Republica islamica iran indrumar de afaceri (2009) cuprins pagina

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 145.35 Kb.
səhifə1/3
tarix09.01.2018
ölçüsü145.35 Kb.
  1   2   3



REPUBLICA ISLAMICA IRAN
INDRUMAR DE AFACERI
(2009)

CUPRINS

Pagina
I. Informatii generale 3

- denumirea oficiala

- capitala

- sistemul politic

- organizarea administrativa

- seful statului

- puterea legislativa

- suprafata si vecini

- clima

- populatia

- limbi vorbite

- orele de afaceri

- sarbatori publice

- transporturile

- ora locala

- moneda


II. Economia 6
- consideratii generale

- planul de privatizare

- comertul exterior

- alte reguli

- relatiile Romaniei cu R.I. Iran

III. Constituirea si inregistrarea societatilor comerciale 17


- societati comerciale

- agentia

- facilitati oferite in zonele libere

- marci inregistrate

- taxe si impozite

- drepturi ale cetatenilor straini in Iran

- aspecte de natura comerciala

- obstacole comerciale si investitionale


IV. Adrese utile 26

I. Informatii generale


Denumirea oficiala: Republica Islamica Iran (Jomhuryi-e Eslami Iran)
Capitala: Teheran


Sistemul politic:
Republica Islamica este o republica teocratica in care primul om in stat este Liderul Suprem Ayatollahul Ali Khamenei, presedintele fiind ales prin vot democratic, avand un mandat de patru ani.
Organizarea administrativa:
Republica Islamica Iran este formata dintr-un numar de 30 de provincii, fiecare dintre acestea fiind conduse de catre un guvernator. Provinciile sunt divizate in districte si subdistricte. Republica Islamica Iran este condusa de un guvern propus de presedintele tarii si ratificat de catre Parlament.
Seful statului:
Principala personalitate politica este Liderul Suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, care i-a succedat Ayatollahului Khomeini dupa decesul acestuia din anul 1989. Liderul Suprem este numit de catre Adunarea Expertilor, fiind singurul organ avand atributii privind supervizarea activitatii, numirii, schimbarii si demiterii acestuia.

Presedintele tarii este Mahmoud Ahmadinejad, ales prin vot democratic in vara anului 2005, mandatul acestuia fiind de 4 ani. Candidatura presedintelui trebuie sa fie aprobata in prealabil de catre Consiliul Gardienilor. La data de 12 iunie 2009 urmeaza a se desfasura viitoarele alegeri prezidentiale.


Puterea legislativa:

Este exercitata de Adunarea Consultativa Islamica (Majlis-Parlament) care are un numar de 290 de membri si care sunt alesi pentru un mandat de 4 ani. Principalele atributii ale Parlamentului sunt intocmirea legislatiei, ratificarea tratatelor internationale si aprobarea bugetului national. Asemeni presedintelui, candidatii la alegerile parlamentare trebuie sa primeasca aprobarea Consiliului Gardienilor. Alegerile parlamentare ce au avut loc in luna martie 2008 nu au adus modificari semnificative structurii sale, formatiunea conservatoare castigand majoritatea locurilor din Parlament.


Consiliul Gardienilor este un organ format dintr-un numar de 12 membri, din care 6 sunt numiti de catre Liderul Suprem, ceilalti 6 fiind alesi de catre Parlament din cadrul juristilor propusi de catre seful Justitiei. Consiliul Gardienilor interpreteaza Constitutia si isi poate exercita dreptul de veto vis-a-vis de propunerile Parlamentului, totodata, acestea putand fi trimise inapoi la Parlament fiind catalogate ca neconforme cu Legea Islamica Sharia.
Consiliul Expedientei este un organ avand rol de arbitraj in cazul neintelegerilor dintre Parlament si Consiliul Gardienilor, servind totodata ca organ avand atributii de consiliere a Liderului Suprem. Liderul Suprem il numeste pe seful Justitiei, acesta din urma numindu-l pe seful Curtii Supreme.
Adunarea Expertilor este formata dintr-un numar de 86 de clerici alesi pentru un mandat de 8 ani prin vot, candidatii trebuind sa primeasca aprobarea Consiliului Gardienilor. Adunarea Expertilor este singurul organ avand atributii privind supervizarea activitatii, numirii, schimbarii si demiterii Liderului Suprem.

Suprafata si vecinii:
Republica Islamica Iran are o suprafata de 1.684.0000 km2 fiind cel de-al 17 –lea stat ca marime la nivel mondial. Iranul se invecineaza cu state precum Azerbaidjan (432 km), Armenia (35 km), Turkmenistan (992 km), Afghanistan (936 km), Pakistan (909 km), Turcia (499 km) si Irak (1.458 km), avand totodata iesire la Marea Caspica, Golful Persic si Golful Oman.

Potrivit datelor statistice, circa 20,7% din suprafata totala a Iranului o constituie terenurile desertice si neproductive, 54,9% sunt pajisti naturale, 7,6% paduri si numai 14,4% teren potential arabil, din care 11,6 mil. ha sunt cultivate anual, iar restul se afla in parloaga.


Clima:
Clima din Iran este uscata, temperaturile variind in timpul verii intre 35-48 d egrade celsius, in timp ce iarna rar scad sub 0 grade. Ploiele sunt destul de rare.
Populatia:
Conform datelor statistice (iulie 2007), populatia acestei tari este de circa 70.000.000 locuitori, un procent de circa 57% fiind reprezentat de populatia urbana, mai mult de 2/3 din populatia Iranului are varste de pana in 30 de ani
Rata natalitatii (estimari iulie 2006): 40 nasteri/1.000 locuitori

Rata mortalitatii: 8 pesoane/ 1.000 locuitori

Structura etnica a populatiei din Iran este: 51%-persani, azeri-24%, gilaki si mazandarani – 8%, kurzi – 7%, arabi – 3% si turkmeni – 2%.

Capitala tarii este la Teheran care are o populatie estimata la cca. 17 milioane locuitori.

Printre cele mai importante orase figureaza: Esfahan, Mashad, Shiraz, Bandar Abbas (cel mai mare port situat la Golful Persic) si Tabriz.

Religie:
Republica Islamica Iran este o de tara de origine musulmana, peste 90% fiind musulmani shiiti –religie oficiala de stat. Religiile cele mai reprezentative sunt: musulmani suniti 8% si 2% alte religii.
Limbi vorbite:
Limba oficiala in Iran este persana (farsi) fiind folosita de asemenea in Afganistan (alaturi de afgana) si Tadjikistan (dialectul tadgic) cat si dialectal daria folosit cu precadere in zona estica la granite cu Afganistanul.

Cea mai uzitata limba straina de circulatie internationala este limba engleza, care insa nu este cunoscuta de foarte multe personane, comunicarea uzuala fiind dificila.


Orele de afaceri:

Saptamana de lucru standard in Iran pentru administratia guvernamentala este de sambata pana joi, de la orele 07.00/08.00 – 15.00/16.00 pentru institutii publice si de afaceri si 08.00 – 16.00 (11.30 joia) pentru banci.


Sarbatori publice:

In Republica Islamica Iran sunt celebrate urmatoarele sarbatori publice:


- 11 februarie, 19 martie, 21-24 martie, 1 aprilie, 5 iunie;

- date variabile: sarbatorile religioase islamice ale calendarului lunar;

- vinerea este zi libera iar joia se lucreaza doar jumatate din programul de lucru in institutiile de stat

Transporturile:
Reteaua de transporturi rutiere este bine dezvoltata in Iran, legaturile intre principalele orase fiind realizate prin autostrazi. Reteaua de transport urban este in general slab dezvoltata ca urmare a pretului scazut al benzinii, acelasi lucru fiind valabil si in cazul transporturilor feroviare. Cel mai uzitat mijloc de transport este autoturismul. Vanzarea benzinii in Iran este efectuata pe baza de cartela, fiind rationalizata, acesta masura fiind adoptata de catre guvernul de la Teheran ca urmare cresterii consumului de benzina cat si a lipsei mijloacelor de rafinare din Iran.

In prezent, benzina poate fi achizitionata de catre cetatenii iranieni in baza unei cartele si care le permite o cantitate lunara de 120 litri/luna, la pretul de 1.000 riali (circa 11 centi), in timp ce pentru autoritatile guvernamentale cat si misiunile diplomatice acreditate la Teheran, pretul de achizitie este de 4.000 riali/litrul (circa 45 de centi).

Totodata, incepand cu luna martie 2008, guvernul a decis ca benzina poate fi achizitionata si la liber, pretul unui litru de benzina fiind tot de 4.000 riali.

Transporturile aeriene sunt prezente in Iran intre principalele orase, prin intermediul companiei Iran Air si alte companii private, preturi fiind relativ reduse, iar conditiile de transport modeste.



Principalele porturi: Bandar Abbas, Bandar Shahid Rajai, Bandar Imam Khomeini (containere), Bandar Busher, Bandar Anzali, Bandar Chahbahar, Bandar Nowshahr, Khorramshahr, Insula Khargh (terminal petrolier).
Ora locala:
Pe intreg teritoriul Republicii Islamice Iran opereaza ora GMT + 3,5 pe tot parcursul anului calendaristic.
Moneda:
Moneda nationala rialul emis de Banca Centrala a Iranului. Cursul oficial de schimb la 28 aprilie 2009: 1 USD = 10.030 riali.
Procedura de intrare in Iran:
Intrarea in Iran este posibila pe baza de pasaport, cu unele exceptii in cazul marinarilor, fiind necesara viza de intrare cu exceptia pasapoartelor diplomatice, detinatorii acestora putand ramane in Iran, fara viza, pe o perioada de 30 zile.

In scopul obtinerii vizei iraniene este necesara invitatie, pana in prezent eliberandu-se viza doar in scopuri de afaceri sau in scopul reintregirii familiei. Nu se elibereaza viza turistica.



II. Economia
Consideratii generale:
In prezent economia iraniana inregistreaza un recul datorita sanctiunilor adoptate de catre CS/ONU impotriva Iranului si datorita retinerilor pe care le manifesta partenerii externi de a investi si de a antama tranzactii de anvergura cu aceasta tara. Autoritatile iraniene depun eforturi sustinute pentru inlaturarea efectelor nefavorabile asupra economiei insa acest lucru nu dat pana in prezent rezultatele scontate.

Pana in prezent, CS/ONU a impus un numar de trei sanctiuni asupra Iranului, la care se adauga faptul ca adminsitratia americana a impus in doua randuri sanctiuni unilaterale asupra sistemului bancar iranian (septembrie 2007) cat si asupra principalei companii iraniene de transport IRISL (Islamic Republic of Iran Shipping Lines) – septembrie 2008, in luna octombrie Autralia impunand la randul sau sanctiuni unilaterale.

In ambele cazuri, guvernul de la Teheran a mentionat ca sanctiunile unilaterale adoptate nu vor avea niciun efect asupra Iranului, aceste declaratii facand parte din propaganda initiata de presedintele Ahmadinejad.

Din punctul de vedere al adoptarii unor masuri macroeconomice se fac eforturi pentru adoptarea unui cadru legal de privatizare a economiei, de la 25% in prezent la 80% in urmatorii 5 ani. Se insista pe directia liberalizarii, dar unele divergente de opinii la nivelul factorilor de decizie fac ca deschiderea economica sa fie una lenta. Ultima perioada este caracterizata, in principal, de instabilitate macroeconomica si diminuarea ratei de crestere a PNB; astfel, prioritatile politicii au fost indreptate catre echilibrarea balantei de plati externe si rectificarea dezechilibrelor macroeconomice, in detrimentul reformelor structurale. Un succes notabil a fost marcat de amortizarea arieratelor in contul datorei pe termen scurt.

In anul 1998, pretul mediu al barilului de petrol din Iran era de 10,8 dolari/baril, bugetul anual aprobat la acea vreme fiind de 71.000 miliarde riali. Ulterior, in anul 2006, bugetul anual s-a ridicat la suma de 600.000 miliarde riali, fapt ce a determinat ca incasarile provenite din exportul de hidrocarburi sa creasca de patru ori comparativ cu acea perioada, in timp ce bugetul alocat a crecut de peste 8 ori.

Anterior anului 2002, incasarile provenite din exporturile de hidrocarburi se cifrau la valoarea de 15 miliarde dolari, pentru ca ulterior, exportul acestor produse sa inregistreze valori superioare , dupa cum urmeaza: in anul 2003 - 21 miliarde dolari, in 2004 - 30 miliarde dolari, in 2005 – 36 miliarde dolari, in 2006, acestea au depasit 45 miliarde dolari, pentru ca in anul 2007, acestea sa atinga valoarea record de 81 miliarde dolari SUA, ceea ce indica o majorarea substantiala a resurselor valutare ale Iranului, chiar daca economia iraniana este dependenta de petro-dolari.

Principalul motiv enuntat de autoritatile de la Teheran privind cresterea incasarilor de pe urma vanzarilor de hidrocarburi a fost faptul ca de la an la an, pretul barilului de petrol a crescut semnificativ.

Cel de-al treilea Plan Cincinal de Dezvoltare Economica a tarii initiat de fostul presedinte Khatami isi propunea reducerea dependentei economiei iraniene de incasarile provenite din exporturile de hidrocarburi insa, in realitate, in decursul anului 2006, acestea au deposit substantial incasarile din anul precedent.

In acelasi timp, rata inflatiei si rata somajului au cunoscut la randul lor cresteri accentuate, la nivelul lunii septembrie 2008, rata inflatiei depasind conform datelor oficiale emise de catre Banca Centrala a Iranului (CBI) cifra record de 29%.

Guvernantii de la Teheran au negat permanent ca economia iraniana ar suferi de pe urma acestui aspect, motivand ca datele statistice date publicitatii de catre mass-media internationala referitoare la situatia economiei iraniene sunt eronate si fac parte din razboiul psihologic initiat de catre occidentali ca urmare a deciziei guvernului de la Teheran de-a continua programul nuclear.

Situatia economica de ansamblu a Iranului continua se se deterioreze constant, aspect care a determinat guvernul de la Teheran ca in luna octombrie 2008 sa aiba in vedere adoptarea unui plan de reforme economice, printre prevederile acestuia regasindu-se necesitatea reformarii sistemului bancar, vamal, al taxelor, al subventiilor, un pachet de masuri privind scaderea ratei inflatiei precum si un plan privind introducerea taxei pe valoarea adaugata si a carui valoare sa fie de 3 procente.

Conform ultimelor date, datorita slabului management adoptata de autoritati pe linia introducerii TVA-ului precum si a nemultumirilor unor anumite categorii ale oamenilor de afaceri iranieni, implementarea TVA-ului a fost amanata cu cel putin un an.

In ceea ce priveste planul de reforme economice, acesta se afla in prezent la Parlament in vederea aprobarii, nefiind facut inca public textul acestuia, fiind insa posibil ca implementarea acestuia, dupa eventuala aprobare a Parlamentului sa fie amanita ca urmare a nemultumirilor unei anumite categorii a oamenilor de afaceri iranieni.

Totodata, scaderea pretului barilului de petrol pe piata internationala sub pragul de 70 dolari a determinat afectarea pietei financiare iraniene, mai ales in conditiile in care, economia iraniana continua sa fie dependenta de exporturile de hidrocarburi, acest sector fiind principalul pilon de sustinere a economiei Republicii Islamice, circa 80% din incasarile la bugetul de stat provenind din exporturile de petrol si gaze naturale.

Iran are o populatie de circa 70 milioane de locuitori, din care 47 de milioane au varste de pana la 25 de ani, ceea ce reprezinta un procent de 67% din populatia tarii. De asemenea, din cele 47 de milioane, un numar de 25 de milioane de cetateni au varste cuprinse intre 15 si 25 de ani.

In mod teoretic, o tara precum Iran care dispune de importante resurse naturale (in special petrol si gaze naturale) cat si un procent foarte mare de populatie tanara, nu ar trebui sa intampine probleme in ceea ce priveste cresterea economica a tarii.

Insa, in Iran, ca de altfel in marea majoritate a tarilor cu economii dependente de exporturile de petrol, statul detine controlul acestui sector, in plus, orice presiune de ordin economic devine automat o problema de ordin politic.

Constitutia iraniana interzice acordarea drepturilor in domeniul petrolului pe baza de concesionare sau implicare directa cu procente egale. Cu toate acestea, Legea Petrolului (1987) permite incheierea de contracte intre Ministerul Petrolului, companii de stat si “entitati legale si persoane locale si straine”.

In aceste conditii, majoritatea contractelor se deruleaza dupa metoda “buy- back”, aranjamente prin care contractorii asigura intreaga investitie si sunt remunerati de NIOC (National Iranian Oil Company) sub forma alocarii unei parti din productie, pentru o perioada determinata de timp, dupa care intreaga investitie este transferata statului iranian.

Metoda “buy-back” permite contractorilor sa nu suporte eventuale riscuri determinate de o eventuala scadere a pretului petrolului, in aceste cazuri, NIOC fiind obligata sa vanda mai mult petrol sau gaze naturale, pentru a atinge valoarea de compensatie.

Cu toate acestea, investitorii straini nu au garantia ca li se va permite sa-si dezvolte descoperirile si sa isi mentina dreptul la operare, la incheierea perioadei stipulate in contract, motiv pentru care solicita statului iranian extinderea lungimii contractului, un procent mai mare din exploatarea depozitului (de regula aflat in marja 15-18%) si permisiunea de a lucra si dupa ce campurile sunt transferate NIOC-ului. Pe de alta parte, prin metoda “buy-back” Iranul obtine accesul indirect la tehnologia de exploatare cea mai moderna.

Cresterea ratei inflatiei din Iran este o consecinta directa a politicilor adoptate de catre guvernul de la Teheran prin care s-a urmarit reducerea saraciei prin adoptarea unor masuri cu un pronuntat caracter populist. Totusi, reducerea saraciei si a decalajului mare dintre bogati si saraci in actualul sistem economic din Iran este extrem de dificil de realizat. Intr-o economie liberala, marea majoritate a incasarilor unui stat provin din investitii si colectarea de taxe, acestea din urma trebuind sa acopere majoritatea cheltuielilor guvernamentale.

Astfel, la sfarsitul lunii septembrie 2008, guvernul Ahmadinejad a anuntat initierea unul plan de reforme economice menit a rezolva problemele cu care se confrunta economia de ansamblu a Iranului, printre acestea enumarandu-se in primul rand cresterea galopanta a ratei inflatiei. In acest sens, Parlamentul iranian (Majlis) a infiintat la randul sau o comisie speciala responsabila aprobarea si implementarea prevederilor prevazute de planul de reforme al presedintelui Ahmadinejad. Insa, comisia speciala din cadrul Majlisului a specificat ca ar trebui acordata prioritate ratei inflatiei, sistemului bancar, taxelor si domeniului vamal, solicitand presedintelui Iranului sa nu ia decizii grabite si care sa nu inregistreze rezultatetele scontate.

Astfel, Parlamentul a solicitat ca inainte de aprobarea planului de reforme se impune desfasurarea de negocieri intre comisia speciala amintita si grupul de lucru infiintat de catre cabinetul Ahmadinejad in acest sens.

Colectarea de taxe presupune o economie transparenta, conform careia guvernul ar trebui sa detina informatii referitoare la castigurile fiecarei companii, acest aspect fiind valabil numai in cazul unor companii si a marilor corporatii existente in Iran, in cazul celorlalti intreprinzatori mici si mijlocii, acestia declara catre autoritati valoarea incasarilor in baza unui caiet pe care acestia isi noteaza vanzarile efectuate in decursul unei luni, o persoana din partea autoritatilor iraniene trecand periodic pe la fiecare dintre aceste companii in vederea colectarii taxelor.

La aceste aspecte se adauga fundatiile caritabile (“Bonyads”) care sunt implicate in marea majoritate a aspectelor economice ale Iranului, precum industia textila, produse agro-alimentare, hoteluri, industria de automobile etc., acestea fiind scutite de plata taxelor si impozitelor.

In Iran, conform statisticilor, fundatiile caritabile controleaza un procent de aproximativ 30% din economie, fiind scutite de plata oricaror taxe, acestea reprezentand in practica vaste imperii economice care se afla sub controlul guvernului.

Aceste fundatii au ca principal scop oferirea de asigurari sociale catre populatia nevoiasa, insa, avand in vedere ca exista peste 100 de asemenea institutii care actioneaza independent, guvernul nu cunoaste cui, cand si in ce a constat asistenta oferita de acestea. O alta problema majora a economiei iraniene este constituita de politica de subventii practicata de catre guvernul de la Teheran si care are menirea de a inrautati situatia de ansamblu a economiei iraniene.

Domeniul hidrocarburilor a reprezentat si reprezinta in continuare principalul obiect al factorilor de decizie si principala sursa de venituri in valuta forte, dovedindu-se, in continuare, cel mai important pilon de sustinere a economiei nationale si vietii sociale. Exportul de titei a constituit elementul fundamental al constituirii bugetului national, cresterea pretului barilului de petrol si care a ajuns la nivelul lunii iulie 2008 la 147 dolari, permitand acumularea de sume semnificative in cadrul OSF (Oil Stabilization Fund).

Principalele produse exportate de Iran sunt reprezentate de cele industriale si petrochimice, textile, alimentare, fructe uscate, minerale si articole din fier, otel si cupru. Pe piata romana domina produsele alimentare, in special fructele uscate, articolele din plastic si produsele textile, precum si produse ale industriei petrochimice. Cele mai cautate produse la import au fost echipamentele industriale, produsele metalurgice, articolele de uz casnic, cerealele, produsele chimice, materialele plastice, produsele farmaceutice, hartia si cartonul, gama in care se inscrie si majoritatea exportului romanesc.

In conditiile in care comunitatea internationala a inceput o campanie de izolare a Iranului ca urmare a programului nuclear, in ultima perioada se constata o noua initiativa intreprinsa impotriva Teheranului, actiune prin care se incearca retragerea sprijinului financiar din domenii de interes pentru economia acestei tari, respectiv petrol si gaze naturale, actiuni care prezinta un real pericol la adresa posibilitatilor ulterioare de-a continua exporturile de hidrocarburi si in urmatoarele doua decenii.

In prezent s-a constat ca ramurile industriale aflate sub controlul statului sunt mai putin eficiente decat cele private, desi acestea din urma detin doar o pondere de circa 20% din totalul companiilor din Iran. Astfel, in sectorul de stat, interferenta politicului, a nepotismului practicat pe scara larga si a coruptiei existente, calitatea multor produse a fost si este in multe cazuri pusa sub semnul intrebarii. Insa, in conditiile in care pierderile sunt acoperite de catre guvern fie de la buget fie prin apelarea la imprumuturi de la bancile de stat, sansele de imbunatatire si eficientizare a proceselor de productie in perioada imediat urmatoare sunt destul de reduse.

Fondurile alocate pentru realizarea obiectivelor prevazute de cel de-al treilea si al patrulea Plan Cincinal de Dezvoltare Economica a tarii (2000-2005 si 2005-2010) nu au fost suficiente, in acest context, atragerea investitiilor straine in acest sectorul petrolier si al gazelor naturale devenind o prioritate a guvernului iranian, modalitatile de plata in sistem buy-back fiind menite a atrage investitorii straini.

Insa, politica adoptata de catre guvernul de la Teheran in domeniul nuclear a constituit si constituie un impediment in atragerea de investitii straine ca urmare a restrictiilor impuse de catre SUA, la care se adauga faptul ca situatia politica interna si externa a Iranului creste riscul politic, fapt ce atrage dupa sine ca investitorii straini sa se orienteze catre alte destinatii mai sigure.

Conform prevederilor planului de dezvoltare economica a tarii, la nivelul anului 2025, Iran ar trebui sa ajunga sa-si mareasca capacitatea de productie de gaze naturale si sa detina un procent cuprins intre 8 si 10% din comertul cu acest produs la nivel mondial. Desi Iran detine rezerve importante de gaze naturale, pentru realizarea acestui obiectiv sunt necesare investitii semnificative in dezvoltarea campurilor de gaze naturale.

Tinand cont de marimea economiei iraniene in ansamblu, valoarea investitiilor directe straine se afla inca cu mult sub potentialul oferit de aceasta, principalul impediment fiind constituit de catre evolutia in plan politic (castigarea alegerilor de catre ultra-conservatorul Mahmoud Ahmadinejad in iunie 2005), de intentia cabinetului acestuia de a continua dezvoltarea programului nuclear si implicit, a proceselor de imbogatire a uraniului din cadrul facilitatilor nucleare.

Aceste evenimente au influentat decizia potentialilor investitori straini de a participa la diferite proiecte de investitii pe piata iraniana, posibilitatea aplicarii de sanctiuni economice fiind un factor important in descurajarea intentiilor acestora.

Din alt punct de vedere, Iranul intentioneaza ca in urmatorii 5-6 ani sa obtina statutul de membru permanent in cadrul Organizatiei Mondiale de Comert (OMC), unde in prezent detine statutul de observator, precum si accederea in cadrul Organizatiei de Cooperare Shanghai (SCO). O serie de analisti economici estimeaza ca prin realizarea acestor obiective, se vor crea premizele unei cresteri economice substantiale, astfel incat realizarea obiectivelor economice prevazute in Planurile Cincinale de Dezvoltare Economica a tarii sa poata deveni o realitate.

Iranul a intreprins o serie de masuri economice in vederea implementarii de reguli menite a elimina barierele comerciale din calea liberului comert, oficialii din cadrul FMI, opinand in urma cu circa doi ani ca daca Iranul va continua pe acesta linie concomitent cu accederea in cadrul organizatiei, va avea posibilitatea ca in perspectiva sa-si dezvolte relatiile bilaterale cu o serie de tari, care in prezent detin statutul de membru permanent.

Ulterior desfasurarii alegerilor prezidentiale din Iran si programate a avea loc in data de 12 iunie 2009 sunt asteptate unele masuri concrete pe linia redresarii economiei iraniene, fiind ins aputin probabil ca pana la nivelul lunii iulie sa fie inregistrate schimabri semnificative pe aceasta linie.


Planul de privatizare:
In luna septembrie 2007, Parlamentul iranian (Majlis) a aprobat politicile generale privind implementarea prevederilor articolului 44 din Constitutia iraniana referitor la privatizarea companiilor iraniene cu 168 de voturi pentru, 25 impotriva si 2 abtineri, conform Ministrului Economiei si Finatelor, planul de privatizare urmand a fi finalizat intr-o perioada cuprinsa intre 3 si 5 ani.

Conform prevederilor articolului 44 din Constitutia iraniana, initiat de catre Liderul Suprem, Ayatollahul Ali Khamenei in luna iulie 2006, cu exceptia unor companii de stat care activeaza in domeniul petrolier precum NIOC si companiile ce activeaza in anumite domenii considerate sensibile si de interes national precum: CAO (Civil Air Organization), Compania Maritima Iraniana si cele din industria de aparare, precum si si Banca Centrala a Iranului (CBI), toate celelalte companii urmeaza a fi privatizate.

Articolul 44 ale carui prevederi generale au fost dezvoltate in legea privatizarii al carui proiect a fost finalizat in anul 2006, este compusa din 10 capitole si 91 de articole. Aceasta lege este considerate ca unul dintre cele mai importante acte normative ale Iranului, in sfera economica.

O parte a oficialilor iranieni care s-au opus aprobarii politicilor generale ce decurg din articolul 44 au sustinut ca economia iraniana nu este suficient de competitiva pentru demararea procesului de privatizare, ca sectorul privat nu detine suficiente resurse financiare pentru a administra institutiile guvernamantale si ca vor apare probleme serioase din transferul managementului companiilor de stat catre companiile semi-private.

De asemenea, unii opozanti ai implementarii planului de privatizare au apreciat ca in prezent guvernului iranian detine peste 80% din economia tarii. Guvernul influenteaza politicile monetare ale bancilor si companiilor de asigurare. Implementarea acestui planului de privatizare urmeaza a fi realizat prin cedarea actiunilor companiilor de stat catre sectorul privat care nu are inca pregatirea si calificarea necesara.

Desi au trecut peste doi ani de la demararea planului de privatizare, pana in prezent, rezultatele inregistrate in acest domeniu sunt cu mult sub asteptarile oficialilor iranieni, unul din principalele motive fiind constituit de ambitiile guvernului de la Teheran de-a continua programul nuclear. Aceata situatie determina sanctiuni impotriva Iranului, fapt care descurajeaza potentialii investitori straini.

Conform Articolului 44 din Constitutia iraniana, compania NIOC (National Iranian Oil Company) este inclusa la litera C, iar guvernul nu este autorizat sa ofere managementul sau sectorului neguvernamental, in timp ce alte companii afiliate vor fi privatizate, capitalul acestora urmand a fi scos la vanzare de catre IPO (Iranian Privatization Organization), institutie aflata in subordinea Ministerului Economiei si Finantelor.

In aceste conditii, in scopul accelerarii implementarii prevederilor articolului 44 din Constitutia iraniana, autoritatile iraniene au in vedere alocarea unui procent de 40% din cadrul OSF (Oil Stabilization Fund) catre sectorul privat si cel cooperatist, dupa ratificarea politicilor generale prevazute de acest articol.

Urmare a aprobarii politicilor generale prevazute de articolul 44 din Constitutie, jurisdictia activitatilor publice, cooperatiste si a sectorului privat a fost stabilita, activitatile economice din Iran fiind divizate in trei categorii si anume productie, achizitionare si vanzare.

Astfel au fost stabilite activitatile institutiilor si companiilor care nu vor face obiectul privatizarii si care nu sunt incluse in articolul 44, acestea urmand a ramane sub jurisdictia guvernului iranian.

Lista activitatilor ce nu fac obiectul privatizarii:


  • retelele de telecomunicatii infrastructurale;

  • retelele principale si managementul serviciilor postale;

  • productia militara;

  • activitatile de securitate nationala, considerate confidentiale si precizate de catre Comandantul Suprem al Fortelor Armate iraniene;

  • NIOC (National Iranian Oil Company);

  • companiile de productie din sectorul petrolier si al gazelor naturale;

  • Banca Centrala a Iranului (CBI);

  • bancile Melli, Sepah, Industriei si Minelor, de Export si Dezvoltare, Keshavarzi si bancile cooperatiste de dezvoltare;

  • companiile de asigurari Markazi Insurance Co. si Iran Insurance Co.;

  • principalele retele electrice;

  • CAO (Civil Air Organization);

  • Organizatia Maritima si Portuara (SPO);

  • retelele principale de apa si barajele hidrografice;

  • principalel retele de cai ferate si drumuri;

  • Radiodifuziunea Republicii Islamice Iran (IRIB).

Asa cum era de asteptat, prevederile implementarii Planului de Privatizare nu au inregistrat rezultatele scontate, principala cauza fiind considerata lipsa mijloacelor financiare necesare si a lipsei de interes manifestate atat de catre companiile iraniene cat si de cele straine, la care se adauga problematica nucleara iraniana si care are menirea de a descuraja potentialii investitori straini de a participa in cadrul proiectelor de anvergura din aceasta tara.




Comertul exterior:
Principalii parteneri comerciali ai Iranului in anul 2008 au fost China, Germania, Emiratele Arabe Unite, Japonia, Franta, Marea Britanie, Italia, Rusia, Coreea de Sud. Este de remarcat faptul ca, daca nu se iau in considerare exporturile de titei, balanta relatiilor comerciale bilaterale este in majoritatea cazurilor negativa.

In plan extern, executivul iranian incearca o deschidere cat mai larga catre exterior a economiei nationale, dezvoltarea si consolidarea relatiilor economice cu statele musulmane ramanand insa o prioritate politica.

Intre mijloacele si instrumentele de promovare a potentialului economic national, se poate enumera desfasurarea regulata a comisiilor mixte economico-comerciale bilaterale, organizarea de manifestari expozitionale internationale atat in Teheran cat si in principalele orase iraniene precum si participarea mai sustinuta la targurile si expozitiile din strainatate, organizarea de seminarii si conferinte cu participare internationala destinate in special atragerii investitiilor straine in domeniile strategice (petrol, gaze naturale, productia de energie, cooperarea regionala), precum si demararea de negocieri in vederea incheierii de noi acorduri si de sustinerie a candidaturii de accedere in Organizatia Mondiala a Comertului.

Astfel, datorita pozitiei mai flexibile a Uniunii Europene, au fost create premisele negocierii Acordului comercial si de cooperare economica intre cele doua parti, existand disponibilitate din partea organismului european pentru sustinerea accederii Republicii Islamice in OMC, insa in prezent, negocierile pe subiect sunt suspendate ca urmare a ambitiilor guvernului de la Teheran de a continua dezvoltarea programului sau nuclear.

Principalele categorii de produse exportate de catre Iran in 2007 au constat in petrol si gaze naturale, fistic, covoare si produse petrochimice. Principalele categorii de produse importate de catre Iran in 2007 au inclus benzina, masini si piese de schimb de camioane, otel si turbine de gaz.

Din totalitatea importurilor de petrol ale Chinei, un procent de circa 14% provine din Iran, 12% in cazul Japoniei, 9% Italia, 7% Coreea de Nord si 5% Franta. Tari precum Statele Unite ale Americii, Canada si Marea Britanie nu importa petrol din Iran.

Iran importa o gama variata de produse din UE, in acesta categorie intrand masini, unelte, tehnologie, utilitati, automobile etc., in timp ce UE importa din Iran petrol, desi exista variatii mari intre statele membre privind acest produs.

Balanta comerciala intre Iran si UE este in favoarea Republicii Islamice, principalul motiv fiind considerat pretul in crestere al petrolului si al gazelor naturale pe piata mondiala.

Desi in ultimii ani, schimburile comerciale intre Iran si UE au cunoscut o dezvoltare accentuata, totusi, conform datelor statistice privind schimburile comerciale intre statele UE si Iran pe prima jumatate a anului 2008, s-a constatat ca volumul exporturilor unor state membre este in scadere in acest an fata de anul precedent.

Unele tari au avut de suferit de pe urma politicii iraniene, acest aspect punandu-si amprenta asupra comertului. In anul 2002, Republica Islamica Iran a semnat un acord cu Uniunea Europeana (UE) referitor la dezvoltarea relatiilor bilaterale cu tarile membre, insa, atingerea acestui obiectiv nu a fost in conformitate cu asteptarile oficialilor, in special datorita inrautatirii relatiilor cu acesta grupare economica ca urmare a deciziei guvernului iranian de a continua dezvoltarea programului nuclear.

Acordul de Comert si Cooperare (TCA) dintre UE si Iran a debutat in anul 2002, cu scopul de a imbunatati conditiile mediului de afaceri si investitional din Iran, urmarindu-se de asemenea acordarea de asistenta specializata in vederea liberalizarii economiei iraniene. In prezent, negocierile dintre UE si Iran pe subiect sunt intrerupte, perspectiva redeschiderii negocierilor in viitorul apropiat fiind improbabila.

Guvernul Ahmadinejad urmeaza o politica fiscala expansionista cuplata cu o serie de masuri monetare inadecvate, fapt exemplificat prin cresterea salariala si a subventiilor acordate.

Administratia intentioneaza ca veniturile fabuloase rezultate de pe urma exportului de hidrocarburi sa fie folosite pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructura-circa 2/3 din fondurile bugetare- restul de 1/3 urmand a proveni din cresterea incasarilor de produse non-petroliere precum taxe, servicii, etc.), desi este greu de presupus ca acest lucru poate fi realizat.

Astfel, pentru anul in curs este de asteptat ca economia Iranului sa inregistreze un deficit, insa, la fel ca si in anii precedenti, guvernul va apela probabil la retragerea de fonduri din OSF (Oil Stabilization Fund) pentru acoperirea deficitelor.

Politica de controlare a preturilor adoptata de catre guvern pare a fi una inadecvata si care nu poate controla sistemul inflationist. De asemenea, reducerea dobanzilor aplicate de catre bancile iraniene a condus catre cresterea lichiditatilor, in acest sens nicio masura monetara nefiind adoptata, fiind amenintata astfel cresterea ratei inflatiei, desi guvernul neaga cu vehementa acest lucru.

Marea majoritate a importurilor (80%) sunt efectuate si platite pe termen scurt sau mediu (mai putin de 24 de luni), modalitatea de plata cea mai uzitata fiind acreditivul (LC), dechis de catre bancile locale, dar confirmate de catre bancile internationale (“silent confirmation”).

Datorita cresterii riscului pietii iraniene, costul confirmarii acreditivelor a crescut de la an la an, ajungand de la de la 2,5%, in primul sfert al anului 2006 pana la 15% la sfarsitul anului.

De asemenea, incepand cu anul 2006, pare extrem de dificil pentru companiile straine care vor sa patrunda pentru prima data pe piata iraniana sa obtina confirmarea acreditivului (in dolari sau alta valuta) de la bancile internationale, acest aspect continuandu-se si in anul 2008. In plus, pentru exportatorii traditionali de produse pe piata iraniana, costul confirmarii a cunoscut de asemenea o majorare semnificativa.

Pana in prezent, un numar de banci straine au incetat sa se mai angajeze in tranzactii (afaceri) pe relatia Iran, in timp ce altele sunt extrem de precaute, apeland la restrangerea sau chiar “inghetarea” liniilor de credit dedicate finantarilor pe termen scurt.

Ca o consecinta, se pare ca in ceea ce priveste aspectele de ordin economic si financiar, perspectiva impunerii de sanctiuni economice ca urmare a controversatului program nuclear iranian, este destul de eficienta, aceasta punandu-si amprenta semnificativ asupra dezvoltarii economiei iraniene per ansamblu.

Este de asteptat ca in eventualitatea in care autoritatile de la Teheran nu isi vor schimba pozitia in problema dosarului nuclear, “mana invizibila” a pietii iraniene sa-si continue rolul sau destructiv asupra economiei si in perioada urmatoare.

Alte reguli :
- introducerea si consumul de bauturi alcoolice si produse din carne de porc este strict interzisa;

Portul imbracamintei:

- barbatii: nu sunt permisi pantalonii scurti sau altceva mai putin decat camasa cu maneca scurta sau tricou;

- femeile: parul acoperit cel putin cu batic (hijab), obligatoriu o haina care sa acopere corpul de la umeri pana spre genunchi, peste pantalon (chador). Este acceptat tacit machiajul, insa nu foarte strident.

- nu sunt foarte multi vorbitori ai altei limbi decat cea persana, comunicarea uzuala fiind dificila.



Relatiile Romaniei cu Republica Islamica Iran:
Relatiile economice bilaterale:
Romania are relatii comerciale traditionale cu Republica Islamica Iran.
Evolutia schimburilor comerciale bilaterale au inregistrat in ultimii ani urmatoarele rezultate:

- milioane dolari SUA -






2004

2005

2006

2007

2008*

TOTAL

64,09

192

362,67

751,92

127,54

Export

54,09

93

62,65

137,17

81,64

Import

10

99

300,01

614,75

45,90

* Date provizorii la 31.08.2008

La finele anului 2007, s-a inregistrat un volum total al schimburilor comerciale de 751,92 milioane dolari, din care la export 137,17 milioane dolari si la import 614,75 milioane doalri, ponderea cea mai mare a importurilor fiind detinuta de produsele minerale.


Structura schimburilor comerciale in anul 2008
In primele opt luni ale anului 2008, valoarea schimburilor comerciale intre Romania si R.I. Iran s-a cifrat la suma de 127,54 milioane dolari, in timp ce in perioada similara a anului precedent acestea au atins suma de 310,84 milioane dolari.

Exporturile de marfuri, bunuri si produse romanesti in Iran au totalizat 81,64 milioane dolari, in timp ce in perioada similara a anului precedent acestea au fost de 51,42 milioane dolari, cifra ce indica o crestere de 158% a exporturilor pe relatia Iran.

Exporturile romanesti in Iran sunt in principal constituite de masini si echipamente electronice, piese de schimb pentru industria automobilelor, materiale plastice, tevi si conducte folosite in industria petroliera, piese de schimb pentru tractoare, masini agricole, material rulant, produse de otel, echipamente pentru fabrici de ciment si industria metalurgica.

In ceea ce priveste importurile, trebuie mentionat ca acestea au scazut de la 259,42 milioane dolari in primele opt luni ale anului 2007 la 45,90 milioane dolari in 2008 si au constat in general in produse minerale precum titei, fructe uscate si produse chimice, cifra care indica o scadere cu 83% in acest an comparativ cu anul precedent.

Ponderea exporturilor de produse romanesti in Iran din totalul exporturilor la nivel mondial, a fost in prima jumatate a acestui an de 0,96%, in crestere fata de perioada similara a anului precedent cand aceasta a fost de 0,73%.

Principalele cresteri ale exporturilor de produse romanesti pe piata iraniana in cursul acestui an s-au inregistrat la produse ale regnului vegetal (de la 37783,5 mii dolari SUA la 73547 mii dolari SUA), produse ale industriei chimice si ale industriilor conexe (de la 106,6 mii dolari SUA la 179,5 mii dolari SUA), materiale plastice si articole din material plastic, cauciuc si articole din cauciuc (de la 5387 mii dolari SUA la 9199,1 mii dolari SUA), lemn, carbune de lemn sia rticole din lemn (de la 12,3 mii dolari SUA la 1035,6 mii dolari SUA), pasta de lemn sau din alte materiale fibroase celulozice, hartie, carton si produse din acestea (de la 23,5 mii dolari SUA la 395,1 mii dolari SUA).

Cele mai insemnate cresteri ale exporturilor de produse romanesti in Iran au fost constituite de grupa de produse de materiale textile si produse din acestea ( de la 43,2 mii dolari SUA la 309,7 mii dolari SUA), metale comune si articole din aceste metale (de la 2531,8 mii dolari SUA la 6746,2 mii dolari SUA), vehicule, vase si echipamente auxiliare de transport (de la 18920,2 mii dolari SUA la 43443 mii dolari SUA), precum si de exportul de instrumente si aparate optice, de masura si control (de la 1393,5 mii dolari SUA la 3133,5 mii dolari SUA).

In ceea ce priveste importurile de produse iraniene, principalele cresteri au fost inregistrate in grupa produselor ale industriei chimice si ale industriilor conexe ( de la 159,9 mii dolari SUA la 19608,8 mii dolari SUA), materialelor de plastic (de la 490 mii dolari SUA la 648 mii dolari SUA), materialelor textile (de la 44,9 mii dolari SUA la 58,6 mii dolari SUA) precum si in grupa vaselor, vehiculelor si echipamentelor auxiliare de transport (de la 4954,3 mii dolari SUA la 8786,3 mii dolari SUA).

Iranul a constituit si constitue o piata importanta pentru exportul de produse romanesti, in categoria produselor importate intrand in principal masini, instalatii si echipamente necesare dezvoltarii industriei petroliere, acest lucru fiind posibil ca urmare a lipsei mijloacelor de finantare adecvate cat si a tehnologiei moderne aferente.

Avand in vedere programele de dezvoltare elaborate de autoritatile iraniene, economia romaneasca ar putea oferi pentru exportul in Iran de masini si echipamente destinate dezvoltarii retelei de transport feroviar precum locomotive si vagoane, piese de schimb, echipamente necesare industriei petroliere si metalurgice precum tevi si conducte, produse laminate, tabla, otel etc.



In ceea ce priveste marfurile noi care au facut obiectul exporturilor romanesti introduse pe piata iraniana in cursul anului 2008 mentionam cacao si produse preparate din cacao (export de 2,1 mii dolari SUA), produse farmaceutice (export de 94,3 mii dolari SUA), filamente sintetice sau artificiale (export de 50,1 mii dolari SUA), tesaturi speciale, dantele, tapiserie (export de 0.3 mii dolari SUA), tesaturi impregnate, cauciucate (export de 85 mii dolari SUA), articole din piatra, ipsos, ciment, azbest (export de 0,1 mii dolari SUA), cupru si articole din cupru (export de 0,9 mii dolari SUA).



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə