Regii taumaturgi studiu despre caracterul supranatural atribuit puterii regale

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.45 Mb.
səhifə1/42
tarix20.02.2018
ölçüsü2.45 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   42

Carte editată cu sprijinul Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă

MARC BLOCH
REGII TAUMATURGI

STUDIU DESPRE CARACTERUL SUPRANATURAL

ATRIBUIT PUTERII REGALE, ÎN SPECIAL ÎN FRANŢA Şl ÎN ANGLIA

Prefaţă de Jacques Le Goff Traducere de Val Panaitescu

Marc Bloch, Les rois thaumaturges © Gallimard, 1983

© by POLIROM Co SA Iaşi, 1997 pentru prezenta traducere

Editura POLIROM

B-dul Copou nr. 3, P.O. Box 266, 6600 Iaşi

Tel. & Fax (032) 214100; (032) 214111

(032) 217440 (distribuţie)

Descrierea-CIP a Bibliotecii Naţionale:

BLOCH, MARC

Regii taumaturgi/Marc Bloch ; trad. din limba franceză de Val Panaitescu. - Iaşi; Polirom, 1997

416 p. ; 22 cm. - (Plural M) Tit. orig. (fre): Les rois thaumaturges

ISBN 973-9248-99-3

I. Panaitescu, Val (trad.)

321.61 342.36

(Plural M) Printed in ROMÂNIA

POLIROM Iaşi, 1997
Un rege al Franţei se împărtăşeşte sub ambele specii şi se pregăteşte să atingă scrofulele. Tablou din secolul al XVI-lea, autor necunoscut: Torino, Pinacoteca Regală, nr. 194. Foto Giraudon. Vezi pp. 313-315.

(01. jpg.)


Specialiştii cred astăzi că tabloul este într-adevăr de Bernard Van Orley şi ar ti un voleu dintr-un triptic al Sfintei Cruci, făcut între 1515 şi 1520, pentru biserica Mintă Walburge din Furnes. Scena râmîne misterioasă. Prezenţa unui rege al i-ranţei şi a unor bolnavi ce imploră vindecare pare sigură. (Nota lui Jacques Le Goff).

Prefaţă
în timpul celor aproximativ trei decenii ce au urmat morţii eroice a lui Marc Bloch, torturat de Gestapo şi apoi împuşcat la vîrsta de 57 de ani, la 16 iunie 1944, la Saint-Didier-de-Formans (Ain), lîngă Lyon, pentru acte de rezistenţă, reputaţia lui de istoric a avut un triplu temei. Mai întîi, rolul de cofondator şi codirector, împreună cu Lucien Febvre, al revistei Annalesl, care a reînnoit metodele istorice. Pe urmă, două mari cărţi: Caracterele originale ale istoriei rurale franceze (1931), apreciată mai ales de specialiştii care au văzut în ea, pe bună dreptate, încununarea istoriei geografice, potrivit gustului francez, şi punctul de plecare al unei noi viziuni a istoriei rurale în Evul Mediu şi în epoca modernă; Societatea feudală(1939-1940), sinteză puternică şi originală, care transfigura istoria instituţiilor printr-o concepţie globală a societăţii - integrînd istoria economică, istoria socială şi istoria mentalităţilor — şi care interesa un public larg. La acestea, s-a adăugat un tratat (postum) despre metoda istorică, Apologie pentru istorie sau Profesiunea de istoric (publicată prin grija lui Lucien Febvre în 1949), eseu neterminat, în care unele vederi profunde şi originale scînteiau din cînd în cînd dintr-un bruion pe care cu siguranţă autorul l-ar fi corectat în vederea publicării.

De cîţiva ani încoace, Marc Bloch este, pentru un număr crescînd de cercetători din domeniul ştiinţelor umane şi sociale, înainte de toate, autorul unei cărţi de pionierat, prima sa carte adevărată, Regii taumaturgi. Studiu asupra caracterului supranatural atribuit puterii regale, cu deosebire în Franţa şi în Anglia (1924), care face din acest foarte mare istoric întemeie­torul antropologiei istorice2.

1. întemeiată în anul 1929 sub titlul Annales d'histoire economique et sociale, revista a devenit, o dată cu războiul, Annales d'histoire sociale (1939-1941 şi, din nou, în 1945), apoi, între 1942 şi 1944, Mclanges d'histoire sociale, supunîndu-se legilor elaborate la Vichy, care pretindeau în special ca numele evreului Marc Bloch să dispară de pe coperta revistei. Marc Bloch, care-şi exprimase mai întîi, în mai 1941, într-o scrisoare către Lucien Febvre, ostilitatea în ce priveşte continuarea publicării revistei sub regimul de la Vichy, a colaborat totuşi la ea sub pseudonimul Marc Fougeres şi, în octombrie 1942, într-o altă scrisoare adresată lui Lucien Febvre, a revenit asupra dezaprobării şi a recunoscut temeinicia hotârîrii acestuia. Mărturiile sînt contradictorii în ce priveşte intenţia de a-şi relua locul în revistă după război, dacă ar fi trăit. După moartea sa, revista a luat, în 1946, numele de Annales: Economies - Societes - Ciinlisations, păstrat pînâ astăzi.

2. Este ceea ce Georges Duby a recunoscut cu adevărat în Prefaţa sa la cea de a şaptea ediţie din L'apologie pour l'histoire ou Metier d'historien (1974): „în orice caz, atunci cînd, la cincizeci şi şase de ani, în ultimele rînduri pe care le-a scris, Bloch cel din Rezistenţa afirmă, o dată mai mult, despre condiţiile sociale că sînt -în natura lor profunda, mentale- (p. 158), oare nu ne îndeamnă el sâ-i reluăm prima, adevărata sa carte mare, să recitim Rois thaumaturges şi să continuăm acea istorie a menta­lităţilor pe care o abandonase, dar al cărei inventator a fost poate, într-adevăr, tînărul Bloch, acum exact cincizeci de ani?" (p. 15).

VI

REGII TAUMATURGI



Geneza Regilor taumaturgi

în stadiul actual al cunoştinţelor noastre despre Marc Bloch şi asteptînd ca tot ce ni s-a păstrat din scrisorile lui şi din cele ale corespondenţilor săi să ne aducă, poate, precizări, dacă nu chiar revelaţii, putem spune că gestaţia Regilor taumaturgi se întinde pe vreo doisprezece ani şi că a profitat de trei experienţe principale - două de ordin intelectual şi, între ele, una de ordin existenţial1.

Cea dintîi are ca teatru Fundaţia Thiers din Paris, la care Marc Bloch (ieşit de la Ecole Normale Superieure ca agregat în istorie, în 1908) a avut un stipendiu între 1909 şi 1912. Urmează experienţa războiului din 1914-1918, pe care l-a terminat cu grad de căpitan, după ce a fost citat de patru ori în ordin pe armată şi a primit crucea de război.

Are importanţă, în sfîrşit, atmosfera Facultăţii de litere de la Universitatea din Strasbourg, unde a fost numit lector în decembrie 1919 şi apoi profesor, în 1921.

Activitatea ştiinţifică a lui Marc Bloch începe în 1911-1912. îşi publică primele articole. Pînă la război, aceste studii vădesc trei centre de interes, evident legate între ele. Mai întîi, istoria instituţională a feudalităţii medievale şi, în special, locul regalităţii şi acela al serbiei în sistemul feudal, prim jalon al unui studiu care, după război, se va opri - în virtutea dispoziţiilor luate în favoarea universitarilor combatanţi, la un embrion de teză: Regi şi iobagi — un capitol de istorie capeţiană. Apoi, în cadrul geografiei istorice, care a avut, începînd de la Vidai de La Blache şi succesorii săi, o influenţă atît de mare asupra noii şcoli istorice franceze interbelice, o regiune: Ile-de-France. în sfîrşit, un prim discurs asupra metodei: prea puţin cunoscuta alocuţiune pronunţată la împărţirea premiilor la liceul din Amiens, în 1914, în ajunul Marelui Război: Critica istorică şi critică de mărturie.

Printre primele lui eseuri, unul - apărut în 1912- merită o atenţie aparte: ,Formele rupturii omagiului în vechiul drept feudal"2. Marc Bloch descrie aci un „rit" feudal, acela al „aruncării firului de pai" şi uneori al „ruperii" paiului (exfestucatio) semnificînd şi realizînd ruptura omagiului. Interes precoce, aşadar, pentru ritual în instituţiile trecutului şi - faţă de indiferenţa cvasi-totalităţii istoricilor şi a istoricilor dreptului medieval francez (două note de Gaston Paris, o aluzie de Jacques Flach) - Marc Bloch se adresează istoricilor germani ai dreptului medieval, deschişi pe atunci la etnografie şi la comparatism: un articol de Ernst von Moeller şi mai ales „marea lucrare a Dlui Karl von Amira" (Der Ştab in dergermanischen Rechtssymbolik*).

1. Mulţumesc mai întîi lui Etienne Bloch, fiul lui Marc Bloch, pentru a-mi fi pus la dispoziţie informaţiile şi documentele de care a putut dispune tatăl său, în legătură cu Regii taumaturgi, şi pentru că m-a autorizat să lucrez pe fondul de documente ale lui Marc Bloch depus la Arhivele Naţionale, pe care l-am putut consulta în cele mai bune condiţii, datorită amabilităţii Dnei Suzanne d'Huart, conservator-şef. Fondul are cota AB XIX 3796-3852 (cota AB XIX desemnînd documentele marilor erudiţi depuse ia Arhivele Naţionale.). Majoritatea citatelor din această Prefaţă, care nu sînt însoţite de trimiteri, provin din acest fond. Mulţumesc, de asemenea, prietenului meu Andre Burguiere pentru diferitele indicaţii preţioase.

2. Apărut în Nouvelle Revue historique de droitfranţais et etranger, t. XXXVI, martie--aprilie 1912, pp. 141-177 şi reeditat în Marc Bloch, Mâlanges historiques, Paris, 1963 (Bibliotheque generale de L'Ecole Pratique des Hautes Etudes, secţiunea a Vi-a, S.E.V.P.E.N.), t. I, pp. 189-209.

3- ?f fe"nte precise la aceste două lucrări se vor găsi în articolul citat mai jos de Marc Bloch, Melanges historiques, I, p. 190, nota 2.

PREFAŢA


VII

Trioul de la Fundaţia Thiers

Unde se află în acea vreme Marc Bloch? După diferite sejururi universitare, în 1908-1909, în Germania, la Berlin şi la Leipzig, el şi-l încheia pe acela petrecut la Fundaţia Thiers. Aci şi-a regăsit doi vechi camarazi de la Fxole normale, pe Louis Gemet, elenistul (promoţia 1902) şi pe Marcel Granet, sinologul, din promoţia 1904, ca şi el. Cei trei tineri savanţi au organizat împreună un mic grup de cercetători. Se pare că influenţa lui Granet asupra celor doi prieteni ai săi a fost deosebit de importantă. Problematica şi metodele celui care avea să reînnoiască sinologia au contribuit la orientarea lui Louis Gemet şi a lui Marc Bloch spre nişte vederi mai largi decît cele ale istoriografiei tradiţionale privind Grecia antică şi Occidentul medieval. Mai înainte de apariţia Regilor taumaturgi, în 1924, Marcel Granet va fi publicat deja Sărbători şi cîntece vechi în China (1919) şi Religia chinezilor (1922), începînd reflecţia şi cercetările ce-l vor conduce la cele două mari sinteze: Civilizaţia chineză (1929) şi Gîndirea chineză (1934). Tot atunci a scris şi Feudalitatea chineză, carte apărută la Oslo în 1932, după cum, cu un an mai înainte, apăruse aci Caracterele originale ale istoriei rurale franceze de Marc Bloch — pe care Granet îl urmase ca invitat străin în capitala norve­giană, la Institutul de studiu comparat al civilizaţiilor (prezentat de Marc Bloch în Annales, în 1930, pp. 83-85). încă de la primele ei faze, opera lui Granet a contribuit la confirmarea interesului lui Marc Bloch pentru rituri şi mituri, ceremonii şi legende, pentru psihologia colectivă comparată, „siste­mele de gîndire" şi credinţele societăţilor din trecut1.

Opera lui Louis Gernet, a cărui carieră didactică a fost ulterior limitată prea multă vreme la Universitatea din Alger (e drept că l-a găzduit aci pe un tînăr istoric, numit Fernand Braudel), marginalizată în chip scandalos de elenismul universitar la putere, nu e mai puţin apropiată de Marc Bloch prin gîndirea şi demersurile ei. Gernet şi-a publicat, începînd din 1917, Cercetări asupra dezvoltării gîndirii juridice şi morale în Grecia. Marea lui sinteză, Geniul grec în religie, scrisă împreună cu Andre Boulanger pentru perioada elenistică, apare în 1932; răsunetul ei nu datează însă decît după reeditarea din 1970, cînd culegerea postumă de articole, Antropologia Greciei antice (1968, reeditată în 1982), permite, în sfîrşit, să i se măsoare anvergura şi să i se înţeleagă influenţa asupra marii şcoli franceze contemporane de antro­pologie istorică a Greciei antice (Jean-Pierre Vemant, Pierre Vidal-Naquet, Marcel Detienne, venit de la Liege, Nicole Loraux, Francois Hartog etc). Discuţiile lui Marc Bloch (şi ale lui Granet) cu Gemet n-au putut decît să-i sporească interesul pentru etnojuridism, mit, ritual, pentru comparatismul perspicace şi prudent2.

Marele război

Urmează a doua experienţă: aceea a războiului din 1914-1918. Pentru Marc Bloch a însemnat o aventură extraordinară. Amintirile pe care le-a scris în timpul primului an al conflictului ni-l dezvăluie aliind cu simplitate un

1. Anterior Regilor taumaturgi, un studiu - semnat de Marcel Granet - al unui rit juridic: „Depunerea copilului pe pămînt", apărut în 1922, fn La Revue archeologique.

2. Esenţialul acestor informaţii asupra grupului Bloch-Gernet-Granet de la Fundaţia Thiers, în 1909-1912, îl datorez lui Ricardo Di Donato, profesor la Iicole Normale Superieure din Pisa, care pregăteşte o lucrare amplă asupra lui Louis Gernet, şi căruia îi mulţumesc călduros.

VIII

REGII TAUMATURGI



patriotism ardent, o sensibilitate acută pentru dramele şi mizeriile zilnice ale soldaţilor, cu grija de a nu ascunde nimic din realităţile sordide şi crude ale vieţii combatanţilor. El păstrează însă mereu o luciditate care-i îngăduie, chiar şi în acţiunea cea mai fierbinte, să păstreze distanţa faţă de ea şi să arunce o privire plină de omenie, deşi fără complezenţă, asupra oamenilor din jurul său, ca şi asupra lui însuşi. Se străduieşte constant să reflecteze ca un istoric asupra a tot ceea ce vede şi trăieşte. El observă că, în prima zi cînd a fost angajat în bătălie, la 10 septembrie 1914: „Spiritul de curiozitate, care mă părăseşte rareori, nu mă abandonase". Curiozităţii - prim imbold al istoriei - i se adaugă deîndată o muncă de cercetare a memoriei. îşi notează zi de zi, într-un carnet, evenimentele zilei, pînă ce o rană şi boala îl împiedică să-l mai ţină, după 15 noiembrie 1914. Cînd la începutul lui 1915, o gravă maladie face să fie evacuat în spatele frontului, silindu-l să intre în convalescenţă, el se grăbeşte să-şi scrie amintirile, nevrînd să fie tributar memoriei - fiindcă ea operează asupra trecutului „o triere ce mi se pare deseori puţin judicioasă". La sfîrşitul amintirilor din primele cinci luni de război, trage concluzii asupra experienţei sale în calitate de istoric. Schiţează temele pe care le va relua, în 1940, în Strania înfrtngere\ Dar esenţialul pentru el îl reprezintă ceea ce se referă la psihologie, la psihologia individuală a soldaţilor şi a ofiţerilor, la psihologia colectivă a grupurilor de luptători2.

Carlo Ginzburg a dezvăluit şi analizat cu multă perspicacitate şi fineţe modul în care Regii taumaturgi s-au născut din experienţa războiului din 1914-1918. Marc Bloch a văzut în el refacerea unei societăţi cvasi-medievale, un regres la o mentalitate „barbară şi iraţională". Râspîndirea de ştiri false, care era după el principala formă a acestei întoarceri în trecut, i-a inspirat unul din articolele cele mai remarcabile: „Reflecţiile unui istoric asupra ştirilor false de război"3. El arată aici cum în special cenzura, discreditînd textele scrise supuse examenului ei represiv, a determinat „o reînviere uluitoare a tradiţiei orale, mama antică a legendelor şi a miturilor". Astfel, războiul îi oferă istoricului un mijloc neaşteptat de a observa în mod direct trecutul medieval: „Printr-o lovitură îndrăzneaţă, la care n-ar fi cutezat să viseze vreodată nici cel mai curajos experimentator, cenzura, abolind seco­lele ce s-au scurs, l-a readus pe soldatul de pe front la mijloacele de informare şi la starea de spirit a timpurilor de odinioară, dinaintea jurnalului, dinaintea foii tipărite conţinînd ştiri, dinaintea cărţii". Dar scepticismul

1. L'Etrauge defaite, volum publicat postum, Paris, 1946 (o noua ediţie se află în pregătire la Gallimard).

2. Cf. Marc Bloch, „Amintiri din război, 1914-1915", Cahiers des Annales, 26, Paris, 1969. Marc Bloch şi-a putut îmbogăţi experienţa privind psihologia soldatului, cu prilejul apărării pe care a trebuit s-o asigure - în calitate de ofiţer - unor soldaţi traduşi în faţa unui consiliu de război. Unele note ale pledoariilor sale s-au păstrat. A se vedea catalogul expoziţiei Marc Bloch (pregătit de Andre Burguiere şi Claude Chandonnay), la Ecole des Hautes Iitudes en Sciences Sociales, mai 1979-Influenţa experienţei Marelui Război asupra interesului lui Marc Bloch pentru psihologia colectivă a fost judicios relevată de Carole Fink, a cărei introducere la traducerea engleză a Memoriilor de război ale lui Marc Bloch este, pînâ astăzi, cea mai bună schiţă a vieţii şi gîndirii marelui istoric.

M. Bloch, Memoirs of War. 1914-1915. Trad. şi introd. de Carole Fink, Corneli University Press, Ithaca şi Londra, 1980. A se vedea şi articolul, expeditiv prin forţa împrejurărilor, Marc Bloch de J.-Gl. Schmitt, in La Nonvelle Histoire, ed. J. Le Goff, R. Chartier, J. Revel, Paris, 1978, pp. 79-82.

3. Revue de synthese bistorique, t. 33, 1921, pp. 13-35, reluat în Melanges historiques, t- I, Paris, 1963, pp. 41-57.

PREFAŢA

IX

care-l cuprinde pe istoric în faţa răspîndirii ştirilor false nu atinge „istoria juridică sau economică ori religioasă" şi mai puţin încă istoria psihologiei colective: „Ceea ce e mai profund în istorie ar putea fi foarte bine şi ceea ce este mai sigur". în felul acesta, Regii taumaturgi vor fi o cufundare în istoria „profundă"1.



De aci şi diagnosticul pus de Marc Bloch la sfîrşitul lucrării despre miracolul regal: o „gigantică ştire falsă". Este expresia pe care o va relua, în 1932, ca să definească fenomenul studiat de Georges Lefebvre într-o altă mare carte de istoria mentalităţilor.- Marea Spaimă din 1789i.

Experienţa războiului i-a întărit lui Marc Bloch convingerea că dacă „neînţelegerea prezentului se naşte în mod fatal din ignorarea trecutului", nu e mai puţin adevărat că trebuie „să înţelegem trecutul prin prezent", aşa cum va reaminti în Profesiunea de istoric. De unde şi importanţa pe care o are pentru el „metoda regresivă". Psihologia soldaţilor şi a oamenilor din 1914-1918 va lămuri atitudinea celor din Evul Mediu (pînă în secolul al XVIII-lea) faţă de miracolul regal.

în orice caz, proiectul cercetării care trebuia să ducă la redactarea Regilor taumaturgi s-a concretizat în spiritul tînărului istoric, în timpul Marelui Război. Colegul său, Charles-Edmond Perrin, a dezvăluit că, în februarie 1919, cu ocazia unei excursii comune în Vosges, cînd nu erau încă demobilizaţi, Marc Bloch i-a spus: „După ce voi termina cu sătenii mei, voi aborda studiul miruirii cu prilejul încoronării regale de la Reims"3.

Strasbourg

Pentru că e mai bine cunoscută, voi insista mai puţin asupra celei de a treia împrejurări care a înlesnit alegerea definitivă şi redactarea studiului asupra miracolului regal: mediul Universităţii din Strasbourg, unde Marc Bloch a fost numit conferenţiar în octombrie 1919 4- Imediat după război, Univer­sitatea din Strasbourg, redevenită franceză, obţinea din partea puterilor publice o atenţie particulară, menită să eclipseze amintirea universităţii germane şi să facă din această instituţie regăsită o vitrină intelectuală şi ştiinţifică a Franţei în faţa lumii germanice. Tineri profesori cu totul străluciţi au fost numiţi aici: istoricul Lucien Febvre (născut în 1878), pe care trebuie să-l menţionăm mai întîi, pentru că aceasta e întîlnirea hotărîtoare, la capătul căreia se află întemeierea în comun a acelor Annales d'Histoire economique et sociale, din 1929; apoi alţi istorici, precum specialistul în Antichitatea romană Andre Piganiol, medievistul Charles-Edmond Perrin şi, mai ales, marele istoric al Revoluţiei franceze Georges Lefebvre. Dar şi fondatorul sociologiei religioase în Franţa, Gabriel Le Bras, geograful Henri Baulig, filologul Ernest Hoepffner şi, mai cu seamă, medicul şi psihologul Charles Blondei şi sociologul Maurice Halbwachs. Primul publicase deja Conştiinţa morbidă în 1914, va face apoi să apară Mentalitatea primitivă în 1926 şi lucrează acum la marea sa carte Introducere la psihologia colectivă (1928),

1. Carlo Ginzburg, Prefaţă la traducerea italiană, / re taumaturgii, Torino, Einaudi, 1973, pp. XI-XIX.

2. Recenzia lucrării lui G. Lefebvre, publicată de Marc Bloch sub titlul „Eroarea colectivă a -marii spaime- ca simptom al unei stări sociale", in Annales d'bistoire economique et sociale, V, 1933, pp. 301-304.

3. Prefaţa lui Ch.-Ed. Perrin la Marc Bloch, Melanges historiques, ed. cit., p. XI.

4. Cf. Lucien Febvre, „Amintiri privind o mare istorie: Marc Bloch şi Strasbourg", in Memorial des antrfes 1939-1945, Strasbourg, Facultatea de Litere; reluate în Combatspotir l'histoire, Paris, A. Colin, 1953.

X REGII TAUMATURGI

pe care Marc Bloch o va recenza în Revue historique în 1929. După cum a relevat Georges Duby, Blondei îi provoca pe istorici - dar aceasta se întîmpla la patru ani după Regii taumaturgii - afirmînd că „n-ar putea fi vorba să ne încăpăţînăm şi să determinăm de plano modalităţile universale de a simţi, de a gîndi şi de a acţiona". Chemare la o istorie diferenţială, în timp şi spaţiu, a mentalităţilor şi a comportamentelor. La un an după Regii taumaturgi, Maurice Halbwachs dădea, la rîndul său, o carte capitală pentru întreg domeniul numit astăzi ştiinţele umane şi sociale: Cadrele sociale ale memoriei. Chiar în anul apariţiei acesteia, Marc Bloch îi consacra un lung articol în Revue de synthese historique a lui Henri Berr, pionierul reînnoirii istoriei şi a ştiinţelor omului1. Memorie şi societate, deci memorie şi istorie -ce temă l-ar fi putut seduce mai mult pe Marc Bloch?

în Blondei şi în Halbwachs, Marc Bloch regăseşte nişte elevi ai savantului care i-a marcat cel mai mult formaţia intelectuală - pe sociologul Emile Durkheim, mort în 1917. Emile Durkheim, care a publicat în 1912, plecînd de la studiul sistemului totemic australian, Lesform.es elementaires de la vie religieuse * unde sacral este definit „ca o reprezentare a societăţii"2, limile Durkheim, cel a cărui influenţă asupra lui Marc Bloch o defineşte cu multă perspicacitate Henri See într-o scrisoare trimisă acestuia ca să-i mulţumească şi să-l felicite pentru Regii taumaturgi, şi în care vorbeşte şi despre recenzia tocmai publicată de Marc Bloch în Revue historique cu privire la cartea lui Lucien Febvre (cu concursul lui Lionel Bataillon), Pămîntid şi evoluţia umană. Introducere geografică la istorie (1922): „Observaţiile dumnea­voastră asupra cărţii lui Lucien Febvre, scrie Henri See, ni s-au părut foarte juste. în fond, istoria... trebuie să se învecineze într-o măsură mai mare cu sociologia decît cu geografia; iar metoda sociologică, aşa cum a definit-o Durkheim este, în mare parte, o metodă istorică". într-adevăr, Durkheim a pus în fruntea primului număr din Annee sociologique, în 1898, o referire la Fustel de Coulanges, acelaşi Fustel de Coulanges de la care se reclamă deseori Marc Bloch în Profesiunea de istoric şi care i-a fost inspirator încă din tinereţe. în scrisoarea de recomandare pentru candidatura la Fundaţia Thiers, în 1909, Christian Pfister scrie că Marc Bloch se ocupă cu chestiuni de istorie socială, care au fost neglijate după Fustel de Coulanges3. în Profesiunea de istoric, Marc Bloch a arătat cît îi datorau lui Durkheim şi şcolii sale, atît el cît şi istoricii dornici să se sustragă torsului monoton al istoriei pozitiviste universitare: „Studiile noastre datorează mult acestui mare efort. El ne-a învăţat să analizăm mai în adîncime, să atacăm proble­mele mai de aproape şi, aş îndrăzni să spun, să gîndim mai avantajos"4.

Prin urmare, Strasbourg a însemnat pentru Marc Bloch contactul viu, prin mijlocirea colegilor şi a prietenilor săi, cu ştiinţele sociale, surori ale istoriei. Regii taumaturgi au crescut din acest humus interdisciplinar. Nu-i

1. „Memorie colectiva, tradiţie şi obicei, în legătură cu o carte recentă", Revue de synthese historique, t. 40, 1925, pp. 73-83.

2. J.L. Fabiani, art. Durkheim (Emile), in La Nouvelle Histoire, ed. de J. Le Goff, R. Chartier şi J. Revel, 1978, p. 149.

3. Cf. Carole Fink, op. cit., n. 9.

4. Apologie potir l'histoire ou Metier d'historien, ed. 7-a, 1974, p. 27. Cu privire la Durkheim, istorie şi Marc Bloch, a se vedea Robert N. Bellah: „Durkheim and History", in American Sociologica! Review, 24, 1959, pp 447-461 şi R. Colbert Rhodes, „Emile Durkheim and the Historical Thought of Marc Bloch", Theory aud Society, 6, n. 1, 1978, pp. 45-73.

Vezi ed. în lb. rom., Formele elementare ale vieţii religioase, trad. M. Jeanrenaud şi S. Lupescu, Polirom, Iaşi, 1995 (n. tr.).

PREFAŢA



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   42
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə