convenit să se acorde mijloace financiare conform condiţiilor prevăzute în Scrisoare destinate exclusiv pentru finanţarea Proiectului de asistenţă Tehnică pentru dezvoltarea strategică a Curţii de Conturi a Republicii Moldova. La 21 mai 2007 a fost semnat Acordul de implementare între Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor. Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Guvernului, abilitează Curtea de Conturi să implementeze Proiectul în conformitate cu prevederile Scrisorii de Grant. La 26 ianuarie 2007 a fost semnat Acordul între Curtea de Conturi a Republicii Moldova şi Oficiul Naţional de Audit din Suedia, care prevede implementarea unui proiect de cooperare orientat spre consolidarea capacităţii Curţii de Conturi ca instituţie supremă de audit pe perioada anilor 2007-2009. Ambele acorduri sînt active şi prevăd acordarea unei asistenţe nerambursabile pînă la finele anului 2009. În conformitate cu înţelegerile anterioare, sectoarele de activităţi ale Planului de Dezvoltare Strategică sînt completamente acoperite de aceste acorduri, rolul de partener principal revenindu-i Oficiului Naţional de Audit din Suedia. Activităţile principale care urmează a fi realizate sau sunt în curs de realizare cu suportul ONAS ţin de domeniile:
- elaborarea cadrului legal;
adoptarea şi implementarea standardelor, instrucţiunilor şi manualelor privind auditul de regularitate;
- introducerea auditului de atestare;
- efectuarea anuală a unor audite tematice în domeniul managementului financiar public;
- dezvoltarea relaţiilor cu Parlamentul şi Guvernul;
- stabilirea unor procese de susţinere internă suficientă a activităţii de audit;
- introducerea unei abordări moderne de audit;
- dezvoltarea relaţiilor internaţionale.
Se definitivează procesul elaborării proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Întru asigurarea procesului de armonizare a proiectului de Lege cu acquis-ul comunitar a fost creat un grup de lucru care asigură îndeplinirea de către Curtea de Conturi a angajamentelor obligatorii în cadrul procesului de integrare europeană, a activităţii privind executarea de către Curte a sarcinilor de domeniu în cadrul politicii integrării europene a RM, precum şi coordonarea acestuia cu responsabilii de monitorizarea activităţilor de integrare europeană a RM. În acest context au fost prezentate Centrului de Armonizare a Legislaţiei pe lîngă Ministerul Justiţiei propuneri de compatibilitate a proiectului de Lege cu unele acte comunitare.
De comun cu experţii ONAS s-a iniţiat promovarea în Parlament a noii Legi privind Curtea de Conturi fiind preconizate întruniri cu Comisia pentru politica economică, buget şi finanţe şi alţi actori-cheie pentru prezentarea conceptului creării unei instituţii supreme de audit şi bazele normative de activitate.
Pentru acordarea asistenţei tehnice Banca Mondială administrează Fondul Fiduciar format de DFID (Departamentul pentru Dezvoltarea Relaţiilor Internaţionale al Guvernului Marii Britanii) şi Guvernul Olandei. Proiectul Băncii Mondiale cuprinde următoarele sectoare:
Oferirea asistenţei tehnice şi bunurilor pentru proiectarea noilor sisteme de management al businessului, introducerea funcţiilor de auditare internă, achiziţionarea şi instalarea echipamentului IT şi dezvoltarea capacităţii de utilizare a acestor sisteme.
Dezvoltarea capacităţii personalului Curţii de Conturi în realizarea auditelor de performanţă.
Dezvoltarea şi îmbunătăţirea abilităţilor şi practicilor resurselor umane ale Curţii de Conturi pentru promovarea unei responsabilităţi mai mari, schimbul de cunoştinţe şi planificare a carierei, şi oferirea asistenţei tehnice referitor la n managementul strategic managerilor Curţii de Conturi pentru a asigura o administrare mai bună a entităţii.
Dezvoltarea capacităţii de consolidare a personalului şi membrilor Comisiei parlamentare pentru buget din Moldova în ceea ce priveşte revizuirea informaţiilor analitice cu privire la condiţia managementului financiar public şi a contabilităţii şi ridicarea nivelului de conştientizare privind problemele legate de managementul financiar public.
În perioada de referinţă, de comun cu experţi ai Oficiului Naţional de Audit din Marea Britanie, au fost elaborate şi aprobate strategiile privind tehnologiile informaţionale şi resurselor umane - componente ale Planului de Dezvoltare Strategică.
Întru realizarea obiectivelor PDS în cadrul Curţii de Conturi:
- a fost creat un grup de lucru care, de comun cu un expert al Oficiului Naţional de Audit din Suedia, continuă să elaboreze o nouă lege privind Curtea de Conturi;