Raportul privind implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə23/28
tarix02.11.2017
ölçüsü1,53 Mb.
#28031
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   28




Intensificarea capacităţii tehnice şi administrative în vederea obţinerii statutului de membru cu drepturi depline a JAA. Identificarea posibilităţilor de participare în EASA şi implicarea în Cerul European Unic (Single European Sky).

În perioada 2 - 6 aprilie 2007 la Chişinău s-a aflat grupul de audit al Autorităţilor Aeronautice Unite (JAA), care a verificat corespunderea legislaţiei aeronautice a Republicii Moldova în domeniul certificării, navigabilităţii şi operaţiunilor de zbor la standarde şi normele aeronautice europene. La 6 aprilie 2007 grupul de audit a prezentat raportul iniţial privind rezultatele auditului, prin care cu satisfacţie a menţionat că standardele şi cerinţele Republicii Moldova în domeniul aviaţiei sunt similare celor europene. A.S.A.C. a remis poziţia sa prin care a susţinut concluziile experţilor JAA. Raportul final a fost prezentat Consiliului Directorilor Generali ai statelor membre JAA cu propunerea de a oferi Republicii Moldova statutul de stat - membru cu drepturi depline, începînd din 1 ianuarie 2008. Şedinţa Consiliului se preconizează pentru data de 14 noiembrie curent, iar decizia despre acordare RM a statutului de membru va fi luată în cadrul şedinţei din 6 decembrie curent.

Totodată specialiştii din cadrul A.S.A.C. continuă participarea activa la toate seminarele şi întâlnirile organizate în cadrul JAA, în special cele ce au scopul urgentării procedurilor de integrare.

A fost elaborat, aprobat şi se implementează Planul Naţional de convergenţă şi implementare LCIP pentru anii 2006-2010 în domeniul dirijării traficului aerian şi utilizării spaţiului aerian în conformitate cu strategia ECIP a EUROCONTROL-lului.


ASAC




Cooperarea în domeniul securităţii aeronautice (reguli comune în combaterea terorismului internaţional)

Legea privind Securitatea Aeronautică a fost aprobată la data de 07 aprilie în Parlament şi a intrat în vigoare la 22 iunie 2007 din momentul publicării în Monitorul Oficial

ASAC

(61)

Implementarea măsurilor şi reformelor specifice în sectoarele transportului naval intern şi navigaţiei interne




Implementarea convenţiilor relevante din domeniul transportului maritim internaţional (inclusiv OIM).

Republica Moldova a aderat la următoarele convenţii ale Organizaţiei Maritime Internaţionale:

- Convenţia internaţională privind ocrotirea vieţii umane pe mare din 1974 (SOLAS-74) şi Protocol la ea din 1988;

- Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave din 1973 şi Protocolul la ea din 1978 (MARPOL 73/78);

- Convenţia internaţională asupra liniilor de încărcare din 1966 (LL 1966) şi Protocolul la ea din 1988;

- Convenţia privind Regulile internaţionale pentru prevenirea abordajelor pe mare din 1972 (COLREG 1972);

- Convenţia internaţională asupra măsurii tonajului navelor din 1969 (TONNAGE 1969);

- Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart (STCW 1978) şi Codul de pregătire, brevetare/atestare a personalului navigant şi efectuare a serviciului de cart (STCW Code) din 1995;

- Convenţia internaţională asupra răspunderii civile pentru daunele provocate prin poluarea cu hidrocarburi din 1992 (CLC 1992).

Republica Moldova a aderat la următoarele convenţii Organizaţiei Internaţionale a Muncii:

- nr.92 privind cazarea echipajelor la bordul navei (revizuită), 1949;

- nr.133 privind cazarea echipajelor la bordul navei (dispoziţii complementare), 1970;

- nr. 185 (revizuită) privind actele de identitate ale personalului navigant;

- nr.152 privind tehnica securităţii şi igienei muncii la lucrările portuare.

Republica Moldova a aderat la următoarele convenţii ONU:

- Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, 10 decembrie 1982, Montiago Bay (Jamaica), şi

- Acordul referitor la aplicarea părţii a XI-a Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, 28 iulie 1994.



Pentru implementarea convenţiilor relevante din domeniul transportului maritim şi prevederilor Rezoluţiei A.739 (18) IMO, prin Hotărîrea Guvernului nr.1608 din 30.12.2003 au fost recunoscute un şir de societăţi de clasificare (membre a Asociaţiei Internaţionale a Societăţilor de Clasificare) şi un şir de organizaţii recunoscute care sunt împuternicite să efectueze supravegherea navelor sub Pavilionul de Stat a Republicii Moldova vizînd respectarea prevederilor Convenţiilor Internaţionale din domeniul transportului naval la care Republica Moldova este parte. La fel au fost semnate Acorduri bilaterale între Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi societăţile de clasificare din Franţa, Germania, Rusia, Ucraina, Anglia
Au fost definitivate şi coordonate cu părţile cointeresate Acorduri bilaterale între Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi societăţile de clasificare privind acordarea împuternicirilor la prestarea serviciilor de certificare a navelor sub pavilionul Republicii Moldova (4 societăţi de clasificare: Bureau Veritas – Franţa, Germanischer Lloyd – Germania, Helenic Register of Shipping Grecia, Polish Register of Shipping – Polonia). Cu societăţile de clasificare Shipping Register of Ucraine – Ucraina, Maritime Bureau of Shipping – Cipru, Bulgarian Register of Shipping - Bulgaria au fost semnate acorduri bilaterale.

MTGD




Îndeplinirea funcţiilor de control a statului-port şi statului-pavilion, precum şi a rezoluţiilor Comitetului Protecţiei Mediului Înconjurător OIM privind Securitatea Tancurilor Petroliere.

Pentru implementarea prevederilor convenţiilor menţionate prin Hotărîrea Guvernului nr.1128 din 29 septembrie 2006 a fost instituit organul naţional – Instituţia publică “Căpitănia portului Giurgiuleşti”, care exercită funcţiile de supraveghere şi control din partea „statului-port” şi „statului-pavilion”. De asemenea prin Hotărîrea Guvernului nr.1128 din 29 septembrie 2006 a fost instituit organul naţional – Întreprinderea de Stat “Registrul Naval”, care exercită funcţiile de supraveghere a stării tehnice a navelor fluviale. Aderarea la un şir de instrumente juridice internaţionale şi crearea organului naţional responsabil vor contribui la dezvoltarea ramurii transport maritim în Republica Moldova şi ridicarea nivelului securităţii navigaţiei a navelor sub pavilionul Republicii Moldova. Astfel în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti au fost verificate 2 nave petroliere şi în continuare se va efectua controlul navelor care intră în port.

MTGD




Elaborarea politicii naţionale în domeniul transportului naval intern pentru dezvoltarea acestui sector (inclusiv modernizarea flotei naţionale) şi instituirea administraţiei eficiente.

A fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind navigaţia pe căile navigabile interioare, la 1 noiembrie 2005, la Bucureşti şi care a intrat în vigoare la 16 mai 2006.

La 14 martie 2006, la Kiev, Ucraina, a fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind navigaţia pe căile navigabile interne. Acordul dat a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 417 din 21 aprilie 2006.


La data de 19 aprilie 2007, la Belgrad în cadrul Reuniunii Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre OCEMN a avut loc semnarea Memorandumului de Înţelegere privind dezvoltarea Reţelei de Transport Maritim în regiunea Organizaţiei Cooperării Economice a Marii Negre.
Reparaţia flotei naţionale în RM se efectuează de către Î.S. „Bacul Molovata” şi Portul Fluvial Ungheni. În special, Î.S. „Bacul Molovata” se ocupă de reparaţia navelor fluviale (deja au fost reparate 2 nave fluviale). Portul Fluvial Ungheni se ocupă de reparaţia barjelor şi remorchierelor din dotare.

MTGD




Cooperarea cu UE în vederea armonizării politicii securităţii maritime în baza măsurilor coordonate cu structurile corespunzătoare ale organizaţiilor internaţionale.

Guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărîrile cu privire la implementarea Codului internaţional pentru securitatea navei şi facilităţii portuare din 2002 (Codul ISPS), Hotărârea Guvernului nr.955 din 18 august 2006, precum şi implementarea Codului internaţional de management pentru exploatarea în siguranţă a navelor şi pentru prevenirea poluării (Codul ISM), Hotărârea Guvernului nr.997 din 28 august 2006.

În perioada 25 – 27 iunie 2007 a avut loc întîlnirea reprezentanţilor organelor competente din domeniul transportului naval, Serviciul Grăniceri, Serviciul Informaţie şi Securitate din Republica Moldova cu experţii TAIEX în scopul elaborării actelor normative naţionale pentru implementarea prevederilor Codului internaţional pentru securitatea navei şi facilităţii portuare din 2002 (Codul ISPS) pe teritoriul Republicii Moldova.


În conformitate cu prevederile Codului ISPS a fost elaborat şi pus în aplicare Planul de securitate a Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti, aprobat de Instituţia Publică „Căpitănia Portului Giurgiuleşti”. Planul a fost transmis, avizat şi înregistrat la Organizaţia Internaţională Maritimă. La fel la Organizaţia Internaţională Maritimă a fost stabilită şi înregistrată persoana de contact, în conformitate cu Codul ISPS.



MTGD

(62) ENERGETICA




Elaborarea unui document actualizat privind politica energetică cu indicarea surselor de finanţare şi a termenelor de implementare.

Realizat

În cadrul reuniunii Subcomitetului de Cooperare Moldova-UE nr. 4 „Energie, Mediu, Transport şi Telecomunicaţii, Ştiinţă şi Tehnologie, Instruire şi Educaţie”, care a avut loc la Bruxelles în perioada 4-5 mai 2006, s-a convenit asupra necesităţii actualizării de către Moldova a Strategiei Energetice.

Astfel cu suportul şi expertiza Comisiei Europene a fost elaborat noul proiect al Strategiei Energetice pînă în 2020 (proiectul final fiind remis CE) care a fost aprobat de Guvern la 25 august 2007.

Textul documentului include pe lîngă priorităţile de dezvoltare a sectorului pentru perioada 2008-2020 şi un plan de acţiuni cu indicarea exactă a sumelor necesare, resursele disponibile, precum şi termenii de implementare.

În vederea asigurării implementării documentului în cauză în perioada 24-25 septmebrie la Chişinău s-a desfăşurat o reuniune a donatorilor pentru evaluarea mecanismelor financiare disponbile finanţării Strategiei respective.


MII




Întărirea capacităţii de monitorizare şi prognoză a evoluţiilor în sectorul energetic

Realizat parţial

Principalele organe de monitorizare şi prognoză a evoluţiilor în sectorul energetic, conform Strategiei Energetice, sunt: Ministerul Industriei şi Infrastructurii, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică.

În cadrul Autorităţii naţionale în energetică este creată o subdiviziune responsabilă nemijlocit de monitorizarea programelor şi strategiilor existente, în funcţia căreia intră şi monitorizarea implementării prevederilor documentului dat.

Au fost evaluate mecanismele existente de monitorizare şi prognoză în sectorul energetic – cum ar fi statisticile înregistrate de dispeceratele sistemelor electroenergetic şi cel al gazelor naturale privind volumul livrărilor, consumul etc

A fost elaborat şi aprobat Programul de modernizare a sistemului de evidenţă a energiei electrice de către Î.S. “Moldelectrica”. Actualmente se desfăşoară concursul pentru procurarea utilajului şi echipamentului în sumă de 8 mln.lei. A intrat în faza de implementare proiectul de reabilitare şi modernizare a sistemelor de contorizare, dispecerizare, telecomunicaţii şi transport de energie electrică, lansat în cadrul Proiectului Energetic II, urmărindu-se crearea condiţiilor corespunzătoare pentru continuarea procesului de liberalizare a pieţei electroenergetice.


MII ANRE

(63)

Alinierea treptată la principiile pieţelor interne de energie electrică şi gaze naturale ale UE




Elaborarea - în baza experienţei Republicii Moldova din cadrul Iniţiativei Pieţei Energetice Regionale din Europa de Sud Est („Memorandumul de la tena”) – unei liste de măsuri pentru alinierea treptată la principiile pieţei interne de energie electrică şi gaze naturale a UE, însoţită de termene de implementare şi un plan de finanţare. Aspectele de reciprocitate urmează să fie abordate în mod corespunzător (deschiderea pieţei, normele privind mediul înconjurător).

Realizat

Alinierea treptată la principiile pieţelor interne de energie electrică şi gaze naturale ale UE este determinată de integrarea Republicii Moldova în Comunitatea Energetică din Europa de Sud-est, realizată prin aderarea ţării noastre la Tratatul privind crearea Comunităţii Energetice. În acest sens au fost întreprinse acţiuni susţinute în vederea participării permanente a Republicii Moldova în calitate de stat cu statut de observator la toate evenimentele Comunităţii Energetice.


În baza raportului companiei americane independente „Pierce Atwood”, care a efectuat studiul privind conformitatea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene, inclusiv a Tratatului Comunităţii Energetice (studiul dat a fost efectuat în cadrul realizării proiectului Băncii Mondiale „Energetic II”).

Cu asistenţa proiectului TACIS de asistenţă a implementării PARMUE a fost elaborată Lista de măsuri de apropiere treptată la principiile pieţelor interne de energie electrică şi gaze naturale ale UE, document prezentat Comisiei Europene în cadrul reuniunii de la Bruxelles din 4 mai 2006 a Subcomitetului nr.4 de Cooperare RM-UE. Concomitent, raportul în cauză a constatat că starea lucrurilor în sectorul energetic la compartimentul legislaţie este la un nivel satisfăcător.




MII

ANRE




Evoluţiile legate de preţul la energie şi reformele tarifare îndreptate spre eliminarea distorsiunilor; îmbunătăţirea ratei de colectare a facturilor.

  1. A fost aprobată noua metodologie de calul a tarifelor pentru energia electrică, în consultare cu principalii parteneri intenaţionali




  1. A fost elaborată şi implementată legislaţia secundară privind diferenţierea tarifelor pe nivel de tensiune, de reglementare a activităţii consumatorilor eligibil, a condiţiilor de eligibilitate. De menţionat că aceste reglementări care prevăd şi liberalizarea totală a pieţei energie electrice pînă în 2015 sunt în deplină concordanţă cu prevederile Tratatului Comunităţii Energetice

Pentru liberalizarea efectivă a pieţei de energie electrică a fost implementat mecanismul acreditării consumatorului eligibil, a fost deschisă piaţa pentru consumatorii mari alimentaţi de la reţelele de înaltă tensiune (35 şi 110 Kv). La ora actuală piaţa de gaze naturale şi petrol este complet liberalizată.

Rata de colectare a facturilor la energia electrică a crescut de la 97% în anul 2004, la 99,4% în anul 2006, la gazele naturale de la 88% în anul 2004, la 92,2% în anul 2006. Problema restanţelor la plăţi în anii precedenţi a fost condiţionată de situaţia social-economică temporară în ţară.

Întru stabilirea unui set de reguli şi norme în vederea asigurării accesului utilizatorilor la reţele electrice, de către ANRE a fost aprobat capitolul Consumuri tehnologice al Normele tehnice de regleentare ale reţelelor electrice şi cel al reţelelor de gaze, regulile pieţei de gaze, regulamentul privind măsurarea energiei electrice în scopuri comerciale. Au fost elaborate şi se află în ultimul stadiu de dezbateri Codul tehnic de măsurare a gazelor naturale.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la măsurile de protecţie socială a populaţiei în legătură cu majorarea tarifelor la gazele naturale nr 261-XVI din 27.07.2006, care prevede compensarea cheltuielilor suplimentare suportate în legătură cu majorarea tarifelor la gazele naturale prin plata cheltuielilor respective din bugetul de stat direct către Moldovagaz.


ANRE

Guvern






Dezvoltarea în continuare a Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică îndreptată spre independenţa acesteia.

Se realizează - măsură cu caracter continuu

A fost desemnat Directorul General al ANRE, astfel contribuindu-se la consolidarea activităţii Agenţiei

Întru asigurarea dezvoltării Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică, transparenţei şi independenţei efective ale acesteia, Guvernul monitorizează în permanenţă îndeplinirea necondiţionată a legislaţiei cu privire la organul regulatoriu, diminuarea implicării altor organe în activitatea ANRE şi afectării puterii sale de decizie.

Participarea ANRE în cadrul organismelor regulatorii europene este susţinută financiar de USAID prin intermediul NARUC (Asociaţia Naţională a Comisiilor de Reglementare din SUA) şi ERRA (Asociaţia Regională a Reglementatorilor din Europa centrală şi de Est).

Dezvoltarea bazei de reglementare şi perfecţionarea continuă a ANRE se reaizează cu suportul SIDA (Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare şi Cooperare a Suediei)


ANRE

Guvern





Continuarea restructurării sectorului electroenergetic, termic şi de gaze naturale.

A fost realizată în comun de către experţii RM şi UE o evaluare privind situaţia în sectorul energetic din RM, în vederea stabilirii punctelor de referinţă pentru ulterioara cooperare între Moldova şi UE. Evaluarea respectivă a cuprins toate aspectele ce ţin de energetică, accentul fiind pus pe tendinţele sectorului energetic şi politicile de stat în acest domeniu, problemele existente, posibilele căi de soluţionare, s-au discutat modelele de cooperare pe viitor. Aceste chestiuni se examinează şi în cadrul Programului INOGATE în cadrul Iniţiativei de la Bacu privind colaborarea în energetică între Uniunea Europeană, ţările riverane Mării Negre şi Mării Caspice şi ţărilor lor vecine, de grupurile de lucru la şedinţele comune din martie şi iulie curent la Bruxelles. Rezultatul acestor activităţi a găsit realizarea în cadrul Cartei de Parcurs semnate de către miniştrii energeticii ale ţărilor participante, în cadrul celei de-a doua Conferinţe ministeriale pe 30 noiembrie 2006 la Astana.
Întru restructurarea sectorului energetic sunt expuse pentru privatizare un şir de întreprinderi din sector, precum şi 2 centrale electrotermice CET-1 şi CET-2. Pentru privatizarea sunt propuse cinci întreprinderi din sectorul electroenergetic – 2 reţelele de distribuţie şi 3 centrale electrice, însă ultimul concurs investiţional a fost desfăşurat în 2003 fără succes. Reţelele de distribuţie sunt privatizate la nivel de 60% de către compania spaniolă „Union Fenosa”. Statul colaborează activ cu această întreprindere.

În ce priveşte gazele naturale, Guvernul promovează politica liberului acces la piaţa gazelor naturale în baza regulilor de piaţă a gazelor naturale, elaborate de ANRE. Odată cu implementarea proiectului Energetic II, care va finaliza contorizarea sectoarelor electro- şi termoenergetic, piaţa energetică a Moldovei va fi pregătită pentru liberalizare totală, adică va fi mai atractivă pentru investitorii străini.

Problema restanţelor la plăţi în anii precedenţi a fost condiţionată de situaţia social-economică temporară în ţară. Astăzi achitarea serviciilor prestate în sectoarele electroenergetic, şi gaze naturale se află la un nivel satisfăcător. Întru stabilirea unui set de reguli şi norme în vederea asigurării accesului utilizatorilor la reţele electrice a fost aprobat în şedinţa publică a Consiliului de Administraţie al ANRE nr.190 din 30.08.2005 capitolul Consumuri tehnologice al Codului tehnic al reţelelor electrice şi cel al reţelelor de gaze, regulile pieţei de gaze.

De către S.A. „Termocom” se efectuează o serie de măsuri tehnice care sunt îndreptate spre majorarea esenţială a eficienţei sistemului centralizat de încălzire şi anume:

Întru micşorarea pierderilor de căldură în reţelele termice anul curent au fost montate 18,4 km de conducte preizolate dotate cu sisteme de depistare a scurgerilor, în total fiind instalate 63,7 km.

De asemenea, S.A. „Termocom” a implementat un nou Sistem Automat de Monitorizare a reţelelor de distribuţie a energiei termice, ce va permite controlul „on line” a parametrilor de lucru aşa ca: presiunea, temperatura şi fluxul în diferite puncte, astfel depistînd sectoarele în care au loc scurgeri sau pierderi de temperatură. Odată cu începerea perioadei de reparaţie şi pregătire către sezonul rece a anului a început şi procesul de modernizare a punctelor termice centrale.




ANRE

MII




Participarea la evenimentele UE în domeniul energetic.

Republica Moldova participă activ la toate reuniunile internaţionale privind cooperarea în domeniul energetic (în cadrul GUAM, INOGATE şi altele) unde, printre altele, se discută şi posibilităţile de construcţie a unor gazoducte magistrale transfrontaliere. La etapa actuală nu a fost definitivat nici un proiect de gazoduct de aşa categorie, cu participarea Republicii Moldova.

Pe data de 17 noiembrie 2006 Moldova a fost acceptată în unanimitate în calitate de ţară observator la Tratatul Comunităţii Energetice din Europa de Sud-Est (TCE), care a intrat în vigoare la 01 iulie 2006. Pe data de 19 ianuarie 2007, autorităţile moldoveneşti au transmis cererea de aderare la TCE în calitate de membru cu drepturi depline.

La 29 iunie în cadrul reuniunii Ministeraile a Comunităţii Energetice a fost luată decizia de a acorda Republicii Moldova statutul de membru cu drepturi depline pînă la sfărşitul anului 2007.

De asmenea au fost demarate în comun cu partea ucraineană procedurile de conectare la UCTE.





MII

ANRE

(64)

Progresele privind reţelele electrice




Reducerea substanţială a pierderilor de reţea (în special reţele electrice şi termice).

În perioada de raportare s-a întreprins un şir de acţiuni de ordin tehnic şi organizatoric, cum ar fi: (i) optimizarea schemelor de alimentare prin înlocuirea transformatoarelor cu capacitate corespunzătoare; (ii) înlocuirea branşamentelor cu cablu izolat şi instalarea contoarelor de tip revers în exteriorul spaţiilor rezidenţiale; (iii) reconstrucţia reţelelor de distribuţie de 0,4 kV cu cablu izolat şi (iv) deconectarea consumatorilor răuplatnici şi achitarea datoriilor istorice, ceea ce a sporit tendinţa de reducere a pierderilor de reţea.

Din fondurile grantului ASDI, actualmente se implementează proiectul pilot de modernizare a sistemului centralizat de încălzire din mun. Chişinău.

Proiectul prevede eliminarea punctelor termice centrale; reconstrucţia reţelelor termice cu 2 ţevi pînă la blocurile locative, folosind ţevi preizolate; pozarea fără canale şi instalarea cu pre-încălzire; instalarea în locul punctelor elevatoare a punctelor termice individuale pentru încălzire şi alimentare cu apă caldă menajeră a fiecărui bloc. Activităţile respective se implementează la 5 blocuri locative anterior alimentate de la 2 PTC.

În urma unor concursuri internaţionale au fost selectate companiile furnizoare de materiale necesare pentru executarea lucrărilor sus menţionate. În prezent S.A. „Termocom” efectuează reconstrucţia reţelelor termice folosind materialele procurate (o mai mare parte a lucrărilor au fost deja efectuate).

Concomitent au fost procurate punctele termice individuale prefabricate pentru blocurile locative menţionate mai sus (producătorul şi furnizorul – Alfa Laval, Suedia). Punctele termice au fost livrate şi în prezent sînt pregătite pentru instalare.

Deasemenea, a fost anunţat un tender internaţional conform procedurilor Băncii Mondiale şi ASDI pentru proiectarea, furnizarea, instalarea, testarea şi darea în exploatare a sistemelor interioare de încălzire şi apă caldă menajeră şi a sistemului de contorizare. Lucrările de instalare se vor efectua în perioada caldă a anului 2008.


Acţiunile întreprinse la reţelele termice, cum ar fi înlocuirea graduală a conductelor magistrale, de distribuţie şi reţelelor termice de cartier cu utilizarea ţevilor prefabricate cu izolaţie din poliuretan şi optimizarea reţelelor au aceeaşi tendinţă, avînd ca scop atingerea unei medii de 6-7% pierderi în reţelele termice.



MII

ANRE

(65)

Îmbunătăţirea transparenţei, siguranţei şi securităţii reţelei de tranzit a gazelor naturale




Reabilitarea şi modernizarea în continuare a reţelei.

Dezvoltarea şi extinderea gazoductelor magistrale şi a gazoductelor- branşamente are loc conform prevederilor Programului Naţional de Gazificare.
Programul se constituie din 3 etape:

Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2025
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin