Japonia ocupă locul II în producţia mondială de oţel (98,8 mil.tone în 1996) şi locul III în producţia de feroaliaje (74,7 mil.tone în 1992). Apoi siderurgia japoneză se caracterizează prin concentrarea mare de capital, prin modernitate, productivitate ridicată (mult timp a avut unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere a producţiei), consum redus de materii prime şi producţie axată pe oţeluri de calitate superioară. Produsele siderurgice ocupă un loc însemnat în exportul Japoniei.
Cele mai importante grupări industriale cu profil siderurgic sunt:
- Nordul insulei Kyushu, unde conurbaţia Kytakyushu grupează mai multe centre de talie diferită;
- Osaka-Kobe-Sakai, unde siderurgia este prezentă cu mari capacităţi de prelucrare;
- Golful Tokyo, cu centrele marii conurbaţii Tokyo - Kawasaki – Yokohama – Chiba, unde siderurgia este parte componentă a unui ansamblu de ramuri industriale. Alături de aceste grupări mai putem aminti numeroase alte centre ca Hiroşima şi împrejurimile, Muroran (în insula Hokkaido, în port) etc.
Dostları ilə paylaş: |