Un elev japonez din Bacau, evacuat dupa dezastrul de la Fukushima, vorbeste perfect limba romana si e olimpic la istorie
Evacuat in anul 2011 dupa dezastrul de la centrala nucleara de la Fukushima, un elev japonez in varsta de 13 ani, care traieste in Bacau, a invatat la perfectie limba romana, a obtinut nota 9,25 la Evaluarea Nationala la Limba si literatura romana si este olimpic la istorie. In doar trei ani de scoala, Kevin Kashiwazaky a reusit aceste lucruri intr-un sat din Bacau, fara nici un minut de meditatii, scrie ZiaruldeBacau.
Destinul lui Kevin Kashiwazaky si al familiei sale s-a schimbat brusc după data de 11 martie 2011, când la Fukushima s-a înregistrat cel mai mare seism din istoria Japoniei şi al doilea de pe continent, cu o magnitudine de 9,0 pe scara Richter, urmat de un violent tsunami. Seismul a provocat şi explozia centralei nucleare din localitate. În urma dezastrului, peste 20.000 de oameni au murit sau au fost daţi dispăruţi, iar peste 160.000 au fost evacuați din localitate și din zonele învecinate ca urmare a riscului ridicat de radiații. Printre ei s-au aflat şi fraţii Kevin şi Marius Kashiwazaky care, împreună cu mama lor, locuiau la mai puţin de 200 de kilometri de Fukushima.
Cei doi fraţi şi-au adunat în grabă strictul necesar şi, împreună cu mama lor, Maria Kievici, au fost îmbarcaţi într-un avion militar românesc şi au ajuns în satul Verşeşti, comuna Sănduleni, pe malul Tazlăului, unde Maria are o soră, pe Gabriela Kievici. În momentul dezastrului, Maria era despărţită de soţul său japonez şi avea dublă cetăţenie, la fel ca şi cei doi copii ai săi, astfel că aceştia au fost consideraţi refugiaţi români.
Cei doi frati auzisera despre Romania doar de la mama lor si nu stiau deloc limba romana. "Ne-am acomodat foarte repede. Cel mai mult ne-a impresionat faptul că aveam multă libertate, mult spaţiu, multă verdeaţă, puteam să mergem unde voiam. Am văzut pentru prima oară animalele, păsările, ne fascinau până şi banalele gâze. Acolo, în şase clase, eram peste 750 de elevi şi profesori, şi totul era foarte rigid, aproape mecanic. Practic, eram nişte roboţi", spun cei doi fraţi, ajunşi dintr-un apartament de oraş din Japonia intr-un sat de pe malul Tazlăului.
Cei doi şi-au continuat studiile la şcoala din sat, unde au repetat un an pentru echivalarea claselor, iar în trei ani au ajuns primii din şcoală. "Nu ştiau niciun cuvânt în limba română şi le-a fost foarte-foarte greu. Kevin doar înţelegea vag câte ceva, dar nu ştia să scrie şi să citească. Toate notiţele şi le lua în japoneză, apoi venea acasă, le traducea şi le rescria în limba română. Efectiv ca un elev de clasa întâi", spune Gabriela Kievici, mătuşa la care cei doi fraţi locuiesc în prezent.
Ceea ce la început părea de neimaginat s-a întâmplat şi în doar trei ani, cei doi fraţi au devenit premianţi. Acum vorbesc şi scriu perfect româneşte, Kevin este chiar olimpic la istorie, iar Marius îi calcă pe urme. Cu media generală de 9,37, Kevin va fi din acest an elev la Colegiul Vasile Alecsandri din Bacău, vrea să termine o facultate şi să devină translator, iar Marius visează să ajungă biolog marin. Ei spun că s-au îndrăgostit de România şi că nu s-ar mai întoarce niciodată de unde au plecat.
Potrivit ZiaruldeBacau, mama celor doi baieti a plecat la lucru in strainatate, ei aflandu-se in prezent in grija matusii. Femeia a luat decizia sa plece la lucru in alta tara din cauza ca nu avea nici o sursa de venit in Romania, dar si dupa ce a fost înştiinţată că are de achitat 9.000 de lei pentru călătoria din Japonia spre România, efectuată în urmă cu trei ani. Femeia a crezut, la vremea respectiva, ca zborul a fost gratuit, pus la dispoziţie de stat din considerente umanitare, pentru refugiaţi.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20293194-uniunea-editorilor-ministerul-educatiei-evalueze-calitatea-manualelor-renunte-licitatia-prin-seap.htm
Uniunea Editorilor: Ministerul Educatiei sa evalueze calitatea manualelor si sa renunte la licitatia prin SEAP
Uniunea Editorilor solicita Ministerului Educatiei sa se ocupe doar de evaluarea de calitate a proiectelor de manuale si sa renunte la licitatia prin SEAP (sistem electronic de achizitii publice), iar scolile, pe baza bugetului alocat, sa fie cele care le achizitioneaza, de pe piata libera, dupa selectia facuta de cadrele didactice, anunta Mediafax. Potrivit Uniunii Editorilor din Romania, prin decizia din 22 iunie referitoare la actuala licitatie de manuale, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a solicitat eliminarea din documentatie a conditiilor de acceptabilitate a ofertelor din Ordinul ministrului educatiei din 22 noiembrie 2013 privind regimul manualelor scolare in invatamantul preuniversitar, precum si a tuturor prevederilor acestui ordin care contravin legislatiei achizitiilor publice. Totodata, CNSC a decis continuarea procedurii dupa efectuarea modificarilor si publicarea acestora in SEAP, in termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.
"Decizia CNSC obliga la modificarea documentatiei licitatiei de manuale. (...) Practic, decizia CNSC pune intr-o situatie dificila autoritatea contractanta, deoarece aceasta este datoare sa extinda aplicarea deciziei CNSC la toate loturile, chiar daca solicitarea UER s-a facut pe un singur lot. Nici nu ne inchipuim ca, pentru a ataca prevederi generale din documentatia de licitatie, ar fi trebuit sa depunem peste 100 de contestatii, cate una pe fiecare lot. Dupa cum nu ne imaginam ca CNEE poate continua licitatia pentru celelalte loturi, cu o documentatie dovedita ca fiind viciata si care a fost invalidata chiar de CNSC", se arata intr-un comunicat de presa al Uniunii Editorilor din Romania (UER).
Sursa citata precizeaza ca CNSC nu a respins baremul de calitate, ci pragul eliminatoriu de pret, de 43 puncte din 50, care poate duce la scoaterea din cursa a manualelor valoroase din punct de vedere al continutului din cauza faptului ca oferta lor de pret este cu peste 14 la suta mai mare decat cel mai mic pret. Acesta ar fi, in opinia editorilor, unul dintre punctele nevralgice ale documentatiei, care incurajeaza dumpingul si duce la manualul unic.
UER apreciaza faptul ca ministrul Educatiei doreste o etapa de preselectie a calitatii manualelor, lucru cerut de editori de 15 ani. Editorii vor ca Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS) sa se ocupe doar de evaluarea de calitate a proiectelor de manuale, iar continuarea procedurii sa nu fie o licitatie propriu-zisa, ci o achizitie descentralizata a manualelor de pe piata libera, realizata de scoli, pe baza unui buget alocat, a selectiei facute de cadrele didactice si a unei protectii sociale veritabila pentru elevii din familiile cu posibilitati financiare reduse, asa cum este in alte tari europene.
"UER atrage atentia CNEE sa asigure tuturor cadrelor didactice conturi de acces la sistem, nu numai directorilor de scoli, care pot influenta decizia. De fapt, ministerul trebuie sa respecte art. 69 din Legea educatiei nr.1/2011, care prevede urmatoarele: ᅡCadrele didactice selecteaza si le recomanda elevilor, in baza libertatii initiativei profesionale, acele manuale scolare din lista celor aprobate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului care vor fi utilizate in procesul didacticᅡ. Deducem de aici ca nu este vorba de manuale deja achizitionate de minister, ci de o lista a proiectelor aprobate pentru calitatea continutului. Iata inca un argument care ofera baza legala ca ministerul sa renunte la metoda paguboasa a licitatiei prin SEAP, care a compromis un proiect important al reformei in educatie", mai arata UER.
In anul scolar 2014-2015, elevii claselor I si a II-a, care urmau sa invete dupa manuale noi, inclusiv in varianta digitala, nu au primit noile materiale la inceput de an scolar, fiind folosite o perioada tot cele vechi.
Licitatia organizata de Ministerul Educatiei a fost contestata de unele edituri, mai multe contestatii fiind admise de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, care a decis sa se faca reevaluarea ofertelor.
Recent, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a anuntat ca elevii de clasa a III-a vor invata, in anul scolar 2015-2016, dupa manuale retiparite, intrucat nu este timp pentru elaborarea cartilor noi.
"Am considerat motivata solicitarea Uniunii Editorilor din Romania, de suspendare a procesului de licitatie si prelungire a termenului de depunere a ofertelor, si am hotarat ca, in anul scolar viitor, elevii sa invete dupa manuale retiparite, si nu dupa carti noi", a spus ministrul Educatiei.
Sorin Cimpeanu a precizat ca nu este timp pentru tiparirea manualelor noi intrucat, spre exemplu, contestatiile s-ar putea finaliza in 15 septembrie. Ministrul Educatiei a mai aratat ca, in paralel, va fi lansata si licitatia pentru manualele de clasa a IV-a.
Potrivit unei analize a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala din Universitatea Bucuresti, abecedarele si alte manuale din scoala primara prezinta o lume ancorata in trecut, in perioada comunista sau chiar a secolului al XIX-lea, prin imaginile ce infatiseaza majoritar barbati cu cariere de succes - cercetatori, astronauti, pictori - in timp ce femeile sunt prezentate de regula in bucatarie, pregatind masa, iar bunica "inca mai toarce cu fuiorul". Autorii studiului spun ca pot lucra voluntar alaturi de edituri pentru a schimba imaginea cartii scolare.
http://www.hotnews.ro/stiri-20291287-video-intre-7-5-lucrez-5-ore-marele-regret-familiei-din-vie-pentru-care-simplu-calcul-mister.htm
Dostları ilə paylaş: |