Resursele umane ale terrei

Tabelul nr.1

Suprafaţa ocupată de păduri

Pe continente şi C.S.I.	mii km.p.	Pe ţări	mii km.p.	Ponderea suprafeţei ocupate de păduri din supraf. Ţării	%
America de Sud	9 071	C.S.I.	7 998	Surinam	92,0
C.S.I.	7 998	Brazilia	5 643	Solomon	91,5
America de Nord	7 435	Canada	3 829	Papua-Noua Guinee	84,7
Africa	6 850	S.U.A.	3 154	Guyana	83,2
Asia	5 348	R.D. Congo	1 813	Guyana Franceză	82,8
Europa	1 632	R.P. Chineză	1 197	Gabon	77,6
Oceania	1 603	Indonezia	1 173	R.D. Congo	77,3
		Australia	1 060	Finlanda	76,0
		India	716	Cambodgia	75,8
		Angola	532	R.P.D. Coreeană	74,5
Total mondial 40 156

Sursa: Britannica. World Data 1996 (prelucrare).

Şi mai semnificativă, în aprecierea resurselor forestiere ale ţărilor, este suprafaţa ocupată de păduri. C.S.I.-ul se situează, din acest punct de vedere, pe primul loc, prin cele 799,8 mil.ha de pădure (22,1% din suprafaţa pădurilor de pe glob). Dacă adăugăm şi faptul că 80% din ele sunt păduri de răşinoase, vom avea imaginea vastelor resurse forestiere deţinute de aceasta (circa 79 mld.mc.). Brazilia (564,3 mil.ha), Canada (382,8 mil.ha) şi S.U.A. (315,4 mil.ha) deţin întinse suprafeţe acoperite cu păduri, urmate de R.D. Congo, R.P.Chineză, Indonezia, Australia (fiecare peste 100 mil.ha), India (71,7 mil.ha) şi Angola (53,2 mil.ha). Unele din aceste ţări, ca de pildă, R.P.Chineză, India, Australia, deşi au un procent relativ redus din totalul suprafeţei acoperit cu păduri, prin vastitatea teritoriilor lor posedă şi întinse suprafeţe forestiere. De altfel primele 10 ţări ca întindere a suprafeţelor forestiere deţin mai mult de jumătate din totalul mondial.

La nivel continental apar, de asemenea, diferenţieri regionale. În America de Sud, continentul cu cele mai întinse suprafeţe acoperite cu păduri, majoritatea statelor au peste 30% din teritoriu domeniu forestier. Alături de Brazilia, întinse suprafeţe cu păduri sunt întâlnite în Peru care, împreună cu Ecuador, Venezuela şi Columbia, include o parte însemnată a pădurilor amazoniene, în Argentina (regiunile nord-vestice şi montane), în Paraguay ş.a. Majoritatea pădurilor din America de Sud sunt alcătuite din specii de foioase, răşinoasele reprezentând abia 1% din total. O parte însemnată a pădurilor sud-americane sunt greu accesibile sau inaccesibile exploatării. Productivitatea medie la hectar este ridicată (94 mc/ha/an), volumul lemnos fiind apreciat la circa 78,0 mld.mc.

America de Nord deţine peste 17% din suprafaţa pădurilor Terrei (743,5 mil.ha.) şi 18% din volumul de masă lemnoasă (44,8 mld.mc.). Predomină răşinoasele (peste 6O%) cu un sortiment valoros de specii (molid, brad, larice, douglas, pin etc.), cu o productivitate de 63 mc/ha/an şi un grad înalt de valorificare economică. Canada (382,8 mil.ha.) şi S.U.A. (315,4 mil.ha.) sunt principalele ţări cu fond forestier, deşi ponderea pădurilor în suprafaţa totală a acestor ţări este de numai 33-38%.

Suprafeţele cu păduri din America Centrală sunt relativ reduse (218,5 mil.ha.), deşi unele state din zonă au procente ridicate de împădurire (Panama, Belize - peste 50%). Volumul de masă lemnoasă este apreciat la 0,8 mld.mc., fiind alcătuit, pe de o parte, din păduri cu valoare economică ridicată, situate în zona tropicală, dar cu un grad redus de valorificare, iar pe de altă parte din păduri neproductive.

Continentul african, cu o suprafaţă forestieră de 685 mil.ha., prezintă contraste regionale evidente. Ţările ecuatoriale au un procent ridicat de acoperire a teritoriului lor cu păduri (61-77%), iar state ca R.D. Congo (181,3 mil.ha.), Angola, Sudan, Tanzania, Etiopia au întinse suprafeţe forestiere (30-50 mil.ha.). La polul opus statele sahariene (Egipt, Libia, Algeria) sau din sudul continentului, care au un procent redus de acoperire cu păduri şi suprafeţe limitate (Republica Capului Verde are numai 8,1 kmp. de pădure).

Resursele de masă lemnoasă sunt reduse (2,1% din totalul mondial) datorită unor mari suprafeţe de păduri degradate (peste 50% din total). Volumul lemnos se ridică la 5,2 mld.mc., exploatările depăşind de 4-5 ori posibilităţile normale ale pădurii, ceea ce poate duce la epuizarea rezervelor accesibile în următorii 15-20 de ani.

Asia se situează pe locul V în ceea ce priveşte suprafaţa forestieră (534,8 mil.ha), dar contrastele sunt foarte mari şi aici. Pe de o parte, ţări cu un grad mediu de împădurire dar cu suprafeţe întinse de păduri (R.P.Chineză 119,6 mil.ha., India 117,3 mil.ha. ş.a.) sau ţări relativ mici ca suprafaţă dar cu un grad ridicat de împădurire (Cambodgia, R.P.D.Coreeană, Bhutan, Japonia). Pe de altă parte, numeroase state, unde gradul de acoperire cu păduri este sub 1% (uneori fiind limitate doar la restrânse plantaţii cu rol de protecţie). Primele sunt situate în Asia de Sud-Est şi Est, care deţin peste 1/2 din suprafaţa forestieră a continentului. Celelalte în special în Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Întinderea mare a Asiei determină o diversitate de zone forestiere, de la păduri tropicale la păduri de amestec de răşinoase şi foioase. Faptul determină o productivitate medie de 34 mc/ha/an, ceea ce face ca resursele forestiere ale Asiei să fie de 17 mld.mc. Multe din pădurile din India , Pakistan, Afganistan, parţial din China sunt neproductive.

În Europa (fără C.S.I.) pădurile ocupă 163,2 mil.ha, având o productivitate medie la hectar ridicată (93 mc/ha/an), ceea ce asigură un volum de masă lemnoasă de 12,8 mld.mc. (5% din resursele mondiale).

Cele mai multe state europene au un grad mediu de acoperire cu păduri (peste 20%), remarcându-se prin suprafeţe întinse ţările scandinave - Suedia (306 mil.ha.), Finlanda (256 mil.ha), Norvegia, precum şi cele care cuprind întinse spaţii muntoase sau colinare înalte (Spania, Franţa, Germania, Iugoslavia, România). Predomină pădurile de răşinoase (peste 60%), asigurând o rezervă de masă lemnoasă pentru circa 40 de ani. În aceste condiţii, pentru protejarea resurselor proprii, multe ţări europene, care dispun de o puternică industrie de prelucrare a lemnului, importă cantităţi însemnate de masă lemnoasă, în special din C.S.I. şi ţările africane.

Suprafaţa acoperită cu păduri în Oceania (înclusiv Australia) însumează 160,2 mil.ha, ponderea acestora variind între 80-90% într-o serie de insule-state din Polinezia şi 13,8% în Australia. Prin vastitatea lor, pădurile australiene ocupă primul loc în regiune şi au o compoziţie diversă, ceea ce determină ca volumul de masă lemnoasă să fie de circa 4,2 mld.mc. (1,6% din totalul mondial).

În Australia, pădurile de tip tropical, situate de-a lungul coastei, se compun din eucalipt, araucaria, chiparos, iar în interiorul ţării domină savanele împădurite. În Noua Zeelandă pădurile sunt alcătuite din făgete şi răşinoase, iar în Noua Guinee din specii locale de stejar, podocarpus ş.a. Aceste aspecte conferă productivitate medie de 17 mc/ha/an.

După date F.A.O., resursele forestiere mondiale se estimează la circa 242 mld.mc. masă lemnoasă existentă în pădure.

Diferenţe evidente apar, de asemenea, în raportul dintre suprafaţa de pădure şi populaţie. Astfel, în Oceania unui locuitor îi revin 4,3 ha, în America de Sud 3,5-4 ha, în C.S.I. 3,7 ha., în America de Nord 3,2 ha., în Africa 1,9 ha., pentru ca în Asia să coboare la 0,4 ha, iar în Europa la numai 0,3 ha.

 

 

Valorificarea fondului forestier mondial

Pădurile au o importanţă deosebită cel puţin sub două aspecte: ecologic şi ca materie primă ori combustibil.

Rolul ecologic al pădurii derivă din funcţiile complexe pe care le îndeplineşte acest ecosistem. Prin acţiunile de corelare şi integrare, pădurea intră din ce în ce mai mult în slujba colectivităţii, dovedindu-şi clar poziţia de componentă principală a mediului de viaţă pentru om. Funcţia de "fabrică de oxigen" a vegetaţiei, în general, şi a pădurii, în special, este arhicunoscută. Câteva exemple sunt relevante. Anual, covorul vegetal actual (păduri, culturi agricole, ierburi, vegetaţie acvatică etc.), produce peste 23 mld. tone de oxigen, din care cel puţin 60% aparţin pădurii (în România circa 40 mil. tone de oxigen). Un fag, de 25 m înălţime şi cu un diametru al coroanei de 15 m, produce într-o oră 1,7 kg oxigen, adică necesarul unui om pentru trei zile.

Funcţia de reglare climatică pe care o exercită pădurile este de diminuare a radiaţiilor şi extremelor de temperatură, reducerea evaporaţiei, creşterea umidităţii atmosferice, micşorarea intensităţii vânturilor etc. Avantajele aduse agriculturii, căilor de comunicaţie, aşezărilor omeneşti etc. prin perdelele de protecţie sunt cunoscute.

În mod cert, pădurile au o contribuţie esenţială pentru conservarea apei, pentru regularizarea scurgerii şi protejarea solurilor. În ţări ca Austria, Germania, Grecia, Italia, S.U.A., C.S.I. ş.a. există preocupări intense de gospodărire complexă a apelor şi pădurilor.

Consecinţele defavorabile ale poluării asupra vegetaţiei în general şi îndeosebi asupra vegetaţiei forestiere, au fost constatate încă de la apariţia primelor industrii producătoare de noxe. Principalii factori poluanţi care acţionează asupra pădurii sunt sulful şi compuşii săi, combinaţiile de fluor, clor, arsen, compuşii azotului, substanţele organice acide, pulberile şi emanaţiile radioactive. De aceea cercetările privitoare la poluarea pădurilor au fost dirijate spre stabilirea efectelor defavorabile ale noxelor asupra vegetaţiei forestiere şi limitarea lor, precum şi pentru determinarea rezistenţei speciilor forestiere la diverşi poluanţi şi rolul pădurii în combaterea poluării. Trebuie subliniat şi rolul pădurii pentru sănătatea omului, pentru recreere şi turism.

Industria de exploatare şi prelucrare a lemnului

Pădurea constituie o resursă apreciabilă de materie primă care are capacitatea de a se regenera. Însă acumularea lentă de masă lemnoasă şi ciclul de producţie lung nu au mai ţinut pasul cu cerinţele extrem de mari ale epocii moderne, determinate de volumul imens de construcţii, de dezvoltarea industriilor de prelucrare a lemnului etc.