Revista presei 6 martie 2008

Fişa de post pentru spioni: angajaţi oneşti în ţară, infractori afară (JURNALUL NATIONAL) - INTERVIU de OANA DOBRE

Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul NaţionalFoto: Dragoş Stoica / Jurnalul NaţionalJurnalul Naţional: Sunteţi istoric şi de aceea cel mai în măsură şef de serviciu de informaţii să vorbească despre diferenţele dintre serviciile de acum şi fosta Securitate. În ce priveşte SIE, care sunt asemănările şi care sunt diferenţele?

Mihai Răzvan Ungureanu: Un gen proxim nu există. Nu mai sea­mă­nă nimic cu ceea ce a fost. Chiar pre­supunând că ar fi existat după dispariţia Departamentului Securităţii Statului o continuitate la nivelul re­sur­selor umane sau la nivelul raportu­ri­lor dintre ceea ce a însemnat SIE sau SRI în 1990 şi societate ca ansamblu.

Mai există foşti angajaţi ai DIE care să lucreze azi în SIE?

Dacă vă pot da un ordin de mărime, este subunitar.

Ce înseamnă asta?

Asta înseamnă probabil sub 1%. E o generaţie care a trecut.

În SRI, domnul Maior ne-a spus că e vorba cam de 100 de persoane. Aici?

Probabil, un număr foarte mic, in­signifiant, în raport cu mărimea şi acţiunea serviciului astăzi. Din angajaţi ai fostului DSS, astăzi în sistemul siguranţei naţionale poate să mai fi rămas doar cei care au competenţe de or­din strict tehnic. Foarte mare ma­jo­ritate a celor care au fost cu atribuţii operative au plecat demult din sistem sau au ieşit la pensie. Sunt două motive pentru care, din punctul de ve­dere al resursei umane serviciul astăzi nu mai are nimic comun cu DIE. O dată, extincţia firească a unor generaţii şi în al doilea rând recalibrarea serviciului. Este o instituţie care a fost reconstruită complet în anii 2004, 2005, 2006, după un cu totul at model, pe o cu totul altă filo­so­fie de acţiune, implicit cu alte re­guli interne, mult mai flexibilă, mai mo­dernă şi inteligibilă în interacţiunea cu servicii omoloage din lume. Dacă ar fi rămas DIE, nu ar fi putut fi traductibilă în ceea ce înseamnă astăzi rolul serviciilor de spionaj din lume.

""Este un serviciu mult mai redus numeric decât alte servicii din ţări cu dimensiuni uma­ne sau geo­gra­fi­ce comparabile, iar în România este un serviciu, din punct de ve­dere al an­ga­jă­rii uma­ne, mic. Nu e un serviciu amplu. Nu constrângerea financiară sau logistică determină aceasta, ci hiper­pro­fe­si­o­na­li­za­rea serviciului""

Asta vorbind de partea concretă. Dar în spiritul instituţiei, mai există asemănări?

Nu. Câtuşi de puţin. Avem o medie de vârstă care gravitează în jurul vârstei de 35-37 de ani. Eu cred că deja e mult mai coborâtă. Asta înseamnă şi bine şi rău. E bine pentru că angajaţii instituţiei, fie că e vorba de partea operativă, fie de cea de suport, sunt oameni a căror conformaţie mentală, a căror motivaţie profesională şi carieră nu poate pro­pu­ne o comparaţie cu ce însemna îna­in­te DIE. E cu totul altceva. Altele sunt pretenţiile, criteriile de avansare în carieră sunt cu totul altele şi mult mai aplicate pe valorificarea ca­li­tă­ţilor individuale care pot fi puse la muncă într-o instituţie cum este SIE.

Care sunt cele mai importante criterii de angajare în SIE?

Sunt multe. Sistemul de angajare în SIE, spre deosebire de cel de an­ga­jare în alte servicii înseamnă într-o proporţie covârşitoare competenţe verificabile obiectiv, iar în selecţie in­tervine rar şi doar într-o fază finală factorul subiectiv. Ceea ce înseamnă că mecanismul de selectare şi de apre­ciere a valorii unui candidat la an­gajare, pe lângă faptul că este ex­trem de minuţios şi se adresează de­ta­liilor din compoziţia intelectuală, pro­fesională, etică a candidatului nu la­să loc aproape deloc interfe­renţei subiective, deci deciziei subiective ca­re nu este neapărat guvernată de re­guli etice. Cu cât intervenţia subiecti­vă este mai limitată, cu atât este mai ma­re şansa ca aprecierea să fie exac­tă.

Roboţei?

Nu. Oameni foarte conştienţi de ce fac, foarte dispuşi să se angajeze într-un loc în care frumuseţea muncii este complementată de riscuri foarte mari. Sunt oameni care acceptă să trăiască două vieţi.

Ce vreţi să spuneţi?

E serviciu de spionaj. O identitate în România, o identitate în exterior, de exemplu.

Sau o identitate la serviciu, o identitate acasă?

Şi asta se poate, sigur că da. De fapt asta este una dintre regulile interne de protecţie.

Familia să nu ştie că lucrează în SIE.

Există şi asemenea cazuri, sigur că da. Pentru asta îţi trebuie o anumită conformaţie psihologică şi o puternică cultură generală, toate aceste calităţi întâlnindu-se în câteva necesităţi pe care pe parcursul carierei serviciul le observă, le potenţează le observă şi le cântăreşte: de la capacitatea de adaptare în medii diferite, până la capacitatea de rezistenţă în faţa vicisitudinilor. Viaţa lor nu e uşoară, e o viaţă trăită la maximum şi în mod accelerat.

Ştiu că a existat un caz în care familia unui ofiţer SIE a aflat la înmormântare unde lucra omul.

Există şi asemenea întâmplări. Astea sunt riscurile inerente spionajului. Să ne înţelegem. Cei care sunt parte a serviciului sunt cetăţeni români toţi. Deci asupra lor acţionează legea română şi ei funcţionează în contextul legilor statu­lui român. Când sunt afară, singurele legi pe care le respectă sunt doar ale statului român. Ei afară sunt infractori. Scopul prezenţei lor afară este cu totul altul decât cel pe care un cetăţean cu frica legii îl poate gândi sau îl poate proiecta în inte­riorul propriei ţări. Dar sunt singurele legi pe care le respectă afară. Nu respectă legile statului unde îşi desfăşoară activitatea.

Dimensiunile personalului SIE sunt informaţie publică? Câţi angajaţi are SIE în momentul de faţă?

În momentul de faţă, această informaţie nu este de natură publică. Însă o să vă dau un ordin de mărime. Este un serviciu mult mai redus numeric decât alte servicii din ţări cu dimensiuni umane sau geografice comparabile, iar în România este un serviciu, din punct de vedere al angajării umane, mic. Nu e un serviciu amplu. Nu constrângerea financiară sau logistică determină aceasta, ci hiperprofesionalizarea unui serviciu, care nu are nevoie de un număr foarte mare de angajaţi pentru a acoperi zonele de interes. Şi aici trebuie să vă mai spun ceva. Faţă de DIE, de exemplu, DIE era mare.

Pentru că şi calibrul cu care fusese proiectat DSS de-a lungul anilor de comunism era mare. Pentru că România avea interes şi în Africa, şi în zona arabă, şi în Extremul Orient, şi în cele două Americi, şi în Europa, peste tot. În plus, nu existau sisteme de cooperare între DSS şi organismele cu funcţiuni relativ similare din alte state socialiste. Astăzi, SIE, după 20 de ani, a fost reconstruit poate de la cărămidă. E ca la reclama la Carlsberg: Probably the best beer in the world.

Va urma
Tun financiar cu blindatele Armatei (ADEVARUL) de Florel Manu

Doi foşti directori din Romarm acuză sprijinul acordat la nivel înalt companiei UTI, condusă de Tiberiu Urdăreanu, pentru înzestrarea Armatei cu 400 de TAB-uri. În discuţiile despre influenţa firmei UTI la vârful Armatei, gen. Cătălin Moraru, şeful Înzestrării din MApN, declara că poate „zbura” oricând. Jocurile se fac şi la Ministerul Economiei.

„Scorpionii Roşii“, sigilaţi în tren

Valoarea viitorului contract se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de euro. Unul dintre favoriţi în preluarea managementului programului este firma UTI, abonată la contracte masive cu statul. Ministrul Gabriel Oprea (49 de ani) este acuzat de sindicaliştii din industria de Apărare că face jocul acestei firme.

Un proiect numit dorinţă

La 30 august 2010, Ministerul Apărării şi cel al Economiei au semnat un document prin care începea colaborarea pentru realizarea prototipului. Managementul proiectului fusese plasat Companiei Naţionale Romarm (CNR), care are în subordine 15 fabrici de armament, printre care şi cea de la Moreni, unde s-a făcut TAB-ul SAUR 2. Însă, la 30 septembrie 2010, la numai o lună de la începerea colaborării, programul a fost stopat de directorul CN Romarm Vasile Crişan. În aceeaşi zi, Consiliul de Administraţie al companiei s-a întrunit şi a modificat organigrama, eliminând din schemă postul de director adjunct, ocupat de George Ioana, şi cel de director tehnic, ocupat de Constantin Oprea. Ulterior, Ioana şi Oprea au demisionat din Romarm.

Cei doi erau susţinătorii proiectului. Ei acuză conducerea Ministerului Economiei, cât şi pe unii oficiali din MApN că au făcut presiuni pentru preluarea managementului programului de către compania UTI, controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu (57 de ani), fiul generalului Tiberiu Urdăreanu, fost şef al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor din MApN în 1989.

Invitaţie,nu licitaţie

La 9 august 2010, Romarm a transmis către UTI, dar şi către alte firme din industria de apărare o adresă prin care face o invitaţe pentru o participare comună la un proiect de realizare a unui transportor blindat. Celelalte firme sunt IOR, Prooptica, Interactive, Elprof, Aerostar Bacău, Electro Optic, Syscom, Optotechnologies, SIMPTEX şi Institutul de Cercetări Electronice. Firmele contactate de Romarm pentru colaborare au confirmat participarea la proiect. La 1 septembrie, UTI transmite intenţia de a participa la managementul proiectului alături de Romarm.

Directorul general al Romarm, Vasile Crişan, îi solicită directorului tehnic, Constantin Oprea, să participe la „discuţii privind oportunitatea ca UTI să devină partener principal alături de Romarm". Constantin Oprea susţine că nu a acceptat o colaborare cu UTI temându-se de pierderea proiectului: „La toate întâlnirile la care a participat, UTI nu a avut o ofertă clară în ceea ce priveşte colaborarea cu noi. Dacă le permiteam să intre în managementul proiectului şi să devină şi integratori ne puteam trezi că opreau programul şi puteau chiar să vină cu un plan de rezervă de achiziţie a unui transportor. Există temeri că UTI ar avea legături cu producătorul francez Renault Trucks Defence".

UTI face analize din toate poziţiile

Conducerea UTI şi-a exprimat punctul de vedere prin intermediul Direcţiei sale de comunicare: „Nu există niciun fel de acord de colaborare cu firma franceză Renault Trucks Defense. În perspectiva realizării proiectului considerăm că trebuie analizată colaborarea cu companii cu realizări majore în domeniu. Dacă această cooperare se face cu firma Renault Trucks Defense sau cu altă companie, va fi rezultatul analizei făcute la nivelul colectivului de proiectare şi de management al proiectului, în funcţie de cerinţele care trebuie îndeplinite şi de obiectivul de a realiza un produs într-o concepţie românească şi, bineînţeles, de concluziile analizelor făcute cu specialiştii şi structurile Ministerului Apărării Naţionale, care vor participa la etapele de validare pe parcursul procesului de definitivare a proiectului".

Directorii demisionari din Romarm susţin că, în prima parte a lunii septembrie, asupra lor s-au făcut mai multe presiuni pentru a accepta un parteneriat cu UTI. „S-au făcut presiuni asupra noastră din partea directorului general, Vasile Crişan, şi a generalului Cătălin Moraru de la departamentul de Armamente al MApN, să acceptăm implicarea firmei UTI în managementul proiectului", a declarat, pentru „Adevărul", fostul director adjunct al Romarm George Ioana. Directorul Romarm, Vasile Crişan, a refuzat o discuţie directă cu reporterii, arătându-şi disponibilitatea de a prezenta un punct de vedere prin intermediul Departamentului de comunicare din Ministerul Economiei. Până la publicarea articolului, directorul Romarm nu a transmis punctul de vedere. Lipsă de reacţie au avut şi ministrul Economiei, Ion Ariton, şi secretarul de stat din acelaşi minister, Claudiu Stafie, care are şi calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romarm. Generalul Cătălin Moraru a negat că ar fi intervenit pentru UTI în acest moment al proiectului. „­N-aveam cum să fac aşa ceva. Eu am avut mai multe discuţii referitoare la modul în care se desfăşoară proiectul", a declarat el pentru „Adevărul".

La 21 septembrie, Departamentul pentru Armamente al MApN a transmis Romarm o adresă prin care precizează că se teme de unele probleme tehnice ale proiectului. Şeful departamentului, generalul Cătălin Moraru a solicitat conducerii Romarm „măsuri rapide şi energice pentru corectarea şi soluţionarea problemelor aferente proiectului. În caz contrar ne rezervăm dreptul de a lua în calcul şi alte posibilităţi de abordare a procedurii de achiziţie care să nu pericliteze siguranţa naţională şi nici angajamentele faţă de NATO".

Demiteri cu dedicaţie

După adresa primită de la Ministerul Apărării, echipa Romarm care dezvolta proiectul a avut cinci întâlniri cu firmele care au acceptat colaborarea pentru prototipul SAUR 3. „Noi am continuat întâlnirile pentru a vedea cu ce se implică fiecare partener în proiect. În acest timp au fost presiuni asupra noastră să semnăm înţelegerea cu UTI. Aceste presiuni au venit de la colonelul Moraru de la MApN, de la secretarul de stat din ­MECMA Claudiu Stafie şi de la directorul Direcţiei pentru Armamente din Ministerul Economiei, Aurel Lascu", a declarat fostul director tehnic al Romarm, Constantin Oprea.

La data de 30 septembrie 2010, directorul Romarm a emis Decizia 157 prin care „începând cu data prezentei se stopează toate activităţile legate de proiectul «Transportor blindat pentru trupe 8x8 SAUR 3»" În aceeaşi zi, Ministerul Economiei a convocat, la Romarm, Consiliul de Administraţie. Şedinţa nu a fost condusă de preşedintele Consiliului, Claudiu Stafie, acesta delegându-l să-l reprezinte pe Aurel Lascu (48 de ani), fost secretar de stat la MApN, pe probleme de înzestrare. După ce au fost analizate mai multe aspecte legate de proiectul ­SAUR 3, Lascu a supus votului o nouă organigramă, cu toate că ultima modificare a organigramei avusese loc în urmă cu nici două luni, la 2 august 2010. În noua structură, posturile de director adjunct şi director tehnic dispăreau, iar directorii Ioana şi Oprea erau redistribuiţi pe alte funcţii în cadrul companiei. Mai mult faţă de ultima organigramă, noua schema de personal creştea de la 89 la 120 de posturi. În ceea ce-l priveşte pe Lascu, el deţine mai multe funcţii. Cea de director al Direcţiei pentru Armamente în Ministerul Economiei, membru al Consiliului de Administraţie la Romarm şi administrator special la Uzina Mecanică Moreni, unde ar fi urmat să se realizeze SAUR 3.

În perioada 2003-2004 a fost director de proiect, în Maroc, pentru o firmă implicată în afaceri cu armament, controlată de generalul în rezervă Otto Breuer, fost director adjunct al Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Gabriel Oprea, ministrul-cameleon

După modificarea organigramei Romarm au apărut zvonurile despre preluarea managementului proiectului de către UTI. Muncitorii de la Moreni au solicitat o întrevedere la Ministerul Apărării. Cartel Alfa, confederaţia la care este afiliat sindicatul de la Moreni, s-a prezentat la Ministerul Apărării pentru a susţine muncitorii din subordinea Romarm. „În prima jumătate a lunii octombrie am fost la domnul ministru Oprea cu domnii Bogdan Hossu şi Gheorghe Sora. Domnul ministru ne-a spus că nu se discută, «programul SAUR se face cu Romarm, la Moreni». Domnul Hossu a ridicat şi problema UTI. Aici m-a surprins domnul ministru care a avut o reacţie ciudată. Ne-a spus că, dacă UTI, care a preluat institutul de cercetare al Romarm, în 2008, poate ajuta, nu are nimic împotrivă", a mai declarat Bucuroiu.

Preşedintele Federaţiei Solidaritatea Metal, care are în componenţă şi sindicatele din industria de Apărare, Gheorghe Sora, a remarcat o altă replică a lui Gabriel Oprea referitor la cazul UTI. „Domnul Hossu i-a spus ministrului, că la institutul preluat de la Romarm, UTI mai are doi ingineri şi 40 de şoferi. Atunci, ministrul a devenit brusc nervos şi a replicat că unul sau doi specialişti, dacă sunt buni, trebuie folosiţi", a declarat Sora.

Liderii de sindicat susţin că, în ciuda asigurărilor date de ministrul Gabriel Oprea, cursul proiectului este cu totul altul, existând presiuni din partea unor directori atât din Ministerul Economiei, cât şi din cel al Apărării, pentru susţinerea firmei UTI. Până la publicarea acestui articol, ministrul Apărării nu a răspuns solicitării „Adevărul" prin care ceream lămuriri în această afacere.

Stadiul proiectului

După demisia directorilor Constantin Oprea şi George Ioana, Romarm nu a semnat cu UTI un proiect de colaborare pentru realizarea transportorului. Proiectul este suspendat şi este deja întârziat. „Directorul de la Uzina Mecanică Moreni, Bogdan Răzvan, a fost de mai multe ori la Bucureşti şi i s-a solicitat să accepte un contract cu UTI. Temerea noastră e că UTI face prototipul cu noi şi apoi face producţia de serie în altă parte", ne-a declarat liderul de sindicat de la Moreni, Constantin Bucuroiu. În replică, Direcţia de comunicare a UTI susţine că producţia de serie a transportorului o va face la Moreni argumentând că „se vor folosi capacităţile de producţie din Romarm, dar şi ale institutului nostru".

În ceaea ce-i priveşte pe cei doi directori demisionari, aceştia au contestat la ministrul Economiei, Ion Ariton, decizia Consiliului de Administraţie de la Romarm de a le desfiinţa posturile. Atât ministerul Economiei, cât şi cel al Apărării nu au transmis un punct de verere la solicitarea „Adevărul" de a prezenta dacă cele două instituţii, cât şi directorii nominalizaţi în articol au vreo legătură cu susţinerea companiei UTI în vederea obţinerii managementului proiectului pentru realizarea transportorului blindat.

SAUR 3, susţinut la Senat

Programul naţional pentru Transportorul blindat 8x8 a intrat şi în atenţia Comisiei de Apărare din Senat. „Am transmis o interpelare ministrului Apărării, Gabriel Oprea, şi l-am întrebat despre problemele din acest program. Domnul ministru mi-a transmis că doreşte să realizeze acest program, însă problemele sunt la Ministerul Economiei. Firmele implicate aparţin de acest minister", a declarat pentru „Adevărul" preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Teodor Meleşcanu.

Senatorul mai spune că dezvoltarea programului cu firme din ţară este benefic atât industriei cât şi Armatei. „Implicarea industriei româneşti de apărare are mai multe beneficii. În primul rând, social, pentru forţa de muncă angrenată în program, iar în al doilea rând, fiind vorba de firme autohtone întreţinerea transportorului este mai uşoară şi mai ieftină", a mai precizat Meleşcanu. Preşedintele comisiei consideră că Uzina Mecanică Moreni este capabilă să realizeze transportorul, dată fiind experienţa în domeniu.

UTI, abonată la contracte cu statul

Compania condusă de Tiberiu Urdăreanu (foto), în vârstă de 57 de ani, are divizii în aproape toate sectoarele economiei. Printre marile contracte cu statul se numără:

- contract de 15 milioane de euro pentru dotarea sediilor MAI cu echipamente conform standardelor Schengen.

- contract pe 49 de ani pentru realizarea reţelei Netcity în Bucureşti în care UTI trebuie să investească 202 milioane de euro. Rambursarea investiţiei se face prin închiriere de reţele prin cablu.

- contract de 18,5 milioane de euro în parteneriat cu grupul austriac Swarco pentru managementul traficului în Bucureşti.

- contract de 3,2 milioane de euro cu Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa pentru managementul traficului de nave pe Canalul Dunăre-Marea Neagră.

"S-au făcut presiuni asupra noastră (...) să acceptăm implicarea firmei UTI în managementul proiectului"

George Ioana fost director adjunct Romarm

În prima parte a lunii octombrie, Constantin Oprea, director tehnic al Romarm, şi George Ioana, director adjunct, au avut o întâlnire la Ministerul Apărării cu şeful Departamentului de Înzestrare, generalul Cătălin Moraru. Cei doi directori, actuali demisionari din Romarm, i-au cerut explicaţii lui Moraru referitor la derularea programului pentru realizarea transportorului şi la implicarea UTI în proiect. Ioana şi Oprea suspectau că UTI ar putea veni cu un transportor blindat de producţie franceză, VBCI. Iată transcriptul unor pasaje din discuţie:

George Ioana (fost director adjunct Romarm): Sunteţi de acord cu mine că UTI va veni cu VBCI (vehicul blindat pentru trupe de infanterie), pentru că programul ăla pe care îl încep ei acum nu va merge?

Cătălin Moraru (şef Departamentul de Înzestrare din MApN): Poate să vină cu o soluţie. Poate să vină cu Mowag (firmă elveţiană), poate să vină cu VBCI, poate să vină cu un alt transportor.

George Ioana: Şi de ce, domnule general, nu putem să facem şi noi aici, în ţară, în România...?

Cătălin Moraru: N-a spus nimeni să nu facem în ţară?

George Ioana: Păi nu se face! Pirania s-a făcut în ţară?

Cătălin Moraru: Aia a fost altceva. A fost un contract pe 30 de bucăţi, iar acum venim cu un contract cu fabricaţie mai mare.

Constantin Oprea: Domnule general, vreau să vă întreb: de ce e UTI, şi nu Aerostar, de ce să fie UTI şi nu Interactiv, de ce UTI, şi nu Prooptica?

Cătălin Moraru: Nu pot să-ţi răspund la întrebările astea. Te rog frumos, găseşte-ţi singur răspunsurile! V-am mai zis că nu vreau să intru în astea. Pe mine mă face aşa din scurt, la mine e mai... la voi s-a făcut Consiliu de Administraţie, la mine nu se mai face niciun consiliu. Îmi zice că de mâine ai zburat acolo"...

În cadrul discuţiei, Moraru nu a precizat exact de unde ar fi presiuni pentru un contract cu dedicaţie. Contactat de „Adevărul" şi întrebat dacă a susţinut UTI în aceste discuţii cu reprezentanţii Romarm, generalul Moraru a răspuns: „Nu am susţinut UTI! Discuţiile avute au fost să se găsească variante pentru realizarea acestui proiect".

Departamentul de comunicare al Partidului Democrat Liberal

Aleea Modrogan nr. 1, sector 1, Bucuresti

tel [phone] fax [phone]

[e-mail]