Uleiul de palmier. Ca şi uleiul de coprah, şi acesta se produce în principal în Asia de Sud-Est, în ambele cazuri Malaysia şi Indonezia deţinând cele mai importante poziţii în producţia mondială (peste 80%). Contribuţii importante mai aduc unele ţări africane din zona ecuatorială (Nigeria, Côte d’Ivoire, R.D. Congo, Camerun ş.a.).
Uleiul de măsline, deosebit de agreat în gastronomia de pe toate continentele, se obţine prin prelucrarea fructelor în condiţiile unor randamente medii (5 kg măsline pentru 1 ulei sau 1,5-3,5 ulei obţinut pe arbore). Cu excepţia contribuţiei simbolice a Argentinei, producţia mondială a anului 1993 (1,93 mil.t) a fost obţinută în spaţiul circummediteranean, de altfel prima zonă de cultură a măslinului (Spania 0,58, Italia 0,55, Grecia 0,32, Tunisia 0,2 ş.a.). Tot în acest spaţiu se regăsesc şi principalii exportatori (mii t), Spania (205), Italia (145) şi Grecia (140) contribuind împreună cu aproape 70% la exportul mondial (cca 690 mii t).
Nu este lipsit de interes să arătăm că industria uleiurilor vegetale este şi o importantă producătoare de furaje, materialul rezidual rezultat (şroturi) fiind foarte bogat în proteine. Numai în ţările Uniunii Europene
s-au obţinut, în anul 1992, peste 20 mil.t, în principal prin prelucrarea soiei (50%), trei ţări (Germania 25, Olanda 19 şi Spania 12) realizând mai bine de 40% din producţie.
Dostları ilə paylaş: |
