Realizator: Mariana Rastroșan Coordonator ştiinţific
Yüklə 113,6 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Ficatul- uzina trupului
- Hepatita Virală C (HVC)
- Menţine sănătos ficatul
- Afecțiunile ficatului
|
Liceul Teoretic „Ion Creangă” , Ungheni , Republica Moldova Conferinţa Republicană a Elevilor „Spre Viitor”, ediţia a IV-a Tema : Ficatul și bolile lui Biologie Realizator: Mariana Rastroșan Coordonator ştiinţific: Saculțanu Angela Ungheni 2010 Cuprins
Ficatul- uzina trupuluiFicatul reprezintă un important organ glandular al tubului digestive , de culoarea roșie-închisă , puţin mai mare decît o carte obişnuită , cu structură și funcții complexe. Știe să realizeze simultan mai multe operaţii şi reacţii chimice decît ar fi capabile cele mai moderne şi mai mari laboratoare, calculatoare sau uzine chimice . Prin multitudinea de funcții pe care le efectuează , pe dreptate este denumit “ laboratorul central al organismului “ . Ficatul este unic între organele corpului uman datorită capacității sale de regenerare, de reîntregire a celulelor ce au fost distruse de o boală sau de o leziune pe termen scurt . Dar , dacă ficatul suferă leziuni repetate, pe termen lung (boli cronice), modificările devin ireversibile, interferînd cu funcția acestuia.Aşezare : Este situat în cavitatea abdominală – etajul supramezocolic în partea superioară dreapta, imediat sub diafragm, iar lobul sau stâng se întinde până în epigastru. Locul ocupat de ficat se numeşte loja hepatică. Configuraţia externă : Are forma unui semiovoid, aşezat transversal în abdomen, cu lungimea de aproximativ 28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm, înălţimea de 8 cm şi greutatea de aproximativ 1400 g. are culoare roşie-cărămizie, datorită cantităţii mari de sînge pe care o conţine. Ficatul prezintă trei feţe : a) Faţa superioară (diafragmatică) este convexă în sus şi vine în raport cu diafragmul şi cu peretele anterior al abdomenului, de aceea i se mai spune antero-superioară. Pe ea se observă lobul drept şi lobul stîng, delimitaţi de ligamentul falciform. Lobul drept prezintă impresiunea arcului costal, iar cel stîng întipăritura cardiacă. b) Faţa inferioară (viscerală) este concavă şi vine în raport cu : stomacul, duodenul, colonul, mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenala dreaptă. Pe această faţa se află trei şanţuri :
Conţine hilul ficatului format din elementele pediculului hepatic : artera hepatică, vena portă, ductul hepatic, limfaticele şi nervii. Aceste şanţuri delimitează patru lobi : drept, stîng, caudat şi al lui Spiegel. c) Faţa posterioară o continuă pe cea superioară şi vine în raport cu peretele posterior al cavităţii abdominale la nivelul vertebrelor T7-T11. Mijloace de fixare : Sunt reprezentate de ligamente, vena cavă inferioară şi pediculul hepatic. Structura : Ficatul este învelit pe peritoneul visceral (tunica seroasă), care se continuă cu peritoneul parietal, din care se formează ligamentele : coronar, triunghiular stâng, triunghiular drept şi falciform, acesta din urma conţinând în marginea sa liberă ligamentul rotund. Sub această tunică se află o membrană fibroasă (capsula Glisson) şi apoi parenchimul hepatic. Capsula Glisson pătrunde în ficat prin hil, urmărind traiectul vaselor sanguine şi formează pereţi lamelari conjunctivi care, împreună cu reţeaua vasculară împart parenchimul hepatic în lobuli. Lobulul hepatic reprezintă unitatea anatomică şi funcţională a ficatului. Are forma unei piramide aşezate cu baza spre suprafaţa ficatului şi vîrful spre interior. In secţiunea transversală are aspectul unui poligon cu 5-6 laturi. În structura lui distingem: capilare sanguine, celule hepatice, canalicule biliare şi filete nervoase vegetative. În centru are o venă centroloculară, iar la periferie prin alăturarea a minim trei lobuli hepatici se formează spaţiile portale (Kiernan). Aceste spaţii conţin: ţesut conjunctiv, o ramură a venei porte, o ramură a arterei hepatice, unul sau două canale biliare, limfatice şi filete nervoase. Sîngele circulă de la spaţiul port spre vena centrlobulară, iar bila din centrul lobului spre spaţiul port. Celulele hepatice sunt aşezate în cordoane Remark, dispuse radiar în ochiurile reţelei capilare intralobulare. Între celulele hepatice şi peretele capilarelor se află spaţiul de trecere Disse. Între celulele endoteliului vascular se situează celulele Kupffer, fagocite ce participă la degradarea hemoglobinei. Între cordoane se formează, prin simpla lor alăturare, spaţii înguste numite canalicule biliare, care nu au pereţi proprii. Spre periferia lobului, canaliculele biliare îşi constituie un perete propriu, numit colangiola. Colangiolele din lobulii învecinaţi se unesc între ele şi formează la nivelul spaţiilor Kiernan, canalele biliare perilobulare. Canalele biliare periboluare se unesc între ele şi dau naştere la două canale hepatice – drept şi stâng – corespunzătoare celor doi lobi ai ficatului, care părăsind ficatul, la nivelul hilului, se unesc şi formează canalul hepatic comun. După un traiect de 3-4 cm, canalul hepatic comun se uneşte cu canalul cistic şi alcătuiesc împreună canalul coledoc, care se deschide în duoden, împreună cu canalul Wirsung, la nivelul carunculei mari. Canaliculele biliare şi canalele biliare perilobulare formează căile biliare intrahepatice, iar canalul hepatic comun şi canalul coledoc alcătuiesc căile biliare extrahepatice. Acinul hepatic reprezintă subunitatea morfofuncţională a lobului hepatic. Este constituit din totalitatea celulelor irigate de acelaşi vas şi care îşi varsă bila în acelaşi canalicul biliar. Funcțiile ficatului Acesta are numeroase funcții în organismul uman , fiecare dintre acestea fiind vitale vieții . Ficatul reglează nivelul majorității substanțelor din sînge și excretă un produs numit bila, care ajută la eliminarea produșilor de metabolism din ficat. Tot sîngele care pleacă de la stomac și intestine trece prin ficat. Ficatul procesează acest sînge si metabolizează nutrienții și medicamentele în forme care sunt mai ușor de folosit de restul organismului. Mai mult de 500 de funcții vitale au fost identificate la nivelul ficatului. Unele dintre cele mai cunoscute funcții sunt următoarele: - producerea bilei, care ajuta la eliminarea unor produși de metabolism și la ruperea lanțurilor trigliceridelor la nivelul intestinului subțire în timpul digestiei; - producerea anumitor proteine pentru plasma sîngelui; - producerea de colesterol si proteine speciale care ajută la transportul proteinelor prin corp; - conversia glucozei în exces în glicogen , pentru a fi stocat (glicogenul poate fi mai tîrziu reconvertit in glucoză pentru energie); - reglarea nivelului plasmatic de aminoacizi , care sunt cărămizile în formarea proteinelor; - procesarea hemoglobinei pentru obținerea fierului (ficatul stocheaza fier); - conversia amoniului , care este toxic , in uree (ureea este un produs de metabolism al proteinelor si este excretată prin urină); - curățarea sîngelui de medicamente și alte substanțe toxice; - reglarea coagulării sîngelui; - rezistența la infecții prin producerea factorilor imuni și îndepărtarea bacteriilor din fluxul sanguin. Cînd ficatul metabolizează substanțe periculoase , produșii rezultați sunt excretați prin sînge sau prin bilă . Produșii excretați în bilă ajung în intestin și în final părăsesc organismul prin scaun. Produșii sanguini sunt filtrați de către rinichi, și părăsesc organismul sub forma urinei . Afecțiunile ficatuluiBolile ficatului, numite și hepatice , duc la disfuncții sau chiar la încetarea funcționarii ficatului . Infecțiile cu virusurile hepatice B si C , consumul excesiv de alcool , apoi stresul și alimentația nesănatoasă afectează ficatul . Consumul ridicat de alcool duce la inflamarea ficatului și , în cele din urmă , la apariția unor boli grave , precum ciroza . Stresul și depresia au același efect , însă urmările nu sunt atît de rapide . Hepatita Virală A Hepatita A este una dintre cele mai vechi boli cunoscute de specia umană , este o afecțiune auto-limitantă care determină hepatită fulminantă și deces doar la un procent scăzut de persoane . Este însă o cauză semnificativă de morbiditate și pierderi socio-economice în multe părți ale lumii . Calea de transmitere este predominant fecal-orală, infecția apare la persoane tinere , în zone unde igiena și condițiile de viață sunt deficitare. În aceste condiții , pot izbucni epidemii prin contaminarea fecală dintr-o singură sursă . Infecția este determinată de virusul hepatitic A , unitate infecțioasă fără anvelopă , tip ARN, din genul hepatovirus , familia picornavirus. Infecția interferă cu funcția hepatică , în timp ce se replică în hepatocite . Sistemul imun activat produce Ac specifici pentru a eradica virusul , drept consecință a distrucției patologice , ficatul devine inflamat. Persoanele succeptibile la infecție sunt cele care nu au mai contractat niciodată infectia în antecedente și cele nevaccinate . Riscul de a se infecta depinde de rezistența virusului in mediul înconjurător , igiena deficitară în zone extinse ale lumii , și supraviețuirea sa în excrementele umane. În zonele în care hepatita A este endemică , majoritatea infecțiilor apar în copilărie . Evoluția hepatitei A poate fi extrem de variabilă . Pacienții cu forme inaparente sau subclinice nu au simptome și nici nu prezintă icter . În general , copiii aparțin acestui grup . Există cazuri asimptomatice care pot fi detectate doar prin teste biochimice si serologice. Pacienții pot dezvolta formă anicterică sau icterică a hepatitei , și prezenta simptome de la stadii ușoare pînă la severe și prelungite , după care își pot reveni complet sau dezvolta hepatita fulminantă . Simptomele cele mai frecvente sunt : oboseala , dureri gastrice , greața, vărsături , anorexie , scadere ponderală , durere în hipocondrul drept , febră , crampe musculare. Poate aparea icterul tegumentar al sclerelor, mucoaselor și urina închisă la culoare. Nu există tratament cauzal al hepatitei A, ci doar unul suportiv. Hepatita A este o afecțiune virală. Agenții antivirali , corticosteroizii , nu pot controla boala. Administrarea de imunoglobulină îmbunătățește simptomele , administrate în primele două săptămîni de la debut , dar nu au efect dacă s-a instalat hepatita acută . Terapia poate fi numai suportivă , recuperarea completă apare în procent de 90%. Patogenie Virusul hepatitic A este un enterovirus . La oameni, replicarea virală depinde de internalizarea și sinteza proteică în cadrul hepatocitului . Asamblarea are loc doar în celulele hepatice . Contractarea virusului este aproape exclusiv pe cale digestivă , prin transmitere fecal-orală , deși au existat și cazuri izolate de transmitere parenterală . Virusul icohexaedric , fără anvelopă si măsoară 28 nm în diametru . Se caracterizează prin rezistență la denaturare prin eter , acid , uscare si temperaturi de 56 grade Celsius si -20 de grade Celsius . Virusul hepatitic A poate ramine viabil o perioada foarte lunga de timp. Fierberea apei potabile si clorinarea sunt metode eficace de distrugere. Există numeroase genotipuri ale virusului, dar un singur serotip. Hepatocitul internealizează virionul după legerea sa de un receptor specific, apoi este decodat ARN-ul viral, iar ribozomii celulei gazde se leagă la polizomii virali . Se sintetizează proteine virale , iar genomul viral este copiat de o polimerază ARN . Particulele virale asamblate sunt trimise în arborele biliar și excretate în fecale. S-a demonstrat și transmiterea pe cale sanguină a virusului , perioada de infecțiozitate severă este în timpul prodromului anicteric , 14-21 de zile după infecție . Perioada de incubație durează 2-6 săptămîni , iar timpul de debut al simptomatologiei este corelat cu doza infectantă . Severitatea simptomelor este determinată de vîrsta gazdei . În țările în curs de dezvoltare , vîrsta de achiziție este de 2 ani , în țările dezvoltate economic , vîrsta este de 5-17 ani . Cauze Etiologia hepatitei A este determinată de contractarea virusului hepatitic A , pe cale predominantă fecal orală , dar și prin produse de singe . Factorii de risc implicați în contractarea infecției sunt : - călătoriile în zonele endemice - utilizarea de droguri ilicite injectabile sau neinjectabile - persoanele cu hemofilie , sau care au primit transfuzii de sînge sau concentrate sanguine - consumul de fructe de mare crude -igiena deficitară a mîinilor și a modului de preparare a alimentelor. Semne si simptome Simptomele apar de obicei la 15-50 de zile după infectare , perioada medie este de 4 săptămîni . Acestea sunt de obicei ușoare și pot trece neobservate la copii mai mici de 6 ani . La copiii mari și adulți , simptomele inițiale sunt similare cu cele ale unei enteroviroze. Simptomele întilnite pot include : - fatigabilitate , febră - prurit , artaralgii și eritem tegumentar - crampe musculare , cefalee - durere localizată în hipocondrul drept - greață , anorexie , scădere ponderală - icter tegumentar și scleral , acompaniat de urina închisă la culoare - bilirubinurie. Icterul este mai rar la copii și tineri. Pînă la 15% dintre pacienți vor avea o a doua reactivare a infecției la 1-4 luni . Aceasta nu va fi mai severă decît prima , dar poate debuta cu artrita . Recuperarea pacientului este completă , în cazuri rare, se poate dezvolta hepatita colestatică . Semnele fizice pot cuprinde: - icterul scleral - febra pina la 40 de grade Celsius - hepatomegalie , nedureroasă , regulată , consistență normală . În general , atunci cînd apar simptomele , cantitatea de virus excretată în fecale este minimă . Infecțiozitatea scade după debutul simptomatologiei . Simptomele durează mai puțin de 2 luni. Complicațiile care pot surveni în evoluția hepatitei A sunt: - decesul este mai frecvent la bolnavii în vîrsta și cei cu co- afectiuni hepatice - colestaza prelungită - insuficiența renală acută , nefrita interstitială , pancreatita, aplazia eritrocitară , agranulocitoza , aplazia medulara osoasa , bloc cardiac tranzitoriu , sindromul Guillain-Barre , artrita acută , boala Still , sindromul lupus-like și sindromul Sjogren au fost raportate ca complicînd sau asociind hepatita A . - unele persoane dezvoltă hepatita autoimună - reactivarea hepatitei A- apare la 3-20% dintre pacienți , și de obicei este urmată de multiple reactivări. Tratament Hepatita A este o afecțiune autolimitantă în majoritatea cazurilor . Nu se utilizează medicamente pentru a o trata. Tratamentul adjuvant constă în urmatoarele măsuri : - repaus la pat - mentinerea unei diete echilibrate - evitarea deshidratării - evitarea medicamentelor cu metabolizare hepatică , a drogurilor ilicite , a alcoolului - produse antipruriginoase Profilaxie Deși nu există medicamente care să trateze cauza , vaccinul anti-hepatitic A este cel mai eficient pentru a preveni infectia în cazul expunerii . Acesta acordă o protecție de 94-100% , dacă este efectuată corect , adica ambele doze . Totuși , eficacitatea sa scade la persoanele cu imunosupresie, cum ar fi cei cu HIV/SIDA. Dacă este administrat vaccinul sau imunoglobulina , în primele 2 săptămîni de la expunere , simptomatologia hepatitei A nu se va instala. Imunoglobulina umană este recomandată și : - persoanelor cunoscute ca alergice la alte vaccinuri care conțin ingredientele vaccinului HA - copiilor mai mici de 1 an , care nu au fost imunizați cu vaccin dar au fost expuși VHA. Hepatita Virală B Hepatita de tip B este o infecţie gravă a ficatului , cauzată de virusul hepatic B . La unii bolnavi , infecţia se cronicizează , ducînd la insuficienţă hepatică , cancer hepatic sau ciroză - boala ce determină distrugerea celulelor hepatice. Virusul hepatitei B se transmite prin contactul cu sîngele sau cu fluidele corporale ale bolnavilor , acelaşi mod de transmitere ca şi în cazul virusului imunodeficienţei umane (HIV) ce produce SIDA. Cu toate acestea , hepatita B este de aproximativ o sută de ori mai infecţioasă decît SIDA . Un risc crescut de infectare prezintă persoanele care folosesc în comun seringi şi alte instrumente medicale (nesterilizate) , prin contact sexual cu persoane infectate sau cele care s-au născut sau călătoresc în regiuni ale lumii în care hepatita B este foarte răspîndită . În plus , gravidele purtătoare de virus infectează de regulă copilul în timpul naşterii . Majoritatea adulţilor infectaţi cu hepatita B se vindecă în totalitate , chiar dacă prezintă semne şi simptome severe. Copiii prezintă un risc crescut de dezvoltare a unei infecţii cronice. Deşi nu există un tratament pentru hepatita B , boala poate fi prevenită cu ajutorul unui vaccin. Persoanele infectate trebuie să ia măsuri de prevenire, pentru a nu răspîndi virusul hepatitei B. Factori de risc Persoanele expuse riscului de a dezvolta hepatita B sunt: - consumatorii de droguri , personalul medical nevaccinat , stomatologii -utilizarea de cocaină pe cale nazală prin leziunile deschise ce se formează la nivelul mucoasei nazale -persoanele care se tatuează , practică acupunctura sau piercing-ul -sexul neprotejat cu un partener infectat -printr-un transplant de organ sau o transfuzie sanguină de la un donor infectat -nașterea naturală cu o mamă infectată . Semne și simptome Simptomatologia hepatitei B variază foarte mult de la forma subclinică la icterică , hiperacută , acută , și de la cea asimptomatică de purtator la stadiul cronic , ciroza si carcinom hepatic. Faza acută se caracterizează prin : -perioada de incubație este de 1-6 luni -forma predominantă este cea neicterică , majoritatea pacienților sunt asimptomatici , iar la cei simptomatici tabloul clinic este asemanator cu cel icteric -hepatita icterică este asociată cu un prodrom incluzînd : anorexie , greață , vărsături , febră moderată , mialgii , fatigabilitate , aversiune față de alimente și țigări -pacienții cu hepatita hiperacută , acută și subacută pot prezenta : encefalopatie hepatică , somnolență , disfunctii ale ciclului , confuzie , coma. Faza cronică : -pacienții cu hepatită cronică pot fi purtători sănătoși , asimptomatici -pacienții cu hepatită cronică activa pot prezenta : simptome similare hepatitei acute, oboseală , anorexie , greață si vărsături, discomfort în hipocondrul drept , decompensare hepatică . La examenul fizic se pot descoperi următoarele semne : - febra moderată - icter (care debutează la 10 zile după simptomatologie și durează 1-3 luni) - hepatomegalie (ficat mărit de volum moderat și de consistență moale ) - splenomegalie - eritem palmar. Pacientii cu ciroză pot prezenta: - ascită , icter , istoric de sîngerari variceale esofagiene - edem periferic , ginecomastie , atrofie testiculara - dezvoltarea colateralelor venoase abdominale în cap de meduză . O varietate de manifestări extradigestive pot aparea în cursul infecției cu HBV : - în cea acută : boala serului , panarterita nodoasă , glomerulonefrita , crioglobulinemie , acrodermatita papuloasă - în cea cronică : panarterita nodoasă , glomerulonefrita membranoasă , membrano-proliferativă , mesangial-proliferativă . Complicațiile ce pot aparea în evoluție include : ciroza hepatică , insuficienta hepatică , insuficiența renală , coinfecția cu HVD , cancer hepatic. Tratament Hepatita acută nu necesită tratament , doar monitorizarea atentă a funcțiilor hepatice. Hepatita cronică activă este forma clinică care necesită tratament , acesta constă din medicație și în caz de insuficiența hepatică transplant hepatic. Chirurgical se practică transplantul ortotopic hepatic pentru cei cu insuficiență hepatică acută , cu necesitatea medicației imunosupresoare pentru perioade lungi , cu efecte secundare severe . Din nefericire nu există donori pentru toate cazurile care necesită transplant. Dieta cuprinde cîteva măsuri pentru a preveni insuficiența hepatică : - consumul de fluide pentru a preveni deshidratarea - evitarea medicamentelor care se metabolizează în ficat - evitarea acetaminofenului, alcoolului - evitarea alimentelor hiperproteice, ficatul nu mai este cabil să le proceseze determinînd creșteri periculoase de amoniac în sînge - creșterea consumului de carbohidrați - pentru a reface rezervele de glicogen hepatice și cele de energie - reducerea cantității de grăsimi consumate - reducerea cantității de sodiu consummate , pentru a nu dezvolta hiprtensiune arterială - suplimentarea vitaminică. Profilaxia infecției cu HVB cuprinde : - evitarea schimbării partenerilor de sex foarte frecvent , sexul protejat - evitarea utilizarii de droguri prin injectare , precauție în manevrarea acelor , seringilor , și produselor de sînge în mediul spitalicesc - un vaccin eficient anti-hepatitic B este disponobil încă din 1980, este recomandat tuturor copiilor, persoanelor care lucrează în spital , persoanelor la risc - imunoblobulina anti-hepatita B –HIBG, este folosită pentru nou-nascuții din mame hepatitice, pentru a le asigura o protecție imediată - HBIG – este de asemenea utilizată la persoanele expuse la hepatita B, comferă imunitate imediată , poate fi administrată concomitent cu vaccinul. Hepatita Virală C Hepatita C este o infecție virală hepatică denumită cîndva hepatita non-A , non-B , pînă la identificarea cauzei în 1989. Descoperirea și caracterizarea virusului hepatitic C a dus la înțelegerea rolului său în hepatita transmisă post-transfuzie și a tendinței acesteia de a induce infecție persistentă. HCV este o cauză majoră de hepatită acută și boală hepatică cronică . La nivel global , se estimează că 170 de milioane de persoane sunt infectate cronic cu HCV iar 3-4 milioane se infectează din nou în fiecare an. HCV se transmite în general prin contact direct cu sîngele uman infectat . Cauza majoră este utilizarea de transfuzii cu sînge netestat , refolosirea acelor de seringă și a seringilor care nu au fost sterilizate adecvat. Nu există încă nici un vaccin pentru a preveni hepatita C , iar tratamentul acesteia este mult prea scump pentru multe persoane din țările în curs de dezvoltare. Aproximativ 80% dintre persoanele infectate pentru prima dată progresează spre cronicizare . Testele de diagnosticare sunt de mare importanță pentru descoperirea persoanelor infectate și prevenirea transmiterii virusului prin donori de sînge . ELISA este testul cel mai folosit, poate detecta 95% din bolnavii cronici , dar doar 50-70% dintre cei cu infecție acută. Nu există nici un vaccin pentru a preveni infectarea cu HCV, elaborarea sa fiind îngreunată de mutațiile genomice frecvente suferite de virus. Nu se știe nici dacă sistemul imun poate sa elimine virusul. Cauze Hepatita C este o infecție hepatică determinată de HCV, persoanele cele mai expuse la această infecție sunt: -pacienții în dializă, -care au suferit intervenții chirurgicale, stomatologice -consumatorii de droguri ilicite parenteral -persoanele care practică acupunctura, piercingul, tatuajul -prin transfuzii de sînge și produse sanguine netestate -transplantul de organe de la persoane infectate -prin utilizarea în comun a periuțelor de dinți și aparatelor de ras -prin contact sexual neprotejat. Semne si simptome Hepatita C poate fi acută sau cronică , după o evoluție de 6 luni . Majoritatea celor infectați dezvoltă hepatita cronică. Caracteristica infecției cu HCV este lipsa simptomelor , există persoane care sunt infectate de peste 15 ani și sunt asimptomatice. Majoritatea descoperă accidental , în cadrul efectuării unei donări de sînge sau la un examen medical de rutina. Daca se dezvoltă simptomatologia, acesta cuprinde: - fatigabilitate, anorexie - greață și vărsături - icter tegumentar și scleral - febra moderată - artralgii, mialgii - urina închisă la culoare - bilirubinurie - scaune hipocolice - decolorate - sensibilitate dureroasă în hipocondrul drept. Hepatita C atacă țesutul hepatic chiar dacă nu sunt prezente simptomele, de asemenea este contagioasă. Majoritatea pacienților nu prezintă modificări la examenul fizic medical, pînă la dezvoltarea hipertensiunii portale sau a decompensarii hepatice, excepție fac cei cu manifestari extrahepatice ale infecției HCV. Semnele întîlnite cuprind : -eritemul palmar, leuconichie, contractura Dupuytren, asterix -icter scleral, foetor hepaticus, parotide mărite de volum -cianoză, ginecomastie, hernie paraombilicală, ascită -dezvoltarea circulației colaterale în cap de meduza -hepatosplenomegalie , hipotrofie testiculara -edemul gleznelor Hepatita Virală D Hepatita D este o infecţie acută sau cronică a ficatului cauzată de un virus de tip RNA, ce poate aparea, fie simultan cu infecţia cu virus hepatic B (coinfecţie), fie ulterior acesteia (suprainfecţie), fiind o formă mai agresivă decat celelalte forme de hepatită. Ca şi în cazul hepatitei B, virusul hepatic D poate cauza atît forma acută a bolii, cît şi cea cronică. Specific virusului hepatic D este incapacitatea acestuia de a cauza o infecţie singur, probabil ca nu este decât o particulă virală incompletă. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea şi protectia virusului hepatic B. Hepatita cronică cu virus D apare atunci cînd acesta persistă mai mult de 6 luni dupa infectare în sînge. In cazul coinfecţiilor viruşii hepatici B şi D, simultan, majoritatea pacienţilor au capacitatea de a se recupera în totalitate, deoarece coinfecţia cauzează o formă acută a hepatitei care poate fi diagnosticată mai uşor , astfel că doar 2-5% dintre adulţii infectaţi dezvoltă o hepatită cronică. Situaţia devine dramatică în cazul suprainfecţiilor (virusul hepatic D apare dupa ce virusul hepatic B a afectat deja organismul), astfel că 50-70% dintre persoanele infectate dezvoltă hepatita fulminantă, în care VHD se reproduce foarte uşor, fiind într-un mediu favorabil de viruşi de tip B. Aproape toate suprainfecţiile cauzează hepatita cronică. Simptome - oboseală , greaţă , anorexie , dureri de cap - scaune argiloase şi urina închisă la culoare - coagulopatie, dificultăţi de concentrare, insomnii, tulburări de personalitate Grupuri care prezintă risc ridicat de hepatită D: - persoanele infectate cu virusul hepatic B; - persoane cu parteneri sexuali multipli sau cu alte boli cu transmitere sexuală; - copii născuţi din mame infectate; - medici, stomatologi şi personal spitalicesc; - pacienţi internaţi pe perioade lungi în spitale; - persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni); - receptori ai transfuziilor de sînge; - utilizatori de droguri injectabile; - persoane ale căror sînge ar fi putut intra în contact cu saliva unei persoane infectate cu viruşii hepatici B+D; - persoane care călatoresc în ţări cu prevalenţă ridicată de hepatită B+D; Tratament În cazul infecţiei acute cu virusul hepatic D, tratamentul este similar celorlalte forme de infecţii hepatice virale: odihnă la pat, regim alimentar, evitarea totală a alcoolului (şi tutunului). Tratamentul hepatitei cronice cu virus D este mai complicat. Transplantul hepatic este o opţiune în cazul unui ficat distrus în mare parte sau nefuncţional. Dar chiar daca procedura are succes, exista o mare sansă ca afecţiunea să reapară, iar ciroza poate evolua mult mai rapid. Metode de prevenire:
regim alimentar şi evitarea alcoolului. Ciroza hepatică Ciroza ficatului este inflamarea cronică a ficatului rezultînd înlocuirea țesutului normal al ficatului cu un țesut cicatrizat. Acest țesut cicatrizat din ficat blochează circulația sîngelui prin organ și întrerupe funcționarea normală a ficatului. Ficatul desfășoară mai multe funcții decît orice alt organ al corpului. El este responsabil pentru metabolismul carbohidraților, proteinelor, grăsimilor și mineralelor. Îndepărtează toxinele , precum alcoolul și medicamentele din rețeaua sanguină. Ficatul convertește glucoza în glicogen și îl depozitează pentru utilizarea în viitor , ca și sursă de energie. Depozitează fierul și prelucrează elementele esențiale pentru coagularea sîngelui. De asemenea, ficatul descompune celulele roșii vechi ale sîngelui și transformă hemoglobina în bilirubina. Ciroza este cauzată cel mai adesea de alcoolism și de hepatita C, dar există și alte numeroase cauze. Adeseori, la un singur pacient se regăsesc mai multe cauze. Se pare că alcoolul răneste ficatul, blocînd metabolismul proteinelor, grăsimilor și carbohidraților. Ciroza alcoolică apare la 15% din indivizii care beau mult, pe o perioadă mai lungă de 10 ani. Retenția de fluide din cavitatea abdominală este cea mai des întîlnită complicație dată de ciroză și este posibilă necesitatea unor diuretice pentru suprimarea retenției de fluide. De asemenea, ciroza poate provoca disfuncții ale sistemului imunitar, cauzînd infecții. Un ficat afectat nu poate curăța amoniacul și celelalte substanțe azotice din sînge. Aceste otrăvuri sunt purtate către creier, rezultatele fiind : neglijarea aspectului personal , pierderea memoriei, problemele cu concentrarea, schimbările în programul de somn. Ciroza, în general, odată ce apare, este ireversibilă. Tratamentul se concentrează în general pe prevenirea progresului și a apariției complicațiilor, prin încurajarea unei diete sănătoase, reducerea cantității de sare si abstinența de la alcool și medicamente. Dacă ficatul încetează să mai functioneze sau complicațiile cauzate de ciroză nu mai pot fi ținute sub control, atunci este nevoie de un transplant de ficat. Semne și simptomeÎn primele stadii ale cirozei hepatice, pacienții sunt asimptomatici timp de mai mulți ani . Primele tulburări apar doar cînd ciroza se află deja într-un stadiu avansat: - astenie (oboseala generalizată) și creștere usoară a temperaturii - presiune în abdomenul superior ce antrenează pierderea apetitului și slăbire - modificări ale pielii : dilatarea vaselor mici pe nas și pomeții obrazilor, roșeata puternică a palmelor și tălpilor - tulburări hormonale: Semnele cirozei în stadiu avansat și ale complicațiilor sunt: - icter (ingălbenirea pielii și a scleroticelor), vizibil întîi la ochi - prurit (mîncărimi) - dilatarea venelor la nivelul esofagului (varice esofagiene) și stomacului - tromboza de vena portă - hemoroizi externi - ascita (acumulare de lichid în cavitatea peritoneală) – duce la creșterea în volum a abdomenului - tulburări de coagulare a sîngelui cu tendința crescută de hemoragii - sensibilitate crescută la infecții datorită deficienței imunitare - simptome neurologice: alterare a stării generale. În stadiul terminal, de insuficiență hepatică (încetare a funcționării ficatului), se constată tot mai mult somnolența, ducînd pînă la "coma hepatică" - contractura Dupuytren – frecventă în cazurile de ciroză datorată alcoolismului - risc crescut de cancer hepatic Principalele cauze ale cirozei sunt: Abuzul de alcool - între 50% și 75% din cazuri , asociat în cel puțin 10% din cazuri cu o hepatită virală C Hepatita cronică C - între 15% si 25% din cazuri. Ciroza survine la aproximativ un sfert din pacienții cu hepatita C, iar la numeroși cirotici survine insuficiența hepaticaă si cancerul de ficat. Hepatita cronica B – în 5% din cazuri. Celelalte cauze sunt mai rare, reprezentînd doar 5% din cazuri : - Hipertensiunea portală - Ascita - Peritonita bacteriană spontană - Encefalopatia hepatică - Hemoragia digestivă superioară
Boala lui Wilson Boala Wilson este o afecțiune neurodegenerativă a metabolismului cuprului. În 1912 Wilson a descris-o pentru prima dată ca o afecțiune familială care asociază simptome neurologice și ciroza hepatică. Boala Wilson implică pierderea capacității ficatului de a elimina cuprul prin bilă și încorporarea acestuia în ceruloplasmina hepatica-proteina transportoare. Drept consecință cuprul se acumulează în ficat, creier, rinichi și cornee. Boala afectează mai ales pacienți tineri, cu vîrsta între 8 și 20 de ani. Orice persoană cu boala hepatică recurentă și simptome neurologice inexplicabile medical necesită investigare pentru boala Wilson. Afectarea hepatică poate avea patru forme de manifestare: hepatita acută, hepatita cronică acutizată, hepatita fulminantă și ciroza. Episoade repetate de hepatită pot aparea de-a lungul a mai multor ani de zile înainte de declanșarea semnelor neurologice. În stadiu final toți pacienții vor dezvolta ciroza hepatica. Lezarea hepatică fulminantă poate conduce la eliberarea bruscă a cuprului în sînge cu instalarea anemiei hemolitice, condiție amențătoare de viață dacă nu este corectată prompt. Manifestările neurologice pot aparea fără boala hepatică și se prezintă sub o varietate de semne și simptome , incluzînd: tremorul, spasticitate, rigiditate sau coree. Odată ce a fost stabilit diagnosticul , tratamentul trebuie inițiat imediat, chiar dacă pacientul este asimptomatic. Patogenie și cauze Boala Wilson este determinată de acumularea patologică a cuprului în organism. În mod normal cuprul din dietă este filtrat de ficat și eliminat în bilă și astfel la exteriorul corpului prin tractul digestiv. Persoanele bolnave nu pot elimina cuprul datorită unei mutații a genei ATP7B moștenite. Atunci cînd capacitatea de stocare a cuprului în ficat este depașită apare necroza hepatică , iar cuprul este eliberat în sînge și ajunge la alte organe receptive : creierul, rinichii si corneea. Gena ATP7B codifică sinteza unei proteine cu aceași denumire care favorizează transportul cuprului la ficat unde va fi incorporat în ceruloplasmină. 95% din cuprul seric este legat de ceruloplasmină. Nivelul de ceruloplasmină serică în boala Wilson este scăzut, nu prin afectarea sintezei apocaruloplasminei de catre cupru, dar pentru ca viața apoceruloplasminei scade de la 4-5 zile la 4-5 ore în absența cuprului. Boala Wilson este o afecțiune transmisă autozomal recesiv de la genitori. Semne și simptome Boala Wilson atacă prima dată ficatul și sistemul nervos central. Acumularea cuprului în hepatocite determină hepatita acută, hepatita cronică acutizată, ciroza sau hepatita fulminantă. Manifestările clinice ale afectării hepatice cuprind: - hepatomegalie, splenomegalie - icter, ascita, edeme periferice, oboseala - tendința la sîngerare prelungită și echimoze (vînătăi) . Semne psihiatrice: - comportament hiperkinetic, iritabilitate sau furie - labilitate emoțională, psihoză, mînie, dificultate în concentrare - comportament anormal, modificări ale personalității, depresii, schizofrenie. Afectarea oaselor scheletului: - osteoporoza, osteomalacie, condrocalcinoza - osteoartrita, hiperlaxitatea articulațiilor. Alte menifestări întîlnite sunt: colorarea verzuie a unghiilor, artropatie, anemie. Afectarea hepatică este manifestarea comună inițială la copii. Aproximativ 40-50% dintre pacienți prezintă afectare hepatică și 30-50% simptome și semne psihiatrice si neurologice. Tratament Tratamentul medicamentos se bazează pe agenții de chelare a metalelor. D-Penicilamina leagă cuprul și formează complexe solubile care se excretă prin urină.. Ameliorează simptomele psihiatrice , aminoaciduria , peptiduria si boala hepatică. Efectele adverse ale D-penicilaminei sunt reacții alergice, prurit, cefalee, greața și afectare ganglionară. Uneori produce insuficiența de fier. În aceste cazuri tratamentul va trebui reînceput cu doze mici care se vor mari gradat mai tîrziu. Alte efecte adverse cuprind: pemfigus, sindrom lupoid , înhibarea măduvei hematogene , întîrzierea cicatrizării plăgilor și efecte teratogene. Femeile gravide au contraindicație pentru penicilamina datorită efectelor teratogene-malformații congenitale. Acetatul de zinc induce sinteza metalothioninei în celulele intestinale, substanța care are o afinitate crescută pentru cupru și previne absorbția acestuia. Cuprul este excretat în scaun împreună cu celulele intestinale degenerate. Acetatul de zinc poate fi indicat gravidelor. Trientina leagă cuprul și crește excreția sa urinară. Tetrathiomolibdatul de amoniu leagă cuprul din țesuturi și blochează absorbția intestinală. Terapia de menținere include combinatia între acetat de zinc și doze mici de penicilamina sau trientina. Terapia chirurgicală presupune transplantul hepatic ortotopic și este indicat la pacienții cu insuficiența hepatică acută sau la cei care nu raspund la terapia medicamentoasă. Dieta presupune alimente cu conținut scăzut în cupru: 1mg/d. Alimentele care conțin cantități mari de cupru sunt: scoicile, ficatul, ciupercile, brocoli, ciocolata și nucile. Este necesară suplimentarea vitaminei A. Cancerul hepatic Cancerul hepatic reprezintă a treia cauză de mortalitate prin cancer din lume şi prima cauză de mortalitate la bolnavii cu ciroză hepatică. Incidenţa cazurilor de cancer hepatic s-a triplat între anii 1975 şi 2005, de la 1,6 la 4,9 cazuri la 100.000 de persoane. Cu toate acestea, este important de menţionat şi faptul că metodele de tratament au evoluat mult în această perioadă, ratele de supravieţuire crescând între anii 1992 şi 2005, mai ales din cauza faptului că pacienţii sunt diagnosticaţi în stadiile incipiente ale bolii. Formele de cancer hepatic La nivelul ficatului pot apărea atât tumori maligne, cât şi benigne, necanceroase. Cea mai frecventă formă de cancer hepatic este carcinomul hepatocelular. Alte forme de cancer hepatic malign sunt colangiocarcinomul, care afectează canalele biliare, şi hepatoblastomul, o formă de cancer rară care apare la copiii de sub 4 ani. Dintre tumorile necanceroase de la nivelul ficatului menţionăm hemangiomul, adenomul hepatic şi hiperplazia nodulară focală.
Cea mai frecventă cauză care conduce la apariţia cancerului hepatic este ciroza hepatică, circa 80% dintre pacienţii diagnosticaţi cu carcinom hepatocelular având şi ciroză. Hepatita este o altă afecţiune gravă care poate fi o cauză de producere a cancerului hepatic. S-a constatat că pacienţii infectaţi cu virus hepatic B au un risc crescut de 1.000 de ori de a face cancer. De asemenea, peste 30% dintre carcinoamele hepatice apar pe fondul infecţiei cu virus hepatic C. Alte cauze ale apariţiei acestui tip de cancer sunt consumul exagerat de alcool, mai ales când este însoţit şi de fumat. Carenţa de proteine în alimentaţie, lipsa vitaminelor (în special cele care fac parte din grupa B-urilor), lipsa substanţelor antioxidante şi consumul toxinelor alimentare pot fi şi ele factori favorizanţi pentru apariţia bolii. Simptomele bolnavilor cu cancer hepatic : Cancerul hepatic este o afecţiune care evoluează la început fără simptome, astfel încât de multe ori bolnavul nu ştie că are această afecţiune. Semnele clinice vor exploda la un moment dat prin apariţia în partea dreaptă a abdomenului, sub limita inferioară a coastelor, a unei mase dure proeminente şi dureroase la palpare ; icter (îngălbenirea pielii şi a mucoaselor) ; mâncărimi generalizate ale pielii ; pierderea poftei de mâncare urmată de scăderea masivă în greutate ; ascită (acumularea de lichid în cavitatea abdominală) care cauzează modificarea circumferinţei abdomenului ; edeme gambiere (umflarea picioarelor) ; oboseală extremă şi febră. De asemenea, la consultul clinic medicul poate observa mărirea în volum a ficatului şi a splinei. Evoluția este foarte rapidă , moartea survenind în cateva luni (3 - 5) sau chiar în 2 - 3 săptămîni. În cursul evolutiei, cancerul primitiv hepatic poate să producă metastazari. Metastazele se fac pe cale hematogenă (hepatomul) sau limfatica (colangiomul). Primul organ afectat de metastaze este plămînul. Pentru a se produce metastazări la distanță se vor forma mai întîi metastaze pulmonare, de unde embolii pulmonari pot răspîndi prin marea circulație metastaze în diferite organe : creier , oase , rinichi , suprarenale. Prognosticul este fatal. Menţine sănătos ficatulFicatul funcţionează la parametrii normali doar cu alimentaţie naturală.Regimul alimentar în bolile de ficat este diferențiat în funcție de boală ți bolnav:
|
