Redactare


Iadul este un loc de chin



Yüklə 1,42 Mb.
səhifə13/23
tarix01.11.2017
ölçüsü1,42 Mb.
#26394
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   23

Iadul este un loc de chin
Recapitulând, vedem următoarele caracteristici ale iadului: iadul este în primul rând un loc (nu o metaforă), un lac de foc şi pucioasă (sulf), ceva ca magma unui vulcan, undeva în afara noii creaţii, numit „întunericul de afară“. Pentru a-i ajuta pe ascultători să înţe­lea­gă cum este iadul, Domnul Hristos a luat Gheena ca exemplu. Gheena era locul din afara Ierusalimului, nu departe de zidul Ierusalimului, într-o vale numită Valea fiilor lui Hinom. Aici, oamenii din Ierusalim aruncau gunoaiele şi le dădeau foc. La acea groapă de gunoi, focul nu se stingea niciodată, din pricina activităţii oraşului. Domnul Hristos foloseşte această ilustraţie, pentru a sublinia faptul că iadul este permanent, etern.

Deci iadul este un loc, un lac de foc, în care vor fi aruncaţi cei nepocăiţi. Se pune întrebarea: oare trupurile înviate ale păcătoşilor nu se vor descompune într-un foc veşnic? Trupurile în iad nu se vor descompune, pentru că este un foc care nu mistuie, aşa cum vedem în Exod: „Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc“ (Ex. 3:2). Focul iadului, care chinuie dar nu mistuie, este cel mai bine redat de Marcu: „Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare (Marcu 9:47-49). Focul iadului este ca sarea. Sarea ustură şi păstrează. În acelaşi fel, focul iadului chinuie, dar nu mis­tuie. Fiecare om din iad va fi sărat cu foc. Focul iadului este de o natură specială – chinuie şi fiinţele imateriale, cum sunt duhurile rele şi Satan.

Aşa cum cei drepţi vor primi trupuri veşnice, şi cei păcătoşi vor primi trupuri veşnice. În Apoc. 20:12,15, ni se arată acest lucru, când păcătoşii sunt înviaţi (dar sunt numiţi „morţi“), pentru a primi tru­puri cu care vor merge în focul veşnic. Lacul de foc din Apoc. 19 este iadul propriu-zis. Acesta va fi inaugurat în viitor, la Judecata finală.
Iadul este o stare
Iadul este şi o stare. Este un chin veşnic, fizic şi sufletesc. Cei ce vor fi în iad vor simţi ce înseamnă să fii blestemat, pentru că Domnul Hristos a spus aşa: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor“ (Mat. 25:41).

Domnul Hristos descrie acest chin, în următorii termeni:

Plânsul şi scrâşnirea dinţilor, adică durere şi regret de inten­si­ta­te absolută.

• Vor fi chinuiţi, torturaţi, adică vor avea dureri fizice şi sufleteşti de neimaginat.

N-au odihnă, adică nu vor avea pauză de la acest chin.

Viermele lor nu moare, adică vor fi într-o continuă descom­pu­ne­re morală, ca gunoaiele din valea Hinom.

Din cauza absenţei absolute a lui Dumnezeu, suferinţele lor vor fi la apogeu, pentru că nu va fi nimeni să-i mângâie. Aici, pe pământ, prezenţa indirectă a lui Dumnezeu alină suferinţele chiar şi celor mai mari vrăşmaşi ai Lui. Iadul, însă, este locul absenţei absolute a lui Dumnezeu.

Iadul este cu mult mai înfiorător decât locuinţa morţilor. Scriptura ne arată, în Apoc. 19 şi 20, că primii trei locatari ai iadului sunt Anticrist, Proorocul Mincinos şi Satan. În iad, Satan nu va fi şeful, ci va fi cel mai chinuit locatar al iadului. În iad, sunt diferite grade de pedeapsă, după gravitatea vinei. Oricum, toţi vor fi chinuiţi veşnic. Dacă te îngrozeşte iadul, aminteşte-ţi faptul că iadul a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui. Păcătoşii vor ajunge acolo pentru că au ascultat de Diavol. Dragă cititorule, în caz că nu eşti mântuit, acum poţi să te pocăieşti şi să-ţi schimbi destinul (vezi rugăciunea de la sfârşitul capitolului).


Cine sunt cei ce neagă existenţa iadului?
Sunt diferite grupuri de oameni care resping învăţătura Scripturii despre iadul etern. Mişcarea adventistă, spre exemplu, susţine că, după ce păcătoşii vor fi aruncaţi în iad, vor fi anihilaţi de focul iadului şi vor dispărea, iar iadul se va stinge şi se va termina şi cu amintirea faptului că au existat păcătoşi13. Unul dintre motivele negă­rii eternităţii iadului se datorează faptului că ei nu cred că omul are suflet nemuritor, aşa cum am văzut în capitolul anterior. Charles Taze Russel, fondatorul sectei Martorii lui Iehova, a fost îngrozit de iad. El a frecventat în tinereţe întruniri adventiste, de la care a luat mai multe învăţături, printre care şi negarea existenţei iadului. Şi iehoviştii neagă existenţa iadului, precum şi nemurirea sufletului. Teologi liberali, cum este Clark Pinnock, sau unii în declin, ca John Stott, neagă eternitatea iadului.
Cei ce neagă eternitatea iadului

sunt conduşi de sentimente, nu de Scriptură
Adesea auzim comentarii din partea celor ce neagă existenţa iadului, în felul următor: „Eu nu pot să cred că Dumnezeu este atât de crud, încât să-i trimită pe păcătoşi în iad pentru veşnicie“. Observaţi faptul că această obiecţie este de natură personală: „Eu nu pot să cred“. Oamenii au drept la opinie, dar vor suferi şi con­se­cin­ţele opiniei lor. Noi trebuie să vedem ceea ce spune Scriptura, nu opiniile oamenilor. În Mat. 25:41, Domnul Isus spune că focul iadu­lui este veşnic. „Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit dia­vo­lului şi îngerilor lui!»“ (Mat. 25:41,46).

Mai departe, în versetul 46 din acelaşi capitol se spune despre pedeapsa veşnică şi viaţa veşnică. „…Şi aceştia vor merge în pe­deapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică“. După cât de veşnică este viaţa veşnică, tot atât de veşnică este şi pedeapsa veşnică. Tocmai de aceea Domnul Hristos pune una lângă alta atât durata vieţii veşnice, cât şi durata veşnică a iadului, pentru ca noi să tragem con­clu­zia corectă, şi anume: focul iadului este veşnic. Acelaşi adjectiv („aionion“, veşnic) este folosit în versetul 46 atât pentru viaţa veşnică, cât şi pentru pedeapsa veşnică.

Iată un alt caz, la fel de puternic în demonstrarea eternităţii ia­du­lui. Apoc. 14:11 spune: „Fumul chinului lor se suie sus în vecii vecilor“.

Iată ce spune unul dintre marii comentatori, R. Lenski, cu privire la expresia „în vecii vecilor“: „...Este cea mai puternică expresie care descrie eternitatea“. Expresia „în vecii vecilor“ este folosită în Apoc. 4:9 şi 10:6, pentru a descrie eternitatea lui Dumnezeu, iar în capitolul 14:11 este folosită pentru a descrie eternitatea iadului. Cât este de etern iadul? Iadul este tot atât de etern, cât este Dum­ne­zeu de etern14. Cu toate că lucrurile sunt clare, adventiştii încearcă să spună că expresia „în vecii vecilor“ descrie doar că veşnic se va şti că ei au fost anihilaţi. Vă rog să citiţi mai departe în versetul 11 şi veţi vedea: se spune că cei din iad nu au odihnă nici ziua, nici noaptea. Această expresie descrie continuitate, nicide­cum ani­hi­lare. De fapt, versetul 11 în întregime este un paralelism ebraic, care subliniază eternitatea chinului în iad.




Cei ce neagă existenţa iadului Îl percep pe Dumnezeu

potrivit cu imaginaţia lor
Printr-o manipulare a sentimentelor noastre, ei încearcă să ne pre­zinte un Dumnezeu incomplet. Ei pun accentul doar pe dra­gos­tea lui Dumnezeu, nu şi pe dreptatea sau ura Lui faţă de păcat. Dum­ne­zeu este atât de drept, încât şi-a omorât propriul Fiu la cruce, când acesta a acceptat să moară în locul nostru, pentru a ne scăpa de iad. Negarea dreptăţii lui Dumnezeu este un afront adus personal lui Dumnezeu, precum şi lucrării de salvare de la Golgota. Evanghelia este un echi­libru perfect între dragostea lui Dumnezeu şi dreptatea Lui. Numai după ce dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută, intră în acţiune dra­gos­tea lui Dumnezeu. Dacă adventiştii ar înţelege legea cu ade­vă­rat, ar trebui să fie primii care să susţină eternitatea iadului.

Ei vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu, dar uită că El şi-a zdrobit Fiul la cruce pentru păcatele noastre. Iadul este locul pe care îl merită cei ce resping jertfa lui Hristos şi refuză să se pocăiască. Versetul de aur din Ioan 3:16 ne vorbeşte despre dragostea lui Dumnezeu dar şi despre avertismentul iadului. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16). „A pieri“ nu înseamnă anihilare, ci degradare continuă în chinul de foc al iadului veşnic. 


John Stott neagă eternitatea iadului
John Stott este un cunoscut pastor şi autor evanghelic din Anglia. El a fost şi în România în vizită şi are câteva cărţi traduse în ro­mâ­neşte. „Stott a înmărmurit lumea evanghelică, atunci când a încercat să apere doctrina anihilării celor răi“15. Afirmaţia aceasta îi aparţine lui Robert A. Peterson, recunoscut profesor de teologie. Într-adevăr, Stott a negat eternitatea iadului, spunând că cei răi vor fi anihilaţi. Această gravă eroare a lui Stott este analizată de profesorul Peterson, în cartea sa, intitulată „Hell on trial“ (Iadul adus la judecată).

Stott a negat veşnicia iadului, în cartea „Evangelical essentials“. Această carte redă dialogul lui John Stott cu teologul liberal David L. Edwards în privinţa mai multor aspecte teologice, printre care şi soarta de la urmă a celor răi. John Stott spune următoarele, refe­rin­du-se la chinuirea veşnică a celor răi: „Emoţional, acest concept mi se pare intolerabil“. Stott spune că emoţiile lui, în ce ceea priveşte chinul veşnic, sunt atât de puternice, încât îl fac să respingă veşnicia iadului.

Într-adevăr, Stott face ceea fac toţi cei ce resping eternitatea ia­du­­lui. Toţi aceştia vin cu argumente sentimentale sau cu argumente contrare oricărei logici. Ei răstălmăcesc ce scrie în Cuvânt. Cu regret pentru ce a fost John Stott, personal consider că el se descalifică de a mai fi citit ca autor evanghelic.

Am preluat de la profesorul Peterson16 câteva lucruri de bază, în ce priveşte teoria lui John Stott despre iad. Am adăugat şi obser­va­ţi­ile mele. I-am acordat spaţiu mai amplu lui Stott, deoarece el spune ceea ce spu­ne şi doctrina adventistă în general, în ceea ce priveşte ne­ga­rea exis­tenţei iadului. Problema este că Stott e citit în mediile evanghelice.

• Stott neagă veşnicia iadului, spunând că „pieire“, în Scriptură, înseamnă anihilare. Dacă ne amintim, cuvântul „pieire“, conform cu ceea ce spune dicţionarul de teologie, nu înseamnă dispariţie, ci o stare de degradare, precum şi depărtarea de locul iniţial. Fiul pierdut nu murise şi nu dispăruse, ci se degradase moral şi fizic. Moneda pe care a pierdut-o femeia nu dispăruse, era doar într-un loc diferit faţă de început; era probabil pe sub pat. Aşa este şi cu cei ce merg la pierzare, ei merg „sub pat“, adică în negura şi în chinul iadului. Despre fiara din Apoc.17:8, se spune că merge la pierzare; în Apoc. 19:20, ea este aruncată în lacul de foc, dar, în loc să fie anihilată, peste o mie de ani este tot acolo, împreună cu proorocul mincinos şi cu Satana (Apoc. 20:10). Deci Stott se înşeală, deoarece „pieire“, în înţelesul Scripturii, înseamnă chin veşnic, nu anihilare.

• Stott spune că flăcările iadului îi vor cosuma pe cei răi, anihi­lându-i. Dar ce spune Scriptura? „Şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“ (Mat. 13:42). Iată că focul iadului chinuie, nu incinerează. În ceea ce priveşte fumul care se ridică din iad, Stott spune că acest lucru ne arată că focul şi-a făcut efectul, arzându-i până la dispariţie pe cei necredincioşi. Dimpotrivă, fumul care se ridică pentru veşnicie ne arată că focul continuă la nesfârşit. Nu iese fum fără foc. Iată ce spune Scriptura: Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!“ (Apoc. 14:10-11). Şi, pentru a nu exista confuzie cu privire la faptul că acest chin este veşnic, Scriptura mai adaugă expresia: „şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei“. Aşadar, scopul focului în iad este chinul celor răi, nu anihilarea lor. Dacă Dumnezeu dorea, îi anihila fără să inaugureze lacul de foc.

• Stott spune că este nedrept ca Dumnezeu să-i pedepsească cu un chin etern pe păcătoşi, pentru că păcatele lor sunt prea mici, pentru o pedeapsă atât de mare. Profesorul Peterson îi răspunde cu argumentul celebrului teolog medieval, Toma Aquino. Aquino scrie, în lucrarea sa, „Suma Teologiae“, că păcatele noastre sunt o ofensă îm­potriva unui Dumnezeu infinit, ca atare le corespunde o pe­deap­să infinită. De fapt, acesta este un principiu juridic cunoscut, şi anume că pedeapsa este în acord cu vina. Rebeliunea împotriva împăratului se pedepsea cu moartea, rebeliunea împotriva lui Dum­ne­zeu se pe­dep­seşte cu chin veşnic, în lacul de foc.

• Altă contestaţie a lui Stott este următoarea: cum are Dum­ne­zeu victorie asupra răului în Univers, dacă cei răi sunt păstraţi în iad, nu anihilaţi? Stott merge mai departe şi spune că însăşi prezenţa în iad a păcătoşilor le dă apă la moară universaliştilor. Ce spun univer­sa­liştii? Ei spun că, în final, după o perioadă anume, Dumnezeu îi va scoate din iad pe toţi, mântuindu-i pe toţi. Argumentul lui Stott este extrem de forţat şi de această dată. Dumnezeu nu se schimbă în ho­tă­rârile Sale, aşa cum crede Stott: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi (Mal. 3:6). El a promis că va avea grijă de Israel, în pofida tuturor problemelor incredibile create de ei. Dovada este existenţa lui Israel astăzi. Tot aşa, când El a spus că cei răi vor fi chinuiţi în vecii vecilor, aşa se va întâmpla. Iată din nou o dovadă a eternităţii iadului: Scriptura fo­lo­seş­te aceeaşi expresie, vecii vecilor, pentru a descrie eternitatea lui Dumnezeu, precum şi eternitatea iadului: „A jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 10:6); „Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor“ (Apoc. 14:11).

• Argumentul final pe care Stott îl foloseşte în favoarea anihi­la­ţi­onismului este imortalitatea condiţionată (sau nemurirea condi­ţi­o­nată). Expresia „nemurire condiţionată“ se referă la faptul că su­fle­tul omului nu poate trăi după moarte. Stott spune că necre­din­cio­şii, din pricina faptului că nu au viaţa veşnică, nu au nici nemurirea su­fle­tului. Şi atunci, spune Stott, cei necredincioşi vor fi anihilaţi, căci oricum nu au un suflet nemuritor. Deci nemurirea sufletului, potrivit lui Stott, face parte din viaţa veşnică. Stott confundă nemurirea su­fle­tului cu viaţa veşnică17. Sufletul este făcut nemuritor de Dumnezeu, deoarece omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Viaţa veşnică este infinit mai mult decât nemurirea sufletului: „Şi via­ţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dum­ne­zeu adevă­rat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3).

Nemurirea sufletului este simpla existenţă la nesfârşit. Important este unde îţi vei petrece această existenţă la nesfârşit. Evanghelia tocmai aici îi atenţionează pe oameni că, dacă nu se pocăiesc, vor avea o existenţă de chin nemăsurat, în iad. Anihilaţionismul lui John Stott, al Adventiştilor şi al Martorilor lui Iehova nu impresionează nici un păcătos. Dimpotrivă, îl face să dorească o viaţă de păcat acum şi anihi­lare în viitor. Aceasta nu este Evanghelia, ci o falsă evanghelie.

Am văzut că aceste cinci argumente în favoarea anihilaţio­nis­mu­lui şi a negării existenţei iadului, aduse de John Stott, nu stau în picioare. Anihilaţionismul este o erezie, de care se fac vinovaţi atât John Stott, cât şi Mişcarea Adventistă, alături de Martorii lui Iehova şi de unii teologii liberali.

Pastorul adventist Lucian Cristescu îl citează pe John Stott, în cartea sa, Galileanul18. Anihilaţionismul lui Stott este folosit de Lucian Cristescu drept un argument în negarea existenţei iadului. De ase­me­nea, domnul Cristescu îi mai citează pe Clark H. Pinnock şi John Dominic Crossan, ca autorităţi teologice care neagă existenţa iadului. Am văzut mai sus că John Stott nu reuşeşte să îşi cons­tru­iască argumentul împotriva existenţei iadului. Cât despre Pinnock şi Crossan, ei sunt nişte liberali notorii. Crossan face parte din miş­ca­rea liberal-eretică cunoscută sub numele de „Jesus seminar“. Crossan, alături de ceilalţi din mişcarea mai sus menţionată, neagă aproape întregul Nou Teastament. Ca atare, folosirea argumentelor unor teo­logi liberali demonstrează încă o dată faptul că negarea existenţei iadului este o deviere de la teologia biblică. Lucian Cristescu, prin predicile sale difuzate la radio, este perceput ca un evanghelic între adventişti. Dar, cu ocazia evenimentului adventist „Galileanul“, precum şi prin publicarea cărţii cu acelaşi nume, domnul Lucian Cristescu a arătat foarte clar faptul că este un adventist convins, care neagă existenţa iadului şi existenţa sufletului, susţinând ţinerea sa­ba­tului şi a legii, precum şi a celorlalte doctrine adventiste. Această cla­rificare este făcută din simpla dorinţă de a informa mediile evanghelice.


Iadul nu este un abuz din partea lui Dumnezeu,

ci este manifestarea unei dreptăţi desăvârşite
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocă­ias­că, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui“ (Rom. 2:4-6).

Iată caracteristicile celor care ajung în iad, conform Rom. 2:4-6:

• Dispreţ faţă de bunătatea lui Dumnezeu; dispreţ faţă de îndem­nul la pocăinţă (lumea este plină de aroganţi, care, chiar şi după căde­rea co­munismului, îi privesc cu dispreţ pe pocăiţii care vestesc Evan­ghelia).

• Dispreţul arătat mai sus duce la împietrirea inimii; mulţi dintre împietriţi spun că nu înţeleg cum este cu mântuirea, dar, de fapt, ei mint şi nu vor să se pocăiască.

• Cei împietriţi vor avea parte de o mânie infinită din partea lui Dumnezeu, care se va manifesta în focul iadului.

Ce spune cerul, atunci când se manifestă

judecata lui Dumnezeu?
După aceea am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mân­tu­irea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt ade­vă­rate şi drepte“ (Apoc. 19:1,2).

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: «Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atot­pu­ter­nice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina îna­in­tea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!»“ (Apoc. 15:2-4).


În iad, pedepsele sunt date în funcţie de gravitatea ofensei
În iad, toţi vor fi chinuiţi, dar unii vor fi mai aspru pedepsiţi decât alţii, în funcţie şi de ceea ce au făcut în viaţă. Aşa cum am arătat, nu există purgatoriu şi nici scoatere din iad. În mod normal, noi toţi mergem spre iad, dar direcţia se poate schimba spre cer, dacă pă­că­tosul se pocăieşte când aude Evanghelia.

Iată o listă aproximativă a celor mai chinuiţi în iad, în viitor: Satan, demonii, Anticrist, proorocul mincinos, marii preoţi şi fariseii lui Isarel, care L-au răstignit pe Domnul Isus, marii dictatori ai lumii etc. Noi am continua lista cu homosexualii. Dar Domnul Isus spune următoarele:

Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţi­nu­tul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea“ (Mat. 10:15).

De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până la locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în pi­cioa­re până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun, că în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine“ (Mat. 11:22-24).  

Fără îndoială că sodomiţii care nu se pocăiesc vor fi printre cei mai chinuiţi în iad, dar mai chinuiţi decât ei vor fi oamenii care au fost bătătoriţi de Evanghelie şi nu s-au pocăit. Deci şi faptul că vor fi pedepse diferite în iad reflectă dreptatea lui Dumnezeu. Gra­dele di­ferite de pedeapsă sunt o puternică dovadă împotriva anihila­ţionis­mului, deoarece nu pot fi grade diferite de anihilare, ci doar anihilare19.
O rugăciune de pocăinţă pentru eventuali cititori nepocăiţi
Iadul nu este o poveste de groază, ci o realitate îngrozitoare. Scrip­tura acordă atât de mult spaţiu acestui subiect terifiant, pentru a te preveni să ajungi acolo. Aminteşte-ţi că iadul a fost făcut pentru Satana şi îngerii lui, nu pentru tine. Iată cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru tine personal: „Fiindcă atât de mult a iubit Dum­­nezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dum­nezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu“ (Ioan 3:16-18).

Fă acum o alegere logică; în­ge­nuchează înaintea lui Isus Hristos şi spune rugăciunea aceasta: „Doamne Isuse Hristoase, cred că eşti Fiul lui Dumnezeu şi că ai suferit chinul iadului la cruce, pentru păcatele mele. Mă cutremură gândul de a fi în iad pentru veşnicie, iartă-mi păcatele (enumeră-le pe acelea pe care ţi le aminteşti). Intră în inima mea şi dă-mi viaţa veşnică. Fii stăpânul meu absolut. Îţi mul­ţu­mesc. Amin“.

Dacă ai fă­cut această rugăciune în mod sincer, Dum­nezeu te nu­meşte co­pi­lul Său. Caută în Biblie versetele care urmează, pentru a şti ce favoruri ai din partea lui Dumnezeu: Ioan 1:12,13; 1 Ioan 3:1-3; Tit 3:4-7; Efes. 1:11-14; Rom. 8:28-39; Roagă-te ca Dumnezeu să te în­dru­me spre o Biserică Evanghelică (nead­ventistă). Nu te îndemn să mergi la o bi­se­rică adventistă, pentru că adven­tismul nu este evan­ghelic. Citeşte cartea până la sfârşit, pentru a te elucida pe deplin.
Avertizarea păcătoşilor cu pedeapsa eternă în iad

face parte din predicarea Evangheliei
Mai jos, voi reda câteva secvenţe din lucrarea20 lui A. H. Strong în legătură cu subiectul acesta.

„Predicarea adecvată a doctrinei pedepsei eterne nu este un obs­ta­col în ce priveşte succesul Evangheliei, ci este unul dintre ele­men­te­le auxiliare indispensabile. Totuşi, unii contestă acest lucru, spunând că predicarea doctrinei pedepsei eterne îi va îndepărta pe oameni şi, ca atare, nu poate face parte din mesajul predicatorului. Noi răs­pun­dem la această contestaţie în felul următor: pentru că doctrina este adevărată şi este clar învăţată de Scriptură, nu trebuie să existe frică de consecinţe… slujitorul lui Dumnezeu se află sub obligaţia de a predica întregul adevăr al lui Dumnezeu; facând aşa, Dumnezeu va avea grijă de rezultate. Isus Hristos este Persoana răspunzătoare pentru doctrina pedepsei eterne. Cele mai înfiorătoare afirmaţii re­feritoare la pedeapsa viitoare sunt ale lui Isus Însuşi: „Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?“ (Mat. 23:33).

Toate predicile ce ignoră doctrina pedepsei eterne coboară de fapt standardul sfinţeniei lui Dumnezeu şi degradează lucrarea lui Hristos, care a fost făcută ca să ne scape de iad. Pedeapsa eternă este o expresie a sfinţeniei lui Dumnezeu. Evitarea predicării pedepsei eterne poate aduce un succes temporar, dar va fi urmată în mod sigur de efecte dezas­truoase, care conduc la raţionalism şi imo­ra­li­tate. Dacă nu există pedeapsă eternă, atunci nu a fost nevoie de o jertfă de valoare infinită şi suntem forţaţi să renunţăm la jertfa ispă­şi­toare. Dacă nu ar fi nevoie de jertfa ispăşitoare, nu ar fi fost nevoie de întrupare şi, în consecinţă, suntem forţaţi să renunţăm la di­vi­ni­tatea lui Hristos şi la Trinitate.

Dacă nu există pedeapsă eternă, sfinţenia lui Dumnezeu nu e decât un alt nume pentru benevolenţă, iar atunci orice fun­da­ment pentru moralitate se duce, iar legea lui Dumnezeu încetează să inspire re­ve­renţă şi teamă. Dacă nu există pedeapsă eternă, atunci autorii umani ai Bibliei au fost oameni căzuţi, care nu s-au ridicat deasupra preju­di­ci­ilor şi erorilor vremii lor şi, în consecinţă, pierdem orice dovadă a inspiraţiei divine a Bibliei. În mod similar, nici mira­co­lele nu ar fi ade­vă­rate, Dumnezeu s-ar identifica cu natura şi ar deveni Dumnezeul im­personal panteistic. Acestea sunt rezul­ta­te­le logice ale negării pe­dep­sei eterne. Este nevoie doar de o simplă pri­vi­re la ceea ce este India, unde panteismul este dominant, pentru a ne da seama ce deplorabil este rezultatul declinului moralităţii în pu­blic sau în particular. Emory Storrs a spus: „Când iadul este scos din religie, justiţia dispare din politică“.

Iată câteva comentarii finale, prelucrate după Norman Giesler21, unul dintre cei mai mari apologeţi creştini:

• Demnitatea umană cere existenţa iadului. Dumnezeu nu poate forţa oamenii să accepte să meargă în cer împotriva voinţei lor. Libera alegere a oamenilor cere existenţa iadului. Domnul Isus a strigat: „Ieru­salime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei tri­meşi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut“ (Mat. 23:37). Aşa cum un alt autor a zis: în esenţă, sunt două feluri de oameni – cei care spun „voia Ta să se facă“ şi cei cărora Dumnezeu le va spune „voia ta omule să se facă“, adică aceia care L-au respins pe Dumnezeu, Dum­ne­zeu le va face după dorinţa lor şi îi va trimite într-un loc fără Dumnezeu, care este iadul.

• Dreptatea lui Dumnezeu cere existenţa iadului. Oameni ca Stalin şi Hitler au omorât zeci de milioane. Anihilarea păcătoşilor propusă de cei amintiţi mai sus înseamnă, de fapt, anularea pedepsei pe care o cere dreptatea lui Dumnezeu. Fii sigur că toţi dictatorii care au comis atrocităţi vor fi printre marii chinuiţi pentru eternitate în iad.

• Persoana lui Dumnezeu cere existenţa iadului. Păcatele noastre sunt o ofensă de o gravitate infinită, pentru că sunt împotriva unui Dumnezeu infinit. Pentru a înţelege acest lucru, să ne uităm la jertfa de la Golgota, unde Fiul lui Dumnezeu Cel infinit a gustat Iadul, prin despărţirea temporară de Tatăl, când a strigat: „Dum­ne­zeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?“ Pentru că Fiul lui Dum­ne­zeu Cel infinit a gustat iadul, orice om finit, care se face vinovat de o ofensă infinită, merită un iad veşnic.


Yüklə 1,42 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin