Resursele umane ale terrei

R.P.Chineză dispune de importante rezerve de minereu de fier (circa 100 mld.tone, din care 30 mld.tone minereu de calitate superioară), concentrate în China de Nord-Est, China de Nord-Vest, China Central-Sudică şi Mongolia Interioară. De altfel, ocupă locul I în producţia de minereu de fier: 250 mil.tone în 1995 (1/4 din totalul mondial). R.P.Chineză detine alături de Thailanda, Myanmar (Birmania) şi cele două Corei 2/3 din rezervele mondiale de wolfram (tungsten) - siderurgia consumând 90% din producţia mondială de wolfram - şi participă cu aproape 1/2 la producţia mondială.

Siderurgia chineză este distribuită în numeroase centre mici şi mijlocii axate pe producţia de fontă şi feroaliaje (93 mil.tone în 1995, locul III mondial). Nu lipsesc însă şi marile concentrări siderurgice. Principala bază siderurgică, legată de cărbunii cocsificabili, minereurile de fier şi forţă de muncă numeroasă, ieftină şi calificată, este China de Nord-Est, cu centrele de la Anshan, Fushun, Shenyang, Benxi. În China Centrală, pe fluviul Yangtze (Chang Jiang), un mare centru este Wuhan, apoi Daye ş.a. Este o siderurgie portuar-fluvială. Asemănătoare este şi cea de pe Huanghe, cu centrele Tayuan, Beijing şi împrejurimile, Tianjin ş.a. şi tot siderurgie portuară întâlnim şi la Shanghai, mare şantier naval şi principalul port chinez. În regiunea autonomă Mongolia Interioară s-a creat o altă bază siderurgică, cu combinatul de la Baotou.

India dispune de rezerve de minereuri de fier apreciate la circa 29 mld.tone. Extracţiile se găsesc în nord-estul ţării, în statele Bihar şi Orissa ("Centura de fier a Indiei", minereu de calitate superioară ce conţine vanadiu şi titan), provinciile centrale între Hyderabad şi Raipur (Podişul Deccan), în sud în statul Mysore (60% conţinut metalic) şi Munţii Ghaţii de Vest. Producţia sa a crescut considerabil, de la 3 milioane tone în 1938 la 62 mil.tone în 1995, ce o plasează pe locul 6 în lume. Creşterea mare a producţiei se datorează dezvoltării siderurgiei proprii, dar mai ales exporturilor pe care India le face îndeosebi în Japonia, principalul său debuşeu. Totodată India dispune şi de însemnate rezerve şi exploatări de mangan (în partea centrală - Bihlai, la nord de Mumbai), titan şi alte metale ajutătoare.

Cu toate acestea, industria siderurgică indiană este sub posibilităţi, deşi produce 20,2 mil.tone fontă şi feroaliaje (locul 9 în 1995 pe plan mondial) şi 22,9 mil.tone oţel (locul 7 mondial în 1995). Principalele centre siderurgice sunt amplasate în partea de nord-est a ţării - Jamshedpur, Asansol, Taleher - combinatul de la Bhilai, din partea central-estică a ţării.

În America de Nord, atât Statele Unite, cât şi Canada şi Mexicul au importante rezerve de minereu de fier şi metale auxiliare, dar siderurgia se află pe diferite trepte de dezvoltare.

S.U.A. ocupă locul 5 în producţia mondială de minereu de fier (39,3 mil.tone în 1995), iar rezervele sunt apreciate la circa 10 mld.tone. Ele sunt localizate în bazinele din zona Marilor Lacuri (4 mild.tone rezerve, cu peste 50% conţinut de metal, pe teritoriul statelor Minnesota - exploatarea Mesabi Range, cea mai importantă - Michigan, Wisconsin), care participă cu 2/3 la producţia ţării, şi Munţii Apalaşi (10% din producţia ţării), cu exploatări în statele Alabama, Georgia, Pennsylvania ş.a. Statele Unite mai deţin minereuri de fier în partea centrală (statele Missouri, Texas) şi în vest (statele Wyoming, New Mexico, Arizona, California). Dintre înnobilatorii oţelurilor, S.U.A. are importante rezerve de wolfram (statul Nevada), mangan, vanadiu (în special în Podişul Colorado) ş.a. Stimulată de-a lungul timpului de dezvoltarea industrială, de extinderea căilor ferate, de trecerea S.U.A. în fruntea furnizorilor de armament, mai ales în cel de al doilea război mondial, ca şi de marile rezerve de cărbuni cocsificabili, minereuri de fier de bună calitate etc., siderurgia Statelor Unite, deşi a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat rapid dominând mult timp ierarhia mondială a producătorilor. În prezent S.U.A. ocupă locul 3 mondial în producţia de oţel (94,2 mil.tone în 1996) şi locul 4 în producţia de fontă şi feroaliaje (53,1 mil.tone în 1993); criza din domeniul siderurgic afectează însă şi S.U.A.

Siderurgia rămâne o specializare a nord-estului industrializat. Cea mai puternică concentrare de centre siderurgice se găseşte în statul Pennsylvania, datorită marelui bazin huilifer al Apalaşilor. Minereul de fier este adus pe Marile Lacuri şi pe canalul Ohio. Cel mai important centru este Pittsburgh, situat în centrul marii regiuni industriale ce se întinde de la Oceanul Atlantic la Marile Lacuri, care, alături de alte centre (Johnstown, Butler ş.a.) ce gravitează în jurul său, concentrează 1/5 din producţia S.U.A.

Tot tradiţionale sunt şi centrele ce gravitează spre Philadelphia (Harrisburgh, Bethlehem, Morrisville), în care este folosit pe scară largă şi fierul vechi; acesta este utilizat şi pe coasta nord-atlantică. Mari capacităţi de prelucrare sunt la Sparrow Point, New York (carierele Bronx - şi Staten Island, avantportul Newark - 1 500 km de cheiuri), Everett - Boston.

În zona Marilor Lacuri. Chicago, al doilea centru siderurgic al S.U.A., cu uzinele amplasate în oraşele-satelit ale aglomeraţiei urbane: East-Chicago, Gary ş.a.

În sud-estul S.U.A. se distinge o concentrare de centre siderurgice pe teritoriul statului Alabama, în jurul oraşului Birmingham.

În repartizarea geografică a acestei ramuri industriale s-au produs, în ultimele decenii, modificări prin construirea de combinate siderurgice în regiunile sudice şi vestice ale ţării. Acest fenomen este legat de dezvoltarea industriei extractive şi strategice. Astfel de obiective relativ noi sunt la Houston, St.Louis, Pueblo, Fontana - Los Angeles, Pravo - în statul Utah, cu capacităţi medii.

Canada are rezerve de minereu de fier apreciate la 120 mld.tone şi ocupă, cu cele 21,5 mil.tone (1995) extrase, locul 7 în lume. Exploatările intense au început după 1950, în special în Peninsula Labrador (Knob Lake), în provincia Québec, dar şi în insula Newfoundland (Terra Nova) sau în provinciile Ontario (Steep Rock Lake), Columbia Britanică, insulele vestice (Vancouver, Queen Charlotte). Canada este un mare exportator.

Producţia sa de oţel a crescut de la 13,5 mil.tone în 1974 la 25,9 mil.tone în 1992, plasând-o pe locul 7 mondial, scăzând în 1996 la 14,73 mil. tone, în timp ce producţia de fontă a scăzut, în perioada 1974 – 1992, de la 9,7 mil.tone la 8,6 mil.tone (împreună cu feroaliajele). Cele mai mari centre ale metalurgiei feroase sunt situate în zona Marilor Lacuri (Hamilton, Sault St.Marie), în Noua Scoţie (Sydney, Trenton), legate de materiile prime locale sau zona de consum deosebit al industriei construcţiilor de maşini (Montreal).

În America de Sud, Brazilia deţine cele mai mari rezerve de minereu de fier (circa 60 mld.tone), participând cu aproximativ 19,0% (116,8 mil.tone în 1995) la producţia mondială şi fiind cel mai mare exportator de pe glob. Importante zăcăminte se găsesc în statul Minas Gerais, la Itabira, Lafaiete ş.a., ce dispun de un minereu cu un conţinut metalic foarte ridicat (până la 70%), numit itabirit. Dar exploatările de aici, adesea în carieră, au afectat considerabil mediul încojurător. În urma exploatărilor au rămas uriaşe gropi, adevărate "cratere antropice", unde revenirea la mediul iniţial este total compromisă.

Minereuri, tot bogate în fier, mai sunt şi în statele Mato Grosso (marele zăcământ de la Urucum) şi Parana. Lipsa căilor de transport a limitat exploatările în est şi regiunile centrale. Astăzi Brazilia foloseşte metode moderne de transport şi dispune de numeroase instalaţii de concentrare a minereurilor pentru export. Astfel, regiunea Itabira este legată printr-o cale ferată de portul Tubarao, iar de la exploatarea Germario se efectuează transportul lichid prin conducte (400 km) până la ţărmul Atlanticului. Brazilia este şi un important producător de mangan, cu exploatări în teritoriul Amapa, în Mato Grosso şi Minas Gerais; deţin rezerve însemnate de nichel şi alte metale auxiliare.

Alte ţări sud-americane cu rezerve importante dar, în prezent, cu producţii reduse sunt: Bolivia (peste 40 mld.tone rezerve certe, remarcându-se zăcământul Mutun, o continuare a celui brazilian din regiunea Urucum), Venezuela (cu o producţie de 13,4 mil.tone în 1995 şi exploatări la El Pao, Cerro Bolivar în Podişul Guyanelor), Peru, Chile. Siderurgia este mai bine reprezentată, în afara Braziliei, în Argentina (estuarul La Plata-Buenos Aires, La Plata şi Rosario ceva mai la nord), Chile (la sud de Santiago).

Subsolul Africii cuprinde zăcăminte atât de minereu de fier, cât şi din majoritatea minereurilor ajutătoare. Cel mai important producător african rămâne însă Republica Africa de Sud (21,7 mil.tone, în 1995, minereu de fier extras), cu exploatări mai vechi în sudul ţării şi mai noi în nordul provinciei Transvaal (Pietersburg). Cantităţile extrase sunt folosite atât în industria proprie (8,0 mil.tone oţel, în 1996) concentrată în jurul oraşelor Pretoria şi Johannesburg, cât şi pentru export (în Japonia, U.E., S.U.A.).

Intensa exploatare a zăcămintelor descoperite după 1950 au adus Australia pe locul 3 între statele producătoare de minereu de fier (86,7 mil.tone în 1995). Rezervele, estimate la circa 90 mld.tone, sunt de bună calitate (în medie 65% conţinut de fier). Regiunea Pilbara şi Mount Tom Price din nordul Australiei de Vest furnizează aproximativ 80% din producţia ţării. Tot în Australia de Vest, dar în sud, există mai multe exploatări, între care şi cea de la Yampi Sound. Alte exploatări importante sunt cele de la nord de Adelaide (Iron Knob, Middleback Range), din Australia de Sud, care asigură 2/3 din minereul de fier consumat în ţară. Relativ recent a început exploatarea marilor rezerve de minereu cu conţinut redus de fier din insula Tasmania.

Siderurgia australiană este în întregime portuară. Primele întreprinderi au fost amplasate în apropierea bazinelor carbonifere, la Newcastle şi Port Kembla-Wolongong (lângă Sydney), utilizând minereurile de fier din Middleback Range şi Yampi Sound. Construirea unui centru siderurgic la Whyalla, la nord de Adelaide, a fost determinată de vecinătatea zăcămintelor de minereu de fier, producţia fiind absorbită de şantierele navale de aici. Cele mai noi centre siderurgice (Kwinana) aparţinând conurbaţiei Perth, pe coasta de vest. Producţia siderurgică este axată pe fontă şi feroaliaje (6,4 mil.tone, locul 15 mondial în 1992).