Raportul privind implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə21/28
tarix02.11.2017
ölçüsü1,53 Mb.
#28031
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   28

(53)

Droguri
Consolidarea continuă a luptei împotriva traficului cu droguri, inclusiv a traficului cu substanţe chimice şi precursori, precum şi împotriva abuzului de droguri în special prin prevenire şi reabilitare, conform art. 76 al APC




Continuarea implementării Convenţiei ONU din 1988 privind Traficul Ilicit al Substanţelor Narcotice şi Psihotrope


Se realizează

În cadrul măsurilor aprobate, în scopul respectării angajamentelor faţă de organismele internaţionale privind implementarea Convenţiei ONU din 1988 contra traficului ilicit de substanţe narcotice şi psihotrope, completării cadrului juridic intern în domeniul reglementării activităţilor ce ţin de circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor, Parlamentul Republicii Moldova a operat modificări şi completări în Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul cu privire la contravenţiile administrative care cuprind norme juridice îndreptate la reprimarea traficului şi consumului ilicit de droguri în conformitate cu cerinţele stipulate în art. 3 al Convenţiei ONU din 1988.


Guvernul Republicii Moldova, urmărind scopul implementării continue a prevederilor Convenţiilor ONU din 1961, 1971 şi 1988 cu privire la substanţele narcotice, psihotrope şi combaterea traficului ilicit al acestor substanţe a elaborat şi aprobat următoarele acte normative:

  • Hotărîrea Guvernului privind tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova al substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor

  • Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Cerinţelor tehnice faţă de încăperile şi obiectivele în care se păstrează substanţe narcotice, psihotrope şi/sau precursori.

  • Hotărârea Guvernului privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora.

  • Hotărârea cu privire la implementarea Sistemului informaţional automatizat "Nomenclatorul de stat al medicamentelor" .

  • Hotărârea privind aprobarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope.

Având obiectivul combaterii narcomaniei în Republica Moldova, Guvernul prin hotărîrea sa nr. 314 din 17 martie 2007 a aprobat Planul de acţiuni cu privire la combaterea narcomaniei şi narcobusinessului în anii 2007-2009. Acest document vine să completeze cadrul organizatoric şi de coordonare a activităţilor organelor de specialitate în profilaxia narcomaniei, preîntâmpinarea şi reprimarea traficului de droguri, conţine mai multe obiective, dintre care: ajustarea cadrului juridic şi normativ la standardele internaţionale, sporirea eficienţei activităţilor educaţionale de profilaxie a consumului de droguri, diminuarea indicilor de consum şi trafic de substanţe narcotice în baza unui parteneriat social eficient, sporirea abilităţilor de informare şi comunicare în problema consumului şi traficului de substanţe narcotice. Planul menţionat conţine 69 activităţi, accentul principal fiind orientate la profilaxia consumului de droguri.


Are loc modernizarea laboratorului criminalistic. (oferirea unui cromatograf cu gaze/mass detector pentru laboratorului criminalistic al DTC a MAI, oferirea unui spectrofotometru pentru laboratorul criminalistic (în conformitate cu fondurile disponibile, oferirea echipamentului pentru modernizarea laboratoarelor regionale (în comisariatele de poliţie raionale, instruire de Control la Frontieră pentru poliţia transporturi, echipament pentru a fi distribuit în mod egal între Sediul Principal Chişinău şi cele trei oficii regionale ale Poliţiei Transporturi din Ungheni, Ocniţa şi Bender, etc)
Ţinând cont de schimbările care s-au produs atât în dinamica, cât şi în structura criminalităţii, conform cerinţelor p. 1.4 al HG nr. 314 din 17 martie 2007, MAI a revizuit şi aprobat criterii noi de evaluare a rezultatelor activităţii antidrog, ca indici de bază fiind stabiliţi: cantitatea şi tipul drogurilor sechestrate, numărul realizatorilor traşi la răspundere, laboratoarele clandestine depistate şi lichidate, depistarea producătorilor materiei prime şi cantitatea de plante cu conţinut narcotic nimicite.
Au fost duse tratative cu Programul de asistenţă şi prevenirea abuzului şi traficului de droguri „BUMAD Moldova", în rezultatul căruia în urma licitaţiei efectuate, Laboratorul de cercetare a substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor din cadrul Direcţiei tehnico-criminalistice a fost dotat cu un cromatograf în gaze de tip „Finighan". Acest cromatograf permite soluţionarea unui şir de întrebări, legate de cercetarea substanţelor narcotice, psihotrope, toxice şi a preparatelor medicamentoase.
De asemenea au fost duse tratative cu consultantul Uniunei Europene pe linia asistenţei şi prevenirii abuzului şi traficului de droguri, în rezultatul căror Laboratorul de cercetare a drogurilor a Secţiei examinări speciale a Direcţiei tehnico-criminalistice a fost dotat cu calculatoare, imprimante şi scanere.
În comun cu Centrul Virtual Naţional SECI/GUAM al MAI au fost duse
tratative cu organismele internaţionale în vederea asistenţei privind asigurarea
Direcţiei tehnico-criminalistice cu mostre pure de comparaţie, a substanţelor narcotice şi psihotrope pentru cromatograful în gaze.


MAI




Elaborarea Strategiei naţionale anti-drog


Realizat

Strategia antidrog a Ministerului Afacerilor Interne a fost aprobată. Şi în prezent se implementează.




MAI

PG

SIS

SV




Elaborarea şi implementarea programelor de prevenire şi de tratament a dependenţilor de droguri.


Pentru a avea un program clar de acţiuni în domeniul drogurilor, MAI a elaborat şi implementează conceptul strategic în profilaxia narcomaniei, preîntâmpinarea şi reprimarea traficului ilicit de droguri pe o perioadă de trei ani, care a fost aprobat prin Ordinul MAI.
Totodată, întru reacţionarea la provocările criminalităţii transfrontaliere şi reprimării eficiente a contrabandei cu substanţe narcotice, psihotrope sau precursori prin intermediul transportului feroviar, organele de specialitate cu abilităţi în reprimarea traficului de droguri ( MAI; SIS; SV; SG; PG şi MTGD) au elaborat şi semnat un Plan de acţiuni comune.
Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului a fost adoptată la 26.07.07, nr.190-XVI. Prin Decretul Preşedintelui nr. 1296-IV din 29.08.07 Legea prenotată a fost promulgată
În scopul profilaxiei narcomaniei, preîntîmpinării şi reprimării traficului de droguri în 2007 au avut loc următoarele acţiuni:

Seminarului „Colectarea şi interpretarea indicatorilor de prevalenţă a consumului şi infracţiunilor ce ţin de traficul drogurilor”;

Seminarului „Coordonarea activităţii cu grupurile vulnerabile”, la care au participat 8 organizaţii non-guvernamentale, 6 reprezentanţi ai ministerelor şi 6 reprezentanţe internaţionale ce activează în domeniu.

Având obiectivul combaterii narcomaniei în Republica Moldova, Guvernul prin Hotărîrea sa nr. 314 din 17 martie 2007 a aprobat Planul de acţiuni cu privire la combaterea narcomaniei şi narcobusinessului în anii 2007-2009. Acest document vine să completeze cadrul organizatoric şi de coordonare a activităţilor organelor de specialitate în profilaxia narcomaniei, preîntâmpinarea şi reprimarea traficului de droguri, conţine mai multe obiective, dintre care: ajustarea cadrului juridic şi normativ la standardele internaţionale, sporirea eficienţei activităţilor educaţionale de profilaxie a consumului de droguri, diminuarea indicilor de consum şi trafic de substanţe narcotice în baza unui parteneriat social eficient, sporirea abilităţilor de informare şi comunicare în problema consumului şi traficului de substanţe narcotice. Planul menţionat conţine 69 activităţi, accentul principal fiind orientate la profilaxia consumului de droguri.





MAI

PG

SIS

SV


Spălarea banilor, crimele economice şi financiare


(54)

Sporirea eforturilor şi cooperării în lupta împotriva spălării banilor, conform art. 66 al APC; asigurarea progresului în eforturile de creare şi implementare a unui regim cuprinzător de luptă împotriva spălării banilor.





1. Dezvoltarea cadrului legislativ necesar, inclusiv în ceea ce priveşte scopul şi natura mandatorie a tranzacţiilor suspecte înregistrate


Se realizează

La 12-13 februarie 2007, conform Planului de acţiuni de implementare a proiectului MOLICO, s-a iniţiat şi desfăşurat Masa rotundă, în cadrul căreia s-au discutat Recomandările experţilor CE şi a proiectului Strategiei naţionale şi Planului de acţiuni pentru anul 2007 referitor la prevenirea şi combaterea spălării banilor si finanţării terorismului.


Proiectele prenotate au fost definitivate, ţinând cont de opiniile participanţilor la această întrunire, inclusiv luînd în considerare opiniile societăţii civile.
Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului a fost adoptată la 13 iunie 2007, nr. 165-XVI, publicată în Monitorul Oficial nr. 117-126/532 din 10.08.07
În conformitate cu Recomandările FATF 40+9, Directivei UE şi a Convenţiei de la Varşovia, şi a concluziilor raportului Moneyval, Moldova a adoptat în iunie 2007 noua redacţie a legii privind prevenirea şi lupta împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului. Legea a întrat în vigoare la 6 septembrie 2007.

Strategia naţională de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului şi Planul de acţiuni de implementare a acesteia au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 632 din 05.06.07.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative a fost înaintat Parlamentului spre aprobare, care este la moment discutat de către Comisiile Parlamentare.

În adresa Centrului a parvenit indicaţia Guvernului nr.1219-392 din 11.09.2007 referitor la modalitatea de realizare în termenele stabilite ale Legii nr. 190-XVI din 26.07.2007 „Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”. Astfel, întru executarea indicaţiei Guvernului s-a organizat o şedinţă la 26 septembrie curent cu participarea instituţiilor abilitate, în cadrul căreia au fost discutate aspectele privind ajustarea actelor legislative departamentale în conformitate cu prevederile legii nominalizate.




CCCEC




2. Consolidarea cooperării între Banca Naţională a Moldovei, instituţiile financiare, alte entităţi relevante, USF şi organele de drept. (poliţie, vamă, procuratură şi justiţie) în scopul sporirii gradului de conştientizare de către instituţiile financiare şi alte entităţi relevante a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce derivă din legislaţia în vigoare.


Se realizează

În scopul asigurării realizării prevederilor Legii nr. 190-XVI aprobată la 26.07.07 „Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului” a fost elaborat noul ghid al activităţilor sau tranzacţiilor care cad sub incidenţa legii nominalizate, proiectul ordinului „Privind raportarea activităţilor sau tranzacţiilor care cad sub incidenţa aceleaşi legi”, proiectul ordinului „Privind lista ţărilor în care are loc fabricarea ilegală a substanţelor narcotice, care nu dispun de norme contra spălării banilor şi finanţării terorismului, care reprezintă un risc sporit din cauza nivelului înalt de infracţionalitate şi corupţie, precum şi lista ţărilor sau zonelor off-shore”.

Astfel, în scopul realizării art. 17 din legea prenotată, a fost elaborat proiectul Ordinului „Privind raportarea activităţilor sau tranzacţiilor care cad sub incidenţa Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului” şi remis spre avizare instituţiilor abilitate (scrisoare nr. 13/2658 din 25.09.07). Prin ordinul respectiv vor fi aprobate Instrucţiunile cu privire la modul de completare şi transmitere a formularelor speciale privind activităţile sau tranzacţiile care cad sub incidenţa legii nr. 190-XVI din 26.07.07, noile formulare speciale pentru entităţile raportoare din domeniul bancar şi nonbancar. Proiectele nominalizate au fost înaintate spre avizare instituţiilor abilitate.

Totodată, ca urmare a aprobării la 26.07.07 a Legii nr. 190-XVI privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului vor fi elaborate şi aprobate unele acte departamentale, care sunt, la moment înaintate spre avizare, şi care, vor contribui la eficientizarea procesului de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului în domeniile menţionate.


Au fost semnate acorduri bilaterale de cooperare între CCCEC cu Ministerul Afacerilor Interne, Banca Naţională a Moldovei şi Serviciul de Informaţii şi Securitate conform cărora părţile vor colabora în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului şi altor infracţiuni atribuite prin schimbul de informaţii întemeiate pe probe pertinente şi admisibile, efectuarea unor măsuri comune şi schimbul de experienţă.

Analiza clientelei băncilor privind calitatea documentaţiei de deschidere a conturilor este efectuată de către BNM în conformitate cu Regulamentul privind utilizarea sistemelor client-bancă, aprobat prin Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.240 din 02.10.2003, acestea fiind ajustate la standardele internaţionale având principiul „Cunoaşte-ţi clientul”. La moment, se elaborează Regulamentele „Cunoaşte-ţi clientul” pentru diferite entităţi raportoare din sistemul non-bancar.




CCCEC




3. Schimbul de informaţii privind Sistemul European existent (Unităţii de Securitate Financiară USF). şi sistemul existent în Moldova referitor la spălarea banilor 


Se realizează

In vederea obţinerii statutului de membru al Grupului Egmont, a fost pregătit şi remis setul de acte, care justifică implementarea recomandărilor Grupului Egmont. In acest sens a fost modificat Regulamentul de activitate al Serviciului de prevenire şi combatere a spălării banilor şi aprobat de către conducerea Centrului. Aprobat ordinul nr. 204 privind unele măsuri suplimentare de identificare a tranzacţiilor suspecte in finanţarea terorismului, înregistrat de către Ministerul Justiţiei la 29.01.07 cu nr. 470 şi publicat in Monitorul Oficial la 02.02.07. Conducerea Centrului a participat la reuniunea Grupului Egmont (Insulele Bermude, 28 mai – 1 iunie), in cadrul căreia Comisia judiciară a Grupului Egmont a prezentat Republica Moldova ca candidat corespunzător cerinţelor de aderare şi acceptare ca membru cu drepturi depline al Grupului Egmont. Centrul a întreprins toate măsurile necesare în vederea obţinerii acestui statut. Insă, aderarea Republicii a fost amânată, motivul fiind unul obiectiv, necorelarea legislaţiei antispălare a banilor cu modificările operate în legislaţie privind liberalizarea capitalului şi amnistierea fiscală.


La moment, în scopul alinierii cu standardele internaţionale în domeniu, legislaţia de prevenire şi combatere a spălării banilor a fost modificată, neconcordanţele fiind excluse. Amendamentele care au fost efectuate la legislaţia de domeniu au fost transmise serviciilor similare din Ucraina, Rusia, Belgia şi Bulgaria. Astfel, ca urmare a studierii lor se preconizează discutarea candidaturii Republicii Moldova la Şedinţele viitoare ale Grupului EGMONT.
In perioada 19-23 februarie a.c. colaboratorii Centrului au participat la cea de-a 22 Şedinţă Plenară a Comitetului MONEYVAL, prima şedinţă comună FATF – Comitetul MONEYVAL, desfăşurată în or. Strasbourg, Franţa, in cadrul căreia a fost prezentat un raport privind progresele naţionale în domeniu. in cadrul Şedinţei Plenare a Comitetului MONEZVAL din 5-8 iunie a.c. a fost coordonată perioada efectuării unei şedinţe preliminare privind apărarea celui de al III-lea raport de evaluare.

La 18-19 septembrie curent conducerea Centrului a participat la prezentarea progreselor privind implementarea si realizarea Planului RM-UE, strategiilor naţionale anticorupţie şi prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Experţii europeni au apreciat realizările in aceste domenii fiind constatate ca pozitive. La fel, reprezentanţii Centrului au fost asiguraţi ca în realizarea planurilor stabilite în aceste domenii vor avea susţinerea Comisiei Europene prin intermediul proiectului MOLICO referitor la toate sarcinile şi măsurile care necesită a fi întreprinse.


In scopul promovării imaginii, stabilirii relaţiilor de colaborare cu structurile similare de peste hotare au fost semnate următoarele Acorduri:

  • Memorandum de colaborare intre Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republici Moldova şi Serviciul de Monitorizare financiară al Georgiei în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită şi finanţare a terorismului;

  • Memorandum de colaborare între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Serviciul de Monitorizare financiară al Croaţiei în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită şi finanţare a terorismului;

De asemenea, a fost pornită procedura internă de iniţiere a negocierilor privind semnarea a Acorduri şi anume:

  • Acord între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republici Moldova şi Serviciul de Investigaţii Financiare al Republicii Kîrgîstan în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită şi finanţare a terorismului;

  • Memorandum de colaborare intre Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republici Moldova şi Centrul Indonezian de Analiză a Raporturilor Tranzacţiilor Financiare în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită şi finanţare a terorismului;

  • Memorandum de colaborare intre Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republici Moldova şi Serviciul de Investigaţii Financiare al Regatului Belgiei în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită şi finanţare a terorismului.

  • Acordul statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente privind contracararea legalizării (spălării) veniturilor provenite din activităţi criminale şi finanţării terorismului.




CCCEC




4. Consolidarea bazei de date inter-instituţionale privind tranzacţiile suspecte

Se realizează

O acţiune prioritară este procurarea hardware, software şi a serviciilor necesare, acest lucru fiind condiţionat de adoptarea noii Legi cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi de amendarea sistemului de raportare. În acest scop, a fost efectuată o vizită a experţilor în tehnologii informaţionale în luna iunie 2007 şi evaluate necesităţile, precum şi lista exactă a componentelor hardware, software şi a serviciilor necesare.

La 20.09.2007 a fost remisă o scrisoare (nr. 13/2621) Consiliului Europei prin care se exprimă importanţa urgentării procurării şi instalării sistemului informaţional necesar Serviciului Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor a C.C.C.E.C.

La moment, s-a iniţiat organizarea tender-ului pentru procurarea soft-ului informaţional necesar, inclusiv sistemul informatic pentru transmiterea on-line a tranzacţiilor limitate, cumulative şi suspecte din partea entităţilor raportoare din domeniul non-bancar.

Centrul a asigurat transmiterea, primirea şi prelucrarea electronică a tranzacţiilor limitate, cumulative şi suspecte, parvenite de la instituţiile financiare – principalii raportori a informaţiei financiare.

Totodată, Serviciul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor dispune de acces on-line, prin transmiterea electronică a informaţiei, la bazele de date a IFPS, Serviciul Vamal, Serviciul Grăniceri, MAI (privind înregistrarea transportului), Oficiul Cadastral, bazele de date MDI.




CCCEC




5. Promovarea aplicării sancţiunilor eficiente împotriva spălării banilor.


Se realizează

CCCEC a elaborat proiectul de Lege de modificare a unor acte legislative (actualmente la Parlamentul RM, înregistrat cu nr. 2471 din 02.07.07), conform căruia (Art. I) Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 29 martie 1985, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

- După articolul 162/14 se introduce un articol nou, care devine articolul 162/15 „Încălcarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”.

Totodată, a fost elaborat Planul de măsuri privind asigurarea securităţii sistemului financiar-bancar din Moldova.



CCCEC




6. Dezvoltarea programelor de instruire pentru personalul USF, judecători, procurori şi alţi angajaţi din domeniu.


Se realizează cu asistenţa SPCSB a CCCEC

In colaborare cu proiectul MOLICO a fost organizată o conferinţă cu genericul “Cooperarea internaţională şi experienţa în domeniile spălării banilor şi finanţării terorismului”, care s-a desfăşurat pe data de 15 martie 2007 în sediul Palatului Republicii.


Întrunirea a avut drept scop mediatizarea domeniului prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, abordând subiecte referitor la tranzacţiile bancare internaţionale, rolul zonelor off-shore în cadrul proceselor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului şi cooperarea internaţională în aceste domenii.
Ulterior, in cadrul asistenţei tehnice oferite de către Comisia Europeană a fost lansat proiectul TAIEX, care se bazează pe implementarea prioritară a prevederilor Planului de acţiuni republica Moldova – uniunea europeană.

In acest context, in perioada 29-30 martie 2007 a fost organizat un seminar cu genericul „Investigarea financiară şi aspectele implementării luptei cu spălarea banilor şi finanţarea terorismului”.

Colaboratorul Centrului a participat la seminarul cu genericul „Implementarea Recomandării Speciale IX”, desfăşurat în oraşul Kiev, Ucraina în perioada 16-18 aprilie 2007. Scopul seminarului a fost studierea celor mai eficiente mecanisme de colaborare a organelor de drept în domeniu combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi consolidarea cooperării organelor de drept şi agenţiilor de forţă din regiune şi ţările vecine în acest domeniu.
În perioada 14-18 mai curent s-a desfăşurat un seminar pentru procurori, ofiţeri de urmărire penală, ofiţeri operativi privind aplicarea legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Seminarul a fost organizat de Banca Mondială, prevăzând instruirea formatorilor in domeniu.
In scopul asigurării informaţionale a Centrului cu datele statistice necesare pentru elaborarea studiilor analitice în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului şi crimelor conexe, în colaborare cu Proiectul MOLICO, au fost testate un şir de programe pentru stabilirea corespunderii necesităţilor specifice pentru analiza datelor.
In cadrul proiectului MOLICO şi în colaborare cu Comitetul Financiar din Ucraina a fost organizat în perioada 16-26 iunie un seminar de studiu cu genericul „Prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului” în or. Kiev, Ucraina cu participarea reprezentanţilor de la Centrul pentru Combaterea crimelor Economice şi Corupţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Generală, Procuratura Anticoruptie, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Serviciul Vamal, Ministerul Justiţiei. Întrunirea respectivă a avut drept scop perfecţionarea specialiştilor din instituţiile publice în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.


MET

MAI


Academia „Ştefan cel Mare




7. Intensificarea cooperării şi promovarea schimbului de informaţii între organele de drept şi cooperarea între Moldova şi organizaţiile internaţionale precum ar fi OECD-FATF şi Consiliul Europei, precum şi cu serviciile corespunzătoare ale statelor membre ale UE şi organele specializate la nivel european.


Se realizează

În scopul promovării imaginii, stabilirii relaţiilor de colaborare cu structurile similare de peste hotare au fost semnate:

- Memorandum de colaborare între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Serviciul de Monitorizare Financiară al Georgiei în domeniul combaterii legalizării (spălării) veniturilor provenite din activitatea ilicită şi finanţare a terorismului;

- Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul combaterii contravenţiilor fiscale;

- Memorandumul de Înţelegere între Guvernele Republicii Albania, Bosniei şi Herzegovina, Republicii Bulgaria, Republicii Croaţia, Fostei Republici Yugoslave Macedonia, Republicii Moldova, Republicii Muntenegru, România şi Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul combaterii corupţiei prin intermediul Iniţiativei Anticorupţie Sud-est Europene.

Schimbul de informaţii este o acţiune prioritară în cadrul realizării Planului de acţiuni RM-UE, iar eficientizarea acestui proces este o sarcină continuă. În perioada de referinţă s-a intensificat schimbul de informaţii financiare, fiind primite un număr de 27 de cereri de informaţii din partea instituţiilor similare străine. De asemenea, au fost transmise un număr de 73 de cereri de informaţii omologilor de peste hotare.




CCCEC

Cooperarea poliţienească şi judiciară




(55)

Adoptarea şi implementarea eficientă a legislaţiei şi măsurilor pentru dezvoltarea aranjamentelor în cadrul cărora cooperarea judiciară ar putea fi oferită şi obţinută din partea altor state.








Ratificarea convenţiilor internaţionale relevante privind cooperarea în drept penal şi civil, iar în cazul în care ele sunt deja ratificate, încurajarea şi susţinerea implementării lor.


Se realizează

Convenţia europeană privind valoarea internaţională a hotărîrilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, a fost ratificată prin Legea nr.19-XVI din 10 februarie 2006.


La 3 noiembrie 2006, Parlamentul a adoptat Legea nr. 320-XVI pentru ratificarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală.
De asemenea, la 1 decembrie 2006, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală.

Procuratura Generală a elaborat propuneri de modificare şi completare a Codului de procedură penală la capitolul asistenţei juridice în materie penală, în vederea asigurării implementării eficiente a implementării Convenţiei europene privind transferul procedurilor în materie penală şi a legii cu privire la asistenţa juridică în materie penală. După discutarea obiecţiilor Procuraturii Generale, Guvernul a decis restituirea proiectului în cauză Ministerului Justiţiei pentru reexaminare. Reprezentantul Procuraturii Generale a participat la şedinţa grupului de lucru la Ministerul Justiţiei, susţinând poziţia Procuraturii Generale la acest subiect, care a fost acceptată şi de reprezentantul Curţii Supreme de Justiţie. La situaţia existentă la zi, proiectul legii de modificare şi completare a Codului de procedură penală se află spre examinare la Guvern. În practică, Procuratura Generală asigură preluarea procedurilor penale din statele-membre UE, în baza prevederilor Convenţiei europene privind transferul procedurilor în materie penală, rezultatele proceselor penale fiind aduse de fiecare dată la cunoştinţa părţilor solicitante, în conformitate cu obligaţiile ce derivă din această convenţie, cât şi în baza altor norme internaţionale existente în materie.





PG

MJ

MAI




Explorarea posibilităţilor de cooperare între organele de drept din Moldova, Europol şi (2)Eurojust, în conformitate cu Convenţia privind Europolul şi deciziile relevante ale Consiliului.


Realizat
La 12 februarie 2007 a fost semnat Acordul de cooperare Strategică între Republica Moldova şi EUROPOL. În iulie 2007 Moldvoa a finalizat procedurile interne pentru intrara în vigoare a acordului pentru Republica Moldova. În Prezent EUROPOL şi Moldova implementează acordul.

Actualmente, MAI a început să primească din partea Europolului cereri de asistenţă. Europol acordă asistenţă organelor de drept ale statelor membre preponderent împotriva traficului ilicit de droguri, filierelor de migraţie ilegală, terorismului, contrafacerea Euro şi a altor documente de plată, traficului de persoane inclusiv pornografia infantilă, contrabanda cu automobile, spălării banilor.

La 26 iulie curent, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul Strategic de cooperare dintre RM şi Europol. Actualmente întru realizarea legii de către MAI a fost expediat proiectul Hotărîrii de Guvern privind instituirea a două funcţii care vor îndeplini obligaţiunile de punct de contact cu Europol. În perioada urmată ratificării acordului, au fost recepţionate patru materiale cu conţinut informativ şi de schimb de opinii cu oficiul European de Poliţie cu sediul la Haga.
Moldova a adoptat legea privind protecţia datelor personale şi la 27 iulie 2007 a intrat în vigoare. Pe parcursul lunii septembrie 2007 Republica Moldova va informa Secretariatul Consiliului Europei privind îndeplinirea condiţiilor articolului 1 al Convenţiei europene pentru protecţia datelor personale care a afost ratificată în 1999. Astfel din momentul acceptului de către secretariatul Consiliului Europei Convenţia va intra în vigoare pentru Republica Moldova.
În aceste condiţii, Moldova este pregătită să lanseze negocierile cu EUROPOL pentru semnarea Acordului Operaţional de Cooperare, precum şi cu EUROJUST pentru semnarea Acordului de cooperare, pînă la expirarea Planului de Acţiuni RM-UE.

Totodată MAI, în vederea continuării dialogului cu prestigioasa organizaţie poliţienească europeană a lansat o scrisoare de invitaţie adresată domnului Max-Peter Ratzel, director în exerciţiu al Europol, de a vizita cît de curînd Republica Moldova pentru a discuta aspecte ale continuării dialogului cu Europol, inclusiv situaţia cu semnarea Acordului Operaţional.


La 18 decembrie 2006, o delegaţie constituită din reprezentatul Procuraturii Generale şi a Ministerului Justiţiei au efectuat o vizită la sediul EUROJUST din Haga (Olanda), în cadrul căreia s-a discutat despre procedurile prealabile iniţierii procesului de negociere în vederea încheierii Acordului de cooperare cu Eurojust.


MAI

PG

MJ




Perfecţionarea cooperării între agenţii şi cooperarea cu alte state în cadrul convenţiilor internaţionale relevante.

Se relizează
În vederea asigurării combaterii criminalităţii, prin prisma convenţiilor internaţionale, sînt organizate operaţiuni speciale (prin intermediul Centrului SECI/GUAM – se asigură schimbul operaţional de informaţii), colaboratorii MAI participă la reuniuni, şedinţe de lucru, precum şi conferinţe internaţionale pe marginea acestei tematici.

Scopul acestor seminare a fost studierea practicii înaintate a altor state în domeniu, stabilirea relaţiilor de cooperare în scopul prevenirii şi combaterii traficului de persoane şi migraţiei ilegale, implementarea în activitatea de serviciu a noilor mecanisme internaţionale în domeniu, studierea noilor tendinţe şi metode de recrutare a victimelor, asistenţa oferită victimelor conform standardelor internaţionale şi asigurarea protecţiei acestora.

S-a stabilit o cooperare eficientă cu toate ţările de destinaţie a traficului şi migraţiei ilegale pentru eficientizarea activităţii în domeniu.


PG

MJ

MAI




4. Dezvoltarea în Moldova a metodelor de analiză a riscurilor comparabile cu cele din UE, în vederea ghidării acţiunilor de implementare a legislaţiei şi prevenirii crimelor.

Se realizează
În cadrul MAI activează direcţia generală a poliţiei Ordine publică, sărinele primordiale a căreia sănt profilaxia generală şi individuală a criminalităţii-ca metode de analiză. Orice subdiviziune destinată combaterii criminalităţii include în componenţa sa servicii de analiză, prognoză şi planificare care studiază în dinamică evoluţiile criminalităţii şi reieşind din situaţia operativă creată şi prognozele de scurtă şi lungă durată elaborează planuri strategice de contracarare a acestui fenomen sau declanşează operaţiuni speciale de verificare (planificate sau inopinate), pentru stabilirea veridicităţii celor incriminate sau prognozate.

PG

MJ

MAI

(56)

Dezvoltarea continuă a cooperării între organele de drept şi judiciare ale Moldovei şi ale statelor membre ale UE





1. Elaborarea unui manual privind cooperarea judiciară între Moldova şi statele membre ale UE şi a unei declaraţii privind „ buna practică” în domeniul unei astfel de cooperări.


Realizat

A fost elaborat şi publicat pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei (www.justice.gov.md) Ghidul privind cooperarea judiciară între Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene. O problemă întîmpinată în acest sens, se referă la traducerea integrală a Ghidului respectiv în una din limbile de circulaţie internaţională (engleză sau franceză).


La 1 decembrie 2006, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea nr. 372-XVI pentru aprobarea Declaraţiei privind bunele practici în asistenţa juridică internaţională în materie penală, care conţine în anexă şi textul acesteia.


MJ




Crearea unei reţele de persoane de contact cu organele de drept din statele membre ale UE în vederea schimbului de informaţii.

Realizat

Au fost desemnate persoanele de contact pentru schimbul de informaţii cu EUROJUST şi EUROPOL.



MJ

PG




Introducerea tehnicilor moderne de investigaţie


Se realizează

Progresul tehnico-ştiinţific înregistrat dictează întreprinderea unor măsuri şi metode noi de investigaţii care se bazează pe noi criterii şi anume:



  • investigarea operativă cu utilizarea tehnicii operative moderne

  • colaborarea cu omologii de peste hotare în vederea stabilirii contactelor cu ofiţerii de legătură ai poliţiei

  • participarea la schimbul de informaţii şi desfăşurarea operaţiunilor speciale.

În acest context se acordă o atenţie deosebită dotării cu tehnică specială a subdiviziunilor destinate combaterii criminalităţii. La fel a fost procurată tehnică criminalistică modernă pentru dotarea laboratoarelor criminalistice. Tehnica procurată permite efectuarea calitativă a activităţii operative de investigaţii precum şi acumularea probelor în procesul de urmărire penală.

În vederea stabilirii contactelor cu reţeaua de ataşaţi poliţieneşti din statele UE au fost organizate un şir de consultări la nivel de miniştri în cadrul cărora au participat şi ofiţeri de legătură ai poliţiei. Astfel au fost stabilite contacte directe şi se efectuează schimbul de informaţii cu ofiţeri de legătură ai Germaniei (în luna septembrie în urma colaborării strînse cu aceştea a fost posibil de documentat activitatea infracţională a unei filiere de migraţiune din Republica Moldova în statele UE), Poloniei, Italiei (către finele anului este planificată desfăşurarea unei operaţiuni speciale mixte moldo-italiene), Franţei, Belgia, etc. Concomitent se colaborează cu ofiţerii de legătură ai statelor SECI prin ofiţerul de legătură al Moldovei la Bucureşti.

Un aspect important în cooperarea regională cît şi o formă modernă de investigaţie reprezintă schimbul de informaţii prin intermediul Centrului Naţional Virtual SECI/GUAM care în perioada a nouă luni a efectuat 622 de solicitări de asistenţă în cadrul cărora au fost realizat un schimb de informaţii în volum de 2511 răspunsuri şi informaţii referitor la diferite cazuri de infracţiuni transfrontaliere. Concomitent se participă la operaţiuni internaţionale declanşate în cadrul GUAM şi anume Perehvat 2007, Narcostorp 2007. la fel în cadrul SECI a fost desfăşurată o operaţiune de livrare de control a drogurilor , cu participarea unui ofiţer sub acoperire al Republicii Moldova.




MAI





Dezvoltarea măsurilor anticorupţie din cadrul organelor de ocrotire a normelor de drept (poliţie, poliţia de frontieră, şi justiţia), inclusiv (2)dezvoltarea Codului de Etică pentru procurori şi judecători şi implementarea Codului de Etică pentru poliţie.


Se realizează

Cu sprijinul Consiliului Europei, în cadrul Programului Comun CoE şi Comisia Europeană a fost elaborat codul de etică al judecătorilor, care va fi adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii în decembrie 2007.


Codul de etică şi deontologie al poliţistului a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 841 din 10 mai 2006. În scopul implementării în activitatea cotidiană a organelor şi subdiviziunilor afacerilor interne a prevederilor Codului nominalizat, a fost emis ordinul MAI nr.190 din 07.06.2006 şi elaborat un Program-pilot care prevede mecanismul de implementare a prezentului Cod.

Au fost introduse o nouă disciplină în cadrul instituţiei de învăţămînt al Academiei Ştefan cel Mare a MAI „Etica şi Deontologia Poliţienească”. A fost publicat Codul de etică şi deontologie al poliţistului în 14.000 de exemplare.

În cadrul cursurilor de pregătire iniţială a corpului de comandă mediu şi a efectivului de trupă în cadrul Institutului de formare profesională continuă şi cercetări ştiinţifice aplicative al Academiei ,,Ştefan cel Mare” a MAI, audienţii sînt familiarizaţi cu prevederile Codului de etică pentru poliţie, interpretarea acestora.

Tematica de instruire continuă a personalului poliţienesc cu privire la dezvoltarea şi propagarea calităţilor deontologice în activitatea de serviciu include studierea următoarelor tematici:



  • domeniul de reglementare, bazele juridice de aplicare ale Codului de Etică şi Deontologie Poliţienească(CEDP)

  • sarcinile şi principiile care guvernează conduita profesională a poliţistului

  • obligaţiile colaboratorului de poliţie conform CEDP.

  • Cu susţinerea Consiliului Europei, au fost organizate un şir de seminare de instruire după cum urmează: ,,Etica Poliţienească”, ,,Etica în poliţie, ,,Managementul: Comunicare şi etica poliţienească”, ,,Transparenţa în activitatea poliţiei prin prisma prevederilor Codului de etică şi deontologie al poliţistului”, ,,Auditul asupra formaţiunii iniţiale şi continue în domeniul eticii în cadrul instituţiilor de învăţămînt a poliţiei Republicii Moldova”

Seminarele menţionate au fost organizate atît în municipiu, cît şi în teritoriu, în cadrul Comisariatelor. În cadrul MAI a fost instituit colocviu diferenţiat pentru colaboratorii MAI pe marginea însuşirii şi interpretării prevederilor Codului menţionat.
Codul deontologic al procurorului a fost adoptat şi se implementează. Codul deontologic al procurorului a fost adoptat şi se implementează. Un nou cod de etică al procurorilor a fost propus pentru adoptare de către Procurorul General în luna septembrie 2007.

MAI

CCCEC

PG

Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2025
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin