POLITICĂ Lucia Varga demisionează de la şefia organizaţiei de femei PNL, nemulţumită că nu e pe listele pentru alegeri / Gorghiu: Nu ar mai fi o împrospătare dacă toţi parlamentarii ar fi pe liste Mediafax, 10 octombrie 2016
Deputatul PNL Lucia Varga a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Femei a PNL, pentru că nu s-a regăsit pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare, ea acuzând ”dictatura” secretarului general Ilie Bolojan, au declarat surse din PNL pentru MEDIAFAX. UPDATE Bolojan, despre acuzaţiile Luciei Varga: Nu se pune problema de o dictatură, există un vot.
Lucia Varga a demisionat de la conducerea organizaţiei de femei, acuzând ”dictatura” secretarului general Ilie Bolojan şi modul în care sunt întocmite listele pentru alegerile parlamentare, au precizat pentru MEDIAFAX, surse din PNL. Aceasta nu s-a regăsit pe lista pentru alegerile parlamentare.
Lucia Varga a fost aplaudată în BPN.
Lucia Varga a fost aleasă deputat în circumscripţia electorală nr.5 BIHOR, colegiul uninominal nr.3.
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, luni, după demisia Luciei Varga de la conducere OFL, că nu toţi parlamentarii se vor putea regăsi pe listele partidului pe locuri eligibile pentru că astfel nu s-ar mai putea împrospăta resursa de parlamentari şi că decizia aparţine filialei Bihor.
"Este o problemă care ţine de filiala Bihor, pe care nu aş găsi-o o problemă pentru că procedura nu este finalizată. A explicat şi secretarul general (Ilie Bolojan-n.r) care este şi preşedintele organizaţie Bihor că se află în plin proces de selecţie a candidaţilor, că sunt foarte mulţi înscrişi şi că fiecare dintre cei înscrişi are nevoie de susţinerea organizaţiei pentru a fi pe listă", a declarat preşedintele PNL, Alina Gorghiu, în contextul demisiei deputatului PNL Lucia Varga de la conducerea Organizaţiei Femeilor Liberale.
Alina Gorghiu a afirmat că indiferent care va fi decizia organizaţiei judeţene "întotdeauna vor fi şi oameni supăraţi".
"Nu vor putea toţi parlamentarii care acum sunt în funcţie să se regăsească pe listele viitorului Parlament pe locuri eligibile. Nici nu ar mai putea fi vorba despre o împrospătare a resursei de parlamentari dacă vom defila cu aceeaşi parlamentari", a mai spus Alina Gorghiu.
Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că nu poate fi vorba despre "o dictatură" în ceea ce priveşte întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare, afirmând că decizia privind persoanele susţinute de filiala Bihor pe primele cinci locuri eligibile a fost adoptată prin vot.
"Există un vot exprimat, (...) 26 de voturi secrete <
> şi 3 <<împotrivă>>, prin urmare nu se pune problema de o dictatură sau de elemente de genul acesta", a declarat secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, în contextul în care deputatul PNL Lucia Varga a demisionat de la conducerea OFL, nemulţumită de "dictatura" lui Bolojan în procesul de întocmire a listelor pentru alegerile parlamentare.
Ilie Bolojan a afirmat că Lucia Varga nu se află pe primele cinci locuri eligibile pe lista pe care filiala Bihor o va transmite la centru, însă, mai există o a doua etapă de selecţie pentru a stabili candidatul care va ocupa locul 6 pe listă.
"Este vorba despre cele şase locuri eligibile, două la Senat şi patru la Camera Deputaţilor. Astăzi au fost discuţii legate de faptul că în această primă evaluare, când au fost propuse cinci persoane, doamna Lucia Varga nu s-a regăsit pe aceste locuri. Urmează o a doua etapă pentru următorul loc care va avea loc săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare se va încheia procedura. Ca urmare a acestui fapt doamna Varga şi-a anunţat demisia din funcţia de copreşedinte al organizaţiei de femei", a precizat Bolojan.
http://www.mediafax.ro/politic/lucia-varga-demisioneaza-de-la-sefia-organizatiei-de-femei-pnl-nemultumita-ca-nu-e-pe-listele-pentru-alegeri-gorghiu-nu-ar-mai-fi-o-improspatare-daca-toti-parlamentarii-ar-fi-pe-liste-15787914
Războiul amazoanelor în PNL. Ofensiva celor excluși de pe listele eligibile pentru parlamentare StiriPeSurse.ro, 13 octombrie 2016
Modul în care conducerea liberal a înțeles să facă listele de candidați la parlamentare și să dea undă verde propunerilor venite din teritoriu iscă tot mai multe nemulțumiri pe zi ce trec. Angajamentele asumate, asigurarea unei reprezentări de cel puțin 30% pentru femei pe listele eligibile și a unui procent similar pentru tineri, au căpătat cu totul o altă formă în realitate. Iar unii liberali vor să sancționeze acest lucru, săptămâna viitoare, pe 20 octombrie, când listele de candidați vor fi supuse validării conducerii de partid.
Demisionară din fruntea Organizaţiei de Femei a PNL, ca gest de protest față de modul în care conducerea PNL Bihor a decis să selecteze candidații eligibili la parlamentare, deputata Lucia Varga nu este decisă să lase armele, deși conducerea centrală caută să o momească cu perspectiva unei astfel de candidaturi dacă nu va mai face valuri în partid. După ce l-a acuzat pe secretarul general Ilie Bolojan că impune o adevarată dictatură în privinţa listelor cu viitorii senatori şi deputaţi, acum Varga intenționează să lanseze o nouă ofensivă, deaceastă dată împotriva întregii conduceri centrale, în frunte cu noul președinte unic, Alina Gorghiu.
În aceste zile, deputata s-a apucat să strîngă semnături, atât din partea colegelor deputate, cât și din partea membrelor din OFL, pentru a da cât mai multă greutate apelului în scris pe care vrea să-l pună pe masa ședinței BPN de săptămâna viitoare, susține surse liberale. Astfel, Lucia Varga vrea să le reamintească rezoluțiile adoptate de conducerea PNL privind asigurarea unei reprezentări de cel puțin 30% pe locurile eligibile pentru femei și tineri și să le impute modul în care a fost realizat acest obiectiv.
Potrivit surselor citate, și alți lideri de filiale, nemulțumiți de modul în care se fac parașutări de candidați de la centru, sunt la curent și de acord cu acțiunea lui Varga, dar se feresc să-și arate în mod deschis susținerea pentru demersul pe care îl va face. " Preferă să nu se implice la vedere, de teamă să nu-și piardă locurile de pe liste sau pozițiile de conducere din filiale. Până la urmă, fiecare e pentru el, nu?", ne-a explicat un prim-vicepreședinte liberal, starea din interiorul partidului.
Aplaudată la scenă deschisă de către colegi în ultimul BPN al partidului pentru acuzațiile aduse lui Bolojan, Lucia Varga vreasăpropună reluarea votului la nivelul conducerii PNL Bihor, pe motiv că din cei 11 candidați înscriși, numai cinci au fost supuși votului membrilor BPJ de către Ilie Bolojan. Atât ea, cât și alți cinci colegi au fost excluși de la procedura de vot.
“Am cerut democrație, meritocrație și libertate de șanse în partid”, a reacţionat Lucia Varga după ședința cu scandal.
„Nu o să poată fi toți actualii parlamentari pe locuri eligibile pe liste. Nu ar mai putea fi vorba despre împrospătarea listelor dacă defilăm cu aceeași parlamentari”, a explicat Alina Gorghiu după ședința ultimului BPN al partidului.
Conform însă surselor citate, Lucia Varga a fost mai de multă vreme pusă pe index de către Bolojan, cu asentimentul tacit al conducerii centrale. Secretar general și coordonator de campanie la nivel național la ultimele alegeri locale, Bolojan nu i-a uitat afrontul comis de Varga în primăvara acestui an, atunci când deputata a adresat conducerii o scrisoare deschisă, avertizând, așa cum intenționează și acum, că rezoluțiile adoptate de liberali nu sunt respectate, inclusiv celebrele 10 criterii de integritate adoptate cu atâta vâlvă de liberali. La acea vreme, șefa OFL urechea liderii partidului pentru că nu se implică în viaţa din teritoriu, iar în filiale este haos. Nicio măsură cerută de la centru nu se respectă, iar din păcate, spunea Varga, cei de la centru nu par interesaţi de ceea ce se întâmplă în ţară.
“Rezoluţia celor zece criterii de integritate ,criterii pe care trebuie să le respecte cei care doresc să candideze la alegerile din 2016, Rezoluţia care prevede ca o treime din numărul candidaţilor propuşi la alegerile locale să fie oameni noi, persoane care nu au ocupat funcţii administrative sau politice de prim plan şi Rezolutia privind "Agenda femeilor din România" prin care PNL încurajează și susține ca pe listele sale pentru alegerile locale din iunie 2016, cota de minim 30% femei să fie respectată, au vrut să aducă partidul pe direcţia în care PNL să fie un exmplu pentru toată clasa politică. Iată că aceste decizii, asumate public şi comunicate tuturor ca aparţinând exclusiv PNL, sunt ignorate sau aplicate strict formal”, arăta atunci Lucia Varga, avertizând că PNL va ajunge să aibă soarta PNŢCD-ului.
Se pare că liderii nu au uitat, dar au ales să interpreteze rezoluțiile partidului în propriul lor stil și după propriile lor calcule. Validarea listelor pentru parlamentare va arăta cât și cum au fost respectate deciziile partidului, același partid care se erija anul trecut în campionul unei mai bune reprezentări în Parlament, prin depunerea a două proiecte de lege pentru modificarea legislației referitoare alegerile locale și parlamentare prin introducerea reprezentării de gen la cele două scrutine.
http://www.stiripesurse.ro/varga_1157451.html
Dostları ilə paylaş: |