Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC)
Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană este parte a Acordului European de Asociere. ZLSAC va fi un acord multilateral încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export şi o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri şi investiţii.
Urmare a recomandărilor Comisiei Europene şi a Planului de Acţiuni pentru realizarea Recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, CNPF a prezentat Rapoartele trimestriale privind progresele înregistrate la realizarea Planului la capitolul „Servicii și Investiții”. Progresele realizate în 2012 ţin de perfecţionarea şi promovarea cadrului legislativ şi normativ la standardele europene şi internaţionale, precum şi de consolidare a capacităţilor sale instituţionale şi operaţionale.
Totodată, pe parcursul anului 2012 au avut loc 5 runde de negocieri pe marginea ZLSAC, în cadrul cărora CNPF şi-a expus poziția de negociere pentru sectoarele pieței financiare nebancare conform atribuțiilor instituționale.
Dostları ilə paylaş: |