Raportul stiintific si tehnic (în extenso) responsabilitatea sociala corporativa. Stimularea firmelor romanesti pentru cresterea performantelor de mediu in contextul integrarii romaniei in uniunea europeana director proiect: prof univ dr

Cadrul conceptual

4.2.1 PROTECTIA MEDIULUI SI INSTRUMENTELE RECOMANDATE.

Instrumentul cel mai utilizat in problemele de protectia mediului a fost si este legislatia, ca metoda de reglementare.

Politicile de mediu au ocupat un loc din ce in ce mai important in preocuparile politice si economice ale decidentilor guvernamentali .

In afara de vechile forme de poluare ca exemplu, deversari in apa si in sol, noi forme de deteriorare a mediului au fost constatate, stiind ca acestea nu se limiteaza numai la nivel local dar au consecinte si la nivel international.

Literatura a scos in evidenta cum umanitatea se confrunta cu repercusiunile deteriorarii stratului de ozon, a ploilor acide, a incalzirii climatice si a desertificarii zonelor odata fertile, etc.

Pornind de la conceptul de dezvoltare durabila s-a constatat de-a lungul anilor ca nu se poate disocia politica economica de politica de mediu iar competitivitatea care se va impune pe plan european si la nivel mondial va fi cea care va include si problemele de mediu. De aceea numai prin unificarea politicilor economice si de mediu se vor stabili strategii corecte care sa raspunda imperativelor unei dezvoltari durabile care sa satisfaca si sa raspunda, pe de o parte prezentului, si pe de alta parte cerintelor viitorului. Aceasta este posibil numai in conditiile in care instrumentele folosite in domeniul protectiei mediului pot sa raspunda tuturor problemelor. De aceea s-a trecut prin completarea vechilor instrumente cu altele noi si desfiintarea unor normative care au devenit necorespunzatoare situatiei actuale cand se pune problema restaurarii pe cat mai este posibil a calitatii mediului.

Se stie deja ca la originea poluarii pot fi cauze care tin de lipsa instrumentelor de protectia mediului, de imperfectiunea pietii. Mai precis piata care pune in joc doi actori, furnizorul si consumatorul de bunuri si servicii poate fi asimilata cu o institutie. Desigur aceasta ar functiona bine cand producatorul obtine un bun la cel mai mic pret pentru consumator si cand nu produce efecte negative pentru terti. Poluarea unor resurse ale mediului inconjurator ca apa, aerul care apartin tuturor nu este inclusa de intreprinderi in costul activitatii lor chiar daca aceste resurse sunt gratuite pentru agentii economici si pentru toti indivizii, poluarea producatorilor atrage costuri reale pentru ansamblul societatii constand in costuri de sanatate, de recuperare a apelor, etc., pe care le tratam ca externalitati negative. Acestea sunt efectele imperfectiunii pietei.

Daca piata ar functiona corect si o valoare adaugata s-ar atribui pentru resursa utilizata desigur aceasta va fi mult mai rational folosita. Pentru ca piata sa fie considerata eficace este necesar ca preturile bunurilor sa includa ansamblul de costuri privind mediul si domeniul social.

Pentru aceasta guvernele au in responsabilitatea lor sa urmareasca ca bunurile si serviciile oferite pe piata sa fie socialmente optime. In acest scop autoritatile pot micsora externalitatile negative utilizand diverse instrumente. Cu alte cuvinte cand piata da rateuri, guvernul trebuie sa intervina pentru a o corija.

Unul din mijloacele utilizate in acest sens in mod traditional se manifesta sub forma comanda-control in politicile de protectie a mediului, si a resurselor. Aceasta consta esential in aplicarea de legi, actiuni de control si actiuni de supraveghere.

Prin aplicarea normativelor in vigoare, se impun norme de performanta pe care intreprinderile trebuie sa le respecte. In acelasi timp sunt stabilite si mecanismele de supraveghere pentru respectarea normelor impuse si anume a nivelului maximal de poluare indiferent prin ce mijloace firma le realizeaza. Totusi este destul de greu de determinat nivelul maximal de poluare de aceea aplicarea reglementarilor nu este uniforma rezultand mai mult o negociere decat un control efectiv. Pe de alta parte ministerele de mediu nu au capacitatea de a expertiza in mod stiintific impunerea reglementarilor in mod corect. Pentru eliminarea acestor lacune a reglementarilor, trebuie aduse completari utilizand alte instrumente numite economice.

4.2.2. PROTECTIA MEDIULUI PRIN FISCALITATE SI ALTE MIJLOACE ECONOMICE

Instrumentele economice se bazeaza intotdeauna pe principiile pietii adica utilizarea preturior modificate cu costurile rezultate din obiectivele de mediu pe care le are fiecare agent.

Arthur Pigou este părintele teoriei instrumentelor economice. El gaseste ca preturile de pe piaţa bunurilor si serviciilor trebuie sa reflecte si costurile legate de mediu care se refera la exploatarea incorecta a resurselor, poluarea prin depasirea nivelului optim stabilit, aducând prejudicii la nivel social. Alţi economişti ca Beaumol si Oates preconizează de asemenea ca instrumente economice, redevenţele si subvenţiile privind protecţia de mediu.

Totuşi principiul poluatorul plateste al lui Pigou a fost oficial adoptat de tarile membre a Organizaţiei Comerţului si a Dezvoltării Economice (OCDE) ca fundament economic a politicilor de mediu. Acest principiu beneficiază de o recunoaştere din ce in ce mai larga astăzi .

De asemenea principiul lui Pigou are rolul de a favoriza utilizarea raţionala a resurselor care sunt limitate, evitând distorsiunea in comerţul internaţional si de asemenea a favoriza investiţiile eco, pentru ca mediul sa fie intr-o stare acceptabila. Totuşi acest principiu are si unele limite care consta in neprecizarea montantului poluării si nici cine trebuie sa plătească, producătorul sau consumatorul. Acest principiu care domina politicile de mediu si in general recunoscut de majoritatea tarilor a avut mai mult o importanta teoretica pentru ca aplicarea s-a făcut de la caz la caz,( exemplu Franta, Germania si Tarile de Jos au aplicat sub forma perceperii de redevenţe pentru apele uzate. Aceste redevenţe au avut scopul de a produce încasări la buget dar si de a finanţa serviciile referitoare la gestionarea apei. Acesta este doar un aspect care priveşte poluarea.

OCDE formulează ca principiul poluatorul plăteşte îşi găseşte aplicare uşor in protejarea resurselor pentru a evita epuizarea rapida.

Perceperea taxelor îl va incita pe utilizator in sensul folosirii in mod economic a resurselor. Aceste taxe sunt translatate si in situaţia serviciilor publice care se adresează acelora care beneficiază direct mai mult decât ansamblul contribuabililor.

In general avantajele mijloacelor economice sunt numeroase dar reţinem in special: reducerea la cele mai mici preturi, incita la schimbarea atitudinii întreprinzătorului in special incitarea către inovare pentru performarea producţiei si a reducerii poluării in consecinţa

In cadrul politicii de mediu începând cu anii ’90 se menţionează ca instrumente economice taxele si redevenţele, permisele de emisie, sistemul de consemnare, stimulentele financiare..

4.2.3. TIPUL INSTRUMENTELOR ECONOMICE

Instrumentele economice se numesc aşa pentru ca acestea produc efecte fie pe costuri, fie pe castiguri rezultate din diverse acţiuni ale firmelor.

Când se adresează domeniului protecţiei mediului cu scopul final de a se asigura o dezvoltare durabila se produce fie o creştere a costurilor activităţii respective când are externalitaţi negative fie aceste costuri scad in situaţia când externalitatile nu exista sau sunt minime. Atitudinea fata de aceasta situaţie ramane in exclusivitate in responsabilitatea agentului economic.

Se mai poate interpreta ca aceste instrumente prin supleţea lor au un rol educativ asupra agentului pentru ca acesta din urma este determinat sa-si schimbe atitudinea fata de conservarea mediului si deci fata de externalitatilor negative in sensul minimizarii acestora. Astfel pentru a rezista pe piaţa, agentul economic va fi nevoit sa acţioneze in sensul protecţiei mediului preocupându-se de activitati si de technologii competitive. In caz contrar accentuam ca preţul de piaţa va include in costul activitatii economice si costul social iar externalitatea negativa va fi in fapt internalizata ducând astfel la conceliere, intre interesul colectiv al societatii si interesul întreprinzătorului.

Supleţea instrumentelor economice consta in faptul ca masurile de reglementare(comanda-control) face ca individul sa-si ia singur decizia de ce vrea sa facă pentru ca aceste masuri sa acţioneze in sensul modificării beneficiilor sau a costurilor activitatilor desfasurate.

Se ştie ca literatura pune la dispoziţie mai multe tipuri de definiţii pentru instrumentele economice dar sunt admise unanim doua aspecte fundamentale: functioneaza prin intermediul preturilor si lasă întreprinzătorul sa decidă asupra modalitatilor de acţiune.

In continuare noi vom încerca sa expunem obiectivele instrumentelor economice pentru protecţia mediului din care rezulta atât avantajele cat si inconvenientele.

Principiul major al funcţionarii sistemului de instrumente economice este de a descuraja diferite activitati care aduc prejudicii mediului si încurajarea celor care au o mai mica acţiune degradanta. In acest context puterea publica atribuie, prin intervenţia sa, un preţ care este suficient de ineficace pentru producator.

Noi încercam sa reţinem trei scopuri importante. In primul rând are un rol de prevenire a unei acţiuni de degradare a mediului ca exemplu, garanţia financiara sau redevenţa, etc. In al doilea rând produce o incitare a consumatorului fata de preţul crescut al unui produs sau serviciu care in fapt este un efect a unei activitati dăunătoare.

Si in al treilea rând poate avea si un scop financiar când prin obţinerea de fonduri se pot finanţa activitati de cercetare-dezvoltare sau se procedeaza la refacerea calitatii mediului.

Literatura mai mentioneaza un dublul castig care ar avea ca efect relansarea economiei si a locurilor de munca prin micşorarea taxelor la consumaţie sau pe masa salariala, doar prin introducerea de noi taxe de mediu.

Din perspectiva avantajelor, se considera a fi cel mai important costul redus de depoluare.

Costul activitatii de depoluare diferă de la o sursa de poluare la alta. In aceste conditii si pretul de poluare se aplica in mod diferentiat dupa gradul de degradare care actioneza asupra mediului. Aceste preturi sunt aplicate in cuantum mai mic cand costurile de depoluare sunt mai reduse ceea ce nu face instrumentul comanda-control care aplica tarife uniforme tuturor poluatorilor. Intreprinzatorii care au costurile de depoluare cele mai ridicate prefera taxele sau sa cumpere permise de emisie mai mult decat sa depolueze ceea ce pentru intreprinzatori care genereaza un grad mic de degradare a mediului prefera depoluarea in raport cu taxele.

Noi consideram ca avantajul cel mai important îl constituie incitaţia la inovaţie in scopul reducerii degradării mediului, ca exemplu, reducerea emisiilor ceea ce aduce o creştere a profitului. Dar aceasta atitudine poate sa apăra ca urmare a acţiunii redevenţelor sau permiselor. Când individul accepta sa se conformeze la normele impuse ca urmare a acţiunii principiului comanda-control nu va mai fi tentat sa întreprindă mai mult.

Încasările generate de taxele sau de redevenţele de mediu constituie un alt avantaj care decurge din aplicarea politicilor de mediu care se bazează pe principiul de piaţa. După cum s-a mai precizat aceste fonduri pot fi utilizate pentru programele de ameliorare a mediului sau sa finanţeze diferite organizaţii care au ca obiectiv de activitate acţiuni de protecţia mediului.

In ce consta dezavantajele instrumentelor economice rezida in obstacolele intampinate la aplicarea instrumentelor dar si a lipsei de solutionare a acestora. Una din dificultatile constatate este imposibilitatea de a masura cu precizie, ca exemplu, emisiile care inseamna mai mult decat normele de performanta sau instaurarea de ecotaxe. Aceasta pentru ca o taxa se considera eficienta cand ea actioneaza direct pe activitatea de poluare. Utilizarea instrumentelor economice nu produce o certitudine referitoare la rezultatele obtinute. Reducerea poluarii pe baza unei taxe pentru un produs poluant depinde de rata de taxare si de sensibilitatea consumatorului fata de preturile ridicate impuse pe piata. Daca cumparatorul accepta aceste taxe, instrumentele folosite nu vor avea efect in sensul luarii de masuri pentru ameliorarea mediului. Ca exemplu, daca s-ar dori eliminarea totala a unor substante toxice este posibil ca taxa perceputa sa nu duca la ameliorarea mediului ci din contra poluatorul sa accepte taxa fara a face sa dispara prezenta acestor produse. Pe de alta parte capacitatea de asimilare a ecotaxelor face ca o firma care produce o poluare foarte mare sa continue sa functioneze. Aceasta capacitate de asimilare poate determina ca firmele sa suporte toate costurile suplimentare induse de taxele de mediu si sa continue sa polueze 100% in timp ce altele care sunt in incapacitate de a-si achita taxele sa-si intrerupa definitiv activitatea. Totusi solutia cea mai corecta ar fi atunci cand ambele ar putea reduce la jumatate poluarea ramand in functiune, pastrand locurile de munca.

4.2.4. TIPURILE DE INSTRUMENTE ECONOMICE

Patru instrumente economice pentru politicile de mediu sunt menţionate de OCDE care pot fi: taxele si redeventele, programele de schimb, sistemele de inregistrare, stimulentele financiare. Redeventele pot avea un efect stimulativ pe comportamentul agentului economic daca modificarea exercitata asupra pretului poate determina acest impact. Dar rolul principal consta in obtinerea unor fonduri care sa fie utilizate in lupta contra poluarii si ar putea acorda subventii unor noi invetsitii. Din punct de vedere teoretic redeventele constitue plati in schimbul unui bun sau a unui serviciu asteptat care se deosebesc de taxe. In general taxele sunt plati care se fac datorita degradarii aduse mediului. De cele mai multe ori in practica este dificil de a le distinge. Daca taxele sunt destinate bugetului general al autoritatilor publice, redeventele ca instrument economic pot sa vizeze o incidenta pe afectarea resurselor. Taxele si redeventele pot lua numeroase forme dupa obiectivele vizate:taxele si redeventele pentru emisii, redevente de utilizare, taxe sau redevente pentru produse, taxare cu diferite rate

4.2.4.1. Taxele si redeventele pe emisii

Aceste taxe se refera la volumul de poluare in aer, apa, in sol sau la zgomotul produs. Taxele pe emisii se aplica pentru un singur tip de emisii. Acestea sunt adaptate la situatiile de poluare locale si sunt eficace in special la nivelul producatorului. In fapt acestea constitue o prelevare fiscala.

4.2.4.2 Redeventele de utilizare

Acest tip de incasari sunt fonduri in contrapartida si se utilizeaza direct in ameliorarea calitatii mediului (purificarea apei publice)

Cand aceste plati facute de utilizator acoperă costurile, redeventele de utilizare constituie o aplicare practica a principiului poluatorul plăteşte.

4.2.4.3. Taxe sau redevenţe pe produse

Acest tip de taxe pot fi utilizate când nu se pot aplica in mod direct taxe pe emisii si au rolul de a ameliora externalitatile negative altele decat poluarea. Se refere la produse care utilizeza substante toxice. Uneori se poate aplica pe unitatea de produs utilizat in scopul folosirii rationale si in mod economic. Produsele vizate pentru aplicarea acestor redevente pot fi materiile prime, bunuri intermediare sau bunuri finite destinate consumului final.

4.2.4.4 Taxele de consumatie

Taxele de consumatie se aplica in general cand creste cererea din partea consumatorilor.Un exemplu il constitue vehicolele care au un consum mare sau emana un volum de noxe mai mare decat limitele admisibile.

In cazul materiilor prime un exemplu ar fi carbunele pentru obtinerea energiei, iar ca bunuri intermediare se pot exemplifica substantele chimice necesare obtinerii plasticului. In acest caz se aplica taxa chiar pe intrari iar aceasta poate fi considerata si taxa pe productie.

4.2.4.5. Taxarea la rate diferite

Aceasta taxare rezulta prin aplicare la diferite situatii numite si taxari specifice, taxari indirecte, taxe pe vanzari sau pe valoarea adaugata in vederea protejarii mediului. Asa se explica ca taxarile pentru emisiile provocate de mijloacele de transport sunt aplicate in mod diferit la emisiile cu plumb fata de emisiile fara plumb care sunt mai putin periculoase pentru degradarea mediului. Este in general admis ca utilizarea ecofiscalitatii este necesara pentru a se putea ajunge la un comportament corect fata de natura. Totusi aspectul afectarii pecuniare a gospodariilor dar si compromiterea competitivitatii internationale a intreprinderilor ca urmare a unei fiscalitati crescute privind protejarea mediului poate sa induca un carecater negativ sau regresiv politicilor de protectia a mediului.

Cand efectele unei taxe va fi foarte regresiva este necesar a se prevedea masuri de compensatie pentru populatia cea mai saraca. Paerson si S Smith in studiul lor au aratat efectul taxei pe carbune. Pentru tarile Comunitatii Europene aceasta taxa are un efect redistributiv dar mai putin pentru Irlanda si Marea Britanie unde populatia saraca care este cam 20% este afectata cu mai mult de 2% din bugetul lor total, in timp ce pentru populatia bogata bugetul lor este afectat doar 1%. Conform OCDE sunt propuse fie compensatii atribuite paturii defavorizate sau o degrevare fiscala sau aplicarea unei taxe forfetare. Chiar daca respectarea principilui ‘ poluatorul plateste’ are efectele scontate pe protectia mediului si in general taxele ridicate pot influenta comportamentul individului fata de natura, trebuie totusi avut in vedere si caracterul sau regresiv. O taxa poate sa aiba efecte directe pe cumparaturile gaspodaresti, dar in mod egal poate sa aibe efecte indirecte pentru ca, prelevarea taxele pot sa fie utilizate la ameliorarea efectelor externalitatilor negative.De aceea este foarte important inainte de a se implementa o noua taxa sa se evalueze si efectele.

Ceea ce este important in evaluarea caracterului redistributiv a cheltuielilor unei taxe de mediu este mai degraba aspectul fiscal,.adica cine suporta cheltuiala in final a taxei, si nu incidenta formala de a plati taxa.

In ce consta competitivitatea pe piata internationala a intreprinderilor, aceasta de asemenea poate sa fie afectata atunci cand pretul produselor sunt modificate foarte mult datorita aplicarii politicilor de mediu, comparativ cu produse provenite din tari care nu percep aceste taxe.

In acest caz intervin mai multe aspecte. Intreprinderile sunt impovarate si cu alte taxe in afara de cea de mediu si atunci trebuie sa se corijeze prin atenuarea celorlalte fiscalitati ramanand ca taxa de mediu sa-si atinga obiectivul incitativ pentru protectia mediului. Pentru intreprinderile foarte poluante, inovatia, imbunatatirea tehnologiei prin modernizarea in scopul protejarii mediului poate duce la reducerea ratei de taxare si la cresterea competitivitatii.

Daca pana aici s-a accentuat rolul redeventelor si a taxelor in politicile de mediu, in continuare vom face o trecere in revista si asupra aspectelor care se refera la incitatiile financiare, garantiile financiare, incurajarile fiscale care se aplica la nerespectarea normelor de mediu dar si responsabilitatea cu privire la protectia mediului. In cadrul incitarii financiare pentru nerespectarea normelor si reglementarilor de mediu se ajunge la aplicarea, in general, a amenzilor care au fost de asemenea incluse in mijloacele economice(a se vedea Marea Britanie, tarile Scandinave in Europa, dar si in SUA). O modalitate ar fi depunerea unei cautiuni pana la punerea in practica si respectarea normelor prevazute.

In ce consta garantiile financiare, acestea se utilizeaza de catre intreprinderi pana ele pot face dovada incadrarii in normele de mediu. Daca intreprinzatorul nu se poate incadra in normele impuse atunci guvernul foloseste aceste garantii pentru a corecta externalitatile negative pentru a nu utiliza fonduri publice in care se regaseste aportul fiecarui contribuabil.

Desigur literatura pune la dispozitie si o alta modalitate de a rezolva problemele intreprin derilor pentru respectarea normelor de mediu acestea constand in acordarea de credite. Acest tip de instrument nu este acceptat de OCDE.

De asemenea printre mijloacele economice literatura mai recomanda si includerea responsabilitatii cu privire la mediu. Acest instrument consta in stabilirea unei responsabilitati a poluatorului pentru externalitati, pentru victimele sale. In aceasta situatie numai instanta poate decide daca polutorul este responsabil sau culpabil. Pentru aceasta au fost infiintate asigurarile. Marimea primei este fixata in functie de gravitatea riscului si care are rolul de a reduce acest risc privind mediului inconjurator.

Un sistem de responsabilitati fata de mediu consta si in scaderea valorii actiunii unei proprietati care prezinta risc important de afectare a mediului.

In aceeasi ordine de idei este mentionat sistemul acordarii creditelor pentru activitati cu risc ridicat la mediu cand dobanda este perceputa mai mare decat cea de pe piata.

De asemenea cand se pune drept garantie o proprietate, evaluarea atribuita acesteia poate sa fie mai mica datorita acelor motive de risc a protectiei a mediului.

Sistemul de consemnare a fost introdus de puterile publice care dorind sa reduca deseurile a trecut la recuperarea celor reciclabile. Acel depozit prelevat se ramburseaza odata cu returnarea componentelor reciclabili si care evita si efectuarea care ar contamina cu plumb solul.

In sfarsit se poate consemna ca problematica de mediu este suficient de complexa si ampla atat din punctul de vedere politic, economic si social cand se pune accentul pe dezvoltarea durabila. Din consemnarile noastre, pe scurt se poate trage concluzia ca instrumentele economice pot completa reglementarile directe si ca sunt atat diverse dar si numeroase, Totusi pentru a se obtine un bun rezultat este foarte important ca mai intai sa fie bine definite obiectivele de mediu care trebuie atinse, indeplinite si apoi sa se stabileasca in functie de conditiile concrete si specifice fiecarei tari a se stabili care instrumente cu conotatii de instrumente economice si reglementari trebuie utilizat.

Incurajarea fiscala este un instrument care are rolul de a preveni degradari ale mediului prin incurajarea intreprinderilor pentru a lua masuri privind imbunatatirea activitatii proprii in sensul protejarii mediului ca urmare a reducerii costului activitatilor ecologice contrar masurilor prezemtate care aveau ca strategie cresterea costului poluarii. Acordarea subventiilor directe si diverse credite pentru investitii necesare in lupta contra poluarii sau in activitatea de cercetare dezvoltare au ca efect prevenirea dar nu genereaza încasări si nu respecta principiul poluatorul plăteşte. OCDE nu accepta acest tip de instrument in politica de mediu.

Sistemele de permis schimbabile sunt utilizate mai ales in emisii. In general programle stabilesc un plafon de emisii si elaboreaza permise de emisii la indivizi.

O intreprindere poate sa aleaga sa vanda permise de emisii daca costurile sale marginale de depoluare sunt inferioare valorii pretului de vanzare a alocarilor, permiselor. Aceste permise sunt distribuite gratuit dar sunt greu de administrat.

3. Modelul Econometric si Methoda de estimare

4.3.1. Model econometric

Modelul nostru de alegere calitativa arată că decizia firmelor de a face cheltuielile pentru protecţia mediului, aleasa ca variabila proxi pentru comportamentul responsabil fata de mediu, este influenţată de doua categorii de variabile :

• 
  de reglementare formală – taxele/subventiile Pigouviene şi
  
• 
  caracteristici la nivel de firmă
  

Modelul Probit permite să ia in considerare procesul de luare a deciziilor şi să examineze contribuţia diferiţilor factori la acest proces. Am găsit convenabil utilizarea a 9 variabile explicative, care caracterizează mai bine decizia de a face cheltuieli pentru protecţia mediului:

•