Regulamentul serviciului de garnizoană şi serviciului de gardă al forţelor armate ale republicii moldova


Eliberarea din arest a militarilor



Yüklə 0,78 Mb.
səhifə9/9
tarix28.07.2018
ölçüsü0,78 Mb.
#61210
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Eliberarea din arest a militarilor



35. Militarii sancţionaţi disciplinar cu arest sînt eliberaţi la expirarea termenului stabilit pentru aflarea lor în arest: din arestul garni­zoanei – de către şeful arestului, iar din arestul unităţii – de către ofiţerul de serviciu pe unitatea militară; în cazul decesului sau unei grave îmbolnăviri a membrilor familiilor lor (tata, mama, soţia, copiii, fraţii, surorile) ori a altor persoane care i-au educat, precum şi în cazul unei nenorociri, care a lovit familia lor, ei pot fi eliberaţi înainte de expirarea termenului stabilit pentru aflarea lor în arest: din arestul garnizoa­nei, la solicitarea comandantului unităţii – prin ordinul comandantului comenduirii militare, din arestul unităţii – la ordinul comandantului unităţii militare.

În ajunul zilelor de sărbătoare, precum şi în ajunul zile­lor de desfăşurare a alegerilor parlamentare, alegerilor sau referendumurilor, militarii sanc­ţionaţi disciplinar cu arest prin ordinul şefului garni­zoanei (comandantului unităţii militară) sînt eliberaţi din arest.



36. Militarii reţinuţi de organele de urmărire penală şi cei aflaţi sub urmărire penală sînt eliberaţi de comandantul comenduirii militare sau de şeful arestului în baza deciziei organului de urmărire penală, iar militarii aflaţi sub urmărire penală şi cei con­damnaţi – în baza încheierii sau hotărîrii judecătoriei militare. În afară de aceasta, la indicaţia procurorului militar, pot fi eliberaţi militarii deţinuţi nelegitim în arest.

37. Pentru eliberarea militarului arestat din arestul garni­zoanei şeful arestului, în ajunul expirării termenului de deţinere în arest, îi trimite şefului gărzii o notă privind eliberarea militarului arestat şi îi comunică comandantului subuni­tăţii (unităţii) acestuia timpul eliberării, pentru a trimite după el un reprezen­tant.
NOTĂ DE ELIBERARE A MILITARULUI ARESTAT DIN

ARESTUL GARNIZOANEI
Şefului gărzii

Militarul deţinut în arest _________________________________________

(gradul militar, numele, prenumele)

să fie eliberat__________________________________________________ (ora, data, luna)

în baza: ______________________________________________________
Şeful arestului _________________________________________________

(gradul militar, semnătura, numele)

L.Ş. „ ___ ” _______________20___

Şeful gărzii, primind nota de eliberare, eliberează mili­tarul arestat în termenul indicat în notă şi îl trimite la şeful arestului. Şeful arestului face în registrul militarilor sancţionaţi cu arest şi în lista nominală a militarilor arestaţi o menţiune privind timpul eliberării militarului arestat şi îi eliberează, contra semnătură, obiectele personale, banii şi documentele. Recipisa eliberată anterior militarului cu privire la ridicarea obiectelor, banilor şi documen­telor sale se lichidează.

Şeful gărzii prezintă ierarhic notele de eliberare, îm­preună cu foaia de stare a gărzii.

38. Pentru eliberarea militarului arestat din arestul unităţii, ofiţerul de serviciu pe unitatea militară, la expirarea termenului de deţinere în arest, comunică despre aceasta comandantului subunităţii şi trimite şefului gărzii nota de arest cu menţiunea privind eliberarea militarului arestat. Şeful gărzii eliberează militarul arestat, iar nota de arest o prezintă ierarhic, împreună cu foaia de stare a gărzii.

39. La eliberarea din arest a militarilor arestaţi preventiv ori reţinuţi de organele de urmărire penală, şeful arestului le eliberează note de eliberare, semnate de comandantul comenduirii militare privind timpul şi motivul eliberării.

Utilarea arestului


40. Arestul garnizoanei are două secţii: secţia generală – pentru deţinerea soldaţilor şi sergenţilor arestaţi şi secţia pentru de­ţinerea militarilor prin contract, care se poate afla în aceeaşi sau în altă clădire, dar avînd intrare separată.

Dacă arestul se află în acelaşi local cu corpul de gardă, accesul militarilor arestaţi în corpul de gardă va fi exclus.



41. În secţia generală a arestului vor fi:

  1. camere comune pentru soldaţii sancţionaţi disciplinar cu arest;

  2. camere comune pentru sergenţii sancţionaţi disciplinar cu arest;

  3. celule;

  4. camere comune şi celule pentru soldaţii şi sergenţii arestaţi şi reţinuţi de organele de urmărire penală;

  5. camere comune pentru soldaţii şi sergenţii condamnaţi;

  6. camere pentru militarii reţinuţi provizoriu.

În camere vor fi paturi, mese, taburete şi scuipătoare, iar în camerele comune, în afară de aceasta, locuri cu apă potabilă utilate cu havuzuri.

42. În localul arestului garnizoanei vor mai fi:

  1. camere speciale pentru interogarea militarilor arestaţi;

  2. camere pentru desfăşurarea activităţii efectivului reglementat al arestului;

  3. încăpere pentru spălarea veselei;

  4. cantină;

  5. magazie utilată cu poliţe (cuiere) pentru păstrarea obiec­telor militarilor arestaţi;

  6. lavoar;

  7. toalete interioare sau exterioare.

43. În camera şefului arestului vor fi: o masă, două-trei scaune, pat, cuier şi safeu fixat de podea sau de perete, pentru documentele, banii şi obiectele preţioase primite de la militarii arestaţi pentru păstrare.

44. În camerele pentru arestaţi şi în locurile de folosinţă comună (lavoar, toaletă) uşile şi geamurile sînt utilate cu mijloace tehnice de pază. În afară de aceasta, în aceste încăperi geamurile vor avea zăbrele, iar în caz de necesitate, şi plase metalice din interior. Uşile camerelor vor avea ferestre de observaţii. În coridoarele arestului vor fi dulapuri care se încuie pentru a ţine în ele obiectele de toaletă şi cele de curăţare a încălţămintei, precum şi mantalele şi coifura. Cheile de la dulapuri se vor afla la şeful gărzii.

45. Fiecare arest trebuie să dispună de o curte pentru plimbarea militarilor arestaţi, împrejmuită cu gard compact, înalt de cel puţin 2 metri.


Yüklə 0,78 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin