Regulament intern


PERSONALUL DIDACTIC AUXILIAR SI NEDIDACTIC



Yüklə 301,14 Kb.
səhifə6/10
tarix03.11.2017
ölçüsü301,14 Kb.
#29822
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

PERSONALUL DIDACTIC AUXILIAR SI NEDIDACTIC


Art. 58 Personalul didactic auxiliar si nedidactic are obligaţiile stabilite prin ROFUIP, capitolul VII şi prin fişele postului.

Art. 59 Personalul didactic auxiliar şi nedidactic este obligat să manifeste o atitudine civilizată, demnă, faţă de toate persoanele cu care relaţionează în această unitate şcolară.

Femeile de serviciu şi muncitorii de la Liceul Teoretic “Arany Janos” la cererea Direcţiunii Liceul Teoretic “Arany Janos” vor îndeplini paza la poartă în timpul pauzelor.

Personalul didactic auxiliar şi nedidactic în cazul unor urgenţe vor putea solicita zile libere numai pe baza unei cereri scrise adresate conducerii unităţii de învăţământ.

Art. 60 Efectuarea orelor suplimentare:

(a) se înaintează o cerere către directorul unităţii în care sunt solicitate/specificate obligatoriu: data, nr. de ore, intervalul orar, justificarea activităţii suplimentare.

(b) Această cerere se va înainta cu minim trei zile înainte de ziua menţionată pentru activitatea suplimentară;

(c) Dacă cererea este aprobată de către director, se vor presta orele suplimentare în limita posibilităților;

(d) Numărul de ore suplimentare maxim pe o săptămână nu poate fi mai mare de 8(opt) ore (conf. Contractului Colectiv de Muncă)

(e) În cazul în care se solicită de către forurile ierarhic superioare realizarea unei lucrări de secretariat URGENTE şi/sau a unor lucrări de contabilitate care trebuie finalizate pentru ziua următoare, se acceptă ca cererea pentru activitatea suplimentară să fie adresată directorului în ziua respectivă.

(f) Pentru orele suplimentare solicitate de conducerea unităţii, prin notă internă, personalul nominalizat nu trebuie să mai depună cerere.

Art. 61 Personalul didactic auxiliar (secretari, contabili, bibliotecar, şi administrator) va întocmi lunar rapoarte privind activitatea desfăşurată în luna respectivă. Rapoartele de activitate vor fi înaintate în fiecare 28 ale lunii.

Art. 62

(1) Neîndeplinirea corectă şi la timp a sarcinilor stabilite de fişa postului şi specificaţiile din prezentul regulament duce la sancţionarea cu 0,5 puncte din punctajul calificativului anual pentru

fiecare abatere.



(2) Pentru abateri repetete privind neîndeplinirea sarcinilor din fişa postului, regulamentul intern,şi din notele interne de serviciu emise de director/ director adjunct, precum şi pentru comportament şi limbaj neadecvat, se stabilesc următoarele sancţiuni disciplinare, în funcţie de

gravitatea abaterii:

mustrare verbală în faţa C.A.;

avertisment scris ;

reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% ;

desfacerea disciplinară a contractului de muncă.



(3) Ultimele două sancţiuni se vor da după efectuarea, de către Comisia de Disciplină, a unei

cercetări disciplinare prealabile, în conformitate cu legislaţia în vigoare.


CAPITOLUL IV. ELEVI ŞI PĂRINŢI

ELEVII


Art. 63 Are calitatea de elev orice persoană, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă, care este înscrisă şi participă la activităţile şcolare şi extraşcolare organizate şi desfăşurate de Liceului Teoretic „Arany Janos”, în şcoală şi în afara ei.

Art. 64

(1) Calitatea de elev al Liceului Teoretic „Arany Janos” se obţine în urma înscrierii în învăţământ (pentru clasa a IX-a), în condiţiile legii şi ale normelor M.Ed.N. referitoare la admitere;

(2) Înscrierea în clasa a IX-a se face la cererea părinţilor sau a ocrotitorilor legali şi e validată în urma finalizării operaţiunilor de admitere în liceu, în conformitate cu programul şi instrucţiunile

emise de M.Ed.N;



(3) Elevii declaraţi admişi, indiferent de forma de învăţământ şi de tipul de şcoală au obligaţia frecventării cursurilor în funcţie de programul școlii. Elevii admişi la învăţământul secundar superior care nu se prezintă la cursuri în termen de 20 zile de la începerea lor, fără să justifice absenţele, vor pierde calitatea de elev.

(4) Elevii școlii promovaţi în clasa superioara vor fi înscrişi din oficiu, cu excepţia celor care au făcut cerere de retragere.

(5) Elevii care au fost exmatriculaţi cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, cei retraşi şi cei care au abandonat şcoala se pot înscrie, în acelaşi an de studiu, numai în condiţiile asumării, prin angajament scris, a obligaţiilor de elev ce îi revin prin prezentul regulament, şi numai cu aprobarea Consiliului de Administraţie al Liceului Teoretic.

(6) Nu vor putea fi înscrişi cei care au pierdut calitatea de elev prin exmatriculare fără drept de reînscriere sau prin retragere ori abandon şcolar care n-au solicitat reînmatricularea timp de doi ani şcolari consecutivi.

Art. 65

(1) Elevii se bucură de toate drepturile legale şi nici o activitate din şcoală nu le poate leza demnitatea sau personalitatea;

(2) Drepturile elevilor sunt stipulate în ROFUIP, cap. VIII, secţiunea a 3-a.

Art. 66. Elevii pot fi cazaţi în camerele Școlii Peter , având, în acest caz, obligaţia de a respecta

regulamentele de organizare si funcţionare ale acesteia.



Art. 67

a) La nivelul Liceului Teoretic se constituie și funcţionează Consiliul Elevilor, format din şefii tuturor claselor şcolii sau din elevii desemnaţi/aleşi de colectivul clasei și coordonat de Coordonatorul pentru proiecte și programe educative;

b) Preşedintele Consiliului Elevilor va fi ales, prin vot secret, la propunerea membrilor consiliului.

Art. 68

(1) Consiliul Elevilor funcţionează pe baza unui regulament propriu şi se întruneşte lunar, după un grafic propriu sau la cererea directorului liceului, în prezenţa directorului adjunct, responsabilului cu probleme educative sau a unui cadru didactic, membru în Consiliul de Administraţie.

(2) Şedinţele Consiliului Elevilor sunt conduse de preşedintele consiliului, în prezenţa directorului adjunct sau a responsabilului cu probleme educative, care are drept de veto.

(3) Un reprezentat, delegat de Consiliul Elevilor participă la şedinţele Consiliului de Administraţie cu drept de vot. Acesta poate participa şi în şedinţele Consiliului pentru Curriculum sau ale Consiliului profesoral, dacă este invitat, dar fără drept de vot.

Art. 69

(1) Frecvenţa elevilor la cursuri este obligatorie. Intrarea în şcoală se face cu 10 minute înaintea primei ore, numai pe baza carnetului de elev, vizat de conducerea şcolii. În fiecare luni, săptămânal cursurile încep la ora 7 50 , cu o scurtă rugăciune la care participă toți elevii indiferent de cultul la care aparține. Neparticiparea la aceste activităși se face numai prin cerere depusă de părinții sau susținătorul legal al elevului la secretariatul Liceului Teoretic și aprobată de conducerea unității. Peste 3 întârzieri elevii vor plăti o donație în valoare de 10 RON. Această donație se va folosi pentru acoperirea cheltuielilor legate de anumite cursuri de educație pentru sănătate și educație moral-civică. Exemplu: pliante, cărți, hârtie xerox etc.

(2) Părintele/tutorele legal al elevului poate solicita învoirea acestuia 4 zile pe parcursul unui an şcolar. Cererile scrise se prezintă personal de către părinte profesorului diriginte şi se vizează de către conducerea şcolii. Părintele este obligat să specifice concret cauza învoirii copilului său.

(3) Nu este permisă învoirea elevilor de la ore cu excepţia cazurilor de participare la diverse activitaţi cu specific şcolar (olimpiade, concursuri, festivaluri etc.) conf. art. 75 din prezentul regulament. În aceste situaţii, învoirea se realizează de către conducerea şcolii la solicitarea profesorilor care îndrumă elevii respectivi.

(4) Elevilor navetişti li se motivează absenţele de la prima sau ultima oră de curs, pe baza unei cereri adresate directorului şcolii; absenţele vor fi motivate de către diriginte. La această cerere se anexează şi graficul maşinilor de pe traseul/ruta pe care elevul face naveta zilnică.

(5) Elevii liceului pot utiliza gratuit, sub îndrumarea profesorilor, baza materială de care dispune

Liceului Teoretic.




Yüklə 301,14 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin