II. Subcarpaţii Getici şi Podişul Getic. În sectorul de la est de Olt se pot evidenţia următoarele centre de exploatare a gazelor de sondă: Boldeşti, Boteşti (în apropiere de Târgovişte) şi Ciureşti, iar în cel de la vest de Olt, Drăgăşani, Bustuchin, Ţicleni, Bibeşti, cele de la Drăgăşani şi Bustuchin fiind foarte productive.
III. Câmpia Română( dispune şi de unele exploatări de gaz metan) cu următoarele centre: Urziceni, Jugureanu, Padina, Lişcoteanca, Oprişeneşti şi Independenţa, în sectorul dintre Urziceni şi Galaţi, precum şi unele din zona Videle şi din apropierea Craiovei (Gherceşti şi Işalniţa). În zona de contact a Subcarpaţilor cu Câmpia Română se fac exploatări la Gura Şuţii, Ariceşti, Măneşti şi Finta (gaze de sondă).